Le-a ajuns cuțitul la osie. Urmează marea grevă care va zdruncina România specialilor?

Foto - Inquam Photos/ George Călin

Protestele ceferiștilor au trecut neobservate. Nici nu mai sunt menționate în calupurile de știri. Altădată, o grevă la CFR ar fi zguduit toată țara, mișcările de protest ale feroviarilor erau înscrise în cărțile de istorie. Azi reprezintă mai puțin decât o știre mondenă.

Și la calea ferată situația e dezastruoasă, infrastructura feroviară e cea mai veche din toată Europa, este declasată atât tehnic, cât și moral, am ajuns în situația în care alte administrații de cale ferată nu-și trimit materialul rulant la noi în țară de teamă să nu fie deteriorat din cauza infrastructurii feroviare. Materialul rulant este vechi și depășit, la companiile de stat nu s-a mai făcut nicio achiziție de locomotive și vagoane noi de peste 30 de ani. S-au făcut restructurări masive de personal de-a lungul anilor, iar astăzi la calea ferată mai lucrează o mână de oameni. Altădată în fruntea clasamentului veniturilor, acum ceferiștii sunt plătiți cu salarii de mizerie, mulți dintre ei lucrează pentru salariul minim pe economie, un inginer debutant nu ia nici măcar 2500 de lei în mână. În condițiile astea, nimeni nu mai dorește să îmbrățișeze această meserie, iar criza de personal e acută și cel mai grav lucru e că nu se pot acoperi posturile care concură direct la siguranța circulației. Au fost cazuri de ingineri feroviari care au renunțat la postul de la calea ferată ca să se angajeze livratori sau șoferi pe Uber.

Învățam la școală că transporturile sunt precum sângele care circulă prin tot corpul economiei. În momentul de față, transporturile feroviare reprezintă o hemoragie profundă. Cauzele sunt multiple: politizarea unei activități specializate, proasta administrare, lipsa de responsabilitate, dezinteresul cronic pentru activitatea de transport pe calea ferată. Din păcate, politizarea din toate domeniile, inclusiv cel feroviar, a ajuns până la nivelul liderilor sindicali, oameni care ori sunt membri de partid care au candidat inclusiv la alegeri, ori au o susținere fățișă pentru același partid justificându-se că în calitate de persoană particulară pot avea orice opțiune politică. Se deschide astfel vechea discuție despre modul în care își fac treaba liderii de sindicat când partidul pe care îl susțin e la putere, cum e și cazul acum. 

Se cunoaște faptul că majoritatea liderilor de sindicate feroviare susțin PSD-ul, unii dintre ei fiind chiar membri de partid. Cum pot ei să lupte pentru drepturile salariaților în condițiile în care la ministerul Transporturilor avem un ministru PSD ? În afară de o supraexpunere, tot pe linie de partid, la televiziunile prietene, unde strigă, urlă și bat apa-n piuă, nu fac absolut nimic pentru domeniul feroviar. Prietenii lor din politică tocmai ce le-au respins Statutul Feroviar în Camera Deputaților. Doar avantaje personale, niște căpușe pe un corp bolnav, aproape în putrefacție, oamenii ăștia n-au câștigat nimic pentru personalul feroviar și, mai grav, nimic pentru industria feroviară din România. Sunt la fel de responsabili pentru situația de azi din calea ferată ca și administrația.

Singura soluție în acest moment e o grevă generală, adevărată, sănătoasă, adică oprirea transporturilor pe calea ferată. Ceferiștii trebuie să oprească roata, altfel nu se mai poate. Doar o zdruncinătură puternică mai poate trezi din adormire actuala putere politică. Ceferiștii trebuie să lupte să-și recâștige demnitatea și onoarea de care au fost deposedați. Revendicările să vizeze în primul rând modernizarea infrastructurii feroviare, aducerea ei la standardul european. Să se taie pensiile speciale și să se aloce fondurile pentru calea ferată și,  așa cum a fost posibil să se găsească bani pentru creșteri salariale în alte domenii, „să se găsească” și pentru ceferiști. Dacă ies în față cu soluțiile astea la revendicările lor, vor obține sigur sprijinul populației, nimeni nu-i iubește azi în țara asta pe „speciali”. O grevă generală declanșată atât în sectorul de stat, cât și în sectorul privat, pentru că problemele sunt comune și generale. Orice alte mitinguri și demonstrații, luări de poziții și opinii avizate sunt frecții la un picior de lemn, nimeni nu-i ascultă pe ceferiști.

O grevă generală așa cum știau ceferiștii să facă pe vremuri la Grivița Roșie, să se cutremure toată țara asta, să-i asculte cineva și pe ei. Asta înseamnă luptă sindicală, luptă pentru drepturi, nu gargară la televizor.