Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

În timp ce întreaga lume se uita la Ucraina, pe model rusesc, peste Erbilul kurd a plouat cu rachete

Erbilul kurd

Foto: Profimedia

În vreme ce noi dormeam liniştiţi, la periferiile Kievului se dădeau lupte straşnice, iar în capitala regiunii autonome kurde din Irak, Erbil, au căzut douăsprezece rachete balistice.

Kurdistanul este regiunea cea mai prosperă a Irakului. În vreme ce în restul ţării luptele dintre diferite miliţii, adică aripile militare ale formaţiunilor politice, sunt cu greu stâpânite de guvern şi acorduri numai câteodată respectate, Erbilul a cunoscut o meritată înflorire, după deceniile în care kurzii au fost subiect al crimelor săvârşite de catre dictatorii de la Bagdad. Profiturile importante realizate din exploatarea câmpurilor petrolifere şi cooperarea cu statele occidentale au permis regiunii să treacă peste animozităţile cu capitala irakiană, care şi-a mai trimis tancurile aici atunci când autonomia era cât pe ce să se transforme în independenţă, aşa cum ar fi meritat poporul kurd căruia i s-a refuzat mereu constituirea unui stat independent. Dar despre problemele Kurdistanului am scris în mai multe rânduri, iar conflictele Orientului Mijlociu le-am analizat pe larg în cartea De la Şeherezada la Osama bin Laden. Istoria palpitantă a Orientului Mijlociu, ale cărei capitole pot fi citite pe Republica.

Din comunicatul serviciilor de securitate kurde reiese că rachetele au fost lansate dinspre est, din afara Irakului, adică, foarte probabil, din Iran. Se pare că a fost vizat consulatul SUA din oraş, dar nu s-au înregistrat pierderi de vieţi omeneşti.

Ultima dată când rachete iraniene au vizat ţinte SUA a fost vorba de răzbunarea executării comandatului Gărzilor Revoluţionare ale Teheranului, generalul Qassem Soleimani, în ianuarie 2020. Cu acea ocazie, niciun american nu a fost ucis, Republica ayatollahilor făcând doar un exerciţiu de imagine din bombardarea unei baze a „imperialiştilor”. De atunci, forţele americane şi miliţiile şiite din Siria şi Irak, susţinute de Iran, s-au confruntat cu adevărat în numeroase rânduri în aceste două ţări. Inclusiv forţele SUA locate în cadrul aeroportului din Erbil s-au văzut atacate cu drone şi rachete cu rază scurtă de acţiune.

Puţin mai devreme de atacul asupra Erbilului, în Arabia Saudită avea loc o execuţie publică în masă, cea mai sângeroasă din istoria modernă a regatului. Călăii Riadului au pus capăt vieţii a 81 de persoane, printre care cetăţeni sirieni şi yemeniţi, pentru acuzaţii pornind de la asocierea la organizaţii teroriste şi până la „credinţe deviante”.

Trăim într-o lume interconectată, iar violenţa dintr-o parte a globului naşte aceeaşi dorinţă de moarte a celor care trăiesc pentru război pe alte meridiane.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Lucian Pahontu reactie / sursa foto: Inquam Photos

Reamintim că, săptămâna trecută, Recorder a publicat o investigație cu titlul „Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: a făcut parte din trupele de represiune ale lui Ceaușescu și a participat la masacrul din 21 decembrie 1989”. De asemenea, la o zi distanță, Snoop a publicat un material cu titlul „Generalul Pahonțu, de neclintit. Cum a scăpat șeful SPP 18 ani fără o decizie CNSAS privind legăturile sale cu Securitatea”.

Citește mai mult

Politistul si batranica / sursa foto: captura Digi24

Nu am înțeles niciodată gestul. Nici azi nu îl înțeleg. Confiscarea are o logică birocratică - discutabilă, dar logică. Strivirea nu are nicio logică. Strivirea este un act de dominație. Este un mod de a spune: tu nu contezi. Este o lecție despre cine are dreptul să existe în spațiul public și cine nu.

Citește mai mult

Cinematograf Paris / sursa foto: Profimedia

În anii 1990, când am început să mă duc regulat la Paris, mai întâi în vacanţe lungi, apoi făcând naveta la lucru, constituiam frecvent subiect de mirare pentru oamenii locului, parizieni de mai multe generaţii, care nu mai cunoscuseră oameni veniţi din foste regimuri totalitare, ca mine.

Citește mai mult