Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Joker, o elegie a suferinței, care ar trebui interzisă copiilor

Joker - Getty

Foto Guliver/Getty Images

Joker. E genial. De aici, sigur, ne putem despărți. Sau putem parcurge „îmbrățișați” aceste rânduri, ca să ne dăm șansa apoi să ne și separăm, dar întregi, nu într-un „măcel” precum clovnii din film. Căci despre asta e Joker. O splendidă elegie a insuportabilei suferințe din noi, care nu ne mai poate ține unii lângă ceilalți. Nu o narațiune, nu o poveste. Nici măcar un scenariu despre boala unui individ cu care am putea empatiza, așa cum încearcă samaritenii să-i atenueze impactul.

Este o poezie transpusă cinematografic despre suferința care distruge ființa umană cu incoerența pe care nu i-o putem atribui decât unei singure instanțe: moartea. De aceea, momentele de crimă din film nu trebuie luate drept întâmplări, provocări de putere ca într-o narațiune în care personajul traversează etape inițiatice. Sunt metafore și atât. Expresii ale instinctului de supraviețuire, ale nevoii de a ucide spaimele din noi, fricile și amenințările pe care nu le putem stăpâni.

Citiți și:

Dacă asculți cu atenție muzica textului, decupată splendid la scenele cele mai grele, ai șansa să simți că ritmul e fundamental poetic. Emoția nu crește ca în epic, pe măsură ce înaintezi în acțiune. Te izbește când habar-n-ai și te aruncă în muzică, te leagănă, apoi te îmbrățișează, și iar te izbește și te abandonează, și te adună, ca-n ritmul și rimele unei elegii. Prin poetica sa, filmul reușește să facă cu spectatorul exact ce face o suferință neînțeleasă cu ființa umană. Îi dă o frică ca de moarte. Iar asta e foarte greu de suportat.

Am avut tentația, pe care cred că o au mulți, să plec din sală în prima jumătate, pentru că nu găseam nicio justificare atâtor scene violente. Ele nu sunt mai dure decât în filmele lui Tarantino pe care le mitologizăm atât. Diferența e dată doar de paradigma interpretării. Când industria cinematografică actuală produce tone de filme de acțiune de-o violență fără limite, nu se oripilează nimeni, pentru că sunt, ca și la Tarantino, marele maestru al măcelurilor, convenție, ficțiune. Dar pentru că Joker reușește, prin jocul actoricesc și un registru ca de breaking news, o apropiere la limită de lumea reală fără să pară că inventează, publicul se panichează. Am rămas în sală cu bănuiala că niciun regizor n-ar fi riscat absurd atâta risipă de talent ca al lui Phoenix, ca să-l facă pe protagonist să fie ridicol, iar nouă să ne vâre spaimă ca-ntr-un atentat. Teroarea asta e cunoscută prea mult în realitatea ultimilor ani, ca să-ți pui ambiția s-o mai demonstrezi la cinema. Iar după prima jumătate, Joker începe, într-adevăr, să-și deschidă sensul.

De la scena în care protagonistul citește scrisoarea mamei până la gluma de final vizualizată în imaginea copilului bogat, rămas în viață singur, mi s-a părut că întregul film poate fi descifrat prin cheia suferinței izvorâte și alimentate de un permanent abandon. Câți dintre spectatorii de azi ai filmului ar putea avea în istoria personală amprentat acest marker al părăsirii? Mi-e teamă că stigmatul e foarte adânc de câteva generații încoace și asta ne face să fim mai mulți Jokeri, decât spectatori. Da, noi cei care afișăm în toate rețelele de socializare numai figuri atât de „Happy”, ca identitatea obligatorie a clovnului din film. Nu vi se pare suspect? Dincolo de mască, e o suferință neînțeleasă a generațiilor care se străduiesc, exact ca Jokerul nostru în ședințe de terapie, să pună „sense” și „cents” în viața lor, pe care nimeni nu dă în realitate doi bani.

Filmul nu e dur ca să ne incite la un viitor cu împușcături, ci pentru că așa e suferința pe care vrem s-o extirpăm din noi. Ca pistolul cu gloanțe care apare de nicăieri. Dar e nevoie de maturitate și echilibru afectiv ca să cuprinzi un astfel de sens, iar filmul chiar să funcționeze ca un catharsis. Altminteri, riscul ca el să fie rejectat sau folosit ca model de către minți foarte fragile mi se pare mult prea mare. După părerea mea, Joker trebuie interzis minorilor cu totul, nu doar până la 15 ani, cum s-a decis la noi, iar în America, unde posesia de arme a dus la tragedii de proporții, poate chiar până la 21. Fără o grilă matură de interpretare, e mult de dus, iar pentru copii cred că e imposibil. Și mult prea periculos.

Închei, convinsă că Joker cu totul merită Oscarul pentru felul în care compune această sfâșietoare elegie, al cărei ecou răsună într-o memorabilă replică în puternica scenă a întâlnirii cu „tatăl” din film: „What is wrong with you people? I’ve just wanted a fucking hug!”

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • antonia check icon
    What's wrong with you people, voi ce considerati o elegie o oda a pierderii controlului asupra mintii, demna de oscar ?? Era de oscar daca arata un om victorios nu un invins, caci VICTORIOS e cel care reuseste sa transceada orice suferinta fara s-o transforme in raspuns violent .
    Joker e un invins ca noi majoritatea ranitilor, asta mi-e clar. Mi-era clar si ca ce ridica omenirea si o face mai buna e bine, ce o coboara in negura violentei e rau. Ce nu mi-e clar e daca mai e valabila scara valorilor cu bine sau rau ? Adica lipsa unui fucking hug justifica transformarea in fiara ? Mila e normala, dar mila nu poate justifica aprobarea unor actiuni malefice.
    Cred totusi ca e bine ca filmul ridica mari intrebari - asta ar fi de oscar
    • Like 2
  • MrC check icon
    Asta mai "rau" ar face, atunci chiar fiecare minor va dori sa vada filmul
    • Like 0
  • Crabu check icon
    Mi se pare exagerat să spuneți că filmul este o elegie, o poezie lirică sfâșietoare! Dar, mă rog, fiecare cu suferințele lui!

    Iar, compararea violențelor din Joker cu scene de violență din filmele lui Tarantino, mi se pare o insultă Hollywoodiană. E ca și cum ai compara comediile lui Judd Apatow cu cele scrise de John Hughes.
    Eu cred că există o mai mare asemănare cu The King of Comedy, Taxi Driver sau chiar cu Once upon a time in America (Sergio Leone). Apropo de Taxi Driver, scena măcelului din hotel este mult mai dură decât orice din Joker.

    Interesant cum în toate filmele amintite mai sus joacă și Bob de Niro.
    • Like 0
  • Sa inteleg,ca o concluzie finala a acestui "articol",ca daca iti doresti o imbratisare si nu ti-o da nimeni esti indreptatit sa ucizi in stanga si-n dreapta?...In linia acestei logici daca filmul merita Oscar-ul atunci un criminal ca Joker merita Nobel-ul pentru pace...
    • Like 1
    • @ Iustin Grama
      Poate nu tu, poate nu eu dar cu siguranta unii oameni se simt indreptatiti. Nu suntem toti la fel. Cred ca mai degraba asta era concluzia de tras.
      • Like 0
  • Raul check icon
    Simplismul in gandire la cote maxime: sa interzicem.
    • Like 1


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult