Foto: Profimedia Images
Peste 5.000 de companii din România au de întocmit rapoarte de sustenabilitate pentru 2025-2026, un număr de 10 ori mai mare decât al societăților comerciale cu peste 500 de angajați care au avut un astfel de raport pentru anul acesta.
Directiva europeană de raportare CSRD (Corporate Sustainability Reporting Directive), obligă societățile să raporteze pe criterii de sustenabilitate, rapoarte care vor fi supuse procesului de auditare. Obiectivul urmărit de Comisia Europeană este ca, până în 2030, să existe o raportare integrată.
Cum va funcționa raportarea de sustenabilitate în România, o țară în care conversația se află încă în stadii incipiente, l-am întrebat pe John Elkington, unul dintre cei mai influenți lideri mondiali din domeniul sustenabilității aflat la București ca speaker la SUSTENLANDIA CEO Forum.
Cele mai importante idei:
• Scena este pregătită pentru ca tinerii să își transforme preocupările în diverse forme de activism, fie în calitate de consumatori, angajați sau, în cele din urmă, investitori;
• Având în vedere natura umană și modul în care piețele funcționează în prezent, obiectivul de a obține emisii nete zero până în 2050 este exagerat de ambițios;
• În astfel de perioade exponențiale, când totul - de la conflicte la vehicule electrice - intră în viteză, cu cât aștepți mai mult schimbarea, cu atât mai greu va fi mai greu de implementat atunci când va veni;
• Ținând cont de natura umană, multe întreprinderi, multe sectoare și multe economii nu se vor transforma suficient de repede;
• Întrebarea cheie este acum: cum ne regenerăm economiile, societățile, sistemele politice și, în mod critic, biosfera?
- Care este calea către dezvoltarea durabilă pentru companiile din România aici și cum pot fi motivați directorii executivi să integreze valorile asociate acestui concept?
La compania pe care o conduc, lucrăm cu multe țări în care înțelegerea agendei sustenabilității este mult în urma celor care excelează la acest capitol. Cu toate acestea, este interesant să vedem că tinerii din țări atât de îndepărtate, precum Brazilia și Indonezia, devin extrem de preocupați de probleme legate de climă și de urgențele legate de biodiversitate.
Dovezile acestei „eco-anxietăți” în creștere apar în datele sondajelor publicate în reviste științifice de prim rang, precum Nature, nu doar în acoperirea mediatică a militanților de profil. Acest lucru se va întâmpla în moduri diferite și la viteze diferite, dar scena este pregătită pentru ca tinerii să își transforme preocupările în diverse forme de activism, fie în calitate de consumatori, angajați sau, în cele din urmă, investitori.
În loc să evite aceste provocări și oportunitățile aferente, companiile și afacerile de succes de mâine vor căuta consumatori, clienți, angajați și investitori care le pot ajuta să urce în curba de învățare mai repede decât concurenții lor.
Ei vor înțelege importanța punctelor critice care conduc agenda politică. Spre exemplu, faptul că incendiile din acest an din Cercul Artic au eliberat aproximativ aceeași cantitate de dioxid de carbon ca economia unui stat petrolier precum Kuweit.
Pe de altă parte, în ceea ce privește punctele de cotitură pozitive, am văzut cum China tocmai a realizat faptul că economiile de mâine vor fi radical diferite. Nu este întâmplător faptul că această țară domină acum în industrii ale viitorului, precum energia solară și eoliană, tehnologia bateriilor, vehicule electrice și inteligența artificială. Ne aflăm acum în situația extraordinară în care Comisia Europeană trebuie să impună tarife cu până 50 % mai mari pentru vehiculele electrice importate din China - și acestea încă rămân mai ieftine decât cele produse în state UE.
Orice ar crede directorii executivi români, aceasta nu va mai fi o chestiune de alegere. Ori accelerezi în linia de fapt, ori riști să fii scos de pe șosea.
- Obiectivul de a obține emisii zero până în 2050 este un angajament global de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră (GES) la zero până la mijlocul secolului. Credeți că este realizabil sau îl considerați prea ambițios?
Având în vedere natura umană și modul în care piețele funcționează în prezent, obiectivul de a obține emisii nete zero până în 2050 este exagerat de ambițios. Dar, în ceea ce privește ce va trebui să facem și punctul de vedere al tinerilor și al generațiilor viitoare care vor trebui să trăiască cu consecințele, concluzia va fi probabil că este mult prea puțin și mult prea târziu.
Ideea la aceste perioade exponențiale, când totul - de la conflicte la mașini electrice - avansează rapid, este că, cu cât amânăm mai mult schimbarea, cu atât mai greu va fi atunci când va veni momentul.
Cu cât o lăsăm mai mult pe mâna proiecțiilor piețelor și a economiilor noastre, cu atât mai mare va fi rata daunelor pentru afacerile care funcționează ca de obicei. Natura umană fiind ceea ce este, multe întreprinderi, multe sectoare și multe economii nu se vor transforma suficient de repede.
Acestea vor plăti un preț înspăimântător pentru aceste eșecuri, în timp ce țări precum China și acum Statele Unite, cu prevederile din Legea privind reducerea inflației, parțial concepută pentru a stimula tehnologiile ecologice, vor domina lumea de mâine, la fel cum domină astăzi sectoarele IT și AI.
Întrebarea care li se pune acum liderilor de afaceri este una simplă: Vreți să fiți supraviețuitori sau sunteți fericiți să sfârșiți ca un animal ucis pe șosea? Pentru că, cu cât rămânem în același cadru, tipar de funcționare a piețelor și a economiilor, cu atât riscăm să avem rate ridicate de „victime” în rândul întreprinderilor care funcționează ca și până acum.
- Ați inventat ”Triple Bottom Line, devenit cel mai cunoscut concept în domeniul managementului afacerilor sustenabile în anii 1990, iar, în 2018, l-ați revizuit și actualizat. Ce v-a motivat să criticați cadrul pe care l-ați trasat atunci?
Am explicat conceptual, pentru prima dată, în 1994, ca o modalitate de a măsura performanța în America corporatistă. Ideea era că o companie poate fi gestionată într-un mod care nu numai că produce bani, ci și îmbunătățește viața oamenilor și bunăstarea planetei.
Conceptul susține că întreprinderile ar trebui să se angajeze să se concentreze la fel de mult asupra preocupărilor sociale și de mediu ca și asupra profiturilor.
A continuat să inspire și să fie criteriu în Indexul de Sustenabilitate Dow Jones, unde am făcut parte dintr-un grup consultativ timp de nouă ani, și în Global Reporting Initiative, unde am fost membru din grupul fondator și am ajuns în consiliul de administrație. Conceptul Triple Bottom Line a ajuns apoi în ADN-ul corporativ a peste 8 000 de corporații din întreaga lume.
De atunci, a continuat să inspire concepte ulterioare, cum ar fi the double bottom line, valoarea mixtă și valoarea partajată, iar apoi investițiile în domeniul mediului, social și al guvernanței (ESG). Dar, ca toate ideile noi, conceptul a fost diluat și deformat de mulți dintre cei care l-au adoptat.
Ideea inițială a fost că întreprinderile ar trebui să dezvolte soluții integrate care să funcționeze simultan din punct de vedere economic (nu doar financiar), social și de mediu. Unii utilizatori au urmat această cale, dar mulți au ajuns să vadă exercițiul ca pe unul de compromisuri.
„Retragerea produsului”, pe care am anunțat-o prin intermediul Harvard Business Review în 2018, a fost concepută ca o provocare pentru practicieni - și a avut acest rezultat. Editorii Harvard Business Review au declarat că a fost pentru prima dată când un concept de management a fost retras de inițiatorul său.
Unii oameni au crezut că mesajul trimis era legat de faptul că acest conceptul ar fi mort, dar - pentru că am lucrat pentru companii auto precum Ford, Toyota și Volvo - știam ce înseamnă de fapt retragerea unui produs. Un produs perfect, bun dezvoltă o defecțiune comună, așa că retragi toate produsele pe care le-ai vândut, repari defecțiunea și pui produsul din nou în funcțiune.
În timp, formula „Oameni, planetă și profit” a devenit cunoscută sub numele de 3P (People, Planet, Profit).
Concluzia noastră a fost că acest concept Tripple Bottom Line - Triplul Rezultat Final a fost utilizat în mare parte într-un cadru de responsabilitate. Primul „R” reprezintă întreprinderile care se întreabă cum ar putea fi mai bune, mai transparente și mai angajate cu părțile interesate. Toate acestea sunt bune, dar nici pe departe suficiente pentru a rezolva provocările sistemice cu care ne confruntăm în prezent. Deci, al doilea „R” e reprezentat de liderii de afaceri se confruntă acum cu o gamă tot mai largă de provocări legate de reziliență pe măsură ce economiile, societățile și sistemele noastre de mediu încep să se clatine. Ceea ce sugerează că al treilea „R” trebuie să fie Regenerarea. Întrebarea cheie este acum: cum ne regenerăm economiile, societățile, sistemele politice și, în mod critic, biosfera?
Acest articol despre sustenabilitate este realizat cu sprijinul Lidl Romania, promotor al faptelor pentru un viitor mai bun.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.