În final, inevitabil, tot pacientul plătește: Creșterea salariilor „la stat” a provocat o creștere a prețurilor „la privat” cu până la 20 la sută

(Foto: Guliver/Getty Images)

Cei care au prins „revoluția” la vârsta maturității își amintesc cu siguranță de felul în care am traversat cu toții acele timpuri. În primul rând, majoritatea eram preocupați de situația personală, pentru că într-un peisaj atât de neclar totul se putea schimba de pe-o zi pe alta.

Trebuia ca fiecare să profite de oportunități, să își găsească poziția într-o societate volatilă în care umbra comunismului cuprindea încă cea mai mare parte a spectrului politic, economic și social. S-a creat un oarecare sentiment de libertate, însă adevărul este că totul era dominat de un amestec de jaf, justificat de trecut, de proprietatea neclară asupra avuției țării și de lupta pentru o putere efemeră, care crea impresia situării pe o treaptă superioară a unei piramide imaginare. 

Din amalgamul de atunci, dând ceața la o parte, putem să ne amintim de exemplu povestea FPS, mai târziu AVAS, cei care administrau marile jafuri și marile tunuri ale epocii respective. Pentru că nu exista nimeni care să se opună ilegalităților, activele statului au fost privatizate rând pe rând prin metode obscure, timpul dovedind că lipsa capitalului a fost hotărâtoare în privința sorții acestora. În acele vremuri, sistemul de sănătate nu era pe radarul îmbogățiților vremii. Până când avuția statului nu s-a consumat, au existat surse pentru sprijinul politic al partidelor, cei care facilitau cu succes toate marile tranzacții ale vremii. Din fiecare afacere, o parte mergea la partid și cea mai mare parte în buzunarele inițiatorului, atât timp cât acesta era bine conectat cu caracatița „economico-financiară”.

Cu timpul însă, încet încet, marile afaceri s-au cam epuizat. Mai mult, a apărut PNA care mai târziu s-a transformat în DNA. Aceste instituții au fost repartizate Președinției din punctul de vedere al zonei de influență și aceasta s-a asigurat de imunitatea lor politică.

Combinația a făcut ca sănătatea și educația să ocupe deodată două poziții pe care nimeni nu le mai pretindea: poziția corupției generalizate ca generator de bani pentru politică, pe de-o parte, și poziția puterii intelectuale, care în mod formal se află la vârful unui sector bolnav cronic.

Iată deci cum sănătatea, care de-a lungul timpului a avut numai câțiva lideri, dar și ei, majoritatea medici fiind, s-au limitat la supraevaluarea câtorva investiții și la risipa de materiale și medicamente din care culegeau ce ajungea la ei, a ajuns să se transforme din ambulanța societății într-o pădure încâlcită de lipsa responsabilității manageriale. Dovada evoluției negative a sistemului este faptul că în ultimii zece ani, fondurile alocate sănătății aproape s-au dublat ca valoare. Poate cineva să pretindă că și calitatea serviciilor medicale s-ar fi dublat în această perioada? Și atunci unde sunt banii? 

Avem tehnologie de ultima generație în spitalele de stat? Avem RMN-uri și angiografe în sistemul de stat? S-a îmbunătățit sistemul de investigații în așa fel încât medicii sunt mulțumiți și nu mai pleacă din țară? Avem de două ori mai multe echipe chirurgicale astăzi decât acum zece ani? A avansat România din punctul de vedere al noilor proceduri medicale ținând cât de cât pasul cu lumea civilizată? Sau rămânem din ce în ce mai mult în urmă? S-a îmbunătățit politica de resurse umane din spitale? Avem personal dedicat care să înțeleagă rolul pe care îl are în tratamentul oamenilor suferinzi? Avem condiții decente la internare? Și rămâne să ne întrebăm: oare creșterea salariilor medicilor și asistentelor va rezolva toate aceste probleme? Pentru că acesta este singurul instrument prin care statul înțelege să ia din valoarea adăugată de sectorul privat, din sumele destinate investițiilor în infrastructură și să spere că va închide gura unei categorii profesionale importante în sectorul public.

Dar cine se afla de curând la ușa Ministerului Sănătății într-un protest împotriva sporurilor de numai 30%? Exact sindicatele celor din sănătate care amenință cu greva generală. Să fie oare o coincidență sau o dovadă că, în lipsa unei reforme profunde și reale a managementului sănătății, majorările de salarii fără restructurare fac mai mult rău decât bine? Știe oare Ministerul Sănătății că creșterile salariale au dus la majorarea prețurilor din sistemul privat cu până la 20%?

Ne întrebăm în continuare: ce determină corupția generalizată din sistemul medical de stat? Oamenii care lucrează acolo? Sau politica bolnavă a ministerului care patronează cu sau fără voia lui risipa și lipsa de responsabilitate? Mergând mai departe și considerând că miniștrii, oricare ar fi ei, sunt soldați disciplinați care până la urmă se aliniază politicii generale induse de Parlament și putere, ajungem la concluzia că totul se datorează celor ce tolerează această stare de fapt, punând astăzi preț pe capacitatea sistemului de a alimenta pușculitele politice cu firimiturile căzute pe jos. Acest fenomen are loc în condițiile în care a apărut un sistem privat care este în stare să trateze afecțiuni medii din punct de vedere gravitate, pentru afecțiunile foarte grave existând întotdeauana „străinătatea” ca alternativă a celor care își permit. Și atunci care este supapa de scăpare? 

Cine suferă cu adevărat din cauza sistemului medical de stat dezastruos? Evident, cei care nu își permit. Oamenii disperați pentru care spitalul privat este un subiect tabu și care nu s-au gândit vreodată că ar putea pleca în străinătate. Ei suferă și mor. Pur și simplu. Fără să aibă mari speranțe.

Iar noi punem mereu sistemul privat că alternativă viabilă la cel de stat, când vorbim de fapt despre două clase sociale diferite. Se cască o prăpastie din ce în ce mai largă între cele două sisteme, așa cum aceeași prăpastie se cască între educația celor favorizați și cea a celor defavorizați. 45% dintre copiii de 15 ani sunt analfabeți funcțional. Ar trebui să ne pese? Viitorul nostru poate fi influențat de astfel de statistici? Oare soarta a jumătate din viitorul României să fie importantă? Ar putea jumătate dintre copiii de astăzi să fie mai educați și deci mai sănătoși? Poate societatea civilă să producă aceste schimbări independent de politic?

Oare nu înțeleg actorii politici că cei care vor moderniza serviciile medicale, în mod covărșitor, vor conduce România în următorii 10-20 de ani? Se pare că nu.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp