Tot mai des auzim că „nu mai există respect ca înainte”. Formula pare banală, dar în spatele ei se ascunde o realitate vizibilă în multe spații ale vieții cotidiene: în școli, în instituții, în trafic, pe rețelele sociale, chiar și în familie. Nu este vorba doar despre politețe sau despre formule de adresare, ci despre o schimbare mai profundă, e despre felul în care ne raportăm unii la alții și la reguli.
În școală, această criză se vede în relațiile tensionate dintre elevi, profesori și părinți. Autoritatea profesorului nu mai este presupusă, ci contestată din start. Orice observație poate deveni conflict, orice notă, un clar motiv de dispută. În locul dialogului apare suspiciunea, iar respectul este confundat fie cu frica, fie cu obediența. În realitate, respectul autentic ar trebui să fie baza colaborării, nu rezultatul constrângerii.
Citiți și:
În spațiul public, lipsa respectului se manifestă prin agresivitate verbală, nerăbdare și incapacitatea de a accepta diferența. În trafic, o simplă prioritate ratată poate degenera în injurii. Online, anonimatul a încurajat un limbaj violent și o cultură a umilirii rapide. Discuțiile nu mai sunt purtate pentru a înțelege, ci pentru a câștiga. Argumentul a fost înlocuit de etichetă, iar dialogul de reacție impulsivă.
Una dintre cauze este schimbarea accelerată a valorilor sociale. După 1989, societatea românească a trecut de la un sistem rigid, bazat pe autoritate impusă, la unul care a pus accent pe libertate individuală. Libertatea a fost câștigată, dar uneori fără a fi însoțită de educația responsabilității. Astfel, pentru unii, libertatea a ajuns să însemne absența limitelor, iar respectul a fost perceput ca o relicvă a trecutului.
La aceasta se adaugă neîncrederea generalizată în instituții și modele. Când oamenii văd incoerență, corupție sau lipsă de profesionalism la nivel public, devine mai greu să cultive respectul față de reguli sau funcții. Respectul nu poate fi cerut doar prin statut; el trebuie susținut prin comportament și coerență.
Un alt factor important este rolul educației și al familiei. Copiii învață respectul nu din discursuri, ci din exemple. Dacă văd în jur dialog agresiv, ironie constantă sau dispreț față de ceilalți, vor reproduce aceste modele. În același timp, școala, presată de programe, evaluări și rezultate, are tot mai puțin timp pentru educația relațională și emoțională, exact spațiul în care respectul se formează.
Criza respectului nu înseamnă însă că societatea românească a pierdut complet această valoare. Există încă numeroase exemple de solidaritate, profesionalism și bun-simț. Problema este că ele devin mai puțin vizibile decât conflictele. Respectul nu face zgomot, dar lipsa lui da.
Soluția nu poate veni din apeluri morale generale, ci din practici concrete: reguli aplicate consecvent, dialog real între generații, educație pentru empatie și responsabilitate, modele publice credibile. Respectul nu se impune prin autoritate, dar nici nu apare spontan. Se construiește lent, prin coerență și prin felul în care fiecare dintre noi alege să se poarte în spațiul comun.
În fond, criza respectului este și o oglindă a societății în care trăim. Iar dacă vrem o schimbare reală, ea nu va începe doar din legi sau discursuri, ci din gesturile mici, repetate, prin care arătăm că celălalt contează.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.