Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Jurnalista Elena Vijulie Tănase: „Eu am găsit omul meu bun care îmi ține lumea. Sunt foarte fericită să fiu îndrăgostită după atâția ani de relație”

Elena VIjulie

Pe Elena Vijulie Tănase o știți, probabil, de la televizor. Este un jurnalist pasionat de istoria recentă a acestei țări, un adevărat specialist atunci când vine vorba despre Casa Regală a României. Era foarte tânără la Revoluție, însă asta n-o împiedică să vorbească despre Europa liberă ca despre „un vechi prieten”. Elena privește cu un ochi critic prezentul, istoria în derulare, cu toate acestea nu își lasă înfrânt optimismul, chiar și atunci când vorbim despre starea țării în zilele noastre. Crede cu tărie că România se poate reconstrui „pe persoană fizică”.

Elena Vijulie, Europa Liberă? Înainte spunea ceva. Acum ce mai spune și unde? Încep abrupt pentru că ne-am întâlnit aici, la biroul tău de la Europa Liberă unde ești director din 2019…

Din 2020. Am venit aici în 2020, exact când voiam să ies din presă și să intru în industria filmului documentar, un parcurs care încă mă pasionează. De ce Europa Liberă și ce mai spune ea? În primul rând pentru că spune diferit, nu la radio, ci pe o platformă de comunicare online de secol 21.

Ce spune? Exact ca întotdeauna: vorbește despre valorile democrației și despre problemele cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi. Democrația nu este un bun câștigat pentru totdeauna, ea se câștigă în fiecare zi.

Partea tristă în această poveste, dar nu descurajantă, este că România și societatea românească s-au degradat oarecum în ultimii ani de aceea se simte nevoia unui jalon. Problemele jurnalismului în România sunt extrem de grele, jurnalismul de investigație a devenit o raritate, ceea ce spune multe despre establishmentul politic. Or, Europa Liberă a sesizat această nevoie a unui punct de sprijin pentru cei care doresc o Românie democratică, deschisă, o societate de tip liberal în sens larg.

Democrația nu este un bun câștigat pentru totdeauna, ea se câștigă în fiecare zi.

Cum de te atrage filmul documentar? De când?

De când am lucrat în televiziune, vreme de 10 ani, din care 8 la Digi24. Probabil că cei care mă cunosc de la televizor știu că am lucrat și coordonat campaniile de istorie recentă cu câteva produse jalon de care sunt foarte mândră: documentarul despre Cumințenia Pământului și cel despre Revoluția Română.

Istoria, pe vremea comuniștilor, nu se învăța corect. De fapt, materia era deformată. Acum nu mai există manuale, elevii nu mai învață deloc. Ce e mai rău? Să înveți istoria greșită sau să nu o înveți deloc?

Cred că este la fel de rău. E la fel de rău să nu ai busolă sau să fii manipulat. Manipularea sau direcția greșită în care mergi provine din ignoranță sau din politica de spălare a creierelor, care a fost propaganda comunistă. Manualele de istorie comunistă făceau parte din limbajul de propagandă. Românii nu aveau posibilitatea să învețe din manualele de istorie din școala primară și gimnazială despre cei care se aflau în spatele războiului de independență, de pildă. Aduceți-vă aminte că era cunoscut un singur nume, numele ministrului de externe, Mihail Kogălniceanu, ceea ce este abominabil. Românii nu știau cine se afla în fruntea statului român în momentul Marii Uniri, deși comuniștii valorizau sărbătoarea de 1 Decembrie. E inadmisibil faptul că azi încă nu știm cine a fost Regina Maria, cum este inadmisibil și faptul că Regina nu are în București o statuie într-un loc potrivit.

Uneori avem sentimentul că România se cufundă în prăpastie, însă trebuie să spun – și istoria are nenumărate exemple în acest sens -, că există ieșire. Nu este neapărat necesar ca lucrurile să decurgă de acum înainte în același ritm și în aceeași direcție.

Tinerii sunt lipsiți de educație. Și s-a format un gap, o ruptură, care mă tem că nu se va acoperi niciodată.

Nu aș fi așa de pesimistă! Uneori avem sentimentul că România se cufundă în prăpastie, însă trebuie să spun – și istoria are nenumărate exemple în acest sens -, că există ieșire. Nu este neapărat necesar ca lucrurile să decurgă de acum înainte în același ritm și în aceeași direcție.

Ești optimistă!

