Foto: Altan Gocher / Zuma Press / Profimedia
Da, știu, până și Papa Francisc i-a criticat pe cei ce călătoresc pe timp de pandemie. Îmi asum critica, însă am o justificare: defect profesional. Călătorului îi stă bine cu drumul - iar dacă lockdownul din Berlin nu m-ar fi invitat la evadare, nu aș fi experimentat pe propria piele lupta Turciei cu pandemia (și aș fi ratat întâlnirea mea anuală cu sistemele kafkiene).
Voiajul acesta este șansa de a „vedea" Turcia în vremuri excepționale. Și îndeosebi, măsurile luate de guvern în acest sens. Premisele erau promițătoare: circulație limitată pentru localnici în weekend și de Anul Nou, libertate de mișcare (absolută!) pentru turiști, care până în 28.12. nu aveau nevoie de un test PCR pentru a intra în țară (eu am ajuns în Izmir pe 26).
La capitolul atmosferă și posibilități, toate bune și frumoase în Izmir. Ar fi de menționat doar un singur aspect cu un oarecare potențial restrictiv.
Este vorba de o metodă cu valențe magice; chiar și numele-i sună promițător: HES. Codul HES. Se spune că asigură chiar și imunitate Covid-19. Dat fiind că am trecut deja în 2021, să sperăm că va fi eficient și în Noul An, dar și împotriva noii mutații a virusului!
În calitate de călător pe foste meleaguri otomane, compania aeriană îmi spusese că nu era necesar să intru în clubul deținătorilor de cod HES atât timp cât nu am pașaport ori domiciliul în Turcia. O veste îmbucurătoare, căci cu cât mai multă libertate, cu atât mai bine: preferam să trec drept "kağıtsız" (fără hârtii/documente), deci oarecum "kitapsız", ceea în traducere mot-a-mot înseamnă „fără carte, nonconformist". Îmi plac jocurile de cuvinte, mai ales în limba turcă, ce se pretează la atâtea acrobații semantice…
Ceea ce însă nu era deloc un joc era tocmai acest "cifru" destinat inițiaților: HES. Soarta vrea ca o dată pe an să mă confrunt cu o situație alla Kafka, printr-un oarecare colțișor din lumea asta largă: se vede că era rândul Turciei.
Nici nu-mi puteam imagina importanța acestei "invenții-minune" în spatele căreia sunt ticsite datele personale ale individului și care ar înlesni urmărirea bolnavilor de covid.
Însă în momentul în care am dorit să mă deplasez din Izmir spre Kușadası, agenția de turism mă informează că fără acest cod nu pot mișc un deget, darămite un picior în Turcia.
Grație tovarășilor mei de călătorie am încercat să obținem codul prin SMS, ca la carte, însă ni se spunea că datele mele nu sunt valabile! Încotro? La poliție? Ok. Poliția strânge din umeri: "mergeți la Evidența Populației". Mergem. Acolo un refren similar: "doamnă, Poliția se ocupă de așa ceva." Ok. Sun și la Consulatul României, ne confirmă faptul că e de datoria Poliției să emită un certificat (giriș-çıkıș belgesi) ce ar substitui magicul cod.
Mergem la o altă secție de poliție, în speranța ca destinul ne va scoate în cale funcționari mai… bine informați. Nici gând! Ne trimit la Biroul pentru Străini. Sunăm înainte, mi se spune că problema este accesul la datele din posesia autorităților române; că nu ar fi prima dată când un cetățean român se confruntă cu o astfel de situație... O lăsăm baltă pentru moment, știind că, în fond, pentru turiști nu există restricții de mișcare, iar companiile de transport sunt numeroase, imposibil ca toate să aibă aceeași pretenție inutilă, în fond.
Surpriza de 2 zile mai târziu a fost însă invers proporțională cu senzația de deja-vu pe care o simțeam… la autogara din Izmir, din pricina lipsei codului HES am pierdut ultimul autocar spre Bodrum (trenul nu reprezenta o opțiune). Eram deci în "ilegalitate": nu mi se putea vinde un bilet… ergo: fără cod HES nu exiști! Între timp, situația se schimbase: nu doar mijloacele de transport, dar și taxiurile, muzeele și centrele comerciale pretindeau prezentarea codului la intrare… de la Kafka trecusem la un scenariu tip Black Mirror.
Asaltată de aceste gânduri apocaliptice, am apelat la un vajnic angajat al autogării, care, mișcat de încăpățânarea și curajul cu care mă aventurasem în afara EU pe timp de pandemie, și-a dedicat toată energia cauzei mele.
Reveniți la ghișeu, unchiașul și-a început pledoaria, soldată cu mare succes. Rezultate imediate: angajata a descărcat o aplicație inaccesibilă telefoanelor fără număr turcesc (paradox), mi-a introdus datele și, STUPOARE! Codul HES a fost emis!
Însă ce păcat că pierdusem deja ultima cursă a zilei... și trebuia neapărat să ajung la Bodrum.
Grație aceluiași unchiaș am reușit să prind un alt autocar până în orășelul numit Yatağan, situat cât de cât mai aproape de Bodrum (la vreo 70km). Acolo aș fi găsit transport berechet spre Bodrum...
Ajunsă la destinație, aș fi folosit cuvântul "berechet" pentru orice altceva, însă nu pentru mijloacele de transport disponibile: din pricina restricțiilor în vigoare, la ora respectivă (21:00) autobuzele locale nu mai circulau… întreb într-un local deschis în regim take-away: ce e de făcut? Hotel ioc, taxi ioc, aș fi încercat și autostopul, dar nu trecea nicio mașină…
Stăm la taifas, angajații sună în stânga și-n dreapta, dar nimic: cetățenilor turci le era interzisă deplasarea în 1-3 ianuarie… ar fi fost necesar un permis special.
Într-un sfârșit, patronul localului propune: "mergeți la Poliție, vor ști ei ca să facă."
Nu mi-am putut stăpâni un zâmbet la auzul acestei fraze… dar aveam de ales?
Haidem la Poliție! Le povestesc pățaniile mele, iar tinerelul glăsuiește: "avem o colegă în tura de noapte, să vedem ce spune".
Iar spusele colegei au fost într-adevăr memorabile: "Dacă vreți, puteți înnopta la mine acasă, eu oricum lucrez până la 8 dimineața." Perplex. Desigur că am acceptat. Mi-a spus să mă simt ca acasă, să mă odihnesc și să nu-i las pisica să mă deranjeze. Incredibil!
Dimineață mi-a pregătit micul dejun după canoanele locale și am stat la taclale până la prânz. M-a însoțit și până la autogară, unde am aflat că unicul autocar plecase la 7 dimineața spre Bodrum.
"Te duc eu cu mașina", mi-a spus. Am rămas din nou perplexă. Localnicii nu se puteau deplasa fără permisul special, eu însă eram în compania unei tinere polițiste originare din Mersin…
Cei de la hotelul din Bodrum mă așteptau din seara precedentă: "Bine că ați reușit să ajungeți!"
Întrebare retorică: oare Poliția română sau germană m-ar fi ajutat în același fel?...
În calitate de jurnalist aflat în voiaj în Turcia, nu pot decât să mă declar norocoasă, dacă nu chiar privilegiată (și datorită cunoștințelor de limbă turcă) - am avut de-a face cu poliția locală într-un mod cel puțin insolit...
Și sper să-mi pot continua "expediția" în același fel.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Întrebarea e: a încălcat vreo lege? Dacă da, care? Ori s-a folosit de o "portiță" deschisă scurt de turci pentru turiști?
O fi frumos în Berlin însă e pustiu: în Germania e lockdown de mai bine de 2 luni: la început mai soft dar de la mijlocul lui decembrie hard. Fără speranță ori îmbunătățire. Nimic din ce face omului plăcere nu mai permis: calatorii, o cafea, fitness. Eu zic altceva: ferească Cel de Sus de așa ceva. Românul n-are cum înțelege că nu i-a ajuns cuțitul la os. Aș luat-o drept un avertisment, mai usor cu îmbulzeala prin stațiuni ori la mall că iată la ce duce. Iar virusul cel cu mutația își cere obolul. Deci doamnelor și domnilor, puțină înțelegere.
Plus că nu sunt toți la fel. Unii stau acasă fără a remarca o mare diferență iar alții se urcă pe pereți. Mai ales, fiind jurnalist, era obișnuită să călătorească.
- Nu sunt jurnalist, dar serviciul mele cere deplasari destul de dese si acasa si in strainate. Din Martie pana acum am facut numai doua deplasari si acelea in tara
- In concediu am plecat trei zile la o pensiune renumita, dar care bineinteles nu respecta conditiile prin urmare am decis sa nu ma enervez si sa risc si am stat restul concediului acasa
- Nu am vizitat pe nimeni din familia largita din Martie pana acum. Deasemenea numar pe degetele de la o mana de cate ori m-am vazut cu cineva din familie si intalnirea fizica nu a durat mai mult de 15 minute
- Timpul petrecut la cumparaturi este minim si cu lista pregatita. Nu lalaiala la mall cu privitul vitrinelor sa treaca timpul
- Si eu ma urc din cand in cand pe pereti, dar cobor, trag aer in piept si merg mai departe cu gandul ca vom scapa vreodata, cu toate ca nu cred...
Cineva spunea odata : 1000 de scuze, dar nici un motiv serios...
In sfarsit sa scapam cu bine cu totii, indiferent ce am facut in ultimele 9 luni...
https://republica.ro/z-veti-fi-deportata-toata-corona-nebunia-a-inceput-dupa-ce-am-avut-znorocul-sa-fac-o-escala-de-6-ore-la
Eu, personal, m-am cam săturat să văd articolele dumneaei pe site-ul dumneavoastră.
Ce face romanul cand este carantina sau lock-down pentru fandositi? Se descurca...
Adica face tot posibilul sa o evite si deasemenea sa mai si pozeze cat de tare este el. Constanta a fost in carantina toata luna Decembrie, dar a fost plin de masini cu numere de CT pe Valea Prahovei toata luna.
Am intrebat pe cineva cum au iesit din judet. Raspunsul: eh, noi de descurcam
Se pare ca la fel face si romanul din Germania. V-ati descurat. Felicitari...un exemplu pentru noi toti.