Începe noul an școlar. Realitatea de dincolo de discursuri și flori

Foto - Inquam Photos

Începe noul an școlar, ceea ce înseamnă că ziua de 11 septembrie va fi un nou prilej prin care politicienii se vor face remarcați prin discursuri sforăitoare, sterpe, lipsite total de viziune și fără pic de autenticitate.

Aproximativ 2,7 milioane de elevi elevi şi preşcolari încep luni cursurile anului şcolar 2023 - 2024, un an care vine după adoptarea unor noi legi ale educației, dar și după un final de an școlar care s-a încheiat cu una dintre cele mai mari greve ale profesorilor din istoria învățământului românesc. 

Dincolo de cosmetizarea sistemului educațional, regăsită în toate discursurile oficialilor politici prezenți la festivitățile de deschidere a noului an școlar, în continuare sunt școli nepregătite să-și primească elevii, școli cu toalete în curte și vulnerabile la incendii sau alte situații neprevăzute. Dar asta pare să nu fie o problemă în viziunea decidenților politici, având în vedere că anul trecut, tot pe vremea asta, cel care era ministrul al Educației Naționale (Sorin Cîmpeanu) spunea că problema toaletei în curtea școlii „​​nu are legătură cu calitatea educației și este o problema exagerată”.

Îl vom vedea din nou pe președintele Iohannis, care ne va spune cel mai probabil, printre rânduri, că datorită lui vom avea o „Românie Educată”. Vom vedea mulți primari, oficiali politici județeni și parlamentari care vor încerca să se agațe de oportunitatea de a le vorbi părinților în speranța că aceștia din urmă vor fi captivați de un discurs electoral ce se dorește să creeze imaginea unui „salvator”.

Ideea care însă nu va sta la baza discursurilor pe care le vom auzi părinții și elevii în prima zi de școală este tocmai aceea că educația din țara noastră trebuie să devină o educație centrată pe elevi și pe nevoile acestora.

Ce trebuie să înțeleagă cei care patronează în prezent sistemul public de educație este faptul că învățământul din România are nevoie de o restructurare serioasă, dar nu una care să presupună schimbarea datei unor examene sau ajustarea unor manuale ori înlocuirea unor discipline cu altele prin schimbarea de programă.  

Înainte de a vorbi despre cât de mult investesc ei (și partidul lor) în educație, politicienii ar trebui să înțeleagă că este esențială reconsiderarea principiilor care se află la rădăcina sistemului de învățământ și că nu mai trăim în epoca profesorului care, încărcat de informații și cunoaștere, revarsă înțelepciune asupra copiilor, ci că trăim în epoca în care oricine poate accesa informații și cunoștințe via online.

Plecând de la această nouă stare a lucrurilor, profesorul ar trebui să fie un ghid, un facilitator, un catalizator al curiozității, un stimul al experimentării și încercării, după cum sugerează și antreprenorul Ovidiu Șandor.

Cu alte cuvinte, profesorul și sala de clasă trebuie să devină mediul în care copilul să fie încurajat și sprijinit în a încerca, în a descoperi, în a explora informații, cunoaștere, înclinații și direcții în viață. E drept, școala românească este în continuare un donator de informație, dar unul subnutrit.

De trecerea la un sistem de educație formativ au vorbit toți miniștrii educației din ultimele trei decenii, însă dincolo de declarații, nimeni dintre cei care au diriguit la un moment dat școala românească nu s-a ocupat de bolile ei, pe care le-au lăsat să se cronicizeze cu fiecare nou an școlar.

Așa am ajuns în situația în care să fim pe locul doi în UE în ceea ce privește procentul copiilor care au vârsta potrivită, dar nu sunt înscriși la școală în ciclul primar. De asemenea, România este campioană la abandonul şcolar. În 2022, România a fost pe primul loc în Uniunea Europeană după ponderea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani care au părăsit devreme sistemul de educaţie şi formare, după cum arată datele Eurostat.

Din nefericire, concluzia pe care o tot tragem de ani de zile la finalul primei zile din noul an școlar este una extrem de dură: din școala publică românească lipsește în continuare, în cele mai multe dintre cazuri, educația. Subfinanțarea, politizarea, schimbarea amețitoare a miniștrilor educației și inconsecvența legislativă din ultimele trei decenii au distrus nu doar perspectivele școlii, ci și încrederea în ea, rezultatul fiind unul îngrozitor: școala românească se îndepărtează tot mai mult de o reală modernizare.

Cu toate acestea, speranța vine din mediul privat, acolo unde exemplele pozitive pot fi catalizatoare și pentru școlile publice în ceea ce privește adaptarea și îmbunătățirea procesului educațional.

Deși este un gând utopic, noul an școlar ar putea să reprezinte un T0 care să aibă puterea de a reconfigura mult mai bine direcția sistemului public de educație din România. Acum ar fi momentul ca politicienii să lase în plan secund lupta politică și să se gândească rațional cum pot să ofere tuturor elevilor un spațiu sigur în care aceștia să-și petreacă cea mai mare parte a zilei, o masă pentru cei care nu își permit să vină cu pachet de acasă, o toaletă în interior, un cabinet psihologic în care să vorbească despre ce-i macină, un dispozitiv tehnic prin care să se adapteze vremurilor digitale și o bibliotecă în care să găsească liniștea și materialele necesare pentru studiu.

Acum e momentul ca decidenții din Educație să înțeleagă că trebuie să înceteze să-i mai trateze pe elevi ca pe niște statistici care ridică sau scad nivelul instituțiilor de învățământ.

Mai mult ca oricând, acum e momentul ca sistemul educațional din România să se scuture de incompetență și să-și îndrepte atenția spre a înțelege mai mult nevoile pe care le au cele aproape trei milioane de copii care încep școala pe 11 septembrie.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp