(Foto: daruiesteviata.ro)
După ce în ultimii zece ani mediul civic s-a orientat în mod prioritar înspre problemele din domeniul Sănătății, iată că în ultimul timp Educația tinde să devină un domeniu la modă. Mințile activiștilor caută cu siguranță proiecte care se pot dezvolta urmând prioritățile și dacă ar fi să listăm problemele în ordinea gravității lor, Sănătatea se află încă îngenuncheată, fără că inițiativele ultimului deceniu să fi rezolvat cu adevărat măcar problemele identificate în această perioadă de timp. Care sunt cauzele pentru care micile picături turnate în sănătate s-au evaporat înainte să atingă pământul? De ce renovarea unei secții de pediatrie sau dotarea cu echipamente moderne a unei secții de chirurgie nu au fost și nu sunt folosite ca și exemple pentru desțelenirea ogoarelor ce ar trebui să fie fertile?
Cu siguranță că răspunsurile sunt complexe, la fel de bine cum există și excepții în care un proiect a avut succes datorită unui om care lucrează acolo și nu datorită transformării, restructurării sistemului.
În general însă, acest sistem medical, injectat ici și colo cu câte o investiție aplaudată de toată lumea la scenă deschisă, s-a comportat în acele momente ca și cum nu ar fi existat, singurii reprezentanți implicați fiind cei locali, care au beneficiat cu adevărat de investiția în cauză. În rest, liniște. Pentru că nimeni nu ar fi putut reacționa. Pentru că sistemul medical de stat funcționează ca și biserica ortodoxă: autocefal. Este probabil păcat să facem această comparație însă și în sănătate și în biserică există capete mai luminate și capete mai puțin reprezentative. Fiecare își atrage atenția cuvenită și în consecință investițiile cuvenite. Și asta în timp ce toți ceilalți contribuie puțin câte puțin la supraviețuirea sistemului ca atare. Așa cum este el: autocefal. Deși ar trebui ca motivația să fie similară, orientată către scopuri caritabile sau măcar generoase față de beneficiari, biserica își păstrează menirea mai bine decât și-o păstrează sănătatea, aceasta din urmă fiind bântuită mai mult de interese individuale decât biserica.
Dacă luăm exemplul simplu al unui proiect de reabilitare a unei secții, el este viu și apreciat de public atât timp cât este în desfășurare, pentru ca la puțin timp de la realizarea investiției aceasta să fie donată conform contractului inițial, spitalului și deci sistemului. Administrația secției reintră deci din nou în hățișul public, fără ca „cineva”, comunitatea din care face parte și care a contribuit la reabilitare să aibă în continuare vreun cuvânt de spus.
Fără guvernanță clinică măcar a proiectelor noi, fără o continuitate a coordonării activității acestora – care să includă și donații pentru echilibrarea bugetului – proiectele noi rămân la mila celor care le conduc, fiind total dependente de tragerea de inimă a acelor manageri, în lupta cu jungla sistemului.
Iată deci cum cei ce au generat proiecte în sănătate au început să se reorienteze către educație. În primul rând este logic: educația trebuie să includă prevenția, iar prevenția este veriga lipsă din cadrul sistemului de sănătate.
Fără prevenție, piramidă stă cu vârful în jos, având în partea de sus spitalizarea, locul în care ajungem în ultima instanță, atunci când costurile însănătoșirii sau ameliorării unei maladii devin extrem de mari. Mai mult, educația primară extinsă la nivelul zonelor defavorizate recreează legătură dintre copii și clinicile din orașe, readuce în mințile lor nevoia de a trata față de obișnuință de a ignora. Mai mult decât atât, există speranța că a investi în Educație este mult mai „safe”, continuitatea proiectelor fiind însămânțată în însăși structura lor. Încă nu s-a dovedit nimic, dar speranța există și pe bună dreptate. În timp ce sănătatea trebuie rezolvată mai întâi de către stat, educația poate să beneficieze de idei inovative care ar putea eventual să restructureze cât de cât întregul sistem, fără intervenția majoră a statului. Și toate acestea fără a mai vorbi despre beneficiile unei educații de calitate. Iată cum numai în contextul educație – sănătate, prima începe să pălească în comparație cu a două. Poate că este momentul că politicienii să recunoască această tendința și să lase hățurile din mâini. Probabil că și autoreglarea cu implicarea comunităților este mai eficientă decât controlul politic.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
De acord că educația e fundamentală pentru o nație „sănătoasă” (și) în alte sensuri decît cel biologic, dar de aici pînă la a bagateliza eforturile făcute în sănătate de comunități locale și/sau online e drum lung. Chiar nițel penibil aș zice.