În toamna anului trecut am fost oaspetele unui eveniment în Iași, la care au participat, pe lângă invitații români, și mulți străini, englezi și scoțieni cu precădere. A durat ceva timp până când gheața a fost spartă și lumea a ieșit la dans. Ringul a fost „rupt” în două momente: pe muzica rock și când pe scenă a apărut doamna Sofia Vicoveanca.
Chit că nu simțeau ritmul horelor în care ne antrenase îndrăgita interpretă, britanicii au ieșit „la joc”, cu mic cu mare, și nu au plecat de acolo până la finalul recitalului. Am citit pe fețele oaspeților străini revelația în fața unei doze strașnice de românism autentic. Nu mai conteneau cu „Amazing!” și alte aprecieri similare. Și așa a și fost: doamna Vicoveanca, altminteri într-o formă de invidiat, a expus pe acea scena nu doar ritmuri și sunete, ci și energie, tradiție, bun-gust. Și bun-simț! Iar revelația nu au avut-o doar englezii și scoțienii, ci și noi. Inclusiv subsemnatul.
Adesea ignorăm cu ușurință ceea ce trecutul, așa cum o fi fost el, ne-a lăsat moștenire. Dacă tot discursul „naționalist” al prezentului s-ar duce către astfel de revelații, atunci aș fi cel mai înfocat suporter al acestui discurs. Spun asta pentru că aud destul de des în ultima vreme că „ne-au încălecat străinii” și că „ne-am vândut țara”. Iar apropo de aceste „amenințări”, o să stăruiesc pe alt discurs „drag” mie: „toxicitatea” multinaționalelor.
Reacția anti-corporatistă renăscută odată cu manifestările din Piața Victoriei din iarna acestui an mi se pare ca nuca-n perete. Iar povestea cu scosul „corporatiștilor” cu forța în piață este caraghioasă, mai ales că o bună parte a acestora NU au fost corporatiști. Da, oi fi eu subiectiv, dar am motive să susțin că „multinaționalele” și „corporatiștii” care le populează dau substanță vieții sociale din țara asta. Iar dacă cineva, călare pe un „cal alb”, a descoperit subit contrariul, le-aș sugera să cugete în două direcții:
1. Nu ne oprește nimeni să stimulăm, de exemplu, antreprenoriatul local. Care există, are vigoare, dar care ar avea nevoie de pârghii și experiență pentru a căpăta masă critică. Mă refer la antreprenoriatul curat, neîntreținut de cumetria de partid, oricare ar fi acela.
2. Funcționăm într-o piață liberă. Iar dacă nu ne place, știm unde ne putem întoarce. Sau dacă există o altă direcție mai bună pentru neamul ăsta, alta decât cea occidentală... sunt ochi și urechi!
De fapt, dincolo de latură doctrinară, pe care o înțeleg și o accept ca manifestare publică (chit că învârteala asta cu „stânga-dreapta” nu prea mai are noimă), intriga vremurilor pe care le trăim este una culturală. Surpinzător și paradoxal, sutele de mii de voci din acesta iarnă au invocat în piețele din toată țara un nou soi de spirit românesc. Care, pe lângă latura tradițională, a căpătat deschiderea culturală și nevoia de manifestare în propria țară. Această revendicare mie îmi sună a spirit național: câtă vreme îți dorești să trăiești, să te dezvolți, să îți crești copiii în România, mi se pare că atașamentul față de țară e rostit clar, cu subiect și predicat.
Elementul care pune un corporatist în altă lumină este expunerea lui la un mediu multicultural bine organizat, experimentat și de la care învață foarte multe lucruri. E elementul care te scoate din starea de supraviețuire și te orienteză către cea de aspirație. De aici a venit „comanda” pe care oamenii au urmat-o când s-au adunat în piețele din toată țara în plină iarnă.
Sigur că putem fi cu toții victimele unui anumit tip de manipulare, însă a fi bun român nu poate fi alterat de faptul că ești angajatul unei multinaționale. Nu discut aici despre modul în care înțeleg unele dintre aceste companii să se comporte economic sau cât de responsabile social sunt; acesta e un alt subiect. Discut despre oamenii din interiorul lor. Elementul care pune un corporatist în altă lumină este expunerea lui la un mediu multicultural bine organizat, experimentat și de la care învață foarte multe lucruri. Profesional și nu numai. Și de aici tot arsenalul de valori personale care, după mine, se îmbogățește astfel. Pentru că această expunere culturală îi dă corporatistului șansa să discearnă, concomitent, două lucruri:
- că nu e mai prejos decât alții (și nu e!);
- că nu e mai grozav decât alții (și nu e!).
Ca să zicem așa, corporatistul este mai bine „ancorat în sinergia faptelor”. Mai realist și mai onest cu el însuși. Același lucru este valabil pentru cei care muncesc afară și revin, temporar sau definitiv, în țară. Aceeași poveste este și în cazul antreprenorilor români care au sau au avut de-a face cu mediul extern: întreprinzătorul român trecut prin multinaționale sau care are o expunere internațională, oricare ar fi ea, e mai agil, mai creativ, mai priceput, mai organizat, mai eficient, mai îndrăzneț. Mai de succes. Și aici pot susține cauza cu multe exemple.
Expunerea asta culturală este practic o formă de educație, care naște în cel mai sănătos mod nevoia de libertate socială și de autonomie personală. E elementul care te scoate din starea de supraviețuire și te orienteză către cea de aspirație. De aici a venit „comanda” pe care oamenii au urmat-o când s-au adunat în piețele din toată țara în plină iarnă. Nu multinaționalele scot oamenii în stradă, ci această nouă sub-cultură. Sunt de părere că un popor cu această mentalitate, extinsă la o scară mai largă, ar fi mai bogat, mai corect, mai viu și mai conștient de ce poate. Și, într-un final, mai așezat și mai puțin vulnerabil la orice soi de ”prosteală”, internă sau din exterior.
Aceasta este chichița care îi face de fapt pe oameni, români sau alte neamuri, să rupă ringul de dans și pe muzica celor de la Queen, și pe ritmurile horelor moldovenești, muntenești, oltenești, maramureșene, ardelenești, bănățene, sau dobrogene. Spiritul național înflorește mai cu spor atunci când este înconjurat de alte culturi. Atunci are șansa să fie admirat, dacă e pus într-o lumină cumsecade și cu dichis. Așa cum a fost admirată doamna Sofia Vicoveanca de o mână de britanici, într-o seară de noiembrie, în inima Moldovei.
E o opțiune pe care o avem la îndemână. Să vedem ce putem face cu ea dacă tot ne dorim un spirit național mai puternic.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ca un comentariu și completare la acest articol valoros și profund alătur câteva reflecții personale:
Contribuie multinaționalele numai FINANCIAR la bunăstarea României?
O analiză a Ministerului Dezvoltării Regionale pentru regiunea de vest a României pentru ramurile „Automotive“ și „ITC“ (Information Technology and Communication) identifică ca un punct slab predominant faptul că în cadrul filialelor create de multinaționale majoritatea deciziilor strategice se iau la sediul firmelor mamă.
Vă propun o abordare inedită, de percepție și de evaluare a multinaționalelor în societatea românească. Aș vrea să apelez aici la imaginea creșterii și maturizării unui copil de către părinți.
Vom vedea că aportul multinaționalelor la bunăstarea filialelor românești dar și a angajaților acestora este unul prețios, cu bătaie lungă și cu efect transformațional positiv asupra întregii societăți românești.
Creșterea și educarea unei filiale românești
Independența
Relația dintre o firmă mamă multinațională și o filială poate fi comparată cu relația dintre părinți și copil. Părinții nu vor permite unui copil să ia decizii proprii în ceea ce privește viața lui decât atunci când se va maturiza și va absolvi lecțiile necesare pentru independența lui. De aceea multe filiale românești nu pot lua încă decizii strategice pentru ele însele. De îndată însă ce starea de adult a fost atinsă, acestor filiale li se dă libertatea să ia decizii strategice care vor aduce plus valoare atât pentru firma mamă cât și pentru societatea românescă.
Maturizarea angajaților și a filialei
Un părinte dorește ca odrasla proprie să se maturizeze și să își dezvolte calitățile și talentele primite ca zestre. El pune la dispoziție resurse materiale, financiare și de timp. Dragostea reciprocă, respectul coagulează și extinde această relație. Așa și o multinațională dorește ca o filială românească să crească, să se dezvolte, să se maturizeze. Aceasta este contribuția nefinanciară, de cuantificat dar foarte prețioasă a multinaționalelor. De aceea vă încurajez să nu priviți doar din prisma finanțelor o firmă multinațională ci și din perspectiva acestui aport educațional, de dezvoltare și amaturizare a personalității angajaților ei din filialele românești.
Demitizarea unei minciuni: multinaționalele ne fac sclavi!
Există încă o minciună, că „străinii“ ne fac sclavi, ne plătesc ca atare, etc. Un om se simte în interiorul său sclav și se comportă ca atare dacă nu este sigur și stabil în identitatea lui. În acest caz un român se comportă ca un sclav și intr-o firmă autohtonă.
Educația părintească este uneori nevoită să apeleze și la pedepse sau restricții. La nivelul filialelor românești aceste măsuri și condiții sunt considerate de anumiți conaționali ca fiind un tratament nedemn. Alții se sustrag acestor experiențe, uneori dureroase, și declară emfatic că nu vor să fie sclavi la străini.
Întrucât în anumite societăți occidentale valorile familiei au fost trăite și date mai departe într-un mod mai consecvent decât în societatea românească, multinaționalele sunt pe alocuri „obligate“ să educe angajații români. De altfel capitalismul are la originea lui spirituală teologia creștină evanghelică. Valorile acesteia lipsesc în marea majoritate a societății românești, care a fost impregnată de-a lungul a câtorva secole de o biserică creștină ortodoxă care nu a pus accentul pe responsabilitatea personală în privința dezvoltării personale.
Rezumat
Vreau să rezum contribuția multinaționalelor pentru societatea românească:
• Multinaționalele își cresc, educă și maturizează filialele din România. Ele nu pot fi profitabile dacă nu ajută la înlăturarea mentalității de sclav a angajaților români. Aceasta se întâmplă prin dezvolaterea personalității și întărirea identității angajatului.
• Multinaționalele își aduc un aport important la dezvolatarea caracterului angajaților, a așa numitelor „soft skills“.
• Unele calități ale mentalității firmei mame sunt preluate și interiorizate de angajații deschiși la schimbare.
Cred că a sosit timpul să renunțăm la fricile din socieatate care descriu firmele multinaționale ca niște colonialiști lipsiți de inimă, care au ca scop înrobirea și sărăcirea noastră.
Schimbarea de caracter, de mentalitate și libertatea pe care o aduc cu ele multinaționalele nu se măsoară în bani ci în oameni liberi, siguri de identitatea lor, conștienți de talentele lor.
Societatea românească este impactată într-un mod avantajos de prezența și activitatea multinaționalelor. Aportul acestora la bunăstarea spirituală și materială este unul prețios, cu bătaie lungă și cu efect transformațional positiv asupra întregii societăți românești.
Fiecare din noi poate să aprecieze ABIA la maturitate aportul, efortul, dragostea părinților în a crește în noi talente, valori și deprinderi care ne ajută în orice circumstanță a vieții, atât la serviciu cât și în viața privată. Cred că și societatea românească va realiza peste câțiva ani aportul multinaționalelor la dezvoltarea societății românești.
Dupa mine cei care striga "nu ne vindem tara" au alta problema decat nationalismul, si anume populismul. Adica se folosesc de incultura, lipsa de deschidere, fricile atavice a multor persoane din socitatea romaneasca pentru a-si atinge scopul politic. Aici nu stam mai rau ca altii (vezi Nigel Farage), problema sunt cei manipulati. Care sunt multi.
Solutia e educarea acestora, lucru dificil, care trebuie sa tina cont si de factori economici, sociali, psihologici etc. E un cerc vicios, politicienii ii tin voit in saracie, dependenta, lipsa de educatie, cultura; in schimb le servesc discursuri "nationaliste"; iar acestia ii voteaza. Punct si de la capat.
Si acum strict despre impozite: legea trebuie respectata, daca OMV sau altcineva a incalcat-o, exista organe de control care trebuie sa-si faca treaba. Iar legea in domeniu o schimbi cand iti perimiti, adica atunci cand esti suficient de competitiv fata de alte tari concurente. Ceea ce inca nu suntem.
Poti sa fii sarcastic cat vrei, dar una e ce vrem, si alta ce se poate. Toti am vrea sa fie fantastic in Romania, din pacate nu este.
Si acum sa coboram pe pamant. Unu la mana impozitul pe profit. Corporatiile isi stabilesc sediile (unde consolideaza profitul) in state cu maxima indulgenta fata de impozitare. De ex. o corporatie germana are de fapt sediul in Elvetia, Luxemburg, Cipru, acolo unde platesc mai putin impozit. Te-ar mira sa aflii cate dintre acestea nu au de fapt sediul in tarile declarate de provenienta.
Doi, multi dintre romani nu au plecat din cauza salariilor mici, ci din cauza oportunitatilor infinit mai mari, a sigurantei zilei de maine, a unui trai civilizat.
Si trei salariul minim e in sine un nonsens. Odata stabilit, fiecare companie va cauta sa plafoneze munca fara valoare adaugata mare la acest nivel. Mai clar, daca azi e 1400 RON, atunci un paznic de noapte va primi 1400 RON si atat. Chiar daca are sotie, 3 copii si parinti in varsta. Eu insami platesc munca necalificata cu salariul minim, ca asa e legea. Ia sa nu fie un salariu minim impus, si eu sa am nevoie de un paznic de noapte, ce ma fac? Negociez cu el si ajungem la salariul corect, sau dorm eu la firma?
Ca un exercitiu de politici economice aplicate: Elvetia a respins prin referendum un salariu minim de 3000 EUR acum cativa ani. Oare de ce?
In ce priveste profitul, numai piata stabileste marja de profit si valoarea salariului. Cat timp respecta legea, oricine poate avea 100%, 500%, 1000% marja de profit, totul e ca cineva sa fie dispus sa plateasca acel bun/serviciu. Iar salariul se stabileste de comun acord intre parti, nimeni nu obliga pe nimeni. Doar nevoia reciproca.
In ce priveste pe cei care lucreaza prin strainatate, cunosc multi care, tragand linie castigau mai bine in Romania, si totusi au plecat.
Oricum toate cele bune!
Primo, imediat după 89 s-a plusat pe sentimentul de proprietate, rănit de colectivizare. Ca urmare, avem mulți proprietari mici, fără putere financiară și incapabili de a gestiona eficient suprafețele deținute. Colac peste pupăză, ne-am furat și căciula cu sistemele de irigații, făcându-le bucăți din același avânt democratic.
Ca urmare avem un procent important de teren care nu mai este al nostru. Iar produsele de pe el nu mai ajung la noi pe masă. Tot bampirii or fi de vină, sau indolența și incompetența noastră și a Guvernelor/Parlamentelor?
Am avut pe vremea lui Ceaușescu și industrie siderurgică. Dar am căpușat-o încet-încet cu ”firme de casă”, până a fost nevoie să le dăm aproape gratis altora. Tot bampirii de vină?
Avem țărani care încearcă să-și are terenurile, să le cultive, să crească vaci/oi/capre și să le valorifice laptele. Cine îi susține? Nimeni. Sunt lăsați la mâna bampirilor locali și a celor străini.
De ce ne mai mințim atunci că ”sigur” de la ”alții” ni se trage nivelul de trai?
Sa ne intelegem, cand investesti o suma de bani, indiferent in ce anume, te astepti la un beneficiu, ca esti individ sau corporatie, ca iti cumperi un frigider sau investesti in Albania. Evident, oricine vrea beneficiu maxim cu investitie minima. Asta e o lege a firii, iar sa ne indignam despre asta mi se pare, hmm... cumva ciudat.
Beneficiu sau chiar profit nu trebuie sa fie neaparat monetar.
O zi buna si tie!