„Sper că medicul care a filmat rana cu larve, după ce a lăsat camera, a încercat să ajute pacientul”, spune îndoit ministrul Vlad Voiculescu într-un interviu, după ce clipul publicat de Cătălin Tolontan a oripilat România.
Alex Dima, corespondent România, te iubesc, a făcut o vizită neașteptată, împreună cu Vlad Voiculescu, la spitalul de Arși. Reportajul puteți să-l urmăriți aici, dacă reușiți. Imagini care stârnesc revoltă, pentru că realizezi, în timp ce le privești, că incidentul cu viermii care umblă pe pacienți și transfuzia greșită de sânge s-au întâmplat în mediul perfect: locul în care cadrele medicale au devenit complicele sistemului, au băltit, la propriu, în mizerie și nepăsare. Din investigațiile făcute de Cătălin Tolontan reiese, deocamdată, că cele două victime au murit infectate cu piocianic și stafilococ auriu.
În materialul difuzat de Știrile ProTV, se vede limpede: secțiile arată ca niște adevărate bombe biologice.
Camera în care se face toaleta pacienților are o cadă oribilă. Pe margini, o simplă inspecție scoate la iveală apa stătută amestecată cu rugină. Medicii și asistentele merg printre cutii aruncate pe rafturi așezate prin holuri.
24 de miniștri numiți și susținuți politic s-au perindat pe la Ministerul Sănătății, al 25-lea a fost tehnocrat pe hârtie - Achimaș Cadariu. Ultimul, al 26-lea, aflat și acum în funcție, Vlad Voiculescu, pare să fie singurul care are curaj să spună adevărul cu subiect și predicat. Astfel de spitale trebuie să fie închise. 25 de ani, 26 de miniștri, ca să ajungem la o concluzie aparent scumpă, dar sănătoasă.
Faptul că nu avem o unitate spitalicească de talie europeană sau că nu am construit nici măcar un singur spital în 25 de ani de furt - de la păduri până la autostrăzi - e imputabil politicienilor, că s-au numit Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Adrian Năstase, Victor Ponta, Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu, Vasile Blaga, Elena Udrea, Gabriel Oprea și câți alții au mai împărțit puterea în ultimele decenii. Unii din acești domni critică de pe margine tehnocrații și vor din nou la putere, fără să fie întrebați care sunt competențele lor, care este singurul domeniu reformat profund sub mandatele lor și care funcționează perfect, așa cum mai scriam aici.
Urmărind filmulețul cu larvele care colcăie pe un ars internat la ATI nu poți să nu gândești: dar că lucrează, operează, tratează pacienții în adevărate cocini, în care au, probabilistic, mai multe șanse să moară decât să trăiască, este și vina cadrelor medicale, nu?
Spuneam într-un text scris peste week-end că suntem delăsători, apatici până la granița complicității cu răul în toate formele sale. Schimbarea pornește rareori de sus în jos, iar atunci când este impusă de la vârf se izbește de rezistența sistemului. Îmbunătățirea condițiilor ar trebui să invers, dinspre jos în sus. Până la urmă, este legitim să ne întrebăm câte greve au făcut cei de la Spitalul de Arși în ultimele decenii ca să reclame condițiile de lagăr în care sunt tratați pacienții. Sau câte plângeri au depus la ministere, casele de asigurări, parchete, câte filmulețe precum cel cu viermii au fost trimise redacțiilor din România.
Experiența de jurnalist mi-a demonstrat că există cel puțin două domenii în care domnește legea tăcerii. Cele mai grele anchete au fost realizate în spitale și școli, pentru că nimeni, indiferent de cât de grele sunt condițiile, cât de inumane, nu vrea să vorbească deschis, să bată cu pumnul în masă, să arate adevărul. Trăim în țara în care inspecțiile de DSP sunt anunțate înainte de vreme, miniștrii sunt încă primiți ca la vizitele de partid, comisiile de la ministere tratate cu protocol. Oficial, totul e bine, frumos, nu ne lipsește nimic. Pentru a putea prinde frânturi de viață reală în școli și spitale, jurnaliștii mergeau cu camere ascunse și făceau pe pacienții.
O nepăsare criminală, care nu te absolvă de nicio vină, căci nimeni nu te poate forța să speli pacienții într-o cadă plină de rugină și jeg, așa cum nimeni nu te poate obliga să lucrezi în niște saloane care nu au banalele plase de muște sau țânțari la geamuri.
O privire înapoi la involuția sistemelor medicale și de educație din România ne oferă și parte din explicații. Vă amintiți de vreo grevă în aceste două domenii care să fi paralizat cu totul activitatea, să fi dus la căderea guvernelor, să le fi obligat să ia măsuri cu adevărat eficiente? Liderii sindicatelor - aproape fără excepție- au fost doar niște lachei ai politicienilor, au ros oscioarele aruncate de partide, iar unii chiar au intrat în Parlament și și-au slujit conducătorii cu coada între picioare, așa cum a făcut-o și fostul ministru al educației Liviu Marian Pop, care și-a salvat premierul de verdictul plagiat pentru că l-a făcut om mare.
Astăzi, marea bătălie a liderilor de sindicat din învățământ și sănătate este despre cum femeia de serviciu de la spital să nu aibă salariu mai mare decât femeia de serviciu de la școală. O lipsă de viziune ucigașă, care a fugărit mii de cadre medicale valoroase în Occident.
În sănătate, sindicatele sunt șterse, apar numai când se aprobă creșteri de lefuri în alte domenii. Colegiul Medicilor este stat în stat și judecă cazuri de malpraxis niciodată în interesul pacientului. Nicio vorbă despre lipsa aparaturii din spitale, seturile de instrumentar care ar fi trebuit casate acum 5 ani și care sunt folosite în operații, nicio acțiune care să reclame cancerul de care suferă sistemul: influența politrucilor, care angajează pe șpăgi, de două decenii, straturi peste straturi de funcționari, instalatori și electricieni în spitale în care medicii fac gărzi o zi din două. Nicio vorbă despre condițiile inumane în care muncesc unii medici și unele asistente, despre riscurile pe care le reprezintă extenuarea asupra pacienților, care pot fi tratați greșit. O analiză făcută de Ziarul Financiar releva faptul că în 2016, Spitalul Județean din Botoșani și direcția de asistență socială erau cei mai mari angajatori din județ.
În marile centre universitare, rinocerii nu lasă tinerii care vor să schimbe în bine lucrurile să încapă de ei, iar cadrele medicale cu drept de prescripție se plimbau - până nu demult - pe banii firmelor de medicamente pe la congrese și în vacanțe. Rezidenți și medici cu cariera în față, specializați pe afară, îmi povestesc despre cum profesori trecuți de pensie refuză tehnici noi, laparoscopice, țin aerul condiționat în sălile de operație la 24-26 de grade (în străinătate sunt setate la sub 20, tocmai pentru prevenirea înmulțirii organismelor care provoacă infecții) și administrează antibiotice în neștire, împotriva tuturor practicilor și studiilor europene care vorbesc despre riscul rezistenței la ultimele tipuri de tratamente.
Un cerc vicios năucitor, în care îți dorești să nu intri, să nu ai nevoie, pentru că, fie te costă, fie pleci cu mai multe boli decât ai intrat, fie ți se dau medicamente de care nu ai nevoie- asta în cazul în care nu te omoară cu zile punându-ți o pungă de sânge din grupă incompatibilă sau nu furi un piocianic de pe masa de toaletare plină de apă infectată și rugină.
Incendiul #colectiv a scos la iveală toate aceste probleme. Sunt epocale imaginile cu Gabriel Oprea (a cărui coloană omorâse un polițist), secondat de Raed Arafat și Nicolae Bănicioiu în zilele tragediei. Ne asigurau toți, în fața microfoanelor, că avem de toate, că medicilor nu le lipsește nimic, medicamentele, instrumentarul de lucru, condițiile- toate erau din belșug. Pentru aducere aminte, acest domn, Nicolae Bănicioiu, spunea răspicat, cu o iresponsabilitate care ar trebui să nu-l lase să doarmă noaptea, că din punct de vedere al infrastructurii și nevoilor, totul era acoperit (minutul 4.36, fragmentul, aici).
O luptă de gherilă au dus diverși activiști și fundații non-profit, între care Dăruiește Viață, care contraziceau autoritățile pe rețelele de socializare și chiar medicii. Nu, România nu putea face față unei asemenea catastrofe, arșii din #colectiv se transformau în pericole biologice și mureau pe capete, cele mai multe spitale nu aveau nici cadre medicale suficiente, nici aparatură și nici medicamente ca să-i trateze. Despre proceduri e de prisos să vorbim. În cele din urmă, sub presiunea publică, miniștrii au făcut ceea ce ar fi trebuit făcut din primul moment- i-au transferat pe supraviețuitori în spitalele de afară.
Sistemul nu trebuie acuzat în întregime, nu toți sunt corupți, nu toți sunt nepăsători. Cunosc medici și asistente care au cumpărat materiale medicale din banii de alocație ai copiilor, angajați care au venit cu mâncare de acasă în momente în care în spital era numai compot și o zeamă chioară de cartofi. Remarcabile gesturi de umanitate, însă acestea sunt soluțiile numai pe vreme de război. Medicii, asistentele, infirmierele- toți trebuie să aibă curajul să arate adevărul din spitalele lor, să ceară condiții în care să-și trateze pacienții cu demnitate. Din păcate, comunismul și cele două decenii de orbecăială prin democrație au lăsat urme adânci. Procurorii au început o anchetă la Spitalul de Arși în urma imaginilor cu viermii de pe pacienți. Ar fi un semn de normalitate dacă am vedea cine, exact, împarte vina: managerul spitalului care nu a urlat că nu are bani de plasă împotriva muștelor, inspectorii sanitari care trec cu vederea la vizitele inopinate semnele clare ale infecțiilor, asistenta sau medicul care nu i-a făcut toaleta bolnavului.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
fiind compilata dupa traduceri aproximative din alte limbi si adaptata conform unor interese mai degraba abjecte si de multe ori fara vreo legatura cu necesitatile de progresare ale sistemului de sanatate; nu poti indeparta efectele actionind doar asupra lor (bagam doctorii la puscarie sau le luam dreptul de libera practica – big deal!), trebuie actionat asupra cauzei si cauza principala e legislatia – faceti un efort si veti vedea ca, spre exemplu, se lucreaza dupa normative de personal aberante – comparati un spital din Romania cu un spital de acelasi calibru (ca numar de paturi si ca numar de populatie arondata) din orice alta tara si veti vedea care e situatia, atunci veti intelege ce inseamna subfinantare – sigur, sistemul nu-si permite mai mult personal, iar personalul pe care-l are, nu face fata – evident ca treburile nu merg, pentru ca vrem sa mearga dupa criterii gresite si solutiile pe care le trimbitam sint doar paleative – da’ ne simtim bine, dam bine la presa, am mai balacarit niste doctori!
Miezul problemei e ignoranta oamenilor care au drept de vot. Acolo e batalia.
Nu mi se pare corect sa dam vina pe comunism, sau mai stii dracu ce. Orice altceva numai sa nu facem un pic de auto critica.
Daca noi ne faceam treaba si alegeam oameni decenti, atunci aveam conditii decente.
Cat timp alegem rahati, vom duce o viata de rahat. Mi se pare corect.