Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Legea care interzice practicile comerciale neloiale limitează autofacturarea. Cum sunt afectați comercianții

oameni - discutie - companie

Foto: Sam Edwards / Caia Image / Profimedia

Legea ce reglementează relațiile comerciale dintre furnizorii și cumpărătorii de produse alimentare și agricole, adoptată recent, interzice practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar. Aceasta are drept scop implementarea unui mecanism de protecție a furnizorilor în fața cumpărătorilor care au o putere de negociere mai mare. Dincolo de aspectele pozitive, legea conține o prevedere importantă care contravine prevederilor Codului Fiscal, și anume interzice cumpărătorului să utilizeze autofacturarea pentru astfel de produse, cu anumite excepții.

Autofacturarea este folosită pe scară largă de comercianții care au în portofoliu sute sau chiar mii de furnizori, astfel că limitarea utilizării acestui mecanism va îngreuna cu siguranță partea administrativă a acestor contracte, ridicând multiple probleme practice.

Concret, noua lege se referă la articolul 320 din Codul Fiscal, care reglementează situațiile în care poate fi emisă autofactura, respectiv doar în relația cu furnizori care nu sunt stabiliți sau nu sunt considerați a fi stabiliți în România ori pentru operațiuni precum achizițiile intracomunitare. Astfel, cumpărătorii pot să emită autofactura pentru mărfurile achiziționate și avansurile plătite doar pe relații de această natură, în cazul în care aceștia nu se află în posesia facturii emise de furnizor sau prestator.

De asemenea, în relațiile comerciale menționate, autofacturarea este permisă și în situații în care apare necesitatea ajustării bazei de impozitare din punctul de vedere al TVA, precum desființarea totală sau parțială a contractului, cazuri de refuzuri privind cantitatea, calitatea ori prețurile bunurilor livrate etc., așa cum sunt detaliate în articolul 287 din Codul Fiscal.

Autofacturarea nu este permisă în relația cu furnizorii locali

În cazul tranzacțiilor cu furnizorii locali, noua lege interzice în mod specific aplicarea prevederilor articolului 319 din Codul Fiscal, în baza căruia cumpărătorii trebuie să emită autofactură, în vederea ajustării valorii taxei deductibile, în cazul în care furnizorul nu emite factura de corecție.

Astfel, în relația cu furnizorii locali, beneficiarul nu va mai putea emite factura de corecție, în situația în care intervine obligativitatea ajustării TVA, acesta fiind obligat sa aștepte documentul emis de către furnizor.

În aceste condiții, cumpărătorii trebuie să acorde o atenție sporită înregistrărilor contabile, pentru a se asigura că declară și/sau înregistrează în mod corect tranzacțiile și sumele aferente, dar și că reflectă corespunzător sumele rezultate în urma ajustărilor de TVA.

O altă consecință a noii legi constă în faptul că nu vor mai putea fi emise facturi de către beneficiar în numele și în contul furnizorului sau prestatorului, facturile emise în cadrul unui astfel de acord având denumirea de autofactură, element obligatoriu menționat de Codul Fiscal.

Interdicția va genera cu siguranță probleme practice, având în vedere că acest tip de acord este folosit frecvent de comercianții care au în portofoliu un număr mare de furnizori.

În acest context, companiile partenere în tranzacții cu produse alimentare și agricole trebuie să își analizeze portofoliile și să găsească împreună soluții permise de noile reglementări pe care să le parafeze în baza unor acorduri similare, astfel încât să evite eventualele riscuri de neconformare.

A contribuit Victoria Dobre, Manager Senior, Taxe Indirecte, Deloitte România 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Daniela Gladei

Dar faptul că găsisem domeniul potrivit nu însemna că eram și pregătită pentru el. Îmi amintesc primele exerciții pe Illustrator. Mă uitam la program și, sincer, îmi venea să plâng. Eram speriată că nu voi reuși niciodată să-l învăț. Părea atât de complicat, iar eu aveam idei pe care voiam să le văd transformate în ceva concret. Așa că a trebuit să aleg între două lucruri: frica de a nu ști sau dorința de a crea. Am ales a doua variantă. Am dat frica la o parte și am început să învăț. Iar replica „nu știu să folosesc Illustrator” — care la început era un motiv real de panică — a devenit, în timp, o glumă. Pentru că ideile mele creative aveau nevoie să fie materializate. Și, dacă voiam să le văd existând în lumea reală, trebuia să învăț instrumentele care mă puteau ajuta să le construiesc.

Citește mai mult

dispozitive gasite acasa la Călin Georgescu

Două dispozitive neobișnuite, găsite de procurori în casa lui Călin Georgescu, ridică o serie de întrebări: unul poate acoperi conversațiile cu un zgomot care face înregistrările greu de înțeles, iar celălalt poate bruia telefoanele și conexiunile wireless. Ce sunt aceste aparate, cum funcționează și, mai ales, cine i le-a dat și cine l-a învățat să le folosească?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon gradinita in sudul Norvegiei

Locuiesc în sudul Norvegiei de trei ani. În acești trei ani eu și soția mea i-am făcut adaptarea celui mic la trei grădinițe diferite. În acest articol voi scrie despre aceste experiențe. sursa foto: Bogdan Dumitrescu

Citește mai mult