Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

M-am întors la Suceava: de câteva zile, trăiesc un exercițiu personal de admirație

Refugiați din Ucraina în mașină

Foto: Profimedia Images

Ne aflăm în vremuri sumbre. E o tragedie pentru oamenii din Ucraina care trăiesc războiul acasă. E o tragedie și pentru oamenii din Rusia care suferă de pe urma unui tiran care se află la conducerea țării lor. E o îngrijorare crescândă pentru restul lumii, pentru că perspectiva războiului a reapărut. 

Cu toate acestea, vedem mobilizarea oamenilor buni. De câteva zile trăiesc un exercițiu personal de admirație. 

Sunt de loc din Suceava și am revenit aici să văd situația din teren. Ce am găsit sunt motive de admirație pe care o să le detaliez în cele ce urmează.

Voluntari

Am stat de vorbă cu niște voluntari ai Arhiepiscopiei Sucevei care au mers la vama Siret pentru a da o mână de ajutor. Erau, printre cei cu care am discutat, unii care își sacrificaseră până la o săptămână de școală pentru a fi prezenți la „datorie”. Se ocupă acolo cu distribuirea de pachete, cu amenajarea zonei care ajunge să sufere la capitolul ordine. La capitolul uman, se tachinează cu tot felul de anecdote, cu interviuri la TV sau discuții în engleză cu refugiații stăpâni pe această limbă. Altfel, obosiți după o zi în care s-au trezit la 5-6 dimineața au stat în frig până la 6-7 seara (e destul de frig aici, mai ales pentru mine, cel venit din București) și erau cât pe ce să vină 3 kilometri din zona vămii până în zona în care poliția a restricționat traficul pentru a evita congestionarea traficului. 

Oamenii angajați în poliție, jandarmerie și alte forme de ajutorare implicate

După cum am spus mai sus, s-a luat decizia de a restricționa traficul la 3 kilometri de vamă. Asta presupune și unele înjurături mai mult sau mai puțin pe față pe care le încasează oamenii care mențin ordinea. Totuși, de fiecare dată când am adresat o întrebare, mi-au răspuns politicos, mi-au dat detalii prețioase și au încercat cât au putut să ajute. Într-un moment în care stăteam să aștept, chiar a venit un domn să mă întrebe dacă poate să mă ajute cu ceva. De asemenea, am văzut un polițist oprind un autobuz din Ucraina să încerce să afle dacă ar putea să mai ia 2 refugiați probabil rămași fără posibilități de transport. La final, am privit emoționat cum familiile unora dintre ei au venit cu mic cu mare să-și vadă tații/soții la muncă.

Refugiații

Am avut posibilitatea să transport câțiva refugiați spre Suceava, aceștia urmând să meargă mai departe. În primul rând, trebuie să mulțumesc oamenilor de ordine că m-au lăsat. A doua oară n-a mai mers. Pe drum am văzut niște autobuze care păreau s-o facă mai bine decât mine.

Oricum, am avut ocazia să interacționez cu câțiva. Curajul lor este suprem. Înfruntă oboseala, o țară cu oameni cu care se înțeleg mai mult prin semne, interjecții și altele, frigul (unul din copii a strănutat în mașină până când a înțeles că „sănătate!” al meu e o formă de adresare în română în astfel de situații). La final am reușit să bat cuba cu copilul, iar bătrânul mi-a întins mâna așa șmecherește.

Oameni de bine din Ucraina

Printre refugiați, am întâmpinat câteva dificultăți cu o doamnă care, de asemenea, nu știa română. Încercând în autogară să-i găsesc un autobuz, am reușit să primesc ajutor de la G. care știa română și ucraineană. Într-un final, cu ajutor de la ea, de la oamenii din autogară, doamna cred că a luat un autobuz spre un sat din Brăila unde era așteptată. G. s-a întors în Ucraina să ajute la transportarea oamenilor peste graniță. Îmi povestea că trăiește cu un gol în stomac de la faptul că simte că „merge împotriva curentului”. Cu toate astea, nu părea să dea înapoi și cu tenacitate continua să facă ceea ce putea și ea. De altfel, stând la cei 3 kilometri de vamă, am văzut destul de multe femei ucrainene care așteptau să se întoarcă „împotriva curentului”.

Concluzie

Lucrurile nu sunt perfecte. Dificultăți de organizare, probleme de ordin moral și alte chestii de genul ăsta apar peste tot. Cu toate acestea, am întâlnit oameni de calitate care m-au inspirat să aștern câteva cuvinte. Cinste lor!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Viz-a-vi de toate aceste aspecte , evenimente ,aglomerari la granita ? Se naste totusi o intrebare foarte importanta ( pentru mine cel putin ) :;
    --- Oare cat de vigilenti , sunt vamesii si granicerii la granita , impotriva treficului de arme ?? Printre acei oameni necajiti , oarw nu se pot ,infiltra si ,, raufacatori ??? Ar fi forte rau sa fie asa !
    • Like 1


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult

Cybersecurity

„Avem un exces de producție în anumite intervale orare- de exemplu, între ora 10 dimineața și ora 16, când panourile fotovoltaice produc mai mult. Responsabilitatea noastră, ca furnizor, este să dăm clienților tarife orare: când există surplus, energie mai ieftină; când există deficit, un alt preț. Responsabilitatea clientului este să-și adapteze profilul de consum. Dacă la ora 13 există surplus și eu îmi permit să ofer energia cu un preț mai mic, ar fi bine dacă și clientul s-ar educa să consume în acel interval- să pornească aspiratorul din casă sau mașina de spălat de la depărtare”, spune Radu Brașoveanu, Director Digital Solutions la PPC România (foto: Yau Ming Low / Alamy / Profimedia).

Citește mai mult

Eugen Rădulescu

Am tot spus-o și o voi repeta până problema va fi rezolvată: cea mai severă constrângere a economiei românești este, de foarte departe, deficitul bugetar. Am trecut de la o datorie publică de sub 12% din PIB în 2006, anul dinainte de intrarea în UE, la 60% din PIB în prezent – o dinamică înfricoșătoare, care a atins apogeul în 2024, an fără crize sau evenimente excepționale, când deficitul unui singur an a ajuns la un neverosimil 9,3% din PIB.

Citește mai mult
sound-bars icon