Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

La 40 de ani, vrând să învăț ceva nou, m-am întors din nou la școală: prima surpriză neplăcută am avut-o la cursul de asistente medicale

Femeie cu carte

Foto: Guliver Getty Images

Nu reușesc întotdeauna să țin pasul cu ceea ce se întâmplă în România, deși mă interesează foarte mult, pentru că am de învățat. Și despre asta voiam să scriu de ceva timp... De ce m-am hotărât azi să las tot ceea ce aveam de făcut și să scriu? Pentru că de dimineață, când am deschis calculatorul și am intrat pe Facebook, primul lucru care mi-a atras atenția a fost un video postat de jurnaliștii de la „Recorder”, o înregistrare de la aniversarea a 105 ani de la înființarea ASE, aniversare la care ministrul educației, Valentin Popa, a citit o „poezie” scrisă de el însuși, pe care o reproduc aici:

„Se cuvine, dragi prieteni,

Ca la ceas aniversar

să-i cinstim pe aceia care

La ASE fost-au făurari.

Pe acei ce-au pus sămânța

Și au tras din greu cu spor

De la domnul Davidoglu

Până la domnu’ Istudor

Pe toți cei ce-au împins ștacheta

Spre înalturi către zări

Ca ASE-ul să răspundă

Miilor de provocări,

Care-au îmbinat tradiții,

Ducând faima academiei

și intern, dar și extern.

Lor a noastră admirație

și nu știu dacă contează,

ci că toate se-mplini-vor

dacă un Popă le urează.“

Ar fi extrem de amuzant, dacă ar fi un banc. Dar nu este. În 30 de ani am reușit să nu schimbăm nimic în modul în care se face școală în România. Același limbaj de lemn și pupincurism (scuzați cuvântul!), dar de data asta fără țintă, doar spre încântarea proprie. Pentru că sunt convinsă că dl. ministru al educației a fost foarte mulțumit de oda-i adresată audienței, ce l-a aplaudat ipocrit (respect pentru cei care s-au abținut).

Nu vreau să generalizez. Știu că există profesori excepționali la ASE. Și în multe școli și universități din România. Dar sunt excepții. Exact ca înainte de ’89. N-am putea avea un ministru ca acesta, dacă lucrurile ar sta altfel.

Despre ceea ce voiam să scriu, se întâmpla în urmă cu aproape trei ani, când mă hotărâsem să învăț să fac și altceva în afară de jurnalism. Mă hotărâsem că vreau să-mi continui studiile, că vreau să învăț ceva nou, care să-mi placă, ceva care să-mi deschidă noi drumuri. Și aveam peste 40 de ani. Prima opțiune a fost aceea de asistentă. Lucram de ani buni ca jurnalist pe domeniul medical (și nu numai), deci eram oarecum familiară cu spitalele, cu problemele din sistem, cunoșteam medici și personal medical și, mai important decât orice, îmi plăcea să ajut oamenii. Eram conștientă că a fi asistent medical presupunea contactul cu suferința în cea mai acută formă a ei, dar voiam să încerc. Așa că m-am înscris la o școală acreditată pentru o astfel de pregătire și mi-am plătit primul trimestru. Întregul program urma să se deruleze pe o perioadă de doi ani. Îmi imaginam cursuri pe calculator structurate logic, profesori bine pregătiți și gata să ne ajute să înțelegem ce înseamnă această muncă și ore de practică în spital, timp în care să conștientizăm dacă chiar suntem făcuți din aluatul dur-empatic pe care-l presupune o astfel de meserie. Eram entuzismată deși știam că va fi o perioadă obositoare și cu job și școală. Dar...

Pe scurt, filmul a fost cu totul diferit decât cel din mintea mea. M-am simțit ca și cum m-aș fi întors în timp, când eram pusă să port cordeluță. Cursurile se țineau în clădirea unui liceu, nu că asta ar fi fost o problemă, dar contribuia la întregul peisaj deoarece coordonatoarea programului – „diriga” – o doamnă mai în vârstă, care la înscriere se dovedise foarte drăguță, brusc, la începerea cursurilor, schimbase foaia sau, mai bine spus, fața, și acum ne trata ca pe niște puști obraznici de 17 ani. Nu voia să ne vadă cu blugii rupți, cu bluze prea scurte etc.

Faza cu îmbrăcămintea a fost pentru mine primul semn că lucrurile au rămas înțepenite în timp. Apoi a urmat profesorul care ne dicta timp de două ore niște lecții pe care le citea dintr-un manual și era cât se poate de evident că nici măcar nu avea habar materia aceea pe care ne-o recita cu voce monotonă și liniară, fără punct și virgulă. Norocul lui că era tinerel și frumușel și fetele adunate acolo, dornice să fie asistente, nu îndrăzneau să-l întrerupă. Nu am făcut-o nici eu, deși nu simțeam nici o simpatie față de un astfel de personaj, care, apropo, era și plin de importanța pe care i-o dădea rolul deținut în sistemul de formare și educare a viitorilor asitenți medicali. Simplul fapt de a scrie încontinuu după dictare a omorât în mine orice dorință de a cunoaște ce preda acel domn.

Așteptasem cu nerăbdare cursurile de psihologie ca să am nenorocul de a da peste o tipă scorțoasă, cu un limbaj pretențios, care ne cerea să învățăm lecții pe de rost de pe niște foi printate. La acel moment m-am gândit cât de varză trebuie să-i fie pacienții nu înainte de a intra la ea în cabinet, ci după ce ieșeau de acolo. Nu mi-aș fi dorit vreodată „să mă facă bine la cap” acea psiholoagă. 

Alți profesori din scurta experință de elev al școlii de asistenți medicali nu-mi mai amintesc – probabil pierduți în negura aceleiași nepriceperi de a preda ceva – cu o singură excepție: profesoara de anatomie. Era o femeie la vreo 70 de ani, am estimat eu, subțirică și plină de energie, singura care s-a gândit să aducă un schelet și mulaje ale corpului uman în clasă, singura la ale cărei lecții nu m-am plictisit, singura de la care am învățat ceva.

Prima perioadă de practică era programată la vreo două luni după partea teoretică, dar n-am rezistat până atunci. De la o anumită vârstă timpul devine mult prea prețios ca să-ți permiți să pierzi ore scriind după dictare sau învățând pe de rost lucruri cărora nu le vezi rostul.

Ceea ce am încercat, însă, după încă un an de zile a fost să mă reîntorc la ASE pentru a-mi continua studiile. Unul dintre profesorii mei, om cu mintea deschisă, m-a încurajat să fac un master. Și, mi-am spus, de ce nu? La limită, am reușit să intru pe locurile fără plată. Când am început însă cursurile, m-a pocnit drept în moalele capului chestia cu vârsta. Toți colegii mei, fără excepție, erau tineri de 20 și un pic de ani, ce abia terminaseră facultatea. Am vrut să fiu cool și mi-am spus că nu mă interesează. Ei s-au purtat absolut normal. Dar, după ce doi dintre profesori m-au întrebat ce caut în sala de curs nu m-am mai putut minți că nu mă afectează. Cea care a pus însă capac dorinței mele de a face masterul a fost o profesoară mai în vârstă de la orele căreia am rămas doar cu puternica impresie că toată viața ei și, în consecință, și învățăturile și exemplele pe care le dădea studenților aveau drept sursă de inspirație telenovelele! În rest, în afara decanului, care era într-adevăr un profesor ce știa să-ți capteze atenția, niciun altul nu mi-a rămas în minte.

Dar ceea ce am înțeles atunci a fost faptul că în România prea puțini oameni de vârsta mea se mai duc la școală să învețe ceva, orice. Și nu din vina lor.

Poate aș fi rămas să-mi termin masterul, în ciuda a tot ce mă deranja, dar mi s-a ivit oportunitatea de a pleca din țară și am făcut-o pentru școala copilului meu. (despre experiențele lui ca elev în România am scris într-un alt material)

Acum merg din nou la școală, la un colegiu din Vancouver, orașul canadian în care locuiesc. M-am înscris într-un program de aproape doi ani și jumătate pentru a învăța fotografie și editare de imagine. Aștept cu nerăbdare fiecare curs, iar în trei luni am învățat mai mult decât mi-aș fi imaginat vreodată, mai ales că nu sunt deloc o „persoană tehnică”. Nu numai că nu mă plictisesc niciun moment în cele trei ore cât ține un curs, dar nici nu știu când trec cele trei ore! Doar oboseala de după mă face să conștientizez că am stat concentrată mult timp. Și totul se învață prin practică, totul se explică, nimic nu reții pentru că te apuci să înveți ceva pe de rost. Nimeni nu dictează nimic. Cursurile le ai online. Poți să le citești așa sau să ți le printezi. Să spunem că ceea ce fac eu e un domeniu frumos, pentru că ține de artă. Dar, aceleași lucruri le aud de la cei care vin acolo să se pregătească în domeniul finanțelor, al sănătății etc.

De dimineața până seara pe holuri se perindă oameni de toate vârstele, de la 19 la 70 de ani. Și nu vorbesc despre profesori, ci despre elevi. Ca să nu mai spun că sunt de toate naționalitățile. Am ales acest colegiu pentru că e mai aproape de casă, dar multe dintre colegii și universități au departament pentru „Continuarea Studiilor”, unde majoritatea cursurilor se țin seara și în weekend pentru ca oamenii să poată merge și la job, și la școală. Unii se înscriu la cursuri specifice, care le permit să promoveze sau să-și ia certificate și diplome pentru a putea lucra aici, alții o fac pentru că îi interesează la nivel personal să învețe ceva dintr-un anumit domeniu, alții vor să înceapă un bussines al lor și vor să afle cum să o facă, alții vor să-și transforme un hobby în meserie... Și nu există o vârstă anume pentru asta. Orice vârstă e bună.

Nu vreau să spun că în România nu sunt oameni care și-ar dori să învețe lucruri noi. Aproape toți prietenii mei fac asta. Și sunt mândră de ei. Dar locurile unde pot învăța ceea ce-i interesează sunt prea puține. Una dintre bunele mele prietene, atrasă de arta lucrului cu vitralii, mi-a spus că a căutat ceva timp până a găsit un atelier unde să poată învăța tehnici specifice. Un alt prieten a apelat la cursuri online pentru ceea ce-l interesa, dar acestea nu sunt o soluție pentru orice sau oricine.

Dar ce pretenții să ai, când noi plecăm din țară pentru că școala copiilor noștri este în halul în care este? Sau când muncim pe rupte ca să poată ei pleca la facultăți din afară. Ce pretenții să avem să existe școli pentru pasiunile noastre, pentru dorințele noastre de schimbare?

Cred totuși că prima școală de genul ăsta care ar trebui înființată ieri ar fi una obligatorie pentru actualii miniștri, unde să învețe să vorbească și să citească corect – „și intern, dar și extern” - și să nu mai scrie niciodată vreo „poezie”, ca cea semnată de actualul ministru al educației, dl. Popa. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • La 40 de ani, vrând să învăț ceva nou, m-am întors din nou la școală: Articolul chiar dacă pune pe alocuri degetul pe rană în ceea ce privește situația învățământului românesc e plin de frustrări personale care nu au nici o legătură cu realitatea. Nu zic că nu e așa în ceea ce privește școala de asistente pentru că mărirea salariilor din sectorul medical determinată de migrarea masivă a medicilor și asistentelor în occident a creat forme monstruoase de acoperire cu personal de multe ori nepregătit sau format pe repede înainte cu șpăgile de rigoare la angajare (2-3000 de euro) la fel ca la pompieri , polițiști sau alte categorii socioprofesionale unde sunt salarii mai mari si de obicei pensii speciale. Din dorința de a se angaja într-un domeniu bine plătit și de obicei la stat unde se fac concedieri mai greu apar tot felul de neaveniți care nu au nici o chemare pentru meseria respectivă si pentru că în lege sunt prevăzute condițiile de studii aplică la o școală de acest fel ( creată de vre-o firmă care are in spate o fundație nonprofit) și care angajează tot felul de nespecialiști doar pentru că îi costă mai puțin si după ce scad taxele plătite de cursant ( in general de la 5000 de lei în sus) să rămână cu un profit substanțial. Pe astfel de formatori nu-i intereseaza cu ce abilități rămâne cursantul după absolvire odată ce au plătit taxa și ei și-au încasat salariul și organizatorii profitul. Oricum ei știu că fără șpaga dată la angajare nu faci nimic chiar dacă ai diplomele necesare ( alea sunt cu titlu de inventar). In ceea ce privește ASE-ul sau alte Universități cu tradiție , aici lucrurile nu mai stau chiar așa. Eu pot spune asta din proprie experiență nu din auzite. Având 50 de ani ( nu 40 ca autoarea) și cu experiență de muncă de peste 30 de ani am ajuns manager general la ambulanță și fiindcă erau necesare pentru ocuparea postului cursuri de management sanitar am căutat să văd care sunt instituțiile de învățământ acreditate pentru astfel de studii. Am găsit două ( ASE-ul care avea un master de management sanitar și Școala Națională de Management Sanitar în subordinea ministerului Sănătății. M-am înscris la ambele și am rămas placut surprins de profesionalismul profesorilor care erau medici și/sau economiști și care au lucrat în sistem și cunoșteau cu ce se mănâncă meseria. Deși Școala Națională de Management avea cursuri mai scurte ( cca 3 luni) totuși mi-a plăcut modul de predare intensiv si concentrat pe subiect ( de exemplu modul de finanțare al spitalelor ( DRG și zi/spitalizare) care pentru cineva care nu lucrase anterior în sistem era extrem de important. La ASE cursurile erau orientate mai degrabă pe partea de management deși aveam și cursuri susținute de manageri de spitale care erau medici și care au avut răbdarea și pregătirea pedagogică necesară să pregătească viitorii manageri. Mărturisesc că nu m-am simțit nici o clipă marginalizat sau discriminat pe motiv de vârstă ( nici măcar de colegele sau colegii de grupă care erau mai tineri decât fiul meu și cu care mai ieșeam la o bere sau la un spectacol după seminarii, m-au considerat unul de-al lor chiar dacă la unii le puteam fi părinte). Unii profesori erau mai tineri decât mine dar din modul lor de predare și de comunicare/relaționare nu mi-au dat motive de discriminare în vre-un fel. Din contra profesionalismul lor m-a determinat să mă înscriu și la doctorat ( care chiar necesită un efort substanțial ,studii de specialitate, participări la conferințe , publicare de articole și unde de asemenea am întâlnit cercetători mult mai tineri ( unii de abia terminaseră masterul și aveau cca 24-25 de ani). Nici aici nu m-am simțit un străin între ei din contră, am colaborat foarte bine. După expirarea perioadei în care am fost manager la ambulanță am avut o perioadă de debusolare la fel ca autoarea dar fiindca în comunism se punea mare accent pe cultura generală ( chiar dacă Ada face apologia strictei specializări ca in vest) m-am orientat spre sectorul IT care a luat avânt la noi și care oferea noi oportunități. Așa că m-am reîntors la școală , menționez că nu știam la care să mă înscriu ( ASE cu secția de informatică economică, Universitatea cu secția de matematică-informatică sau Politehnica cu automatizări și calculatoare) așa că am aplicat la toate 3 (ASE- Informatică economică, Universitate Baze de date și tehnologii Web și Politehnică cu Ingineria sistemelor Internet) . Unele materii erau asemănătoare dar altele nu și metodele de punctare erau diferite dar la nici una nu se punea accent pe reproducere mecanică cum scrie Ada în articol ( în general se punea accent pe prezența la curs și seminar dar aveai teme practice periodice , proiecte pe echipe, midterm și bineînțeles examenul final care de obicei consta în rezolvarea unei aplicații practice chiar daca aveai și întrebări din curs. Nici aici nu m-am simțit un outsider printre colegii/colegele mai tineri/tinere și nici (profesorii excepționali aș zice) nu ne-au dat un atare sentiment. Hai să nu fim ipocriți , școala românească de tradiție e chiar buna,tinerii de azi aplică în străinătate nu din cauza școlii ci dat fiind-că acolo școala respectivă e recunoscută și îi oferă oportunități de angajare în țara respectivă. De exemplu În UK nu sunt recunoscute școlile din europa continentală așa că de aia aplică mulți tineri acolo pentru a-și putea găsi de lucru pe plan local . Probabil de aia Ada a aplicat în Canada la cursurile respective pentru a se putea angaja în Canada și nu pentru că școala din România era mai proastă.
    • Like 0
  • Eu am facut un master de Formarea formatorilor la Facultatea de psihologie si stiinte ale educatiei, Universitatea Bucuresti, inceput la 44 de ani. Culmea, am avut o colega chiar mai in varsta, iar cativa aveau in jur de 30 de ani. Majoritatea erau insa tineri. Am multe obiectii, insa per ansamblu am invatat. Cel mai mare plus a fost bibliografia - iar tinand cont de maculatura care exista pe piata, e nevoie de un ghid. Intr-adevar, majoritatea colegilor erau interesati doar de diploma, notele erau puse aiurea, "lucrul in echipa" insemna ca 1-2 fraieri muncesc si toata lumea ia aceeasi nota, etc. Insa au fost si profesori de la care am avut ce invata. Pana la urma depinde de fiecare in parte, mai ales dupa o anumita varsta, cand incepi sa te cunosti si sa-ti cunosti interesul. Acum invat pentru CIPS, o diploma internationala in achizitii si supply chain - e o deosebire ca de la cer la pamant intre cum dadeam examenele in ASE si cum sunt aici. Toate subiectele presupun eseuri, intelegerea foarte buna a cerintei, trebuie sa dezvolti tema cu exemple din experienta personala. Insa o diploma internationala de tipul asta imi va da un avantaj mult mai mare decat un master oarecare. Cel putin asta sper.
    • Like 0
  • "Nu vreau să generalizez. Știu că există profesori excepționali la ASE. Și în multe școli și universități din România. Dar sunt excepții. Exact ca înainte de ’89. N-am putea avea un ministru ca acesta, dacă lucrurile ar sta altfel." - 1) Nu vreti sa generalizati, dar generalizati.
    2) Ce treaba au performantele profesorilor (sau lipsa lor) cu ce face ministrul? Ministrul nu e ales de profesori, el face parte din partidul de guvernamant, partid votat de o parte suficient de mare a populatiei.
    • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      dalex check icon
      Ministrul a primit nota de trecere de la profesorul de Romana, devenind, in loc de repetent, ministru.
      • Like 0
    • @ dalex
      Si daca ramanea repetent era imposibil sa ajunga ministru? Din cate stiu doar votul conteaza. In plus, e publicata undeva foaia matricola? Poate chiar a ramas repetent la un moment dat.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      dalex check icon
      Esti optimist.
      Ministrul este produsul scolii romanesti care a adoptat lozinca proletara "merge si asa" iar votantii sunt si ei repetenti "trecuti clasa" de domnii profesori. Sa adaugam si domnii profesori trecuti si ei cu nota 5 sa predea elevilor ? Sa adaugam valul de "doctorate"si "masterate" facute cu Google copy-paste ? Avem astfel o imagine completa a IMPOSTURII.
      Recomand citirea cartii "Despre lautarism" a lui Constantin Noica, opera lucida si, dupa cum vedem astazi, profetica.
      • Like 0
    • @ dalex
      Sunt totusi mai multe categorii de varsta. Intr-adevar, de la un moment dat (candva dupa '99-2000 cred) corigenta si repententia au devenit irelevante pentru ca nimeni nu mai ramanea corigent/repetent. Au fost insa si generatii de elevi si de profesori care au trecut printr-un proces de selectie mai riguros.

      Impostorii de azi sunt comunistii de ieri sau "mandrii" lor urmasi ideologici. Comunistii au preluat initial puterea cu forta, dar asta nu vad de ce ar fi o reflectie a scolii neaparat. Totdeauna vor exista elevi slabi, si dintre ei poate unii vor deveni complexati sau pur si simplu avizi de putere. Asta se va intampla indiferent de sistemul de invatamant pentru ca in orice sistem de invatamant vor exista standarde, sub o forma sau alta.

      In orice caz multumesc pentru recomandare, am sa caut acea carte.
      • Like 0
  • Valentin check icon
    Sistemul nostru e cosmetizat. Există două tipuri de programă. Cea veche era denumită PROGRAMĂ ANALITICĂ, în timp ce noua programă este una AXATĂ PE COMPETENŢE.

    Primul tip de programă e axat pe MATERIE (sistem tehnocentrist) iar cel de al doilea e axat pe ELEV (sistem pedocentrist).

    Cum funcţionează povestea asta?

    Să zicem că la materia X ai de învăţat capitolul 1, 2 şi 3. Ele decurg logic, în crescendo, iar programa analitică le pune exact în acelaşi fel.

    Să presupunem că povestea se petrece la clasa a V-a. Predăm tot 1, 2 şi 3? Problema e că unele capitole au un grad de dificultate mai mare pentru vârsta respectivă. Dacă ne centrăm predarea pe copil, atunci predăm doar capitolul 1, urmand ca pe 2 şi pe 3 să-l predăm la vârste mai mari. Evident, se strică logica materiei, dar care e scopul: să-l înveţi pe copil materia sau să-l înveţi cum să o folosească practic? Materia e făcută pentru copil sau copilul pentru materie?

    La noi sistemul e un crocofan: se spune că se formează competenţe (adică abilităţi concrete pentru a te descurca în viaţă), dar materia e structurată în continuare ca pentru un adult. Nu există o structurare pe nivele de maturizare. Nu mai e mult şi vom face fizică atomică la grădiniţă.

    Confuzia dintre învăţământul general şi performanţă, nesincronizarea programei, încărcarea acesteia, aşezarea pe criteriile materiei şi nu pe nivele de maturizare sunt câteva din hibele pe care sistemul românesc încă le mai are. Asta nu ne opreşte să avem un învăţământ de elită excelent, însă elitele sunt doar o mică parte a societăţii. Avem nevoie şi de un bun învăţământ generalist, destinat mediei. Deocamdată nu se întâmplă.
    • Like 1
    • @ Valentin
      Si totusi aceeasi materie era foarte buna pentru medie acum 10-20 de ani, poate chiar mai mult. Azi brusc e prea mult. Cum se explica asta?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Aici vă înşelaţi. Şi în urmă cu 10-20 de ani a funcţionat DOAR învăţământul specializat. Adică te axai pe matematică dacă voiai şi restul era de luat notă. Desigur, există şi excepţii ca dvs. care aţi reţinut absolut totul, de la istoria muzicii la contrastul cantitativ de la educaţie plastică.

      Noi, cei de rând, le-am trecut pentru notă şi pe urmă le-am uitat, că n-aveau nicio aplicabilitate practică.

      Nu, învăţământul n-a fost bun nici în anii 60 şi nici anii 2000. S-a tocit, s-a memorat forţat şi pe urmă s-a aruncat peste bord. Evident, acolo unde nu vorbim de specializare.
      • Like 1
    • @ Valentin
      Nu conteaza doar aplicabilitatea practica (desi fiecare materie are aplicabilitatea practica pentru cel care se va axa mai tarziu pe domeniul respectiv), ci si cultura generala. Scoala nu trebuie sa scoata roboti pe banda, ci oameni cu o viziune mai larga decat strictul necesar pentru job.

      Bun, si daca sistemul a fost totdeauna atat de odios, de ce nu s-au facut proteste si schimbari imediat dupa 90, sau hai sa zicem prin 2000-2001? Nu exista site-ul republica?
      • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Este foarte corect ce spuneţi, însă lucrurile sunt mult mai complicate, şi trebuie să introducem în discuţie noţiunile deja consacrate de sociologi ca Toffler, Vattimo etc.

      CULTURA GENERALĂ - dau o definiţie necizelată - este o acumulare de informaţii de care te poţi folosi la un moment dat. De exemplu vreau să-mi decorez camera cu gust, şi atunci apelez la cunoştinţele învăţate la orele de educaţie plastică.

      În trecut informaţia era aur curat, pentru că nu se găsea pe toate drumurile. Acum se găseşte la tot pasul. Sociologia are deja termeni ca OBEZITATE INFORMAŢIONALĂ, tranzienţă, nor informaţional etc. Astăzi până şi cel mai bun profesor se documentează pe internet, întră pe forumurile unde sunt alţi profesori şi - atenţie! - unde se înscriu până şi elevi. Dacă ai referinţele corecte, poţi învăţa cum să-ţi decorezi camera folosind un site specializat.

      Există profesori care predau online, există şcoală la distanţă, există platforme une poţi cumpăra module educaţionale, de la cibernetică la ikebana.

      Acest nor informaţional e discutat deja în cărţile de pedagogie PENTRU CĂ NU MAI POATE FI EVITAT. El există.

      În Renaştere informaţia era rară, iar cei care aveau acces la ea formau un fel de castă. Renaşterea, Revoluţia Industrială s-au aflat sub semnul zgârceniei informaţionale.

      Revoluţia digitală a dus la DEMOCRATIZAREA INFORMAŢIEI. Educaţia nu mai este singura sursă de informaţie.

      Mai mult, informaţia a crescut cantitativ şi ca viteză de circulaţie, în timp ce pasul educaţie s-a păstrat constant. De aceea educaţia modernă pune accent pe COMPETENŢE, mai ales pe competenţa de a învăţa.

      Educaţia transdisciplinară (a nu se confunda cu educaţia interdisciplinară) e forma spre care tinde omenirea în momentul de faţă. Nu se mai pune problem relaţiilor dintre discipline (ex. muzica explicată prin matematică), ci a ce se află în afara disciplinelor.

      Elevii finlandezi studiază APA ca temă, şi o studiază din punct de vedere al fizicii, al chimiei, al artei şi - mai ales - al acţiunii sociale. Important pentru finlandezi nu e să înţelegi mecanismul apei, ci să înţelegi că gradul de poluare ne poate afecta în viitor. S-a trecut de la ÎNŢELEGERE la ACŢIUNE.

      Nu şi la noi, unde fiecare e pe bucăţica lui, pe insuliţa sau planeta proprie şi personală, de unde aruncă bucăţica de hârtie pe trotuar fără să-şi înţeleagă DIMENSIUNEA SOCIALĂ.

      Da, omul nu e un simplu robot axat pe job. Asta spun şi eu, însă contează mai puţin cantitatea culturii generale, mai ales în era norului digital la care te poţi conecta oricând şi oriunde. Contează CE FACI, CUM ACŢIONEZI şi cum te defineşti ca fiinţă socială.

      Asta e lecţia finlandeziilor, nu robotizarea de scos fracţii pe care le poate face orice calculator de buzunar.

      @ Jonn Jonzz "Bun, si daca sistemul a fost totdeauna atat de odios, de ce nu s-au facut proteste si schimbari imediat dupa 90, sau hai sa zicem prin 2000-2001?"

      Mentalitate, tensiuni sociale.... alegeţi dvs. Viitorul sperie şi e mai comod să te refugiezi în trecut. Trecutul e toxic, dar e safe.
      • Like 1
    • @ Valentin
      S-a trecut de la intelegere la actiune...sarindu-se peste intelegere? Ca inteleg ca e prea complicat mecanismul apei. Asta suna a un tip de educatie care va scoate activisti, nu persoane care sa chiar fie in stare sa rezolve ceva.

      "Nu şi la noi, unde fiecare e pe bucăţica lui, pe insuliţa sau planeta proprie şi personală, de unde aruncă bucăţica de hârtie pe trotuar fără să-şi înţeleagă DIMENSIUNEA SOCIALĂ." - bunul simt parca se educa in familie, nu la scoala. Sau trebuie scoala sa faca chiar tot?

      Lucrul cu fractii nu inseamna robotizare, inseamna un pic de gandire matematica, un minim necesar. Sunt exercitii penibile, de scoala generala, astea nu ar trebui sa fie o problema pentru nimeni, excluzand cazurile patologice.

      Cat despre cultura generala sa intelegem ca ce? A devenit inutila de cand avem google? Tot pe internet se publica si tampenii. Accesul la informatie este liber, dupa cum tot la liber se si poate publica orice. Cultura generala ajuta la selectia informatiei, la tratarea ei intr-un mod critic.

      "Mentalitate, tensiuni sociale..." - nu are sens. Dupa 90 s-au dus multe din practicile comuniste si comunismul insusi. Bun, sa zicem ca mineriadele au tinut societatea in sah cativa ani, OK. Dar dupa 2000? Nu vad ce ne oprea. Adica vorbim totusi de un sistem absolut odios dupa cum il prezentati dvs., in nici un caz safe, daca e asa ar fi trebuit schimbat cu prima ocazie. Si totusi...
      • Like 0
    • @ Valentin
      dalex check icon
      Elitele sunt rezultatul pregatirii in particular cu eforturi materiale din partea parintilor si prin contributia meditatorului care stie carte dar, de multe ori, este exclus din "elita" functionarimii din minister sau din functiile de conducere ale sistemului; sa nu mai vorbim despre lipsa acestor oameni din conducerea sindicatelor din invatamant ( ocupate de inventatorii cuvantului "genunche" ).
      • Like 1
    • @ Valentin
      dalex check icon
      Specializarea duce la a "cunoaste totul despre nimic", la "omul nou" care sta in banca lui si voteaza la conducere "politicieni specialisti" ca Dragnea si Dancila. Sa fi specialist este ca un acoperis frumos sprijinit pe zidurile din chirpici ale unei cladiri fara fundatie. Avem specialisti in nutritie care nu cunosc fiziologie, specialisti in industria auto care nu cunosc diagrama fier-carbon, specialisti in banci care n-au notiuni elementare de economie, Sunt vizibili la TV unde ne arata noua cum creste ROBORUL si se tampeste poporul.
      • Like 1
  • Să știi că mai mulți „tomnatici” vezi în Politehnică. Și de fapt dacă vrei să înveți ceva folositor, mai bine o faci de acasă, că școala românească a devenit o glumă proastă.
    • Like 0
  • maripos check icon
    "Stiu ce zici!" La peste 50 de ani am un profesor care spune: "Fac unii facultate, master si vor si postliceala. Nu se mai satura!". O nulitate, un zero, care n-a auzit in viata lui de formare continua sau invatarea de-a lungul intregii vieti. Si care nu realizeaza ca datorita mie si altora asemenea mie, are el un salariu, de multe ori nemeritat.
    Profesor la stat (degeaba)!
    • Like 1
  • Sor Ca Sor Ca check icon
    acei doi profesori care v-au întrebat ce căutați la cursuri și-au greșit cariera. punct. sunt pe lângă... cum se spune, muuuult și n-au nicio legătură cu pedagogia. clar. am cunoscut oameni care și-au dorit să cunoască mai multe lucuri și la 60 de ani erau la atreia facultate, că așa aveau ei o păsărică care le șoptea neîncetat că trebuie să termine acea școală. dar nu s-a găsit niciun om pe Terra, vreu profesoraș ori student care să-l întrebe ce caută acolo... cred că la cursuri de genul amintit de dvs. neavizate vizibil cu parafa MEC și menite doar să aducă un ban celui care-l organizează. ar trebui făcute plângeri repetate la oficiul de protecție al consumatorului... asta este. e normal să-ți dorești să intri în sistem și să urmezi un astfel de curs de calificare, în speranța de mai bine, clar, dar și ei să angajeze personal competent la instruire și dinozauri, nevrozați și mai știu eu ce ciudați, ca tantia aia frustrată psiholoagă. ăștia oți ar trebui trimiși în judecată pentru daune morale și pierdere de vreme... și cerut despăgubiri serioase. în fine. eu cred că scriitura e cam lungă, dar acaparantă.
    • Like 2
  • Pentru ca cursul de asistente, ca si multe alte cursuri, este privit ca o formalitate obligatorie. Stiu si eu pe cineva care face acum un curs de asistente, si daca s-ar putea ar prefera sa se duca acolo la inceput sa plateasca si la final sa isi ia diploma. Foarte multi sunt acolo nu pentru ca vor sa invete ci pentru ca sunt obligati.
    • Like 1
  • Învățământul de la noi din România mi se pare nu numai prost conceput, dar chiar nociv pentru cei mici. Spun asta în calitate de părinte al unui copil de școală primară. După mine, problema principală este că elevilor li se dau de multe ori „avioane” (probleme din culegeri, multe la un nivel prea înalt pentru ei), fără să stăpânească prima dată bine chestiile de bază, primare. Oare nu pe astea ar trebui să se pună accentul în școala primară, pe chestiile PRIMARE? Cui folosește tot elitismul nebunesc la care se ajunge în final? Elevilor sigur nu, părinților sigur nu. Profesorilor? Rezultatul acestui sistem este un elev dependent de ajutor, care începe să se obișnuiască de mic cu ideea că el nu este în stare să-și rezolve singur problemele. Asta vrem să scoatem din școală?! Niște dependenți de ajutor, niște asistați?!
    • Like 2
    • @
      Așa este, cunoașteți bine situația, din câte observ.
      Și în clasa copilului meu e plin de părinți care nu sunt de acord cu aberațiile existente, dar de plâns se plâng doar ei între ei, pe la colțuri... De fapt, de ce mă mir? — cum fac ei, face toată țara!
      • Like 0
    • @ Tom Dick N'Harry
      maripos check icon
      Venituri suplimentare pentru profesorii care dau ore.
      • Like 1
    • @ Tom Dick N'Harry
      D check icon
      Aveți perfectă dreptate! Dependență și supunere este ceea ce “predăm” în școala și familia românească, în cea mai mare parte.

      Acest lucru nu se întâmplă din rea-credință neapărat, ci mai degrabă din necunoștință.

      La capitolul educație, atât instituțională cât și familială, suntem blocați în aceleași și aceleași șabloane. Perpetuăm aceleași comportamente despre care ne păcălim singuri că “funcționează”, deși toate statisticile o contrazic.

      Este greu să rupem cercul pentru că suntem orbiți de mândrie. Ne umflăm cu lucruri care nu spun nimic despre societate: olimpici, note, ‘nșpe facultăți, mastere și titluri. Suntem victimele propriei diversiuni.
      • Like 2
    • @ Tom Dick N'Harry
      Rezultatul este că sistemul de învățământ, în forma în care este acum, te obligă să faci meditații cu copilul. Cu cine? Păi, dacă dascălul copilului nu e în stare să trasmită elevului informațiile de care acesta are nevoie și s-o facă într-o formă plăcută, atractivă, normal ar fi să te îndrepți către un alt dascăl. Numai că dascălul copilului te determină să faci meditații cu el pentru că altfel îi crează dificultăți elevului la școală. Eu am numit această mizerie taxă de protecție.
      • Like 2
    • @ Tiberiu Onuțu
      Și mai sunt unii care o acuză pe autoarea articolului că a părăsit acest minunat sistem, în interesul copilului ei... Eu mă mir că nu pleacă mai multe familii din acest motiv!
      • Like 0
    • @ Tom Dick N'Harry
      dalex check icon
      Aveti dificultati cand incercati sa completati copilului golurile pe care le-a capatat la scoala ?
      Sau notiunile PRIMARE sunt lipsa si din educatia dvs. ?
      • Like 0
  • Am descoperit gustul studiului in Franta, pana acum a fost doar despre administrarea unei adaceri ( contabilitate, gestiune, marqueting, etc.) n-a fost usor dar nici n-am simtit in nici un moment ca ceva nu e ok - aici toti te incurajeaza-au fost momente cand m-am mandrit ca o romanca, la aproape 50 de ani este felicitata de profesori de la Cnam si Camera de Comert.
    Acum imi doresc mult sa studiez psihologia si poate sa si practic candva,
    aici, daca vrei se poate.
    • Like 0


Îți recomandăm

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult

Dan Byron_FB

Se numește Daniel Radu, are 43 de ani și a copilărit într-un bloc lung, aflat lângă un altul, în ruină, de pe Șoseaua Pantelimon din București. În lumea aceea, mulți copii săraci, jefuiți de către soartă de dragoste și siguranță, căutau să recupereze ceva de la viață din buzunare străine și să egaleze scorul lovindu-i pe cei mai slabi decât ei.

Citește mai mult