Foto Inquam Photos / Alexandru Busca
Aflându-mă în vizită la niște rude din Rupea (județul Brașov), am vizitat la sfârșitul săptămânii trecute Vulcanul stins, Coloanele de bazalt și Lacul de Smarald, obiective turistice aflate pe raza localității Racoș. Am mers cu mașinile până acolo unde s-a terminat asfaltul. Nici nu am reușit bine să le parcăm și, ca de nicăieri, au apărut câțiva copii de romi, murdari, insuficient îmbrăcați pentru temperatura de afară, „înarmați” cu niște bețe, atrași cel mai probabil de zgomotul mașinilor. Nu păreau a avea mai mult de 10-12 ani. Fluturând amenințător bețele, aceștia au început, într-o română greu inteligibilă, să ne ceară bani, probabil pentru că am parcat acolo. Erau foarte agasanți, insistenți și amenințători, lăsând să se subînțeleagă că, dacă nu vom plăti taxa de protecție, mașinile vor avea de suferit în lipsa noastră. Este destul de clar că acești minori sunt trimiși la cerșit de către părinții lor.
Deja mi-i imaginam pe aceștia, scuzându-se nevinovat unui eventual polițist ce le va fi adus copiii acasă, motivând că-i știau pe uliță la joacă și că nu i-a trimis nimeni la cerșit.
Imediat mi-au venit în minte mai multe întrebări, printre care: Ce șansă are oricare dintre acești copii să devină, la un moment dat, un adult util măcar sieși, dacă nu și altcuiva, sau, de ce nu, chiar comunității și societății cărora le aparține? Ce vină poartă pentru că s-a născut într-o familie săracă, care în loc să-i poarte de grijă, îl exploatează de la naștere, ghidându-l de mic copil pe calea ilicită? Iar în final, ce este de făcut pentru a schimba această situație? Care este soluția?
Nu cu mult timp în urmă, primarul orașului Târgu Mureș propunea ,în mod premeditat, reglementarea strictă a procreării, a limitării acesteia prin lege, pe baza unor criterii precum nivelul de educație, situația financiară „acceptabilă”, existența unui loc de muncă și o locuință stabilă.
Acesta nu a avut nicio reținere în a devoala faptul că-i vizează în mod special pe romi, stabilind chiar ca, în cazul în care are loc un accident și un cuplu necorespunzător dă totuși naștere unui copil, acesta să-i fie luat de către stat, spre a fi îngrijit și educat corespunzător.
Urmare a acestei abordări radicale a unui reprezentant al autorității publice, am văzut patru luări de poziție. Câțiva lideri de opinie l-au criticat sever pe primarul din Târgu Mureș, CNCD-ul i-a aplicat o amendă, câteva zeci de romi au protestat în oraș, iar șeful pe linie de partid al domnului primar a declarat că va sta de vorbă cu acesta. Atât. Pentru că pe majoritatea dintre noi nu ne afectează în mod direct, am tăcut. În mod normal trebuia să protestăm, să ne manifestăm public dezaprobarea, pentru că ideile radical-extremiste trebuie suprimate din fașă, iar purtătorii lor trimiși în anonimat.
Cândva, nu atât de demult, Martin Niemöller spunea: „Când naziștii au venit să îi ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat. Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist. Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.”
Nici nu vreau să mă gândesc că discursul extremist al acestui primar găsește susținere în societate. Totuși, este problema copiilor una importantă pentru societatea noastră? Chiar ne interesează? Copiii reprezintă viitorul acestei țări, totuși statul nu găsește resursele bugetare pentru a le oferi o alocație decentă. Pusă în fața unui caz evident de exploatare a minorilor, în urma unei anchete internaționale, cu participarea unor inclusiv a unor specialiști Europol (vezi cazul Țăndărei), justiția română, purtătoare de consistente pensii de serviciu, și-a dat măsura ineficienței, lăsându-i nepedepsiți pe exploatatori.
Apoi, într-un alt caz, am aflat recent că în anul 2007 undeva în județul Iași, pentru că a avut doar calitatea de consumator de minore, primarul unei localități și-a păstrat doar calitatea de martor într-un proces cu proxeneți, instanța negăsind condamnabilă fapta acestuia de a dispune de niște minore constrânse, pe care le-a abuzat chiar în sediul primăriei. De atunci, onorabilul domn primar a câștigat alte trei mandate de edil, nefiind exclus să fie reconfirmat anul acesta de către electoratul său, dacă va mai candida, că doar nu e chiar atât de grav ce a făcut.
Cu toate astea, eu totuși cred că există o soluție pentru problema asistenței sociale. În primul rând, trebuie înțeles că asistența socială nu este despre bani, cel puțin nu este numai despre bani. Și aici avem exemplul tinerilor de bani gata, cărora părinții le-au oferit tot ce se poate din punct de vedere material și cu toate astea ei au eșuat frecvent. Au eșuat pentru că nu le-au fost transmise valori esențiale, nu au primit o educație adecvată.
Serviciul de asistență socială din România nu răspunde nevoilor societății de azi, este clar că se impune o reformă.
Nu cu mult timp în urmă, citeam despre niște posesori de certificate de handicap, încadrați fiind ca nevăzători, dar care au fost găsiți, de către jurnaliștii de investigație, conducând autovehicule sau jucând fotbal în sală, probabil pe banii obținuți de la stat prin această fraudă. Cazurile au fost multiple și „infirmitățile” diverse. Se întâmpla în același timp când, pe de altă parte, oameni având infirmități permanente, precum lipsa unui membru, erau umiliți și plimbați periodic pe la diverse comisii pentru a fi verificați dacă nu cumva infirmitatea le-a dispărut între timp.
Serviciul de asistență socială trebuie să aibă o dinamică aparte, capacitatea de a se adapta oricărei situații particulare. Statul român trebuie să facă uz de prerogative, precum educația, consilierea, condiționarea, iar în final, dacă celelalte au eșuat, de puterea de constrângere. Însă pentru a rezolva cu adevărat problema asistenței sociale este nevoie de un efort susținut timp de cel puțin o generație, timp în care copiii provenind din familiile problemă să fie susținuți cu tot ce au nevoie pentru a se putea dezvolta normal, totul sub controlul strict al autorităților, fiind luată în acest fel povara de pe umerii părinților.
În același timp, trebuie manifestată toleranță zero față de exploatarea minorilor și față de fenomenul infracțional în general. Beneficiarii de ajutor social trebuie să coopereze activ cu autoritățile statului, cu serviciul de asistență socială. Reformarea serviciului de asistență socială și rezolvarea, sau măcar amelioararea, problemei integrării categoriilor defavorizate necesită consens, voință și implicare politică pe termen lung. E nevoie ca asistenții sociali să fie mai mult pe teren și mai puțin în birou, să acorde asistență în sensul propriu al cuvântului. Multor oameni li se par mari cheltuielile statului cu asistența socială. Totuși, prețul pe care societatea îl plătește este inestimabil mai mare.
Ajutorul social - cumulat cu alocațiile copiilor, chiar și după ce acestea vor fi fost dublate - este insuficient pentru ca o familie să subziste, ceea ce înseamnă că respectivele familii își completează veniturile pe tărâmul infracțional, jafuri, tâlhărie, cămătărie, proxenetism, prostituție. Poate că statul trebuie să se implice activ în integrarea asistaților social în piața muncii, luând în considerare stimularea angajării acestora, inclusiv prin diverse facilități, precum renunțarea la impozitul pe salariu pentru această categorie. Dacă s-a putut face asta pentru cei cu o calificare înaltă ( specialiștii în programare), de ce nu s-ar putea face același lucru și pentru cei defavorizați, pentru a sprijini integrarea lor?
Educația, aceasta este soluția. Educarea părinților, sprijinirea reală a copiilor să ajungă să aibă acces la educație. Și, de ce nu, educația sexuală. Când o femeie care a dat naștere în 20 de ani la tot atât de mulți copii, pe care îi crește la limita subzistenței, ajunge să pună această stare de fapt pe seama binecuvântării lui Dumnezeu, acest lucru înseamnă eșecul tuturor dascălilor care au intrat de-a lungul timpului în contact cu aceasta, pentru că nu au reușit să-i transmită niște valori elementare. În România, decât să accepți că la un moment dat va fi necesar să-ți educi sexual copilul, explicându-i că activitatea sexuală implică și riscuri, dar mai ales o doză foarte mare de responsabilitate, mai repede îți surâte ideea de a-l interzice prin lege de la concepție.
Din punctul meu de vedere acestea sunt soluții viabile, în niciun caz nu poate fi o soluție încălcarea unui drept fundamental, prin interdicția procreării.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
„Serviciul de asistență socială trebuie să” trimită puturoșii la muncă.
Și după aia, o să-i vezi pe toți cum o să caute «cu de la sine pornire» să se educe, să se integreze, să se dezvolte șamd!