Cu argumente… Gândește-te că la 1830 România nu exista pe hartă și la 1848 situația era similară. Dar au existat niște oameni, cu un proiect de țară, care au pus bazele statului român în mai puțin de o generație. La 1868 aveam deja un principe străin. România era, astfel, integrată în Europa monarhică și după alți aproape 20 de ani, la 1881 se proclama Regatul independent, recunoscut de marile puteri. Deci în 30-40 de ani s-a înființat țara și a fost și recunoscută internațional. 40 de ani! Cam cât s-a scurs de la Revoluție până acum.

Au existat niște oameni cu un proiect de țară, care au pus bazele statului român în mai puțin de o generație. În 30-40 de ani s-a înființat țara și a fost și recunoscută internațional. 40 de ani! Cam cât s-a scurs de la Revoluție până acum

Și de ce faci această comparație?

Ca să arăt că e posibil. Acei oameni care au făcut asta – Brătianu, Crețulescu, familia Golescu și alții -, erau oameni ca și noi, și pentru ei ziua avea 24 de ore, erau și ei frustrați de decalajele față de Occident. Nu este chiar așa de greu, dacă încetăm să ne mai plângem. Dacă încetăm să ne gândim că alții ar trebui să vină să ne rezolve problemele, atunci, poate, vom începe să le rezolvăm chiar noi, recunoscând că ele sunt ale noastre. Asumarea aceasta ne va schimba atitudinea și ne va ajuta să creăm comunități reale.

De ce te pasionează istoria?

Îmi plac poveștile… tata mi-a spus povești mereu. Cred că acestea au avut un mare impact asupra mea, dar și asupra surorii mele, Violeta. Îmi plac, deci, poveștile și chiar cred, deși mă apropii de 50 de ani, că toate poveștile se termină cu bine. Și dacă nu se termină cu bine, înseamnă că nu acela este sfârșitul lor. Noi, românii, suntem azi în plină luptă cu balaurul, dar sunt sigură că bătălia se va termina cu bine.

Stelian Tănase, soțul tău, iubește, la rândul lui, poveștile, ba chiar le creează, le scrie. Cea mai recentă carte a sa, „Negustorul de antichități”, este o carte foarte muncită. Ca să poată scrie despre antichități, a studiat această piață, devenind la rândul său negustor. L-ai însoțit în această călătorie de scriere a cărții?

Da, sigur. Această carte are o poveste excepțională. După „Marele incendiator”, care vorbește despre o frumoasă povestea de dragoste între un fotograf și o jurnalistă, a reluat un proiect mai vechi, un roman despre Revoluția Română. Dar a constatat că firul narativ al acestuia era format din două fire, de fapt. Unul dintre acestea era legat de un negustor de antichități. A tot scris, a tot scris, și la un moment dat s-a blocat.

Și-a dat seama că dacă nu se documentează despre această lume, nu poate merge mai departe. Stelian scrie cu foarte multă sinceritate… Așa că a început realmente să vândă din obiectele vechi pe care le aveam în casă. A fost cam 4-5 ani la piețele de la Muzeul Țăranului Român. Inițial mi-a plăcut ideea, pentru că Stelian, fiind dedicat scrisului, a devenit sedentar. Și ca o nevastă ce mă aflu, îl pisam mereu să iasă la plimbare. Așa că m-a bucurat faptul că două zile pe săptămână ieșea și stătea de vorbă cu oamenii și se mișca.

Sigur, scriitorul (cel puțin al meu!?!), are nevoie de două lumi: una a sa, cea în care scrie și creează în solitudine, și una plină de lume, audiența sa.

Însă, la un moment dat pe parcurs mi s-a părut obositor și un pic enervant, pentru că noi nu mai făceam nimic altceva în weekenduri. Numai că, în timp ce eu îmi luam în serios pisălogeala de nevastă, Stelian Tănase construia un roman. El stătea acolo, în lumea lui plină de antichități…

Dacă încetăm să ne gândim că alții ar trebui să vină să ne rezolve problemele, atunci, poate, vom începe să le rezolvăm chiar noi, recunoscând că ele sunt ale noastre. Asumarea aceasta ne va schimba atitudinea și ne va ajuta să creăm comunități reale

Cartea lui trebuie citită doar într-o liniștită izolare… Se simte multă muncă în alcătuirea ei.

Da, este multă muncă, și e mult timp, e multă atenție… Oamenii aflați în aceste piețe lângă Stelian s-au deschis și i-au povestit multe lucruri. E ceva misterios aici, și simt și eu asta, ca jurnalist: atunci când vorbești cu oamenii, și nu scrii de la o masă undeva izolat, după ce le-ai asimilat adevărul și încerci să-l redai, cuvintele tale spun infinit mai mult decât dacă le-ai scrie fără să participi în mod direct la spectacolul vieții. Și asta te îmbogățește, pentru că numai în felul acesta apar poveștile care sunt universale. Cred că aceasta este cheia minuțios dăltuită spre universalitate.

Când vorbești despre soțul tău, Stelian Tănase, ți se umplu ochii de iubire. Îl iubești mult, ești foarte îndrăgostită, se vede…

Da, sunt foarte fericită să fiu îndrăgostită după atâția ani de relație.

Ce susține această iubire? Povestea?

Da, cred că și povestea care este fascinantă. Am și scris-o odată pe Facebook, deși nu-mi stă în fire. Suntem discreți, și eu, și Stelian…

Ce ne ține împreună? Nu știu, ceva misterios. A fost dragoste la prima vedere și pentru mine, și pentru el. În al doilea rând, valorile în care credem sunt aceleași, și ele ne-au ținut aproape.

Eu am avut șansa să descopăr ca adolescentă, două cărți care m-au construit. Una a fost „Jurnalul fericirii”, a lui Nicolae Steinhardt, și cealaltă „Convorbiri cu Regele Mihai”, a lui Mircea Ciobanu, pe care a adus-o sora mea, Violeta, de la liceul Mihai Viteazu, unde era elevă. Știu că i-am luat cartea din mână și am citit-o pe nerăsuflate.

Pe urmă, am citit-o încă o dată, și încă o dată, până când am reușit s-o știu pe dinafară. Prima carte. După vizita Regelui Mihai în România, din aprilie 1992, a apărut și cea de-a doua carte. Și pe aceea o știu pe dinafară. Și țin minte că aveam la Liceul Pedagogic un dosar de hârtie cu diferite foi pentru diferite cursuri, una pe care am scris un citat din Regele Mihai care era așa: „Oamenii buni există. Fără ei lumea s-ar prăbuși”. Eu am găsit omul meu bun care îmi ține lumea.

Regele Mihai a fost un om de o factură cu totul și cu totul excepțională. Dacă te învecinezi spiritual cu un astfel de om, ai mai multe șanse să treci cu ușurință peste necazurile zilnice…

Cu toate acestea, eu voi fi avocatul diavolului și voi spune că lumea nu este bună…

Da, nu este tocmai bună…

Și cum văd doi istorici ca voi această lume?

Selectiv. Dar aș vrea să mă întorc, înainte de a-ți răspunde, la cartea „Convorbiri cu regele Mihai”, a lui Mircea Ciobanu. Pentru că eu cred că am fost unul dintre mulții tineri care, după anii `90, s-au construit datorită spuselor Regelui Mihai.

Acest om a fost de o factură cu totul și cu totul excepțională. A trecut prin sărăcie, prin toate umilințele posibile, totalmente singur, și a reușit să nu se plângă, să nu blameze, să tacă, să nu învinovățească pe alții și să rămână luminos până la sfârșit. Dacă te învecinezi spiritual cu un astfel de om, ai mai multe șanse să treci cu ușurință peste necazurile zilnice…

A, și la asta folosește cititul? 

Desigur! Da, zic un DA mare!

Și povestea cum continuă?

În timp ce citeam eu cartea lui Mircea Ciobanu, Stelian Tănase, care este cu 24 de ani mai mare decât mine, îl cunoscuse deja pe Regele Mihai la Paris, urmând ca peste un timp să scoată „Conversații cu Regele Mihai”, pe care am avut bucuria să le editez după casete audio care însumau 36 de ore.

Cartea era mai compactă, pe de o parte pentru că Stelian s-a pronunțat mai degrabă ca un politolog și istoric, mergând mai puțin pe latura spirituală, așa cum a făcut Mircea Ciobanu în anii `90. Ambii au făcut ceea ce trebuia pentru a crea o imagine adevărată și profundă a Regelui. Deci, în anii `90, când eu eram elevă la liceu, iar Stelian Tănase organiza Piața Universității, amândoi credeam în aceleași valori însumate așa de bine de Regele Mihai, de exemplu.

Deci, România are nevoie de un fel de recuperare?

Da, și asta ne-ar face, cred, să înțelegem că răul are întotdeauna un sfârșit. Răul există, poate fi inimaginabil, dar, dacă ne-am uita în jur, am înțelege că există soluții. Cum? Să ne ajutăm, să fim mai calmi, eu văd că există tensiuni în societate care se datorează, poate unor traume nevindecate. Mai trebuie să încetăm cum ziceam, să ne plângem, pentru că, dacă ne uităm, în România, copacul democrației a reușit să crească destul de viguros, chiar dacă a trebuit să treacă prin beton pentru asta.

Uităm acest lucru, și e păcat.

Sunt orașe în România în care se trăiește aproape ca afară, mulți români trăiesc bine azi. Pare că vorbesc dintr-o poziție elitistă, dar nu este așa! Eram o tânără învățătoare și, din salariul meu, nu puteam lua în fiecare zi și un iaurt și un ziar.

Salariu meu, împărțit la 30 de zile, nu-mi ajungea să cumpăr aceste două lucruri pe zi. Sigur, atunci inflația din România avea 3 cifre! Dar și mai târziu, fiind jurnalistă, după 15 ani de muncă, țin minte că am stat în fața unui raft de la Mega Image oscilând între un iaurt și o smântână și am luat iaurtul, pentru că nu aveam bani.

Deci pot înțelege aceste lucruri, dar să nu ne plângem. Fiecare om are dreptul să-și trăiască viața cum vrea și cum consideră, dar 4 milioane de români au plecat. Și mă întreb câți dintre ei au plecat pentru că a trebuit să plece, și câți pentru că nu au vrut să-și ducă propria luptă. Nu învinuiesc pe nimeni pentru deciziile sale. Înțeleg, însă, ca istoric și jurnalist, care sunt mecanismele care pot fi schimbate pentru ca lucrurile să meargă bine. Eu am ales să-mi duc lupta aici. Și alți oameni ar fi putut face la fel, cu condiția să fi știut care este lupta lor sau să-și fi asumat că au o luptă de dus.

Discuția despre acest subiect ar trebui deschisă. Oamenii nu vorbesc între ei, nu spun ceea ce trăiesc.

Și mai ridic o întrebare: câți dintre părinții din România își pregătesc copiii să plece? Câți dintre părinți se gândesc ca ai lor copii să vină înapoi după ce studiază? Nu știm. Acesta chestiuni țin de politicieni, dar țin și de societate. Vorbeam despre efortul acelor oameni din secolul al XIX-lea și spuneam că România a fost făcută „pe persoană fizică”!

Democrațiile se mișcă greu, dar odată ce au făcut-o, câștigă toate războaiele, pentru că sunt foarte puternice în interior. Și nu au cum să nu câștige în fața unor „aparate” cum este cel chinezesc sau rusesc. Regimurile totalitariste nu au nicio șansă prin natura lor!

Da, dar au trecut 100 și ceva de ani…

Natura umană a rămas aceeași.

La ce concluzie ai ajuns văzând ce se întâmplă în lume sau chiar aici, aproape de noi?

Că democrațiile se mișcă greu, dar odată ce au făcut-o, câștigă toate războaiele, fără excepție, pentru că sunt foarte puternice în interior. Și nu au cum să nu câștige în fața unor „aparate” cum este cel chinezesc sau rusesc. Regimurile totalitariste nu au nicio șansă prin natura lor!

Ce a însemnat pentru tine (tu, care ai copilărit în comunism) să devii directorul Europa Liberă?

O surpriză. Așa cum spuneam la început, nu plănuiam să mai fac jurnalism. Am avut felia mea de coordonare la BBC, am lucrat în televiziune, nu mai doream. Dar am primit propunerea de a mă înscrie la concurs, și am acceptat, pentru că am vrut să ofer societății românești ceea ce merită să audă: adevărul la prima mână. Europa Liberă este un nume drag românilor, deci și mie. A fost ca și cum m-a sunat un prieten.

Și Stelian Tănase ce a spus?

S-a supărat. Aveam, și mai avem, proiecte împreună pe care a trebuit să le amânăm. Eu sunt onorată să fiu colegă, acum și aici, cu oameni care au ales să spună adevărul. Mă gândesc la colegii mei, jurnaliștii ruși, care spun conaționalilor lor adevărul, riscându-și viața – asta ca să dau numai un exemplu.

Deci asta este Europa Liberă pentru mine: o surpriză.

Și o poveste?

Da, și o poveste care continuă.

citește mai mult pe cristinastanciulescu.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Marius check icon
    Doamna Vijulie-Tanase? Cea care era sefa la Agentia Functionarilor Publici? Si nu se mai dedea dusa cand au incercat s-o schimbe?????

    Mai lasati-ma cu dudele!!!

    PS. Ca ziarist, nici o problema. Restul...... este can0can!!!
    • Like 0
    • @ Marius
      mhm check icon
      E sora ei. Documentarea vine inainte de indignare.
      • Like 0


Îți recomandăm

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult