Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

M-am întors la Suceava: de câteva zile, trăiesc un exercițiu personal de admirație

Refugiați din Ucraina în mașină

Foto: Profimedia Images

Ne aflăm în vremuri sumbre. E o tragedie pentru oamenii din Ucraina care trăiesc războiul acasă. E o tragedie și pentru oamenii din Rusia care suferă de pe urma unui tiran care se află la conducerea țării lor. E o îngrijorare crescândă pentru restul lumii, pentru că perspectiva războiului a reapărut. 

Cu toate acestea, vedem mobilizarea oamenilor buni. De câteva zile trăiesc un exercițiu personal de admirație. 

Sunt de loc din Suceava și am revenit aici să văd situația din teren. Ce am găsit sunt motive de admirație pe care o să le detaliez în cele ce urmează.

Voluntari

Am stat de vorbă cu niște voluntari ai Arhiepiscopiei Sucevei care au mers la vama Siret pentru a da o mână de ajutor. Erau, printre cei cu care am discutat, unii care își sacrificaseră până la o săptămână de școală pentru a fi prezenți la „datorie”. Se ocupă acolo cu distribuirea de pachete, cu amenajarea zonei care ajunge să sufere la capitolul ordine. La capitolul uman, se tachinează cu tot felul de anecdote, cu interviuri la TV sau discuții în engleză cu refugiații stăpâni pe această limbă. Altfel, obosiți după o zi în care s-au trezit la 5-6 dimineața au stat în frig până la 6-7 seara (e destul de frig aici, mai ales pentru mine, cel venit din București) și erau cât pe ce să vină 3 kilometri din zona vămii până în zona în care poliția a restricționat traficul pentru a evita congestionarea traficului. 

Oamenii angajați în poliție, jandarmerie și alte forme de ajutorare implicate

După cum am spus mai sus, s-a luat decizia de a restricționa traficul la 3 kilometri de vamă. Asta presupune și unele înjurături mai mult sau mai puțin pe față pe care le încasează oamenii care mențin ordinea. Totuși, de fiecare dată când am adresat o întrebare, mi-au răspuns politicos, mi-au dat detalii prețioase și au încercat cât au putut să ajute. Într-un moment în care stăteam să aștept, chiar a venit un domn să mă întrebe dacă poate să mă ajute cu ceva. De asemenea, am văzut un polițist oprind un autobuz din Ucraina să încerce să afle dacă ar putea să mai ia 2 refugiați probabil rămași fără posibilități de transport. La final, am privit emoționat cum familiile unora dintre ei au venit cu mic cu mare să-și vadă tații/soții la muncă.

Refugiații

Am avut posibilitatea să transport câțiva refugiați spre Suceava, aceștia urmând să meargă mai departe. În primul rând, trebuie să mulțumesc oamenilor de ordine că m-au lăsat. A doua oară n-a mai mers. Pe drum am văzut niște autobuze care păreau s-o facă mai bine decât mine.

Oricum, am avut ocazia să interacționez cu câțiva. Curajul lor este suprem. Înfruntă oboseala, o țară cu oameni cu care se înțeleg mai mult prin semne, interjecții și altele, frigul (unul din copii a strănutat în mașină până când a înțeles că „sănătate!” al meu e o formă de adresare în română în astfel de situații). La final am reușit să bat cuba cu copilul, iar bătrânul mi-a întins mâna așa șmecherește.

Oameni de bine din Ucraina

Printre refugiați, am întâmpinat câteva dificultăți cu o doamnă care, de asemenea, nu știa română. Încercând în autogară să-i găsesc un autobuz, am reușit să primesc ajutor de la G. care știa română și ucraineană. Într-un final, cu ajutor de la ea, de la oamenii din autogară, doamna cred că a luat un autobuz spre un sat din Brăila unde era așteptată. G. s-a întors în Ucraina să ajute la transportarea oamenilor peste graniță. Îmi povestea că trăiește cu un gol în stomac de la faptul că simte că „merge împotriva curentului”. Cu toate astea, nu părea să dea înapoi și cu tenacitate continua să facă ceea ce putea și ea. De altfel, stând la cei 3 kilometri de vamă, am văzut destul de multe femei ucrainene care așteptau să se întoarcă „împotriva curentului”.

Concluzie

Lucrurile nu sunt perfecte. Dificultăți de organizare, probleme de ordin moral și alte chestii de genul ăsta apar peste tot. Cu toate acestea, am întâlnit oameni de calitate care m-au inspirat să aștern câteva cuvinte. Cinste lor!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Viz-a-vi de toate aceste aspecte , evenimente ,aglomerari la granita ? Se naste totusi o intrebare foarte importanta ( pentru mine cel putin ) :;
    --- Oare cat de vigilenti , sunt vamesii si granicerii la granita , impotriva treficului de arme ?? Printre acei oameni necajiti , oarw nu se pot ,infiltra si ,, raufacatori ??? Ar fi forte rau sa fie asa !
    • Like 1


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult
sound-bars icon