Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Italia e plină de români, dar noi nu vom fi niciodată „italieni”. „Femeia de la curățenie” din Bologna care mi-a arătat cum noi, românii, excelăm în dor

Bologna

Foto: Guliver Getty Images

Ieri dimineață, după ce am băut un espresso pe stradă, am urcat în turnul de 97,2m, cu 498 de trepte, ridicat acum 800 de ani (între 1109 și 1119) de familia Asinelli în centrul orașului Bologna. Acum 800 de ani!

M-am întors acasă după câteva zile în care am mâncat paste cu sos ragu bolognese în Bologna, am mâncat parmezan si prosciutto crudo di Parma chiar în Parma și am degustat oțet balsamic di Modena, ați ghicit, în Modena. Sunt distanțe mici între ele, parcurse cu trenul cât ai zice „buon viaggio”. Trenul vine cam din 15 în 15 minute, biletele se cumpără de la automate în gară sau online, pe peroane e curat, totul merge bine, calm, aproape că uiți că se poate și altfel decât la noi. 

M-am întors ușor pesimistă. Ca întotdeauna când revin în țară, am convingerea că ne lipsesc câteva ingrediente importante ca să ne iasă aluatul din care vrem să fim.

Ce ne lipsește? Păi, în primul rând, tradiția. Când cele mai bogate și influente familii din Bologna plăteau meșteri mari să facă turnuri cât mai înalte, turnuri care stau în picioare și astăzi!, aș zice chiar, ironic doar, că italienii erau vizionari. Atunci nu aveau niciun folos în afară de fala proprietarilor, astăzi aduc însă o grămadă de bani municipalității pentru că turiști din toată lumea stau la coadă ca să facă o poză de sus! Nivelul de cultură și de pricepere era atât de avansat în orașul cu cea mai veche universitate din lume, iar noi… eram prea înapoi.

Îmi vine în mine legenda despre sosirea regelui Carol în România. Ajuns la București, în 1866 (ca o paralelă, 800 de ani de la înființarea Universității din Bologna), ar fi fost șocat să vadă că urma să fie rege… la sat. Toalete în curte, căsuțe micuțe, modeste, un palat care avea... un singur etaj?! Greu să fii rege într-o țară care avea nevoie de meșteri mai învățați, de medici mai școliți. Carol I a construit Peleșul. Dar cu o floare nu se face primăvară, nici cu un rege sau cu un palat nu se construiește o civilizație. E nevoie de muncă, de rigoare, de răbdare.

Răbdarea e o artă pe care puțini români o stăpânesc. Tot în această scurtă vacanță în Italia, vă ziceam, am degustat oțet balsamic tradițional la o fabrică artizanală din Modena. O familie a început să îl producă acum 130 de ani, iar tradiția fabricării s-a păstrat. Astăzi, mama, tata și fiul se îngrijesc să producă în continuare 100 de litri de aceto balsamico tradizionale de 12 ani vechime și 100 de litri de 25 de ani. Ingredientul unic de la care se pornește este mustul din 3 feluri de struguri locali. E un proces lent, simplu, care necesită respectarea unor reguli clare, un anumit ingredient, butoaie din lemn gros de mai multe mărimi, amestecarea unui volum de must fermentat cu un alt volum. Nu s-au îmbogățit, nici nu și-au propus să schimbe ceva, să dubleze producția, să mărească prețul. Respectă ce fac, fac degustări gratuite pentru curioși, zâmbesc și sunt foarte mândri de cele 100 de sticle din fiecare produs deosebit care le iese anual din fabrică. Poate că răbdarea și mulțumirea vin dintr-o istorie în care strămoșilor nu le-au lipsit prea multe. Noi nu avem de unde să știm.

Ce ne mai lipsește? Locuri de dialog. Noi nu le avem nici la propriu, nici la figurat. La propriu, orașele noastre nu au piețe. Nu baruri, nu locuri în care e nevoie să consumi ca să stai și unde depinzi de programul și cheful unui patron. Nici de piețe așa cum le înțelegem noi, loc de negoț, de vândut și cumpărat mâncare. Mă refer la piețe în care oamenii se întâlnesc și discută, dezbat, sunt egali și tineri, și mai puțin tineri, indiferent cine sunt.

În Bologna stăteam chiar lângă o astfel de piață, lângă o hală în care se găseau produse locale, fructe, legume, salamuri și brânzeturi, dar puteai să și guști, în spații amenajate simplu, preparate cu ingredietele lor. Afară însă, pe trepte, în piazzeta largă, cu pavaj de acum sute de ani, oamenii se adunau și vorbeau. Stăteau, unii cu un pahar, în picioare. Câteva cârciumi se deschiseseră în zonă și pe mobilier suplu puteai vedea sticle de vin local și platouri cu prosciutto. Oamenii stăteau însă mult și pe lângă scaune, vorbeau doar sau ronțăiau și ce aduceau de acasă, până la urmă, era un spațiu liber al oamenilor liberi, nu al clienților cuiva. Spațiul aparține localnicilor.

Noi nu avem nici spațiile, nici obiceiul de a dialoga, de a explica și a asculta. De a face schimb de idei, de a învăța. Ca să rămânem în paradigma italiană, la noi ori îți place pizza, ori nu-ți place, nu e loc de nuanțe, că îți place doar blatul pufos, că nu suporți pizza cu anșoa, nu poți critica o pizzeria sau un pizzar, ești fie de stânga, fie de dreapta, dar din păcate asta nu duce niciodată înainte. Un spațiu al extremelor, al urletelor isterice, al dezechilibrului.

Piețe nu avem, nici dialoguri reale. Stăm în bulele noastre pe Facebook, în care nu zice nimeni ceva ce nu ne convine, ne facem că dezbatem stând încuiați în casele noastre, ne burzuluim că „se aruncă” gunoi, dar nu am ridica nicio hârtie de la poartă. Ce e dincolo de poartă este al nimănui, nu este „al nostru”. Strada, orașul, țara toată nu ne aparțin, toate sunt „ale lor” și le strică. Așa că stăm în mizeria asta și așteptăm să mai vină străini să ne facă palate.

La plecare, am întâlnit femeia care urma să facă curat în apartamentul închiriat. Era româncă. Ce clișeu! De 12 ani lucra în Italia, în fiecare zi, chiar și sâmbăta și duminica, și muncea ca să îți țină fiul la școală. La anul el urma să termine liceul și ea era nerăbdătoare. Urma să se întoarcă acasă! Cu ce fericire spunea asta. Îi ajunsese. Orașul frumos? Da, dar nu contează decât oamenii, nu clădirile, nu muzeele. Și poate că la acest capitol excelăm: dor. Ce vom construi cu asta? Vom vedea, poate peste 800 de ani alții se vor înghesui să vadă. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu excelam la nimic poate doar la parerea prea buna despre noi, mioriticii cei unici. Intre "lasa ca merge si asa" si "...ai auzit, un roman a inventat aia" lasam mai totul sa se duca de izbeliste dupa care o zbughim convenabil spre alte meleaguri si asta fireste raportat la posibilitatile fiecaruia. Vezi cati laureati ai premiului Nobel are Romania si Bulgaria(inferioara ca "zestre" economica" dupa care sa numaram pe cei plecati in strainatate si sa ne consolam prin a citi Popa Tanda.
    • Like 1
  • Fain articol, deși avem cu mult mai multe lipsuri decât cele enumerate și care provin din multitudinea defectelor de caracter specifice exclusiv nației noastre (foarte multe și foarte păguboase, căci, iată, în condițiile libertății prost înțelese - ca dreptul fiecăruia de a face ce vrea și nu ca dreptul fiecăruia de a nu face ceea ce nu vrea - după 1989 tocmai ce și-au arătat ”roadele” nefaste!). Am observație totuși: cea mai veche universitate din lume este Universitatea Al Karaouine, din Fez, Maroc, fondată în anul 859.
    • Like 2
    • @ Pătraşcu Marian
      Andreea nu a facut precizarea (probabil nu stie) ca universitatea din Bolognia este condiderata cea mai veche institutie de invatamant din lume care acorda grade. Cele arabe nu acordau grade, dar ei si-au exportat cunostiintele in Europa.
      • Like 0
  • Raspuns lui Emil

    Va respect punctul de vedere, insa tocmai asta e problema - repet - ca, pentru noi, de cele mai multe ori sunt paguboase comparatiile; de ce sa ne vedem musai mai rai decat ceilalti?
    Mai inainte, intr-un comentariu, bine spune cineva ca “nici n-au rost” comparatiile, dar apoi sustine ca ‘’ne lipseste identitatea” (!), da si cateva exemple (deja clisee… si apropo… pasiunea pentru facebook, TV si mersul la mall sunt globale!) confirmand de fapt ce aratam la inceput, ca suntem inclinati sa trecem la ‘defecte ale neamului’, cam tot ce vedem la altii si noi n-avem…
    Cu alte cuvinte, daca punem o varza obisnuita alaturi de-o ‘delicatesa’, precum conopida, si comparam… Ooo, ce diferenta uriasa de imagine!!! Numai ca, si una, si cealalta, preparate in mai multe feluri, sunt la fel de nutritive si gustoase (preparate specifice, desigur, ca nu poti face sarmale din conopida si nici varza nu merge cu maioneza si marar…). Dar, sa recunoastem si faptul ca in ciuda avantajului datorat mai ales aspectului, conopida, in anumite ‘situatii’ (la fiert) ‘isi da aere’ la fel ca biata varza (murata), ceea ce e mai stanjenitor in cazul celei dintai, ca nu te-ai astepta… Si asa i-a ramas doar verzei cusurul...
    (Si-a pus vreun englez cenusa-n cap din cauza circului - altfel, de neimaginat!! -, creat de tzara lui, cu Brexit-ul?...).

    In fine, grozav ar fi, daca ne-am cunoaste mai bine valorile si le-am respecta, daca am fi mai atenti si la felul in care ne vad altii (intre ei, destui se ataseaza de Romania). Apoi si nemtii, evreii in varsta, care mai vin prin tzara, impreuna cu nepotii, si ajung pe unde-au copilarit (unii au trebuit sa plece fortat…), am vazut lacrimi in ochii lor, cand isi amintesc de ‘domnul invatator’, de vecinii cumsecade, de prieteni…). Si-n istoria noastra sunt exemple...
    • Like 2
  • De ce simtim nevoia, aproape de fiecare data cand ne comparam cu altii, sa ne “descalificam”? Sa fie din frustrarile adunate de veacuri ‘la marginea lumii bune’, ‘la coada imperiilor’, ‘la Portile Orientului’? De ce ne dispretuim intre noi? Din… trufie? Din lipsa / subrezenia educatiei elementare, de unde si multa ignorantza? …Sa fie inzestrarea genetica a romanului mai saracutza cu duhul, ori mai putin inventiva si mai greu de urnit la treaba? Mai greu de crezut asta - stam binisor, totusi, la ‘romani-inovatori’.
    In definirea noastra, mai exista ceva de calitate, fara dubiu? Pai, sa vedem…

    Limba ce-o vorbim
    Oricat de diferiti am parea (vazuti de straini, mai ales), fie ca suntem olteni, ardeleni, munteni, banateni, moldoveni, dobrogeni, plus bucovinenii din nord, basarabenii… ne intelegem, Slava Domnului!, in graiul romanesc.

    Crestinismul, cu ortodoxia majoritara
    Lui ii datoram primele scoli, dezvoltate pe langa manastiri si biserici, precum si raspandirea culturii - nu avem o ‘Bologna’ de 800 de ani, dar avem lucrarile lui Coresi, in romana, de acum aproape 500 de ani; manastirea ortodoxa Hodos-Bodrog (jud. Arad), ridicata-n sec al XI-lea, si altele din sec. XIII (Ramet, langa Aiud, Negru Voda din Campulung-Muscel…), sec. XIV (Cozia-jud. Valcea, Tismana-jud. Gorj, Probota-jud. Suceava…) si tot mai multe in secolele urmatoare (unele dintre ele cu valoare aparte pentru istoria romanilor - cum este, de pilda, si bisericuta Sf. Nicolae din Ribita, jud. Hunedoara...).

    Nu ne-am razboit pentru teritoriile altora (Cadrilaterul, o exceptie ce intareste regula) si nici n-am asuprit popoare, ci dimpotriva; ungurii, rusii, turcii, polonezii, sarbii, austriecii, ucrainenii, ne-au invadat, iar unii mai sunt si azi pe pamant romanesc atestat documentar.

    Firea indeobste pasnica a romanilor le-a permis multora sa se simta bine in Tarile Romane. De exemplu evreii… aflam ca, prin Evul Mediu, au fost bine primiti si s-au dezvoltat apoi secole de-a randul - o exceptie, pogromul din istoria recenta (Iasi, Bucuresti) insa, pe de alta parte, ar trebui sa-si asume si ei ajutorul important pe care l-au dat la instalarea comunismului (cu forta!!) in Romania. Tot in istoria recenta, tezaurul polonezilor a fost bine pastrat in Romania; in schimb, tezaurul romanesc, ajuns pe mana rusilor, stim cu totii ca este in continuare subiect tabu, ocolit abil de rusi.
    Totodata, firea prea pasnica ii si impiedica uneori pe romani, dar, intr-o tzara mica si bogata, ravnita de mai toti vecinii, poate ca e solutia optima, pana la ivirea unor oportunitati; poate ca o fi reflexul supravietuirii invatat prin sacrificii, de-a lungul istoriei. Oamenii simpli, poporul de la ‘talpa tzarii’, simt bine asta… De aici si respectul unanim pentru acei conducatori de seama, venerati desavarsit prin cununa sfinteniei.

    Dincolo de toate framantarile si frustrarile noastre, ale romanilor (de-acasa ori plecati), suntem majoritatea crestini si respectam credinta ce ni s-a transmis din batrani (cu poticneli sau necanonic uneori, insa din convingere), iar acestea sunt atuurile noastre de mare pret si un mesaj pentru ceilalti - multi straini, aflati in Iasi zilele acestea, sunt emotionati…

    Pentru aceste daruri, mai nobile decat oricare altele, Regina Maria i-a iubit pe romani.
    • Like 1
    • @ gdimisian@yahoo.com
      Emil check icon
      Nu ne descalificam, mai ades constatam. Cand ajungem acolo avem motive de comparatie. A cazut necesitatea fecioriei cind era bine sa nu ai motive de comparatie!
      • Like 0
    • @ gdimisian@yahoo.com
      Dacă nu dădea peste noi cataclismul bolșevic,astăzi eram măcar ca Spania...
      Dar nu a fost să fie!
      Și astfel firii noastre oricum mai..,laxe,i s-a altoit întunericul izbei și bufnetul ciubotei rusești.
      • Like 0
  • Delia MC Delia MC check icon
    Italia a fost un imperiu, au o întreagă istorie în spate, artă, știință, construcții minunate, a fost practic centrul lumii. Pizza și spagetti sunt pretutindeni cunoscute si apreciate. Comparațiile de acest fel n-au însă nici un rost. Sunt pe lume țări descendente din vechi civilizații și țări noi, asta face această lume diversă și interesantă.
    Ce ne lipsește? Aș zice în primul rând identitatea. Nu tradiția lipsește. Identitatea e factorul care ilumineaza tradiția. Fără identitate tradiția înseamnă câteva bordeie din muzeul satului și un joc de Călușari prestat din când în când în fața turiștilor.
    Lipsesc piețele, e drept, că așa au vrut comuniștii să construiască, orașe-dormitor pentru falnica industrie socialistă. Asta e, s-au mai înființat niște zone pietonale. Dar se adună oamenii acolo? Nu, că se duc la mall....nu avem obișnuința asta, simplu. Poate, cu timpul, când ne vom fi săturat de bîlciul deșertăciunilor, de facebook, de televizor. Mai curând la țară, pe laiță.
    • Like 3
  • Atmosferei din Bologna, i se potrivește perfect cântecul lui Lucio Dalla "Piazza Grande"
    • Like 0
  • Mihai check icon
    Nu stiu unde locuiti in Romania, dar la mine in oras destula luma curata trotuarul din fata casei. Si exista si cafenele unde oamenii se strang sa se relaxeze sa se bucure de comunitate si sa discute una alta. Iar vara piata centrala este plina ochi de oameni. Nu e chiar ca in Italia, dar nu putem generaliza nici ceea ce scrieti in articol... In plus jumatate din tara nu a asteptat dupa regele Carol... era deja in Europa.
    • Like 0
    • @ Mihai
      Emil check icon
      Stiu, locuiti in Ardeal, ... Piața aia de acolo nu e legată la origine, de romani. Si despre acea treime de care vorbiti dumneavoastra ..., putea sa va cheme Mihaly.
      • Like 1
  • Andreea, după logica ta America este plină de europeni care nu vor fi niciodată „americani”! Americanii sunt resortisanți și cetățeni ai Statelor Unite ale Americii. Deși resortisanții și cetățenii alcătuiesc majoritatea americanilor, unii cetățeni duși, expatriați și rezidenți permanenți pot revendica, de asemenea, cetățenia americană. Statele Unite sunt acasă pentru oameni cu multe origini etnice diferite
    • Like 1
    • @ Constantinoaia Sorin
      Emil check icon
      Sașii care au emigrat în Germania nu vor fi nemți, ci gremanici de origine, imigranti.
      • Like 0
  • Acuma pe bune, altul arunca gunoaie pe jos si eu sa le adun ? Ca ce chestie ?
    Sa-i spun individului sa-si curete mizeria ? Pai am impresia ca din acest conflict verbal ce se itzeste mai degraba eu patimesc pentru ca individul daca este de alta etnie decat cea romaneasca ori ma cafteste zdravan sa-mi iasa din cap civismul ori ma tareste prin tribunale ca l-am jignit pe el si etnia si mai fac si puscarie pentru rasism, xenofobie, la ghinion poate si antisemitism. In zilele noastre este mai bine sa nu te "bagi" ca nu stii ce consecinte pot rezulta.
    Da, este adevarat, noi nu vom fi niciodata italieni pentru ca noi suntem ortodocsi din cele mai vechi timpuri si nu ne vom supune niciodata Papei. Mai bine ne aparam saracia si nevoile si neamul si ramanem ortodocsi pe vecie, decat sa fim ca Italia si ca italienii, niste papistasi.
    Sa nu se uite ca Italia fascista ne-a tradat odios in ww2, cand a fost mana in mana cu bestiile naziste si cu cele hortiste si ne-a fost smuls din trupul tarii noastre dragul nostru Ardeal de nord si l-au dat Ungariei. Vorba lui Zaharia Stancu : Sa nu uiti Darie !
    • Like 0
  • Imi place cum scrii, Andreea.
    si totusi, nu au asa de multe inaintea noastra italienii astoa.
    Da, stiu sa isi sustina si sunt mandri cu otetul/pastele/branza/cladirile alea. Putem face asa si in romania, din ce avem?
    Putem.
    E nevoie de dorinta si de munca si de rabdare si de viziune: sa fie curatenie si mici piete/locuri unde sa se simta turistii bine.
    • Like 1


Îți recomandăm

Telemunca

Odată cu răspândirea noului coronavirus de la o țară la alta, companiile din toată lumea și-au schimbat politica de resurse umane și și-au încurajat angajații să lucreze la distanță pentru a preveni extinderea epidemiei. O decizie care ține de supraviețuirea biologică, dar și de supraviețuirea ca business. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult

Recul

Povestea Recul începe în 2015, când regizorul Vlad Dragomirescu și actorul Bogdan Untilă și-au propus să creeze un incubator pentru proiecte culturale independente, care să cuprindă două direcții: teatrul de improvizație și teatrul clasic.

Citește mai mult

Alphahead

Vishal Narender și Georgeta Brehoi, soția sa, au venit în România în urmă cu 4 ani, după ce au lucrat în mai multe multinaționale din India, Franța și Irlanda, și au decis să-și investească toate economiile pentru a produce echipamente moto.

Citește mai mult