Într-o zi am început o mică revoluție, care m-a ajutat să scap de „punga cu pungi”

Foto: Getty Images

Trăim într-o lume în care conștentizăm pe zi ce trece consecințele nefaste pe care lăcomia umană le are asupra planetei. Consumăm în exces. Consumăm carburanți, consumăm ambalaje, căldură, carne, toate mult mai mult decât avem nevoie în realitate. Lăcomia se manifestă atât individual, cât și la nivel de societate. Cei mai mulți dintre noi avem nevoie de confortul unei băi calde, vrem să mâncăm o friptură, să bem o bere, să mergem la birou cu mașina personală. În plan social însă avem nevoie de producții mai mari de porumb, de centrale termice pentru marile orașe, de fabrici de mase plastice care folosesc combustibili fosili, de cantități uriașe de apă dulce pentru plantații etc. Problemele care apar în timp ca efect al lăcomiei și consumerismului nu ne influențează în plan individual imediat și de aceea nu prea reușim să le percepem. Atunci însă când aceste probleme ne afectează direct e deseori târziu, dacă nu prea târziu. Ca în majoritatea situațiilor care țin de lucrurile dăunătoare din viața noastră.

Acestea fiind spuse, mă gândesc la ceea ce putem și mai ales cum putem face ca această lăcomie umană să nu distrugă planeta pe care o împărțim cu milioane de alte specii (care nu par a fi nici pe departe așa lacome cum suntem noi). Că să reducem această lăcomie, trebuie în primul rând să o conștientizăm, să vorbim despre ea, să ne educăm copiii. Până la urmă, cu cât vom fi mai mulți oameni pe pământ care vom face ceva în combaterea acestei lăcomii, cu atât mai mari sunt șansele să reechilibrăm lucrurile.

Mă gândeam zilele acestea că până la urmă totul e o chestiune de echilibru. Cu cât discrepanțele planetare la nivel de bogăție și sărăcie, educație și lipsa ei sunt mai mari, cu atât mai greu ne va fi să stopăm consumul excesiv al resurselor. Acest efect de yoyo ne va împinge în permanență în extreme. De exemplu, omenirea după fiecare criză alimentară (fie că vorbim de cea de după cel de-al Doilea Război Mondial sau de după căderea comunismului din Europa de Est), a suferit și încă suferă de același „sindrom" ca personajul lui Jack London din „Dragoste de viață" - cel care ascundea biscuiți în salteaua din cabina sa, din cauza foametei pe care o îndurase înainte să fie salvat de nava „Betford". Acesta e unul din motivele pentru care avem tot timpul frigiderele pline cu mâncare pe care de cele mai multe ori ajungem să o aruncăm pentru că se strică sau pentru că nu reușim să o consumăm.

Cumpărăturile compulsive de alimente sunt efectul crizelor alimentare, însă au și un efect de „trigger" pentru restul resurselor. Cumpărând mai multe alimente, folosim mai multe ambalaje și forțăm industriile să producă și mai multe produse similare, cu și mai multe ambalaje consumând mai multe resurse petroliere. Și tot așa într-un vortex de consum excesiv și auto-distrugător. 

Adesea mă gândesc că producția de anioniți din China sau consumul de petrol din America sunt lucruri pe care nu le pot influența eu. Sunt doar o persoană din miliardele de persoane insignifiante între aceste gigantice motoare poluante (am amintit doar două dintre cele mai mari). Și totuși, ce trebuie să facem că să schimbăm ceva în conștiința umană? Educația noastră, și mai ales a celor mici cred că e principalul element, apoi puterea exemplului prin acțiunile personale care, repetate de cât mai mulți dintre noi vor avea până la urmă un efect în prezervarea și salvarea planetei noastre. Toate aceste cuvinte teoretice par praf în vânt, practic imposibil de realizat. Și totuși m-am tot gândit ce pot face eu în direcția aceasta fără eforturi sau costuri prea mari, fără să îmi schimb stilul sau standardul de viață prea tare, fără că asta să mă facă să mă simt inconfortabil cu alegerile mele. Nimeni nu vrea asta.

Am început să fiu atent la ce cumpăr. Am observat că găsesc în supermarketul de lângă casă ambalaj de plastic și carton pentru două roșii. Într-un fel sau altul pentru că noi, societatea modernă, am cerut acest mod de prezentare și vânzare. N-a venit nimeni de pe altă planetă să ni-l impună. Mai știu de asemenea că lucrurile complicate, nerezolvabile, se rezolvă câteodată prin demontarea și remontarea lor bucățică cu bucățică. Nu, nu o să vorbesc aici despre reciclare, deși e o temă importantă. Aș vrea însă, să vorbesc despre obiceiul sănătos de a reduce consumul de ambalaje.

Așadar, iată cum am început „mica mea revoluție”.

Nu am mai cumpărat acele două roșii ambalate. Am cumpărat neambalate și de preferință din piață, apoi am început să-mi iau plase cu mine de fiecare dată când mergeam la cumpărături. Apoi am început să nu mai cumpăr carne de pasăre din supermarket. Am găsit pe cineva care crește la țară găini și sunt abonat la câteva pasări pe an. Știu că sunt crescute corect, în natură și au cu totul alt gust. Nu cumpăr niciodată mâncare semipreparată. Mi-am dat seama că e mult mai sănătos chiar și pentru psihic să-ți rezervi în medie măcar o oră pe zi pregătirii hranei. Mă relaxează, mă deconectează sau mă ajută să-mi planific lucrurile, depinde de situație. În afară de roșii, ceapă și castraveți, evit să cumpăr fructe și legume care nu sunt de sezon. Nu cumpăr căpșuni iarna (de exemplu). De asemenea, cumpăr iaurt doar la găleată mare, și din când în când mai fac și eu câte un litru în casă cu o mașină de gătit inteligentă. Găletușele de iaurt le refolosesc pe post de caserole. Dacă trebuie să aleg între un produs ambalat în plastic și unul ambalat într-un borcan, îl aleg pe al doilea, apoi pe acele borcane le folosesc la conservele de gem sau zacuscă. Am redus numărul ingredientelor pe care le cumpăr, însă am investit într-un număr mare de condimente, iar acum reușesc cu ajutorul internetului și al bibliotecii mele de cărți culinare să gătesc mult mai multe rețete cu aceleași ingrediente. Încerc cât mai des să plec la cumpărături după ce mănânc (ca să nu am pofte), și-mi verific înainte frigiderul să văd ce am în el. În bucătărie am un caiet în care-mi notez produsele de care am nevoie și plec de fiecare dată la cumpărături cu acea listă. Sunt toate o serie de obiceiuri pe care mi le-am făcut în timp dar care dacă ar fi replicate împreună cu altele în aceeași direcție de cât mai mulți oameni ar trebui să pună „cel puțin" pe gânduri lanțurile de supermarketuri și să le oblige să corecteze excesul de ambalaje. Ar fi unul din acele lucruri minuscule care împreună cu alte lucruri minuscule creează schimbări pe care le vom vedea peste câțiva ani, însă e imperativ să le facem acum că să ne păstram planeta sănătoasă.

În cele din urmă sănătate planetei se răsfrânge asupra calității vieții individuale la fel cum curățenia orașului are influență asupra respirației noastre.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp