Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Israelul îşi numără morţii şi se pregăteşte pentru ofensivă. Probabil că Gaza, aşa cum o ştim, nu va mai exista

Atac Fâșia Gaza

Civili în Gaza, după un atac israelian (Profimedia Images)

Israelul nu a reacţionat niciodată blând când a fost vorba despre atacurile la securitatea sa internă şi vieţile resortisanţilor săi. Şi, totuşi, sâmbătă dimineaţa, teroriştii Hamas au năvălit peste aşezările de la graniţa cu Fâşia Gaza şi au început să măcelărească fără discriminare tineri, femei, bărbaţi şi copii. Mai puţin au fost interesaţi de obiective militare şi mai mult de a ucide şi a crea panică în rândurile populaţiei civile.

Riposta israeliană a început cu atacuri aeriene. Momentan blânde, având în vedere că au fost ucişi cel puţin şase sute de evrei şi alte sute luaţi ostatici şi duşi în ascunzătorile Hamas din Gaza. Zilele viitoare, cei 365 de kilometri pătraţi ai fâşiei de pământ dintre Mediterana, Egipt şi Israel va fi măturată de serviciile speciale şi armata israeliene. Cum vor decurge ostilităţile şi câte victime vor fi, e greu de estimat, fiind vorba şi de ostaticii aflaţi în mâinile palestinienilor, printre care şi occidentali. Probabil că, la sfârşitul operaţiunii militare israeliene, Gaza aşa cum a fost până vineri, nu va mai exista.

De la Războiul de Yom Kippur, din 1973, Israelul nu a mai numărat atâţia morţi. Chiar dacă unii analişti compară cele două confruntări fiindcă au trecut cincizeci de ani de atunci, între 1973 şi 2023 sunt diferenţe evidente. Nu doar numărul victimelor, ci, mai ales, adversarii. Conflictul de Yom Kippur a opus Egiptul şi Siria Israelului. Actorii statali de atunci au fost înlocuiţi acum de o organizaţie militar-religioasă al cărei scop declarat, eliberarea Palestinei, nu poate fi niciodată atins, aşa că se mulţumeşte să semene distrugere şi moarte. În 1973, existenţa însăşi a statului Israel a fost în cumpănă. Acum, nu.

De fapt, singura similitudine dintre cele două conflicte este incapacitatea autorităţilor israeliene de a prevedea atacurile. În 1974, la puţină vreme după război, Golda Meir şi cabinetul său demisionau după nemulţumirea populară. Probabil, după ce se vor termina ostilităţile de acum, aceeaşi soartă o va avea şi guvernul condus de Benjamin Netanyahu.

Totuşi, o mare diferenţă se remarcă între liderii politici ai Israelului din 1973 şi cei de acum. Doamna Meir nu avea probleme cu justiţia şi nici nu avea în cabinetul său miniştri ale căror idei şi acţiuni nu se îndepărtează prea mult de cele ale fundamentaliştilor din tabăra adversă. De exemplu, ministrul Securităţii Naţionale, Itamar Ben-Gvir, la rândul său având probleme cu legea, apropiat unei organizaţii extremiste israeliene care a săvârşit asasinate politice, a promovat o politică îndreptată împotriva establishmentului Israelului pe modelul Trump şi a avut mereu atitudini provocatoare faţă de musulmani. „Plimbările” sale pe Muntele Templului, unde se află moscheea Al-Aqsa, şi îndemnurile adresate evreilor de a se ruga în cel de-al treilea loc sfânt al Islamului au stârnit furia arabilor.

Imagine din Fâșia Gaza (Profimedia Images)

Unii analişti subliniază problemele grave pe care Israelul le-a creat din 2007 locuitorilor din Gaza, după ce Hamasul a învins Fatahul, loial preşedintelui Mahmoud Abbas, şi a preluat puterea în Fâşie, probleme care i-au determinat să săvârşească abominaţiile de acum. „Cea mai mare închisoare” a mai fost denumită Gaza din cauza embargoului impus de către Israel aici. Și, totuşi, atacul început sâmbătă demonstrează că putem vorbi de un adevărat incubator al terorismului, de o populaţie radicalizată care doreşte pacea la fel de mult ca sus-numitul Ben-Gvir. 

Înmormântarea familiei unui luptător Hamas, după contraatacul israelian de sâmbătă noaptea (Foto: Profimedia Images)

Arabii palestinieni suferă la rândul lor, chiar dacă unii dintre ei se dovedesc terorişti. Sunt victimele unora dintre liderii lumii arabe care le-au plâns de milă, au făcut din cauza eliberării Palestinei un leitmotiv care să ascundă problemele din propriile ţări, i-au înarmat şi radicalizat. Însă au făcut prea puţin pentru a crea premisele unei vieţi normale pentru ei. Palestinienii sunt proscrişi în chiar lumea islamică: bogatele monarhii ale Golfului se feresc să îi primească pe teritoriile lor, iar Iranul şiit îi foloseşte ca proxy în conflictul său cu Israelul, chiar dacă membrii Hamas sunt sunniţi. În schimb, sunt însufleţiţi de discursurile liderilor religioşi să-şi dea viaţa pentru a distruge Israelul. O utopie politică care a distrus vieţile a milioane de oameni ai Orientului Mijlociu din ultimele şapte decenii şi care a semănat doar moarte. Generaţie după generaţie, palestinienii sunt obişnuiţi să-şi plângă tinerii care se sinucid luptând şi să pregătească, frustraţi, alţi tineri care să aibă aceeaşi soartă.

Înainte de a-i asmuţi pe credincioşi împotriva evreilor sau a occidentalilor, liderii religioşi şi politici ai lumii musulmane ar trebui să se preocupe de a le asigura oamenilor pe care îi conduc libertatea şi bunăstarea. Doar că, se pare, în prea multe locuri din lume viaţa are un preţ mic. De prea multe ori, e mai ieftină decât un pistol-automat.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nume check icon
    Din pacate o tragedie care nu cred ca se va incheia vreodata.
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult