Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Invazia nu merge conform planului: Putin pierde teren

Putin la tv

Foto: Profimedia Images

Angela Merkel a numit atacul lui Putin „o adâncă cezură în istoria post Război Rece a Europei”. Scholz știe că poate conta pe sprijinul ei necondiționat. Scholz, care a făcut propriile declarații în prima zi a agresiunii rusești asupra Ucrainei, deși cuvintele sale nu au fost la fel de pregnante - mesajul a fost totuși un avertisment: conflictul nu trebuie să ia amploare, agresiunea trebuie să ia sfârșit, iar NATO nu trebuie subestimat în determinarea sa de a-și apăra membrii. 

Dar Ucraina nu este membru… 

Olaf Scholz a încercat să fie diplomatic, știind că Germania are o poziție delicată, în principal din pricina dependenței germane de gazul rusesc, cu toate acestea, cancelarul a afirmat că acțiunile Rusiei sunt un atac asupra unei țări suverane independente, de nejustificat: „Este o încercare de a muta forțat granițele în interiorul Europei, poate chiar de a șterge o țară întreagă de pe harta lumii." 

Și are deplină dreptate… Se așteaptă până la 5 milioane de refugiați din Ucraina… între timp, invazia rusească continuă, numărul morților a depășit 137… Căci Putin nu a fost luat în serios la momentul potrivit.

În momentul de față sunt peste 1 milion de refugiați: în interiorul și exteriorul Ucrainei. În Polonia (100.000 - intrați în principal prin punctul de trecere de la Medyka), Moldova (peste 26.000), Slovacia, Turcia și România - unde traficul în vămi a crescut cu 120% în ultimele zile...

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat în data de 26 februarie că 19.000 de ucraineni au intrat în țară de la începerea agresiunii militare. 11.000 au rămas pe teritoriul țării, iar 40 au cerut statutul de refugiat. 

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat că România poate primi până la 500.000 de refugiați, dar nu a indicat clar locul în care aceștia ar putea să fie cazați. Căci instalarea taberelor mobile ar putea fi privită ca o invitație pentru refugiați să vină în România, afirmă unele surse guvernamentale... De aceea, cele 39 de tabere vor fi instalate doar în caz de urgență (?!). Capacitățile ar fi pentru 7.839 de persoane, conținând toate utilitățile ce ar permite cazarea temporară.

 Bombardamentele continuă, iar Ucraina, contrar așteptărilor Rusiei, nu dă semne de capitulare. Ucrainenii continuă să fugă spre vest, luând cu asalt gările din marile orașe, unii încercând să traverseze (fără succes) și Transnistria.

În România, punctele de trecere sunt Halmeu (jud. Satu Mare), Sighetu-Marmatiei (jud. Maramureș), Siret (jud. Suceava), Isaccea (jud.Tulcea). Unii vin cu mașina, alții trec pe jos sau cu bacul. Multe familii s-au despărțit, în ultimele 24h intrând doar femei și copii: bărbații între 18 și 60 de ani nu pot părăsi teritoriul Ucrainei din cauza legii marțiale și a obligației de a lupta, așadar își aduc familia în siguranță și revin în Ucraina.

Doar în ultimele ore 435 de persoane au trecut frontiera românească: la capacitate maximă, punctul Siret poate procesa 2.000 de cetățeni pe oră.

De menționat este că persoanele care ajung în România se împart, din punct de vedere legal, în două categorii: cei cu pașaport, considerați turiști, care se pot deplasa timp de 3 luni oriunde, fără restricții, și cei care au doar buletin și intră în categoria solicitanților de azil. Cei care nu au pașaport sau vreun act de identitate pot fi acceptați în România în baza legii privind statutul de refugiat și protecția subsidiară (acordată pe o perioadă nedeterminată).

Sunt acceptați în procedura de azil chiar și minorii neînsoțiți, ale căror cereri se rezolvă cu prioritate. Solicitantul primește un document temporar de identitate din partea autorităților, care oferă fiecărui solicitant de azil adult ceea ce pot: 16 lei pe zi pentru hrană și apă, plus un pachet pentru igiena personală.

De obicei, după câteva ore petrecute la graniță, cei care fug din Ucraina au trei variante după ce ajung în România: un spațiu de tranzit (urmat de transfer într-un centru al Inspectoratului pentru Imigrări), cazare privată sau continuarea deplasării spre Vest. Cea din urmă este soluția preferată de cei care au pașaport.

Și apoi mai sunt cei nevoiți să apeleze la mijloace mai puțin ortodoxe. Cărăușii de la graniță prestează servicii de „asistență” pentru 3000€ de persoană, cu destinație la alegere.

Căci la punctele de trecere dinspre Ucraina, timpul de așteptare poate atinge de la 2 la 24 ore…

Surprinzător este și modul în care societatea civilă, autoritățile locale și ONG-urile din zona frontalieră s-au mobilizat pentru a-i sprijini pe ucraineni: li se oferă informații, cazare, alimente. În plus, români din Cluj, Neamț, Timișoara, Constanța, Vaslui, Argeș, Neamț, București și din multe alte zone ale țării își oferă gratuit locuințele pentru familiile cu copii, inclusiv pentru cei care vin cu animale. Un act de solidaritate lăudabil...

Și Germania s-a declarat pregătită să-i primească pe refugiați, se vorbea și de crearea de coridoare umanitare. Întreaga țară fierbe, se organizează proteste ale societății civile în fiecare zi.

Cât despre Turcia, care a jucat „triplu” până acum, nu e sigur dacă Erdoğan va da curs cererii Ucrainei de a închide strâmtorile Bosfor și Dardanele navelor rusești... Riscul este prea mare. Ucrainenii ce au ajuns deja la Istanbul au fost însă bineveniți.

Și totuși, multe alte persoane sunt încă blocate pe teritoriul ucrainean în căutare de soluții, deși sunt mulți și cei care s-au decis să rămână și să lupte, încurajați de președintele Zelenski ce se transformă pe zi ce trece într-un erou. Și se pare că naționalismul latent, dar călit în lupta seculară cu Rusia a dat roade: Kievul rezistă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ii tot dăm înainte cu gazul rusesc. Pana la urma si Rusia este pe această planetă si nu poate sta izolată la nesfârșit. Imi amintesc de primavara lui 2020 cand nu se mai circula pe planeta din cauza restricțiilor provocate de pandemie. Ajunsese barului de petrol pe minus. Pentru ca extracția la sonde nu se poate opri. Nefiind consum depozitele erau pline si te rugau sa iei ca nu aveau unde sa-l mai stocheze. Asa e si cu gazul. Putin poate sa stea cu fundul pe punga de gaz o perioada si apoi ce o sa faca? Oricum declarațiile oficialilor ruși sunt cam disperate. Si cred cu tărie că planul lor era altul. Si anume sa cucerească Ucraina in doua zile. Nu puteau concepe ca vor avea asa o opoziție. Se gândeau ca vor intra triumfător în Kiev, ca vor fi întâmpinați de o populație îngenuncheat. Ca acel actoras va fugi la primul foc de arma si ii va lasa balta pe ai lui. La urechea oricărui dictator clica din jur susură tampenii. Cred ca Putin nu prea stia ca mareata armată rusă e praf. Dar e bine, ca asa vedem si noi despre ce e vorba. Problema e ca asta il va face sa aduca in teren arme din ce in ce mai oribile care vor face ravagii mult mai mari.
    Doar rusii il mai pot opri. Poate se încumetă cineva ca noi nu avem cum. Doar ne uitam peste gard.
    • Like 1
  • Doamna Dorina, Pe langa propaganda din text care este de inteles (datorita frici multi oameni distorsioneaza realitatea pentru a se simti mai bine), poate ne spuneti si noua Planul lui Putin va rog. De asemenea sa va duceti la NATO si sa il prezentati va rog. Este o informatie foarte valoroasa pe care dumneavoastra o detinesti. Desigur ca o detinieti, altfel de unde sa stiti ca planul nu merge conform planului.
    #Propaganda e in floare, de ambele parti.
    • Like 1
    • @ Adrian Chirita
      Dorin check icon
      „poate ne spuneti si noua Planul lui Putin va rog”
      Formularea corectă ar fi fost:
      „poate ÎMI spuneți și Mie....”

      Căci, vă rog să nu vorbiți și în numele meu. Mie mi-a fost clar ce a vrut Putin și de ce.
      A spus-o chiar și el în mai multe dăți, tot așa cum și mentorul lui spiritual, Hitler, și l-a dezvăluit pe al său, în „Mein Kampf”, cu mult timp înainte.

      Sunt convins că planurile lui Putin sunt cunoscute la NATO în detalii mai amănunțite decăt putem noi bănui de pe margine. Nu e cazul să-i purtați de grijă.

      PS. Îmi e clară și tendința „imparțialității” dv.
      • Like 1
  • Comunitatea internațională ezită în continuare să ia măsuri dure împotriva Rusiei. Măsura înghețării activelor lui Putin și Lavrov este ridicolă. Credeți că este ceva de înghețat? Praful de pe tobă.
    O măsură adevărată ar fi confiscarea tuturor activelor rusești din afara granițelor lor, astfel încât după valorificarea lor să se obțină banii necesari reconstrucției Ucrainei.
    O altă măsură eficientă ar fi blocarea circulației rușilor în afara țării lor. Asta i-ar putea face să înțeleagă realitatea și poate ar declanșa un proces intern de democratizare.
    Da, știu că Europei îi este frig, vrea gaz rusesc, dar haideți să mai punem o haină pe noi și să ajutăm Ucraina. Doar cu ceai și sandwich-uri nu rezolvăm cauza problemei, peticim doar efectul.
    Haideți, la treabă!
    • Like 0
    • @ Dan Filip
      Ca la fotbal… oricine poate fi antrenor de pe canapeaua din sufragerie. Toti stiu mai bine ce schimbari trebuiau facute si cine trebuia selectionat.
      Bine ca stii dumneata ce e praful de pe toba si ce nu.
      Hai sa-i lasam pe decidenti sa ia masurile care cred ei ca se impun. Noi de pe canapea chiar nu avem cum sa stim mai bine….
      • Like 2
    • @ GicaContra
      În regulă, dacă tot stai pe canapea pune-ți o telenovelă, să nu te plictisești. Decidenții de care spui cam asta fac.
      • Like 0
    • @ Dan Filip
      Păi nu s-a aplicat scoaterea din „spațiul” SWIFT?
      Nu s-a interzis traficul aerian rusesc în spațiile aeriene a mai tuturor statelor Europene?
      • Like 1
    • @ Dan Filip
      Nu se poate trece la treaba. Asta ar fi clar inceputul sfarsitului. Inceputul celui de al treilea razboi mondial. Si sfârșitul umanității.
      • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult