Foto: Guliver Getty Images
Am avut mereu o relație confuză cu nudismul. N-am avut niciodată chemare pentru a-l practica în public, dar i-am admirat mereu pe nudiști pentru curajul lor. De fapt, cred că mi-ar fi plăcut și mie să am curajul lor.
Una dintre primele mele amintiri din viață se întâmpla pe malul lacului Techirghiol. În anii 80, ai copilăriei mele, măcar una dintre zilele fiecărui sejur la Eforie Nord, era rezervată binecuvântatelor băi de nămol, iar maică-mea, mă lua cu ea în secțiunea de nudiști rezervată femeilor, pentru că „eu eram mic”, așadar nu conta care este sexul meu. Acolo, am primit prima lecție de anatomie umană, fără profesor de educație sanitară și fără niciun fel de pregătire preliminară. Eram doar un băiețel, de câțiva anișori, printre sute de femei dezbrăcate, de toate vârstele și toate mărimile. Pe atunci femeile erau mult mai puțin îngrijite iar pilozitatea excesivă era la modă. Cu mintea de acum, dar cu ochii de atunci, aș putea numi situația în care mă aflam atunci ca fiind apocaliptică. Era înghesuială și aproape toate femeile erau unse cu nămol din ăla împuțit, unele doar pe la încheieturi, însă cele mai multe complet, chiar și pe față. În plus, stăteau țintuite în niște poziții caraghioase, pentru ca soarele să le usuce nămolul de pe trupuri. Îmi amintesc că stăteam ore în șir, pierdut in contemplație, dar incapabil sa exprim vreo stare anume. Și nu numai eu căscam gura toată ziua la dinamica din jur, dar și baieții mai mari se holbau, la fel ca și mine, prin găurile din gardul despărțitor al teritoriului rezervat nudistelor. Mai târziu, am aflat de la un psihanalist austriac, că experiențele de acest tip ne pot influența decisiv caracterul, însă deja nu prea mai aveam ce să fac.
În anii următori, nudiștii de la Vraja Mării, din 2 Mai sau din alte locuri, au căpătat imaginea unor sectanți ciudați, prea libertini pentru gustul general al societății. Anii 90 au fost anii „libertăților prost înțelese” iar polemica stârnită atunci nu s-a încheiat nici astăzi. Nudiștii au fost mereu șicanați de autorități, de teribiliști și de „textiliști”. Ca textiliști sunt definiți larg toți cei care aleg să nu facă nudism. O plajă de nudiști încetează să fie de nudiști atunci când textiliștii o invadează. Cu cât numărul textiliștilor crește, cu atât „atmosfera” nudistă se diluează. Nudiștii aleg în final să se îndepărteze, fugind de prigoana textiliștilor, și refuzând practic lupta, pe bună dreptate!
Relația dintre nudist și textilist este bineînțeles inegală. Costumul de baie îi poate oferi textilistului aportul suplimentar de mister, pe care nudistul nu îl poate exprima. Nudistul nu mai are mistere, la el minunile sunt improbabile, ce i-e scris în frunte i-e pus. La adăpostul slipului său, textilistul este mult mai sigur pe el și are o libertate de mișcare mai mare. Pentru că relația dintre cei doi să se egalizeze trebuie ca ori nudistul să se îmbrace, ori textilistul să se dezbrace.
Ca orice minoritate, nudiștii au câștigat teren treptat, prin decenii de încercări și umilințe, în care au suportat un oprobiu general, la fel ca și emigranții, feministele sau mișcările LGBT. Acum, și nudismul este foarte bine acceptat în lumea vestică, tolerat în zonele din eșalonul al doilea de dezvolare, cum ar fi România, și este interzis sau chiar aspru pedepsit în Islam sau în societăți cu cultură tradițională mai rigidă. Ca o formă mai light a nudismului, topless-ul este tolerat mult mai ușor. Reminiscență culturală a societăților patriarhale, necesitatea acoperirii bustului femeii, este tot mai aprig combătută de feministe din toată lumea, în numele egalității și al logicii. Eradicarea sutienului pare să fie unul dintre punctele cheie, de pe agenda reformatorilor progresiști din occident.
E adevărat, oamenii nu au umblat mereu îmbrăcați, ba chiar îmbrăcămintea este o invenție destul de recentă, în lungul parcurs al maimuțelor către statutul de oameni. Atât de recentă, încât oamenii nu au dezvoltat încă un reflex genetic al „rușinii”. Acoperirea instinctivă a zonelor genitale, atunci când cineva intră, pe neașteptate, peste tine la duș, este un reflex condiționat, deprins, adică nu te-ai născut cu el, ci l-ai învățat pe parcursul vieții. Nudiștii nu consideră goliciunea ca fiind degradantă sau imorală, iar unii dintre ei nu o consideră nici măcar indecentă.
Oamenii nu se nasc îmbrăcați. Oamenii își acoperă corpul atunci când le este frig și aleg să se îmbrace în haine potrivite pentru a-și exprima personalitatea, în reperele culturii în care au fost educați. În cam toate culturile, zonele genitale au fost primele care au fost acoperite, așadar, tot ele sunt ultimele care se lasă descoperite la doctor, în intimitate sau la plajă.
Ciocnirea civilizațiilor a generat mereu paradoxuri culturale, inclusiv în ceea ce privește nuditatea afișată. Una dintre influențele culturale grecești, necesare elenizarii Persiei, după cucerirea lui Alexandru Macedon, a fost răspândirea de „cluburi sportive”, numite gymnasium. Inițial gândite ca locuri de recreere și de practicare a sporturilor, aceste cluburi au devenit mai târziu locuri unde tinerii bărbați ajungeau să-și desăvârșească educația militară și civică. Însă, la fel ca la toate întrecerile sportive, grecii participau bineînțeles complet dezbrăcăți și la sesiunile de la gymnasium, atitudine pe care pudicii persani nu au putut-o accepta niciodată.
Personal, cred că dincolo de beneficiile sănătății fizice și ale bronzului uniform, nudismul este o probă de curaj și de asumare. Mai ales la bărbați, asumarea ar fi capacitatea cel mai profund solicitată. Nudiștii cred într-un nivel înalt de libertate, asociat ființelor umane și consideră nudismul o formă foarte firească de acceptare a lor și a celorlalți. Desigur, limita dintre nudism și exhibiționism este încă foarte dezbătută. Pentru cei neutri, ca mine, nudismul poate fi doar un potențial generator de situații amuzante.
De exemplu, mi s-a părut amuzantă situația unei foste colege, care s-a întâlnit pe plaja din Vamă exact cu clientul ei, un tip care îi păruse mereu scorțos și rigid, și pe care nici nu se gândea că-l va întâlni vreodată pe o plajă de nudiști. Ei bine, asta e, s-au salutat și s-au pupat, apoi au socializat puțin, despre vremea de afară și aglomerația de la mare, ba chiar au vorbit despre câteva dintre proiectele pe care le derulau împreună. Au dat și câteva telefoane să-și informeze echipele despre deciziile luate. Erau simpatici cum gesticulau, vorbind la telefoane și organizând proiecte, în fundul gol. Până atunci, colega mea nu-și mai văzuse niciodată clientul, altfel decât îmbrăcat în costum.
Tot în Vama Veche, prin haosul anilor 90, un prieten nudist a fost identificat pe plajă și rugat să-și mute motocicleta care bloca accesul în parcare. Prietenul meu s-a urcat pe motor și a căutat un alt loc. Pe atunci, Vama era mult mai mică, așadar locul de parcare cel mai apropiat era chiar pe strada principală, adica pe șoseaua care duce la bulgari. La întoarcere, pentru că mergea complet dezbrăcat pe drumul național și pentru că îl claxonau mașinile, prietenul meu și-a pus casca de motociclist pe cap și a venit până la plajă, așa.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Civilizația, mediul socio-cultural ne-a determinat în mod hotărâtor comportamentul în comunitate, expediind în plan secund, în intimitate, anumite manifestări care țin de natura exclusiv biologică a ființei umane.