Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

M-am întors la Suceava: de câteva zile, trăiesc un exercițiu personal de admirație

Refugiați din Ucraina în mașină

Foto: Profimedia Images

Ne aflăm în vremuri sumbre. E o tragedie pentru oamenii din Ucraina care trăiesc războiul acasă. E o tragedie și pentru oamenii din Rusia care suferă de pe urma unui tiran care se află la conducerea țării lor. E o îngrijorare crescândă pentru restul lumii, pentru că perspectiva războiului a reapărut. 

Cu toate acestea, vedem mobilizarea oamenilor buni. De câteva zile trăiesc un exercițiu personal de admirație. 

Sunt de loc din Suceava și am revenit aici să văd situația din teren. Ce am găsit sunt motive de admirație pe care o să le detaliez în cele ce urmează.

Voluntari

Am stat de vorbă cu niște voluntari ai Arhiepiscopiei Sucevei care au mers la vama Siret pentru a da o mână de ajutor. Erau, printre cei cu care am discutat, unii care își sacrificaseră până la o săptămână de școală pentru a fi prezenți la „datorie”. Se ocupă acolo cu distribuirea de pachete, cu amenajarea zonei care ajunge să sufere la capitolul ordine. La capitolul uman, se tachinează cu tot felul de anecdote, cu interviuri la TV sau discuții în engleză cu refugiații stăpâni pe această limbă. Altfel, obosiți după o zi în care s-au trezit la 5-6 dimineața au stat în frig până la 6-7 seara (e destul de frig aici, mai ales pentru mine, cel venit din București) și erau cât pe ce să vină 3 kilometri din zona vămii până în zona în care poliția a restricționat traficul pentru a evita congestionarea traficului. 

Oamenii angajați în poliție, jandarmerie și alte forme de ajutorare implicate

După cum am spus mai sus, s-a luat decizia de a restricționa traficul la 3 kilometri de vamă. Asta presupune și unele înjurături mai mult sau mai puțin pe față pe care le încasează oamenii care mențin ordinea. Totuși, de fiecare dată când am adresat o întrebare, mi-au răspuns politicos, mi-au dat detalii prețioase și au încercat cât au putut să ajute. Într-un moment în care stăteam să aștept, chiar a venit un domn să mă întrebe dacă poate să mă ajute cu ceva. De asemenea, am văzut un polițist oprind un autobuz din Ucraina să încerce să afle dacă ar putea să mai ia 2 refugiați probabil rămași fără posibilități de transport. La final, am privit emoționat cum familiile unora dintre ei au venit cu mic cu mare să-și vadă tații/soții la muncă.

Refugiații

Am avut posibilitatea să transport câțiva refugiați spre Suceava, aceștia urmând să meargă mai departe. În primul rând, trebuie să mulțumesc oamenilor de ordine că m-au lăsat. A doua oară n-a mai mers. Pe drum am văzut niște autobuze care păreau s-o facă mai bine decât mine.

Oricum, am avut ocazia să interacționez cu câțiva. Curajul lor este suprem. Înfruntă oboseala, o țară cu oameni cu care se înțeleg mai mult prin semne, interjecții și altele, frigul (unul din copii a strănutat în mașină până când a înțeles că „sănătate!” al meu e o formă de adresare în română în astfel de situații). La final am reușit să bat cuba cu copilul, iar bătrânul mi-a întins mâna așa șmecherește.

Oameni de bine din Ucraina

Printre refugiați, am întâmpinat câteva dificultăți cu o doamnă care, de asemenea, nu știa română. Încercând în autogară să-i găsesc un autobuz, am reușit să primesc ajutor de la G. care știa română și ucraineană. Într-un final, cu ajutor de la ea, de la oamenii din autogară, doamna cred că a luat un autobuz spre un sat din Brăila unde era așteptată. G. s-a întors în Ucraina să ajute la transportarea oamenilor peste graniță. Îmi povestea că trăiește cu un gol în stomac de la faptul că simte că „merge împotriva curentului”. Cu toate astea, nu părea să dea înapoi și cu tenacitate continua să facă ceea ce putea și ea. De altfel, stând la cei 3 kilometri de vamă, am văzut destul de multe femei ucrainene care așteptau să se întoarcă „împotriva curentului”.

Concluzie

Lucrurile nu sunt perfecte. Dificultăți de organizare, probleme de ordin moral și alte chestii de genul ăsta apar peste tot. Cu toate acestea, am întâlnit oameni de calitate care m-au inspirat să aștern câteva cuvinte. Cinste lor!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Viz-a-vi de toate aceste aspecte , evenimente ,aglomerari la granita ? Se naste totusi o intrebare foarte importanta ( pentru mine cel putin ) :;
    --- Oare cat de vigilenti , sunt vamesii si granicerii la granita , impotriva treficului de arme ?? Printre acei oameni necajiti , oarw nu se pot ,infiltra si ,, raufacatori ??? Ar fi forte rau sa fie asa !
    • Like 1


Îți recomandăm

Psihologii trag un semnal de alarmă cu privire la proiectul de redefinire a profesiei lor: „Dacă un șofer lucrează într-un sat unde oamenii nu au bani, statul i-ar spune că el nu a condus niciun kilometru în acel an, deși a salvat vieți în fiecare zi!”

În prag de sărbători, pe sub radarul opiniei publice, a fost depusă în Parlament o propunere legislativă (B708/2025) care promite să „organizeze” profesia de psiholog. În realitate, analiza documentelor și vocile experților din domeniu conturează un scenariu alarmant: un amestec de birocrație sufocantă, bariere financiare absurde și o centralizare a puterii care transformă Colegiul Psihologilor într-un „stat în stat”. sursa foto: Profimedia

Citește mai mult

sursa foto: Profimedia

Discuția despre legalizarea prostituției în România revine periodic, dar de fiecare dată ne împotmolim în aceleași prejudecăți. Ne place să moralizăm, să arătăm cu degetul, să ne prefacem că fenomenul nu există chiar dacă el este super-prezent și la vedere. Și în ciuda faptului că nu vorbim de ea, și că nu o legalizăm, România este, de vreo 30 de ani, în topul țărilor din UE care exportă lucrători sexuali.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon străzi in Bucuresti - iarnă 2026

„Poliția rutieră e ca și cum nu ar exista în România, nu are cine să aplice legile. E un fel de Mad Max pe străzi, sub blânda oblăduire a autorităților. Deficitul de infrastructură este și el important, însă vine pe planul 2.” (Circulație în condiții de iarnă în București, ianuarie 2026/ Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult
sound-bars icon