Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

În tramvai, am întâlnit un controlor care m-a făcut să zâmbesc. Povestea omului care a ales să fie fericit

Tramvai

Foto: Guliver/Getty Images

Am pășit în tramvai și m-am uitat după controlor și după un scaun liber, așa cum fac de obicei. Am găsit un loc și m-am așezat. Controlorul mă văzuse și își făcea loc să vină către mine, încet.

“Un bilet pentru o zi, vă rog. Cu tren cu tot.” O opțiune care există aici în mod obișnuit: cumperi biletul pentru tramvai și tren, în tramvai, direct de la controlor, plătești cu cardul sau lichid, după cum iți vine mai bine. Tranzacția s-a desfășurat fără probleme și mi-a întins biletul zâmbind larg. “Ați vrea să vă dau o copie după bon?”. Refuz politicos și înghit următoarea întrebare pentru ca observasem că avea și alți mușterii.

Plecă mai departe, șchiopătând dureros. Nu era nici o urma de suferință pe fata sau în ochii lui atunci când se apropia de câte un pasager. Același zâmbet frumos, încrezător. Același mulțumesc, spus tare, articulat atunci când se îndepărta. Și asta, indiferent de cum arăta pasagerul sau de faptul că era politicos sau nu (unii nici măcar nu își ridicau privirea din telefon să se uite la el).

A trecut din nou pe lângă mine și nu m-am putut abține să nu întreb: “de când lucrați aici?”

“De 4 ani. Parcă ar fi o viață întreaga.” Și-a continuat drumul către celalalt capăt al tramvaiului verificând abonamentele și biletele, mergând mai încet când trecea pe lângă mine. Sa fie asta aproape o invitație să discutam mai mult?

“Și ce ați făcut înainte să vă mutați?”

“Păi am lucrat în industrie. Și m-am saturat să tot fiu făcut șomer tehnic pentru că industria era când sus, când jos la fiecare 2 ani. Am decis că aveam nevoie de o schimbare totală așa că m-am apucat de asta.”

“Sunteți fericit?”

“Da. E o viața bună. Cu excepția coapsei care mă supără puțin, zise frecându-se pe șoldul stâng. Dar, vorbind sincer, m-ar durea și dacă aș sta pe scaun și dacă aș sta întins. Așa măcar fac ceva care îmi face plăcere.”

“Sunteti din țara carbunelui (Black Country), nu?”

Se luminează tot.

“Da. Sunt din Walsall. Întotdeauna voi fi din Walsall (pentru cititori, Walsall e un orășel industrial în afara Birmingham-ului, unde eram cu tramvaiul.) I-am mulțumit pentru că a acceptat să stăm de vorbă și am coborât. Poate că nu vi se pare mult, dar în ziua aceea, m-am dat jos din tramvai fericită. Pentru ca am vorbit cu un om din Walssall cu ochi frumoși, albaștri ca cicoarea și o inimă mare de tot.

Fericită pentru că eu cred că toate persoanele de vârsta lui ar trebui să se simtă ca și el, (fericite, împlinite) și, practic, el mi-a demonstrat că este posibil. Dacă ar fi să analizăm și să simplificăm, aș spune că era fericit pentru că a ales să fie.

A ales să fie el însuși, să se respecte, în ciuda pasagerilor nepoliticoși sau aiuriți peste care dă în fiecare stație. A ales să se concentreze pe faptul că are un serviciu sigur decât să se lase distrat de durerea de coapsa pe care o simte la fiecare pas. Și-a luat destinul în mâini și a ales să își schimbe cariera complet la o vârstă la care alții bombăne că “sunt prea bătrâni” ca să facă ceva, să mai realizeze ceva, să mai învețe sau să mai schimbe ceva.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Pff,ce poveste,tipic de romanca maritata cu strain care face lacrimogene pentru cei din tara.Despre toti africanii si subsaharienii violatori care sigur se aflau si ei in tramvaiul ala nu vrei sa spui o poveste?
    • Like 0
  • Frumos Sorina, cunosc spiritul tau sensibil.
    • Like 1
    • @ Billy Joe
      Multumesc, Dan.
      • Like 0
    • @ Sorina Stallard
      Povesti lacrimogene tipic romancelor.Despre africanii subsaharieni si arabii violatori care sigur se aflau si ei in tramvai nu vrei sa ne dai detalii?
      • Like 0
    • @ Sorina Stallard
      Povesti lacrimogene tipic romancelor.Despre africanii subsaharieni si arabii violatori care sigur se aflau si ei in tramvai nu vrei sa ne dai detalii?
      • Like 0
    • @ Adrian Cretu
      Victor66 check icon
      Sunt destui români violatori și la noi. Ce ai cu africanii subsaharieni?
      • Like 1
  • Corina check icon
    Frumos. Un om dăruit, poate, cu o fire calmă și înțelegătoare, dar și evoluat. Care a lucrat și lucrează cu sine, la urma urmei, în condițiile unei dureri fizice permanente. Deloc simplu. Oare la noi i s-ar fi dat o șansă, i-ar fi apreciat recrutorul calitățile, în ciuda handicapului?
    • Like 1
    • @ Corina
      Este ceea ce ma intreb si eu.
      • Like 0
    • @ Corina
      Delia MC Delia MC check icon
      Bună întrebare...E însă și rațiunea economică: omul muncește și plătește impozite. Dacă ar sta acasă ar primi bani de la stat. Toată lumea e mulțumită. Sau persoana are niște facilități numai să nu stea acasă cu pătura în cap. Îmi imaginez un "te caută moartea pe-acasă, ce-ți mai trebuie ".
      Singura dezamăgire: e în altă parte.
      PS: salut atitudinea corectă: ignore haterilor la fel ca și trolilor. Mare le e frustrarea, ratează exact subiectul: uneori putem spune nu nefericirii și frustrării.
      • Like 1


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult
text: Sorina Stallard / voce: Claudiu Pândaru
sound-bars icon