Liceeni în România. „Dezorientați” în carieră și speriați de eșec la porțile vieții

 Foto: Inquam Photos

Îi vezi trecând gălăgioși pe stradă, fete și băieți, cu device-uri de fumat în mână sau nelipsitele băuturi energizante… Râsete, muzică ascultată tare în căști și uneori înjurături de-ți zgârie auzul, venite deopotrivă de la fete ori băieți… Bravadă cât cuprinde, dar în spatele acestei aparențe, în spatele ochilor inocenți cu care privesc lumea sunt visuri dar și multe emoții, griji, temeri – uneori mai multe decât speranța.

În decembrie anul trecut am făcut un sondaj în rândul unor liceeni din câteva orașe ale țării pentru că am vrut să le aflu nevoile – ce le-ar face trecerea de la mediul școlar la mediu de business mai ușoară? Ce știu ei că nu știu? Încotro se îndreaptă după terminarea liceului? În ce domenii și-ar dori o carieră? Ce temeri au legate de viitorul lor profesional? Am făcut acest demers pentru că ne-am strâns peste 40 de profesioniști voluntari în programul #GiveBackRomania și ne e util să ajutăm liceele solicitante din țară în funcție de nevoile specifice ale liceenilor lor. S-au strâns peste 100 de respondenți, nu am pretenția că personal am făcut o analiză științifică, deși am ceva experiență – însă e un feedback util, un punct de plecare în a ajuta pentru proiectul nostru. Iată mai jos câteva concluzii.

Teama de eșec – cea mai mare spaimă a liceenilor

Dintre toate răspunsurile lor, m-a izbit nu ceea ce știau că nu știu (academic sau practic), ci toată acea insecuritate, neîncredere în sine și mai ales teama de eșec pe care o resimțeau mare parte dintre ei. La întrebarea „Când te gândești la cariera ta, care e cea mai mare îngrijorare?” majoritatea a răspuns: „Teama de eșec!” Ex: „Teama de a nu face bine. Poate nu o să reușesc. Poate nu voi lua probele. Că nu o să reușesc în acest domeniu. Că nu voi intra la facultatea dorită. Că poate nu voi reuși sa ajung unde îmi propun și să fac ce-mi place. Că nu voi avea succes…”

Școala românească ne imprimă faptul că eșecul este … rău/negativ. De abia mai târziu învățăm că e o sursă a dezvoltării noastre, că nu e opusul succesului, că face parte din el. Emoțional nu suntem educați de mici să gestionăm eșecul, pentru că nici părinții nu știu de multe ori cum să și-l gestioneze. Pentru un licean, eșecul e ca o prăpastie, pentru că viața sa are de puține ori și zone de gri – acele alternative în carieră adoptate cu calm sub îndrumarea adulților, ca o tranziție către pasul următor. Nu toate tranzițiile către nivelul următor urmează tiparul așteptat de familie sau societate sau cel impus de sistem, uneori există paranteze, drumuri laterale… important e rezultatul și acumularea de experiență.

Neîncrederea în forțele proprii sau în deciziile personale – sabotorul de serviciu al liceenilor

Te-ai aștepta măcar la o doză mai mare de teribilism, dar iată că răspunsurile oneste ale acestor tineri îmi arată că ceva nu facem bine ca sistem educațional, parteneriat școală/părinți/elevi. Liceenii noștri sunt erodați de o doză mare de neîncredere de sine, în abilitatea lor de a continua ceea ce și-au propus, de a trece peste obstacole, de a lua decizii bune pentru cariera lor, de a se exprima coerent atunci când vine vorba de punctele lor forte, de ceea ce îi diferențiază pe ei ca ființe umane.

Față în față cu un posibil intervievator pentru un job sunt frământați de griji ca: „nu știu să exprim ce doresc, nu știu cum să vorbesc deschis, nu sunt întotdeauna spontan cu răspunsurile potrivite, nu știu cum să mă prezint sau cum să mă comport, nu știu care-mi sunt atuurile, nu am întotdeauna răspunsuri inspirate..” Aici e întotdeauna loc de mentoring, coaching, instruire din partea celor care vor să dea o mână de ajutor și nu întâmplător acesta este și unul din obiectivele proiectului de suport în carieră liceeni #GiveBackRomania, inițiat în decembrie 2021.

Lipsa de orientare în carieră – o breșă severă în sistem

Imaginează-ți o masă de tineri liceeni din țara asta măcinați de incertitudine: „Nu știu ce vreau să fac după ce termin liceul… Nu am suficientă experiență. Nu știu ce îmi doresc cu adevărat pe viitor. Mă tem că nu îmi va plăcea domeniul în care vreau să profesez și că voi fi nevoit să o iau de la capăt..Dacă nu voi putea evolua în domeniu?… Nu știu să-mi fac un CV. Nu știu cum să mă comport și ce să spun la un interviu…

Nu toți părinții au resurse financiare pentru a plăti traininguri suplimentare, consilieri în carieră sau psihologi și nici efortul celor câtorva voluntari psihologi, consilieri carieră etc. nu va face primăvară – e nevoie de o permanentizare a serviciului de consiliere în carieră în orice liceu din România – cu personal pregătit conform standardelor europene actuale și mai ales e nevoie de mentoring oferit de profesioniști voluntari. Cu cât vom lumina mai bine calea, cu atât ei vor face primii pași cu încrederea că e posibil. ( trag speranța că e posibil și aici, în țară).

Nu mai merge așa, ca pe vremea liceului de dinainte de 1989, pentru că sistemele si competiția s-au schimbat, piața s-a globalizat, iar ca profesionist care face coaching pe tranziții în carieră am întâlnit mult prea mulți adulți care nu se simt pe drumul lor de mult timp și pentru că la momentul oportun nu au beneficiat de consiliere în carieră care să-i potențeze cu adevărat ori care să-i ajute să ia deciziile potrivite.

Nesiguranța legată de veniturile pe care le-ar putea obține în domeniul ales/jobul vizat – o altă spaimă frecventă

„Oare voi reuși să fac bani din domeniul ales? Dacă nu voi avea salariu mare? Dacă nu voi avea suficienți bani de cazare, transport, bani de buzunar? Dacă nu voi avea unde să mă angajez în orașul meu sau în România? Dacă nu sunt locuri de muncă suficiente? Dacă nu voi avea bani suficienți să mă descurc în viață? Și din nou repetitiv – dacă nu voi găsi un loc de muncă?

Spaimele părinților, lipsurile de acasă se oglindesc în rândurile liceenilor, pe unii îi ambiționează, pe alții îi blochează. Câte din temerile de mai sus legate de bani sunt grijile lor și câte sunt preluate din mediul în care trăiesc? Unii se văd psihologi, oameni de marketing, educatori, dar părinții le spun – vorba prietenei mele Mihaela Feodorof- „O să mori de foame!..” Tăiem aripile adolescenților noștri înainte ca ei să-și ia zborul și e păcat. Noroc cu câte un profesor mai inspirat care vede în el, adolescentul strivit de mediu, ceea ce el nu poate vedea în interiorul său, în toată splendoarea sa. Cu toții am avut măcar un astfel de dascăl care a crezut în noi mai mult decât noi înșine și ei chiar merită toate statuile din lume..

Ok, veți spune că nu e oglinda întregului sistem ce am scris eu mai sus, dar când de exemplu ai un angajat toxic, toți liderii știu că devine contagios… Când 100 de liceni strigă așa cum pot ei „Buba, auch!” ca adult preocupat de educație trebuie să rămâi orb, din nepăsare. Să te faci că nu pricepi că degeaba ne străduim să le umplem capul de cunoștințe, dacă nu le construim încrederea în sine și acel pachet de competențe numite în limba engleză ”life skills”.

Am citit odată mai multe platforme politice ale unor candidați la funcții de conducere ale organizațiilor de tineret în diverse partide – nu cred că îi lipsea vreuneia obiectivul „Să diminuăm plecarea tinerilor din țară prin următoarele propuneri…” Trist este că viziunea fără acțiune tot halucinație rămâne, vorba dlui Ford, și multe programe politice vor rămâne împopoțonate cu deziderate legate de tineret, în timp ce tinerii nu pleacă pentru că le e bine și au reale oportunități, pleacă în căutare de certitudini.

Ce mai vor adolescenții să devină când vor termina liceul?

Nu puteam să omit această informație. Mare parte dintre respondenți își doresc să-și continue studiile prin admitere la facultate, dar majoritatea preferă să aibă și un job în timpul facultății. Un procent mic din cei sondați nu-și propun continuarea studiilor, ci obținerea unui job. Eșantionul sondat este dominat de elevii ce își propun să devină:

- Profesori, educatori, învățători.

- IT/Programatori

- Manageri sau antreprenori

- Psihologi

- Medici

Câte dintre aceste opțiuni au fost influențate de pandemie greu de spus, însă îngrijorător este că nu am primit opțiuni legate de meserii ce nu implică finalizarea unor studii universitare.

Ar fi așa util, nu-i așa, ca o entitate guvernamentală să producă anual un ghid pe meserii pentru liceeni în care, în baza informațiilor centralizate, să se determine nevoia de competențe în piață, de profesii solicitate în funcție de industriile dominante. Poate în felul acesta chiar se va întâlni cererea cu oferta.

Ar fi util ca, încă din timpul liceului, să se facă legalizat stagii de internship pe diverse meserii, astfel încât liceeni să aleagă în cunoștință de cauză.

Ar fi superb dacă fiecare liceu din România ar avea un consilier în carieră, un psiholog colaborator și o echipă de mentori desemnați (voluntari sau nu) care să-i pregătească pentru mediul de business, pentru viață, pentru etapa următoare. Și ar fi și mai minunat dacă toți acești specialiști minunați ar schimba bune practici la nivel național.

Realitatea crudă este că inacțiunea și lipsa de suport (și nu mă refer aici la liceele vedetă) taie aripile prematur ori le pune direct pașaportul de plecare în mână acestor tineri. Personal văd o coalizare a tuturor forțelor non guvernamentale implicate în educație, programe de voluntariat etc. pentru adresarea imediată a nevoilor liceenilor pentru că Liceul pare a fi un văduvit de suport în România. Putem adresa împreună:

- Lipsa de consiliere în carieră

- Lipsa de mentoring

- Lipsa de suport emoțional și îndrumare psihologică

- Lipsa de educație pe meserii

- Lipsa de valorizare a propriilor abilități

Când plantezi un copac, îți dorești ca el să prindă rădăcini puternice, să se poată înălța spre lumină, să poată face față furtunilor și intemperiilor de orice fel, dar dorința nu e suficientă. E nevoie de iubire, îngrijire constantă și mai ales acțiune. Putem mai mult!

Articol preluat de pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp