Foto: Ion-Constantin Șolga Facebook
Mă trezesc la ora 05:41. Suntem la ancoră undeva, la capătul lumii, aproape de Noua Zeelandă. Sau mai exact nava se află la ancoră, însă și noi, echipajul întreg, suntem legați de ea pe perioada contractului ca de-o femeie sălbatică și cu toane. Ancora împiedică mișcarea navei, iar pandemia blochează uneori schimburile de echipaj. Înainte să apară covid-19 marinarii puteau să viziteze orice oraș-port. Acum acest lucru nu prea mai este posibil. După aproape doi ani de pandemie, în puținul timp liber, pentru unii marinari vaporul se transformă într-o închisoare, pentru alții într-o biserică sau bar de karaoke, iar pentru toți la un loc nava devine casa noastră pe apă mai mult decât ne dorim.
Nostromul filipinez, șeful marinarilor nebrevetați, mi-a povestit că a stat și paisprezece luni la vapor. Fiind curios din fire, l-am întrebat cum a rezistat.
- Keep smiling, Kostas!
Atunci am priceput de ce marinarii filipinezi și mai toți, de altfel, cântă aproape tot timpul indiferent de starea de spirit.
Fiind la ancoră, Chief Officer-ul polonez mi-a spus că nu are nevoie de mine să execut serviciul de cart pe puntea de comandă. Așa că, la ora 05:56, îmi caut cele patru device-uri smart (găleata, mopul, mătura și fărașul) ascunse în toaleta de la Puntea C. Cea mai mare teamă a mea la vapor este să nu rămân, din vreo greșeală neintenționată, fără găleată.
Activitatea de curățenie face parte din job description-ul meu nescris. Odată l-am văzut pe Ofițerul Electrician cum a curățat frigiderele, din toate cabinele echipajului. Aici am învățat rapid că nicio muncă nu este rușinoasă. Rușinos este să îți faci treaba de mântuială ori să bravezi spunând că știi să le faci pe toate.
Aproape de Garbage Room îl aud pe Kolia, able seaman, că fredonează un cântec rusesc. Ceva despre un BMW, o viață de milionar și mai cântă ceva despre o Natasha adulterină. Kolia a adunat vreo opt luni la vapor. În dimineața aceasta, omul este fericit. Știe că, în curând, va pleca acasă.
În Garbage Room îl găsesc pe Abel, ordinary seaman, așezat pe o găleată albă de tablă puțin ruginită. Rupe niște cutii de carton. Dezinteresat, dar politicos, îi adresez întrebarea zilnică, chiar obsedantă, de la vapor:
- How’s life, Abel?
- Kostas, what can I say? Here I am sitting in my office. It’s just paperwork.
Îl las pe Abel să-și facă treaba, îmi caut cârpa albastră cu model cu dinozauri să fiu pregătit pentru orice și mă duc la ale mele.
Seara aflăm că nu se poate efectua schimbul de echipaj pentru toată lumea. Unul dintre marinarii care ar fi trebuit să ajungă la bord a fost depistat cu covid-19. În aceste condiții, dintre Dima și Kolia doar unul singur poate să plece acasă. Cei doi au decis să joace cărți. Cel care va câștiga jocul pleacă acasă, cel care pierde rămâne încă două luni la vapor.
De data aceasta, jocul de cărți este diferit, marinarii au emoții pentru că miza este una mare. Gândul că poți să îți vezi familia peste câteva zile sau dimpotrivă peste câteva luni i-a împietrit. Fumul de țigară urcă în rotocoale groase către nicăieri. Deznodământul jocului îl face pe Dima fericit.
În lumea de pe apă parcă trăiești pe o altă planetă. Nimănui nu-i trece prin cap să nu poarte mască, de exemplu. Toată lumea respectă regulile impuse de autorități, în porturi. Știi că ceea ce faci greșit îl va afecta pe cel de lângă tine. Comportamentul iresponsabil nu este permis de comandant, însă, în primul rând, nu îți permiți tu singur să joci la ruletă soarta vaporului și a echipajului.
Emerson, un alt marinar filipinez, îmi spune:
- Let’s get vaccinated, Kostas, and finish the story with all this bullshit!
Până la urmă Kolia a plecat și el acasă, după mai mult de 10 luni de muncă pe mare. Slab, cu ochii ieșiți din orbite, mai bătrân și mai nefericit ca oricând. În locul lui a venit altcineva. Noul marinar i-a preluat salopeta portocalie. Samuel cântă ceva în engleza de vapor despre dolari americani și despre o altă Natasha adulterină, dar cu nume fipilinez.
La vapor oamenii se schimbă unul pe altul pe aceeași funcție, dar munca, grijile și viața rămân la fel pentru toți. Pandemia a făcut ca totul să devină mult mai greu pentru oamenii apelor. Fie că nava se află la ancoră, în marș sau în vreun port, fiecare marinar își dorește să se întoarcă sănătos acasă, la finalul contractului și nu după mai multe luni în plus de așteptare pentru omul care trebuie să te înlocuiască.
Viața și munca de la vapor te învață, dacă nu știi deja, să devii om de echipă. Te duci acolo unde vaporul și membrii echipajului au nevoie de tine, fără comentarii. Scopul mai înalt al tuturor depășește interesul și egoismul omenesc. Nu este totul perfect, dar există înțelegere și ajutor reciproc.
Cumva și lumea de acasă este un fel de vapor, dar se pare că fără comandant, empatie și respect. Știm cu toții că o problemă planetară precum pandemia de covid-19 se poate rezolva printr-o muncă de echipă, la nivel global, sau deloc. Ne-au învățat războaiele mondiale, dar noi, oamenii, avem memoria peștilor.
Acest text nu trage nicio concluzie savantă și nu judecă pe nimeni, ci invită la o oarecare reflecție, fie și pentru o clipă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.