Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

În aceste zile, în Biserica noastră se duce un mic război nevăzut

protest antimasca - Inquam Photos / Ilona Andrei

Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Duminică seara domnul Vasile Bănescu anunță că este infectat cu SARS-CoV-2. A contractat virusul de la un coleg cu o zi înainte de data la care era programat să facă rapelul vaccinului anti-COVID. Există o foarte mică probabilitate să te infectezi între cele două doze de vaccin, însă atât producătorii vaccinului și organizatorii campaniei de vaccinare au atras atenția asupra acestei posibilități și au prevăzut pașii de urmat în această situație.

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române declara că suferă de o formă foarte ușoară a bolii. Deși infectat, Domnia Sa a ținut să sublinieze că rămâne ferm convins de eficacitatea vaccinului care, în cazul său, se traduce prin simptomele neglijabile ale bolii. Ca atare continuă să încurajeze publicul să se vaccineze.

În aceeași zi, un călugăr cunoscut pentru pozițiile sale antivacciniste posta un mesaj jubilatoriu și revanșard pe – cum altfel? – pagina lui de Facebook. Un mesaj care începea cu strigarea „Există Dumnezeu!” și constatarea adâncă „Și nu bate cu bâta”, după care rostogolea, ca un complice la rațiunile providenței divine ce se află, vestea infectării domnului Bănescu. Cum infectarea era doar un zvon la ora la care călugărul în cauză și-a postat mesajul pe Facebook, sus-numitul domn a găsit cu cale să amplifice simptomele purtătorului de cuvânt la un nivel greu de suportat („se zice că e atât de bolnav, că nici nu poate vorbi”). Apoi, voit ambiguu, călugărul îi dorește domnului Bănescu ca „Dumnezeu să-l ierte” (!) „și să îi dea pocăință!” Dar ce vină îi va fi atras domnului Bănescu pedeapsa, după această dovadă perspicace de hermeneutică a gândurilor lui Dumnezeu? Ce altceva decât că domnul Bănescu este „prietenul intelighenției neo-progresiste (sic), neo-conservatoare (sic) și neo-vacciniste (sic).”. 

Bine, am putea zice, o voce dintre puține, un zelotist, un adept izolat al lui „paleo”. Cu ce ne afectează pe noi, poporenii, o mică țâfnă de felul acesta? Publicul din România și-a dat seama în ultima vreme că, la fel ca în societatea românească în ansamblul ei, și în Biserica Ortodoxă există un soi de neliniște de profunzime ale cărei ecouri răzbat până la suprafață. Atitudini precum cea a călugărului sus-amintit nu sunt simple scatoalce la un nerv mic.

Mai întâi, ceea ce nu te poate lăsa indiferent în cazul de față – pe mine cel puțin nu m-a lăsat indiferent – este totala incompatibilitate a mesajului cu calitatea celui care-l emite. Un călugăr se bucură de răul unui om. Călugării sunt aceia dintre noi cărora li s-au deschis la un moment dat ochii asupra prăpastiei păcătoșeniei omenești, alimentate constant de tentațiile acestei lumi. Mai mult, au priceput că, parte a lumii acesteia, sunt ei înșiși periclitați in aeternum de rămânerea în starea vegetativă a sufletului din lume și că, pentru a se salva, trebuie să renunțe la înșelăciunile mundane. Retrași, își plâng păcatele proprii și își impun reguli stricte de contemplare a posibilității lor de mântuire. Cu siguranță, jubilarea la îmbolnăvirea, chiar și trupească, a unui seamăn nu se numără printre regulile cu pricina. Apoi mai este și chestiunea stilistică, nu de mică importanță în viața oricărui om. Călugăr fiind, nu ești, din câte înclin să cred și din ce am mai citit, cu totul scutit nici de ispite, adică de încercări, unele majore, nici de căderi. Dar dacă tot e să te bucuri de răul altuia, nu-i prea frumos s-o faci „în piețe”, chiar dacă cel de răul căruia te bucuri ar fi ultimul criminal. E ceva de un penibil ultim în exultarea publică față de nenorocirea altuia, o groasă mitocănie, o mojicie din temelii. E oricând preferabil un oftat la eventualele păcate ale terțului și rugăciunea tainică pentru eventuala lui îndreptare. O vorbă bună, nu mai zic. În fine, e în chestiune și o minimală inteligență instituțională. Chiar dacă ieși din lume, intri într-o instituție care are regulamente foarte precise pentru funcționarea optimă și pentru menținerea prestigiului ei moral. Aplauzele revanșarde nu constituie tocmai un liant instituțional și, în orice caz, nu sunt în măsură să securizeze pozițiile pe care instituția le revendică totuși în societate.

Dar, dincolo de „plachia nesărată de sfaturi” de mai sus, dincolo de tăntismele pe care tocmai le-ați citit, cred că e bine să înțelegem din capul locului că gestul călugărului nu este unul izolat. Cuvioșia lui este, așa cum ziceam, vocea unei comunități care tinde să depășească zidurile mănăstirii din Moldova în care viețuiește. O comunitate care, sub influența unui alt călugăr fost deținut politic, cu nedisimulate și active simpatii legionare, Iustin Pârvu, a adoptat o retorică pe măsură. Naționalism, antisemitism, antioccidentalism, anticatolicism, antiecumenism și, în anii din urmă, conspiraționism antiCIP, întrucât Iustin Pârvu era convins că pașapoartele biometrice vor fi purtătoarele numărului Fiarei. QAnon în ie cu chimir. Toate aceste tentații politice sunt îmbrăcate în haina unei pretinse tradiții ortodoxe. Nimic mai fals. O atare situare idolatră față de Rrrrrromânia și rrrrrromânism e falimentară și, așa cum știm din istoria ultimei sute de ani, conduce în mod inevitabil la crimă. De asemenea, foarte grav pentru o comunitate ortodoxă, este pasibilă de acuzație de filetism, adică de erezie. Vreme de treizeci de ani, autoritățile deopotrivă laice și religioase din România au tolerat situația de la respectiva mănăstire, folosind-o, poate, și ca pe o supapă pentru drenarea variilor energii revanșarde din societatea românească. După revoluția din 1989 o parte a tineretului intelectual, dezamăgit de netransparența Bisericii în privința colaborării sale cu statul comunist, animat de voci ale trecutului legionar al țării, marcat de discursul naționalist-comunist al lui Ceaușescu și în absolută necunoaștere a ideii de democrație liberală din Occident s-a simțit atras de această fantoșă marginală care părea să le rezolve toate problemele. Totuși această tendință a dispărut relativ repede, de îndată ce lumea a luat contact direct cu realitatea. Adică cu realitatea lumii occidentale. Au persistat zelotiștii, despre care s-a dovedit, în general, în timp că avuseseră sau aveau asocieri impure. 

Îți recomandăm

În paralel, instituția Bisericii a evoluat. Cu pași neconvingători, ezitanți în anii de început, dar dobândind treptat, odată cu politica statului, ceea ce e de așteptat, deschideri surprinzătoare. Așa s-a întâmplat, de pildă, la vizita triumfală a papei Ioan Paul II, când pe străzile Bucureștiului s-a strigat de o mulțime uluitoare de catolici și ortodocși, vreme de două zile, „Unitate”. Un semnal clar pentru toate urechile atente că soarta României era în tabăra occidentală, ceea ce s-a confirmat ulterior. Cu toate acestea, marele tabu al colaboraționsimului oamenilor Bisericii din epoca comunistă a rămas de neclintit.

Întronizarea noului patriarh în 2007, an al aderării României la UE, a accelarat masiv procesul de schimbare și adecvare a Bisericii la realitatea socială. Opera de edificare pe care, în calitate de mitropolit al Moldovei, o înfăptuise în eparhie fusese demonstrația cea mai convingătoare în mic a ce urma să se petreacă în mare. Și, în mare măsură, lucrurile așa au stat. Cel puțin în București viața de parohie a început să devină mult mai activă: înnoite cu un corp sacerdotal tânăr, bisericile și-au refăcut zidurile și au primit imboldul de a-și cultiva relația cu enoriașii și în alte feluri decât în cele împământenite. Cunosc parohii prospere sau mai puțin prospere care organizează cursuri gratuite pentru copiii din parohie, pregătire școlară cu voluntari, servicii de voluntariat pentru bătrâni și bolnavi, excursii cu enoriașii, nu numai pelerinaje, picnicuri comunitare, ateliere de sărbători, ajutor permanent pentru case de îngrijire și așa mai departe. Aceasta înseamnă opera socială a Bisericii de care actualul patriarh este foarte convins. Catedrala masivă de la București, proiectată ca necesară din perioada interbelică, face parte dintr-un program mai vast, dar urcă din aceeași convingere a construirii.

Lumea însă nu stă pe loc. România e o țară de graniță. La fel și Biserica ei majoritară. În 2016, după o mie de ani, s-a întrunit în Creta un sinod panortodox a cărui misiune era să stabilească locul ortodoxiei în lumea azi. Un asemenea eveniment se organizează cu ani înainte, vreo cincizeci, de negocieri strânse, pentru că rezoluțiile adoptate acolo au pondere canonică. Cu puțin înainte de începerea sinodului Biserica Ortodoxă Rusă, cea mai numeroasă, și-a anunțat boicotul, folosind un pretext mai mult decât discutabil. În mod subit, au refuzat să participe Biserica Bulgară, Biserica Georgiei și a Antiohiei. Sinodul se ține, capul ei de afiș fiind, după observațiile multiplilor observatori, performanța Bisericii Ortodoxe Române, a doua ca număr de credincioși, ai cărei reprezentanți vorbesc, singurii, franțuzește, și nu grecește sau rusește ca ceilalți participanți. Delegația BOR a fost condusă de patriarhul Daniel. Așa cum urechilor atente de la București din 1999 nu le-a scăpat strigătul „Unitate”, nici ochilor atenți din 2016 nu le-a scăpat, poate, faptul că sinodul s-a ținut la Kolymvari în Creta, o mică localitate la doar un golf distanță de cea mai mare bază navală americană și NATO din estul Mediteranei. 

În mod neașteptat, înaintea sinodului, mitropolitul Moldovei, Teofan Savu, primește o scrisoare din partea unor monahi din propria ierahie care-și exprimă rezerva și îngrijorarea față de deciziile eventuale ale sinodului privind relațiile cu bisericile neortodoxe, mesaj antiecumenist tranșant, care semnala o falie gravă de care ierarhul își va fi dat seama pe loc. Participarea lui la Sinod, pe locul imediat următor după patriarh, avea să fie decontat ulterior cu niște huiduieli la unele vizite pastorale în eparhie. A urmat momentul Colectiv, când Biserica nu a găsit resurse pentru o mobilizare eficientă, în spiritul empatiei firești față de o tragedie de asemenea dimensiuni. Ezitarea prea îndelungată de a acorda rudelor celor dispăruți mângâierea necesară a stârnit mânia străzii. Mult mai mobilă, Biserica Catolică a înțeles gravitatea momentului și s-a dus la locul sinistrului. În cele din urmă, sub marea presiune publică, BOR a făcut același lucru, organizând totuși, în mod neinspirat, contramanifestații pe Dealul Mitropoliei. Mult mai mobilă decât ierarhia, aceeași grupare a monahilor din cuprinsul Mitropoliei Moldovei a lansat online mesaje de condamnare a victimelor din Colectiv. Printre cele mai virulente postări din acele zile s-a remarcat cea a actualului detractor al domnului Vasile Bănescu. Postarea era atât de inumană, încât a fost ștearsă ulterior de autor.

A urmat scandalul de tip sexgate din Episcopia Hușilor, care face parte din teritoriul Mitropolii a Moldovei. În vara 2017 tensiunile din ședințele Sfântului Sinod au atins cote nemaiîntâlnite. Circula, în mod halucinant, zvonul unei vagi urme de schismă. Cu asemenea amenințări nu s-a confruntat BOR nici în cei mai negri ani ai existenței sale.

În iarna aceluiași an însă, în timpul manifestațiilor din Piața Victoriei, Biserica a dat un semnal clar, prin vocea domnului Vasile Bănescu, de condamnare a adoptării Ordonanței 13.

A urmat, din nou neinspirată, implicarea instituției în referendumul pentru familie. Continuu să fiu sceptic că BOR a avut inițiativa. Cred mai degrabă că a fost antrenată în această aventură fără miză de virulența mesajului profamilie a altor medii religioase de la noi, de varii și neclare obediențe. În orice caz, eșecul referendumului a fost un serios vot de neîncredere al populației care s-a repercutat masiv asupra BOR, nu a altor culte religioase mult mai implicate în campanie.

Pandemia de coronavirus nu a făcut decât să sape în continuare la prestigiul Bisericii. Îmi aduc aminte ce isterie aprinsese carantina generală prelungită de anul trecut în mediul online. Purtătorii de stindard ai mesajelor celor mai virulente la adresa realității în fond erau aceiași monahi din Moldova care întrețineau o atmosferă irespirabilă. Îmi aduc aminte însă cu mare emoție de pastorala patriarhului de Înviere, singura voce lucidă, fermă, concisă și rațională din zilele acelea teribile. Talibanismul e greu de combătut, iar delirul grupărilor vindicative dintr-o infimă parte a mediului monahal fac în continuare victime în rândul unor enoriași. De când au apărut vaccinurile, evident, acestea constituie tema predilectă a grupărilor de troglodiți (clasiciștii dintre ei vor înțelege că această denumire nu e jignitoare, ci, la o adică, nemeritat de elogioasă) foarte vocali. În plasa delirului lor vor cădea atâția oameni cât își va permite Biserica și statul să risipească.

Un prim semnal că BOR nu e dispusă la acest sacrificiu inutil a fost dat în clipa în care instituția a arătat că vaccinarea este în sprijinul oamenilor. Apoi, în ultimele zile, statul a înțeles să încheie o înțelegere cu BOR pentru susținerea efectivă a campaniei de vaccinare în parohii. Este o mișcare strategică de siguranță națională și singura modalitate de combatere a discursului anarhist care altfel riscă să se capilarizeze mai ales în regiunile răsăritene ale țării. Nu întâmplător acolo, aș zice. O eventuală generalizare a mesajului conspiraționist, antivaccinist, antisemit, rasist, naționalist, izolaționist nu exclude, in extremis, scenariul indezirabil al schismei care pentru statul acesta de margine ar avea consecințe incalculabile.

În zilele acestea are loc un mic război nevăzut. Războiul pentru menținerea României pe linia de plutire pe care o așază vocația ei de toleranță și inteligență. Acest război nu se dă din birouri, ci în tranșeele fiecărei parohii. Influența preoților care-și ascultă ierarhii e masivă în rândul majorității covârșitoare de credincioși echilibrați. Războiul se dă pentru câștigarea naturii bune, moderate, raționale a oamenilor. E războiul pentru normalitatea vieții noastre.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    1. Dacă AZI îți iese testul pozitiv, sunt șanse zero să te fi infectat IERI! Re-infectat, poate...
    2. Poate că între "mitoc" și "mitocan" e o legătură mai strînsă decīt ar fi de crezut.
    • Like 0
  • Bine documentat și bine scris.
    • Like 2
  • Corina check icon
    Războiul acesta are victime, așa că nu-i mic. Că e nevăzut, silențios - nu știu dacă e în avantajul nostru. Eu am o abordare practică a întâmplării cu purtătorul de cuvânt al BOR.

    Domnul Vasile Bănescu s-a infectat, spune, din fericire după destule zile de la prima doză de vaccin și e de sperat că are simptome ușoare. Știe cu precizie că s-a contaminat de la un coleg, știe și ziua. De ce nu descrie circumstanțele? Au fost în același birou, probabil. Cât de aproape, cât timp? Ca să învețe lumea ceva! Poate careva nu a avut mască, nu a purtat-o corect?

    Ni se tot spune de noua tulpină britanică: „e mult mai contagioasă”. Dar ce înseamnă asta, oameni buni? Că dacă până acum era necesar să păstrăm 2 metri distanță, de-acum trebuie mai mult? Cât? Dacă până acum era vorba de un timp minim de 15 minute, oare acum și 5 sau 10 sunt periculoase la o distanță anume de infectat, deci e recomandat un interval mai mic de interacțiune apropiată cu aproape oricine?

    Medicii sunt copleșiți, cu siguranță, dar sper că mai caută să afle circumstanțele îmbolnăvirilor și acestea ar trebui popularizate, ca lumea să știe și să nu repete situațiile respective. Inclusiv în biserici, dacă au fost cazuri grave sau decese în urma participării la slujbe în anumite circumstanțe, ele nu trebuie ascunse. Ar fi criminal! Nu e vorba de a acuza, ci de a nu repeta suferința cu nevinovați.

    Asta dacă-ți pasă. Preoții sunt și ei oameni. E de înțeles că acum șovăie între îndemnuri la prudență și lăsarea în voia lui Dumnezeu conform zicerii „te duci când te cheamă” sau „când ți-e scris”. Cred că ierarhia superioară ar trebui să urmărească dacă sfaturile ei raționale, înțelepte, în favoarea vieții și sănătății oamenilor, sunt diseminate de toți preoții convingător și consecvent. Miza e foarte mare.
    • Like 1
  • Un articol din care am aflat și am înțeles multe. Mulțumesc Ștefan Colceriu !
    • Like 2
  • Mai radicali si inchistati in rituri si ev mediu decat partea moldoveana a bor inca nu am vazut. Din experienta personala dupa vizite multiple in manastiri moldovenesti pe post de sofer la o ruda habotnica. Zero comunicare, zero intelegere pt alte culte orice argumente chiar istorice is repudiate din start ortodoxia e miezul restul nu contea, a si trebuie adusi pe calea dreapta a ortodoxiei. Ritualurile musai trebuie pastrate chit ca is impuse de oameni acu 50-100-500ani si nu au legatura cu cartea sfant.
    In celelalte zone, oltenia dar mai ales ardeal exista disponibilitate macar la dialog argumentat chit ca nu sunt acceptate parerile contrare.
    Modernizarea bor si aducerea in sec 21 e un vis mai ales cu seful plecat la studii si cadru didactic in occident pe vremea comunistilor dar evident *fara legatur*i cu securitatea si alti ierarhi ce tin slujbe in reluare pt ca nu au avut suficienti urmaritori la prima, cu nerespectarea legilor statului pt ca ei is stat in stat si legile nu li se aplica - nici o institutie nu le-a aplicat nici o pedeapsa, similar cu petrecerile infractorilor notorii tot nesanctionate. Luxul epatat si inducerea in eroare prin *facem donatii" fara precizare - suntem finantati de stat deci donatiile sunt de fapt bani alocati de stat pe care noi ii gestionam cum vrem si va dam si voua inapoi cate o picatura pt pr.
    Is prea multe. Sper sa se trezeasca si bor ca nu mai e anul 1300 si sa actioneze in consecinta altfel le doresc disparitie placuta, bazinul lor de ipohondrii e in scadere drastica, prea putina populatie tanara sa sustina multitudinea de taxe impuse si locasiri de cult aparute peste noapte cu frecventabilitate minima
    • Like 7


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult