Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Maria, 17 ani, din clasa a VII-a. Chipul unui copil care a abandonat școala

Adolescentă, școală

Foto: Guliver Getty Images

Maria are un ochi puțin mai jos decât celălalt, o privire blândă pe o față aspră, maturizată înainte de vreme. E o adolescentă de 17 ani, dar e încă în clasa a VII-a. Pe fața ei brună, încadrată de păr negru, lung, zace ca o semnătură o cicatrice. E înaltă, cu trupul bine făcut, ascuns de haine modeste. Când îi vorbești calm, îți răspundă blajin, cu o căldură plăcută în glas și gesturi molatice.

Stă singură în bancă, nu are niciun prieten în clasă. Sunt toți prea mici pentru vârsta ei. În primele săptămâni ale anului școlar, Maria venea la școală cu caiete și pixuri ca orice copil, își lua notițe în ore, ridica mâna să citească, scria compuneri frumoase, emoționante în care vedeam o profundă înțelegere a relațiilor dintre oameni. Nu avea răbdare cu noțiunile de teorie literară sau gramaticală, dar avea un scris frumos, curat, limpede. Îi plăcea să imagineze dialoguri, texte însuflețite de gesturile personajelor, vii, ca la teatru. Apoi, a început să lipsească de la școală săptămâni în șir. Întâi ni s-a spus că e bolnavă și e internată în spital. Cu toții ne-am arătat îngrijorați, dar puține voci știau situația grea de acasă a Mariei. Locuia cu bunica și frații într-o casă sărăcăcioasă. Am văzut în școală compasiune și grija sinceră pentru Maria atunci. 

Când a revenit la școală, întâi am văzut-o pe Maria neatentă la oră. Totuși scria mereu, aplecată deasupra unor bucăți de hârtie, total absentă și distrată, scria gânduri numai de ea știute, fără să-și ridice capul. Nu am necăjit-o, am sperat că e o stare trecătoare. În scurtă vreme însă, lucrurile au luat o turnură nefericită, iar neatenția Mariei a devenit de neiertat. Într-una din zile, când intru în cancelarie, o văd pe profesoara de istorie sprijinită de masă citind de pe niște foi scrise de un copil. Citea printre sughițuri de râs, cu o voce stridentă, apăsătoare, citea pe nerăsuflate fraze despre durere și iubiri adolescentine, formulările stângace ale unei tinere. Erau foile pe care i le confiscase Mariei în timpul orei și pe care le-a păstrat ca dovezi. Rândurile de jurnal, cu dureri și bucurii, făceau hazul cancelariei. Am simțit o piatră în stomac văzând foile chinuite cum trec din mână în mână, apoi sunt azvârlite hidos în mijlocul mesei străine, pradă oricui. Tot atunci, au apărut și vocile evaluatoare, nemulțumite, că Maria a început să fie neserioasă, absentă, o atitudine total nepotrivită pentru cineva „în situația ei”.

Adeseori, adulții cred că un copil e o carte deschisă, că ei sunt îndreptățiți, în virtutea datoriei lor protectoare, să știe totul despre copii, ca și cum copilul nu ar avea dreptul la o lume interioară, personală. Tot așa, unii profesori scotocesc prin caietele elevilor, prin bănci, le citesc hârtiuțele și mesajele și le împărtășesc colegilor cu nonșalanță, în timp ce se declară oripilați de ceea ce citesc, fără să fie o clipă stânjeniți, pentru că, de fapt, năvălesc cu bocancii în intimitatea altei persoane.

Apoi, Maria a apărut la școală cu unghiile date cu ojă. I i-a cerut să nu mai vină „așa” la școală, fiind o ținută nepotrivită pentru o elevă. Mi-o amintesc pe dirigintă intrând fulger în cancelarie și scormonind în dulap după acetona cu care să o șteargă pe Maria pe unghii. Educarea cu forța n-a avut succes însă, pentru că, peste o săptămână, Maria a apărut cu ruj roșu pe buze, ca o afișare ostentativă a nesupunerii. Era înainte de ora 8 când diriginta a trimis-o imediat acasă să se curețe pe față și abia apoi să revină „ca o elevă”, dar Maria nu s-a mai întors la școală în ziua aceea. Nici în săptămânile următoare nu s-a mai întors. A lipsit aproape un semestru întreg, cu câteva mici excepții. Într-una din zile, profesorul de geografie intră în cancelarie zâmbitor spunând cu o voce vădit dezaprobatoare că Maria era așteptată la ieșirea din școală de un băiat. Îmi amintesc de vârsta Mariei și mi se pare trist că oamenii o tratează ca pe un copil de 13 ani plin de vicii și nerușinat. Curând încep zvonurile să zboare prin școală - „a plecat cu un bărbat” se aude tot mai des. Când Maria aduce câteva scutiri profesorului de sport, sunt martoră la un dialog stupefiant între doi profesori:

„Ei, ce-a avut? Avorturi, nu-i așa?”, întreabă icnind profesorul de geografie, apoi aruncă un zâmbet caustic în colțul gurii.

„Hm, probleme la stomac, o glezna fracturată”, răspunde celălalt.

Maria nu a mai venit la școală decât sporadic, dar niciodată nu stătea câte o zi întreagă. Venea fără ghiozdan, ca și cum și-ar fi amintit subit că ar trebui să fie la școală, o datorie subconștientă, o rutină pe care n-o poți învinge. Dar niciodată școala nu a putut să comunice cu ea, i-a impus reguli neînțelese, a forțat-o să fie altfel și nu i-a oferit în schimb decât zvonuri nedrepte.

Mă întorceam de la școală când, într-o dimineață, am văzut-o pe Maria în oraș. Era atât de frumoasă și împlinită, zâmbea cum n-am văzut-o niciodată zâmbind la școală, cu trupul bine alcătuit de femeie tânără, plină de viață și prospețime. Cum putea școala să vadă la ea obrăznicie și nesupunere? Alteori, o întâlneam în tramvai și schimbam câteva cuvinte cu ea sau o auzeam vorbind. M-au impresionat maturitatea, decența și înțelepciunea ei.

Mulți nu i-au observat absența decât foarte târziu, aproape de încheierea anului școlar, atunci când Maria a devenit încă o cifră în statisticile inspectoratului școlar, la categoria abandon. Pentru ultima dată, pentru că fata nu a mai fost înscrisă din oficiu în anul școlar următor. Maria a pierdut în anul acela contactul cu școala și era ultimul ei tren spre liceu. Acum e un adult cu șase clase; mă întreb în ce condiții trăiește, cum e viața ei, ce șanse a avut să-și găsească un loc de muncă, trăiește decent, prin forțe proprii?

Sunt mulți copii ca Maria în România și școlile pot face prea puține pentru ei, într-un sistem atât de rigid care nu ține seama de nevoile individuale. Câți copii ca ea au pierdut șansa la educație prea de timpuriu, câți au fost marginalizați și au ajuns la marginea de jos a societății, acolo de unde e foarte greu să te ridici și să ai o viață decentă? Totul, pentru că li s-a răpit dreptul la educație, dreptul de a fi înțeleși și ascultați. Acești copii ai României sunt destine ratate, diamante pe care le-am aruncat în noroi. Fiecare copil care a abandonat școala e o pierdere enormă pentru noi toți.

E o datorie morală să îi ajutăm pe acești copii să pornească cu un impuls pozitiv în viață, să îi ținem apropiați de școală prin orice mijloace. Societatea românească lasă în urmă mulți copii pe care-i trimite în vâltorile vieții adulte total nepregătiți. Mă întreb adesea, ce însemnătate mai are școala, dacă nu e capabilă să îi ajute pe copiii care au cea mai mare nevoie de ea, copiii pentru care școala este singura șansă, singurul drum de a răzbi în viață? 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Daca vorbaria fara rost si barfa, rautatea ar fi pedepsite de lege s-ar muri de plictiseala in tara asta. Sau poate, cine stie, tot din cauza plictiselii ne-am apuca sa mai facem ceva pe ici de colo.
    • Like 1
  • Din pacate dereglarea asta a invatamantului este inceputa inca din primii ani ai "libertatii" castigate in 1989. Toti s-au vrut liberi, prea putini au inteles ce responsabilitate presupune aceasta libertate. Din pacate! Iar in ultima perioada, profesorii, mai ales cei din mediul rural, sunt cei care au picat la titularizare si ajung suplinitori. Sau relicvele comuniste ! Nu exista, decat in rare cazuri, oameni care sa stie sa fie si psihologi. SI atunci....cand tu nu esti in stare, vei pierde copiii, iar un copil care nu trece prin scoala are toate sansele sa se piarda. Pentru unii, scoala este un rai fata de iadul de acasa.... Cine sa inteleaga? De multe ori incadreaza si separa copiii dupa tiparul notelor, fara sa le pese cat si ce a inteles micul scolar, cat si cu ce il va ajuta materia predata in viata, etc. Daca nu stii sa le insufli celor mici, sau mari, dragostea de lectura si pofta de a invata, de a afla, nu ai ce cauta la catedra. Si, daca nu reusesti sa fii mai mult decat un robotel care turuie, sa fii de fapt un adevarat parinte, atunci e mai bine sa iti alegi o alta cariera... Altfel...s-ar putea sa frangi multe aripi. Care si asa sunt mai firave cand tu, societate, le ingreunezi sarcina punandu-le sa care si ghiozdane prea pline pentru trupuri atat de mici....
    • Like 0
  • Pe mine ma inspaimanta ca prostia, incompetenta si rautatea tind sa ajunga insusiri standard ale corpului profesoral. Nu generalizez pripit aici, vorbesc de MAJORITATE. Care majoritate are, in mod evident si ineluctabil, un efect devastator asupra unor oameni. Sau, mai precis, asupra unor suflete. Dincolo de aspectul moral al problemei - niste prosti nesocotesc lucruri pe care nu le (mai) inteleg - apare un aspect infricosator de practic: perpetuarea acestei atitudini, care ciunteste suflete, care mutileaza permanent. Copilul va gasi sau nu modalitati de a face fata atitudinii inflexibile a profesorului, a scolii, a autoritatii. Si va asocia, inevitabil, scoala cu raul. Adaugam bullying-ul la tot tabloul, pentru ca e o prezenta permanenta in scoli, si eventual o familie cu venituri modeste, fara influenta sociala, fara "cunostinte", vesnicele "cunostinte" atot-trebuincioase in solutionarea diverselor probleme. Cu ce ne alegem? Cu un spirit frant, cu un adult devenit stramb care va fi, de cele mai multe ori, incapabil de a fi fericit si care se va comporta ca atare. Un profesor d-asta, de ni-l povesti autoarea articolului, poate afecta sute, poate mii de vieti de-a lungul unei cariere de, sa zicem, 30 de ani. Cui i se poate plange un copil ca Maria? Pe bune, cui?
    • Like 0
  • fc check icon
    școala nu este singura șansă. e prea tezist.
    ciudat cum nimeni n-a sesizat emanciparea fetei. prin filtrul cesta, al Declarației de Independență, asumat (căci e o asumare acolo, nu lipsa cogniției), poți vedea o cazuistică aproape de nișă, care nu poate cuprinde sub borurile-i întreaga paletă de motive ale abandonurilor școlare (nici nu trebuie). învățământul nostru nu prea are replică la așa ceva. furtuna sentimentelor, emanciparea erotică (mă opresc la cea platonică), vaccinul inimii frânte... sunt uragane interioare,-n fața cărora materiile predate sunt.... praf în vânt. cred că o Marie înțeleaptă și matură-n comunicare nu are cum pierde firul decenței și reușitei în viață. și deși undeva e trecută la „abandon”, în societate, asta sau o alta, azi sau mâine, va urca frumos, născând mirări: „Ea... ??”
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Nu întreb dacă există un psiholog al şcolii. Mi se pare mai mult departamentul lui. De discutat şi cu Maria, dar şi cu profesorii.
    • Like 1
    • @ Valentin
      Ce i-ai spune tu unei doamne profesoare ca tanti aia care citea insemnarile Mariei si se amuza asa tare? Ca nu-i frumos ce a facut? Pe bune, ce i-ai spune ca s-o faci sa inteleaga ce nu a reusit s-o faca sa inteleaga scoala, societatea, experienta?
      • Like 2
  • Din păcate elevi că Maria( ca personaj, că asta deduc că este, generic) au fost și vor mai fi oriunde in lume, chiar și în țările cele mai civilizate, tari în care nu se arată că sistemul funcționează brici! Prin anii '80, in clasa a Vlll-a am avut și eu în clasă o Maria care a născut la 15 ani! Și pe vremea aia chiar funcționa sistemul..... Sunt mulți adolescenți, unii din familii dezinteresate, alții din familii așa-zisa normale, pe care nu-i atrage școala deloc!!!!! Nu-i neapărat vina sistemului, pur și simplu sunt oameni și oameni, situații și situații! Unii își doresc cu ardoare să învețe în orice condiții, alții nu au chef in nici o condiție!
    • Like 0
  • Dorin check icon
    Avem destui păcălici care se dau drept dascăli ,vor respect dar nu respectă pe nimeni .Se cred superiori . Ați văzut dascăl dat afară din învățământ pt rele tratamente aplicate elevilor ?.Eu Nu .
    • Like 2
    • @ Dorin
      Eu da. Cand eram eu in scoala a ajuns pe la noi o profa de engleza care dadea ca tema de copiat pagini din manual. Pur si simplu, nu exercitii de rezolvat, ci de copiat pagini. Asta si aplica pedepse corporale (dat cu rigla peste mana elevilor). Niste parinti au vorbit cu directoarea si specimenul a disparut repede din teritoriu. Se intampla prin '99 cred.
      • Like 2
  • toti comentatorii mizeaza pe elevul recuperabil (nu neaparat maria, care e un fel de parabola, asta daca a existat altundeva decat in textul cu pricina)
    asta ne invata socialismul si varianta politic corect, nici-o clipa nu gandim ca exista diverse grade de inteligenta - curba lui Gauss- ( sau diverse grade de prostie, e destul sa priviti in jur) si de aici : elevi problema, clase problema, elevi tampi sau intersati doar de bataia ce ar primi-o daca se pierde alocatia din care beau parintii lor!!!
    • Like 4
    • @ corneliu apostol
      Lipsa completa a compasiunii si discursul plin de ura, dar si de fracturi logice, ma face sa va intreb - matale nu cumva erati in cancelaria aia, cand se hlizea doamna profesoara de insemnarile copilului? Ca atitudinea cam aia e...
      • Like 1
  • Corina check icon
    De acord cu perspectiva dumneavoastră.
    Ce lume cinică și grosolană populează cancelariile prin unele locuri...
    • Like 1
  • Gradul de civilizatie al unei natiuni se masoara in consumul de sapun. Eu as spune ca invers proportional cu numarul de copii cu aripile frante,
    • Like 4


Îți recomandăm

Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult
sound-bars icon