Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Maria, 17 ani, din clasa a VII-a. Chipul unui copil care a abandonat școala

Adolescentă, școală

Foto: Guliver Getty Images

Maria are un ochi puțin mai jos decât celălalt, o privire blândă pe o față aspră, maturizată înainte de vreme. E o adolescentă de 17 ani, dar e încă în clasa a VII-a. Pe fața ei brună, încadrată de păr negru, lung, zace ca o semnătură o cicatrice. E înaltă, cu trupul bine făcut, ascuns de haine modeste. Când îi vorbești calm, îți răspundă blajin, cu o căldură plăcută în glas și gesturi molatice.

Stă singură în bancă, nu are niciun prieten în clasă. Sunt toți prea mici pentru vârsta ei. În primele săptămâni ale anului școlar, Maria venea la școală cu caiete și pixuri ca orice copil, își lua notițe în ore, ridica mâna să citească, scria compuneri frumoase, emoționante în care vedeam o profundă înțelegere a relațiilor dintre oameni. Nu avea răbdare cu noțiunile de teorie literară sau gramaticală, dar avea un scris frumos, curat, limpede. Îi plăcea să imagineze dialoguri, texte însuflețite de gesturile personajelor, vii, ca la teatru. Apoi, a început să lipsească de la școală săptămâni în șir. Întâi ni s-a spus că e bolnavă și e internată în spital. Cu toții ne-am arătat îngrijorați, dar puține voci știau situația grea de acasă a Mariei. Locuia cu bunica și frații într-o casă sărăcăcioasă. Am văzut în școală compasiune și grija sinceră pentru Maria atunci. 

Când a revenit la școală, întâi am văzut-o pe Maria neatentă la oră. Totuși scria mereu, aplecată deasupra unor bucăți de hârtie, total absentă și distrată, scria gânduri numai de ea știute, fără să-și ridice capul. Nu am necăjit-o, am sperat că e o stare trecătoare. În scurtă vreme însă, lucrurile au luat o turnură nefericită, iar neatenția Mariei a devenit de neiertat. Într-una din zile, când intru în cancelarie, o văd pe profesoara de istorie sprijinită de masă citind de pe niște foi scrise de un copil. Citea printre sughițuri de râs, cu o voce stridentă, apăsătoare, citea pe nerăsuflate fraze despre durere și iubiri adolescentine, formulările stângace ale unei tinere. Erau foile pe care i le confiscase Mariei în timpul orei și pe care le-a păstrat ca dovezi. Rândurile de jurnal, cu dureri și bucurii, făceau hazul cancelariei. Am simțit o piatră în stomac văzând foile chinuite cum trec din mână în mână, apoi sunt azvârlite hidos în mijlocul mesei străine, pradă oricui. Tot atunci, au apărut și vocile evaluatoare, nemulțumite, că Maria a început să fie neserioasă, absentă, o atitudine total nepotrivită pentru cineva „în situația ei”.

Adeseori, adulții cred că un copil e o carte deschisă, că ei sunt îndreptățiți, în virtutea datoriei lor protectoare, să știe totul despre copii, ca și cum copilul nu ar avea dreptul la o lume interioară, personală. Tot așa, unii profesori scotocesc prin caietele elevilor, prin bănci, le citesc hârtiuțele și mesajele și le împărtășesc colegilor cu nonșalanță, în timp ce se declară oripilați de ceea ce citesc, fără să fie o clipă stânjeniți, pentru că, de fapt, năvălesc cu bocancii în intimitatea altei persoane.

Apoi, Maria a apărut la școală cu unghiile date cu ojă. I i-a cerut să nu mai vină „așa” la școală, fiind o ținută nepotrivită pentru o elevă. Mi-o amintesc pe dirigintă intrând fulger în cancelarie și scormonind în dulap după acetona cu care să o șteargă pe Maria pe unghii. Educarea cu forța n-a avut succes însă, pentru că, peste o săptămână, Maria a apărut cu ruj roșu pe buze, ca o afișare ostentativă a nesupunerii. Era înainte de ora 8 când diriginta a trimis-o imediat acasă să se curețe pe față și abia apoi să revină „ca o elevă”, dar Maria nu s-a mai întors la școală în ziua aceea. Nici în săptămânile următoare nu s-a mai întors. A lipsit aproape un semestru întreg, cu câteva mici excepții. Într-una din zile, profesorul de geografie intră în cancelarie zâmbitor spunând cu o voce vădit dezaprobatoare că Maria era așteptată la ieșirea din școală de un băiat. Îmi amintesc de vârsta Mariei și mi se pare trist că oamenii o tratează ca pe un copil de 13 ani plin de vicii și nerușinat. Curând încep zvonurile să zboare prin școală - „a plecat cu un bărbat” se aude tot mai des. Când Maria aduce câteva scutiri profesorului de sport, sunt martoră la un dialog stupefiant între doi profesori:

„Ei, ce-a avut? Avorturi, nu-i așa?”, întreabă icnind profesorul de geografie, apoi aruncă un zâmbet caustic în colțul gurii.

„Hm, probleme la stomac, o glezna fracturată”, răspunde celălalt.

Maria nu a mai venit la școală decât sporadic, dar niciodată nu stătea câte o zi întreagă. Venea fără ghiozdan, ca și cum și-ar fi amintit subit că ar trebui să fie la școală, o datorie subconștientă, o rutină pe care n-o poți învinge. Dar niciodată școala nu a putut să comunice cu ea, i-a impus reguli neînțelese, a forțat-o să fie altfel și nu i-a oferit în schimb decât zvonuri nedrepte.

Mă întorceam de la școală când, într-o dimineață, am văzut-o pe Maria în oraș. Era atât de frumoasă și împlinită, zâmbea cum n-am văzut-o niciodată zâmbind la școală, cu trupul bine alcătuit de femeie tânără, plină de viață și prospețime. Cum putea școala să vadă la ea obrăznicie și nesupunere? Alteori, o întâlneam în tramvai și schimbam câteva cuvinte cu ea sau o auzeam vorbind. M-au impresionat maturitatea, decența și înțelepciunea ei.

Mulți nu i-au observat absența decât foarte târziu, aproape de încheierea anului școlar, atunci când Maria a devenit încă o cifră în statisticile inspectoratului școlar, la categoria abandon. Pentru ultima dată, pentru că fata nu a mai fost înscrisă din oficiu în anul școlar următor. Maria a pierdut în anul acela contactul cu școala și era ultimul ei tren spre liceu. Acum e un adult cu șase clase; mă întreb în ce condiții trăiește, cum e viața ei, ce șanse a avut să-și găsească un loc de muncă, trăiește decent, prin forțe proprii?

Sunt mulți copii ca Maria în România și școlile pot face prea puține pentru ei, într-un sistem atât de rigid care nu ține seama de nevoile individuale. Câți copii ca ea au pierdut șansa la educație prea de timpuriu, câți au fost marginalizați și au ajuns la marginea de jos a societății, acolo de unde e foarte greu să te ridici și să ai o viață decentă? Totul, pentru că li s-a răpit dreptul la educație, dreptul de a fi înțeleși și ascultați. Acești copii ai României sunt destine ratate, diamante pe care le-am aruncat în noroi. Fiecare copil care a abandonat școala e o pierdere enormă pentru noi toți.

E o datorie morală să îi ajutăm pe acești copii să pornească cu un impuls pozitiv în viață, să îi ținem apropiați de școală prin orice mijloace. Societatea românească lasă în urmă mulți copii pe care-i trimite în vâltorile vieții adulte total nepregătiți. Mă întreb adesea, ce însemnătate mai are școala, dacă nu e capabilă să îi ajute pe copiii care au cea mai mare nevoie de ea, copiii pentru care școala este singura șansă, singurul drum de a răzbi în viață? 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Din păcate elevi că Maria( ca personaj, că asta deduc că este, generic) au fost și vor mai fi oriunde in lume, chiar și în țările cele mai civilizate, tari în care nu se arată că sistemul funcționează brici! Prin anii '80, in clasa a Vlll-a am avut și eu în clasă o Maria care a născut la 15 ani! Și pe vremea aia chiar funcționa sistemul..... Sunt mulți adolescenți, unii din familii dezinteresate, alții din familii așa-zisa normale, pe care nu-i atrage școala deloc!!!!! Nu-i neapărat vina sistemului, pur și simplu sunt oameni și oameni, situații și situații! Unii își doresc cu ardoare să învețe în orice condiții, alții nu au chef in nici o condiție!
    • Like 0
  • Dorin check icon
    Avem destui păcălici care se dau drept dascăli ,vor respect dar nu respectă pe nimeni .Se cred superiori . Ați văzut dascăl dat afară din învățământ pt rele tratamente aplicate elevilor ?.Eu Nu .
    • Like 2
    • @ Dorin
      Eu da. Cand eram eu in scoala a ajuns pe la noi o profa de engleza care dadea ca tema de copiat pagini din manual. Pur si simplu, nu exercitii de rezolvat, ci de copiat pagini. Asta si aplica pedepse corporale (dat cu rigla peste mana elevilor). Niste parinti au vorbit cu directoarea si specimenul a disparut repede din teritoriu. Se intampla prin '99 cred.
      • Like 2
  • toti comentatorii mizeaza pe elevul recuperabil (nu neaparat maria, care e un fel de parabola, asta daca a existat altundeva decat in textul cu pricina)
    asta ne invata socialismul si varianta politic corect, nici-o clipa nu gandim ca exista diverse grade de inteligenta - curba lui Gauss- ( sau diverse grade de prostie, e destul sa priviti in jur) si de aici : elevi problema, clase problema, elevi tampi sau intersati doar de bataia ce ar primi-o daca se pierde alocatia din care beau parintii lor!!!
    • Like 2
  • Corina check icon
    De acord cu perspectiva dumneavoastră.
    Ce lume cinică și grosolană populează cancelariile prin unele locuri...
    • Like 1
  • Gradul de civilizatie al unei natiuni se masoara in consumul de sapun. Eu as spune ca invers proportional cu numarul de copii cu aripile frante,
    • Like 3
  • de ceva ani sustin cateva ong-uri ocupate cu preventia abandonului. Ce fac efectiv:
    1. ghiozdane si caiete si cizme de cauciuc pe 15 sept. Marea parte a copiiilor din familii f. sarace nu au cu ce sa se incalte, copiii descultzi in slapi de cauciuc in octombrie pri noroaie vor abandona in cateva sapt.
    2. haine. trening. jeans. Cu noroaie si putine haine de rulat si greu de spalat de mana /uscat, raman permanent fara pantaloni.
    3. carti si culegeri. Sustinere in timpul anului. Profesorii cer tot felul de mici"tools" pe timpul scolii. Parintii abia au de unde lua mancare, nu de unde lua un alt creion sofisticat sau culegerea nu stiu care, sau cartea de citit in 3 zile. Pe cand voluntarii sunt fix acolo, pt asta.
    4. mici premii la sfarsitul trimestrului/anului. O minge. O pereche de adidasi visati. Ciocolate. Un penar la moda, Un drum la oras la un film si o prajitura. Toate astea inseamna o "rasplata" si apreciere pt anul terminat, curaj pt continuat.

    Societatea suntem toti - prea ne-am obisnuit sa lasam directorul/profesorul/ partidul sa se ocupe de ceilalti. Din pacate nu am gasit nicio metoda de a atentiona un profesor dezumanizat ce pune presiune crunta pe un copil depasit de problemele de acasa.
    • Like 4
  • Concret,ce ar putea să facă școala pentru o elevă întîrziata și dezinteresată, ca personajul din articol?
    Fără lozinci,vă rog.Solutii realiste.
    • Like 3
    • @ Marius Georgescu
      Sa afle cauza dezinteresului,situatia familiala si sociala,folosirea mult laudatului psiholog scolar, raportarea situatiei catre asistenta sociala si ,nu in ultimul rand, tratarea ei de catre profesori ca o fiinta umana care,surpriza,are sentimente si trairi.
      P. S. Reciteste articolul si poate vei vedea ca de fapt la inceput era chiar interesata de scoala, apoi ceva s-a intamplat si totul s-a schimbat. Ei bine,acel ceva trebuie aflat si tratat ca atare. Dar e mai usor sa arati cu degetul si sa razi stand cocotat in varful gramezii de gunoi,nu-i asa
      • Like 4
  • "...şcolile pot face prea puține pentru ei, într-un sistem atât de rigid care nu ține seama de nevoile individuale."
    As spune ca aceasta afirmatie este doar partial adevarata. Pe langa sistem in ansamblu cred ca cea mai mare vina o au cei care sunt in contact direct zi de zi cu acesti copii-profesorii/invatatorii/educatorii. Acestia,pe langa faptul ca se cred niste zei care pot dispune dupa bunul plac de muritorii de rand numiti elevi,nu au nici cea mai mica idee despre insemnatatea , menirea si chiar intelesul notiunii "psihopedagogie" sau "psihologie". Pentru ei acesti copii nu sunt fiinte umane ,sunt doar "obiectul muncii". Dascalii,la fel ca cei din sistemul medical,s-au plans mereu ca au salariile mici si asta ar fi cauza esecului sistemului de invatamant. Ei bine,li s-au marit salariile. S-a schimbat ceva in abordarea lor? Nu. Ei continua sa injoseasca elevii mai putin capabili,continua sa pretinda "atentii",continua sa predea superficial la clasa pt a-i forta pe copii sa mearga la "meditatii",asigurandu-si adtfel o sursa de venit nefiscalizat. Peste toate acestea se transforma in judecatori morali aruncand anatema asupra unor copii de genul Mariei fara a sta 30 de secunde si sa se intrebe de ce acel copil este in acea situatie si cum ar putea fi ajutat. Ar mai fi multe de spus dar sunt prea suparat dupa ce am citit acest articol si stiu ca nu voi reusi sa exprim ce simt.
    P. S. Nu generalizez dar,ca in toate sectoarele(medici,preoti,functionari publici etc.)cei care fac ceea ce ar trebui sa faca sunt foarte putini. Prea putini. Iar cei de genul profesorilor din articol,din pacate ,prin votul lor decid viiitorul si mersul societatii.
    • Like 3
    • @ Iustin Grama
      si in loc sa faca bne, ei fac mult mai rau. Dar cum ii "corectam" ? atentionam?
      • Like 2
    • @ Claudia Olteanu
      Atata timp cat nu au chemare spre aceasta meserie...nu prea vad ce s-ar putea face. E o meserie foarte grea dar extraordinar de plina de satisfactii daca intr-adevar iti pasa de acesti copii. As fi curios sa stiu cum ar fi reactionat acei profesori daca era vorba despre copilul lor sau despre unul dintr-o familie instarita..
      Silă,scârbă...asta simt cand aud astfel de cazuri.
      • Like 2
    • @ Claudia Olteanu
      foarte simplu, va oferiti voluntar(a) sa ii dati meditatii mariei, gratis si la toate materiie pt ca presupun ca materia de a 7a e stiuta!
      • Like 1
  • Cum a ajuns Maria să aibă 17 ani în clasa a VII-a, în loc de 13 ani ?
    Și de ce nu mai poate continua pentru a termina liceul, sau măcar clasa a VIII-a ?
    • Like 0


Îți recomandăm

Cu 3 ani în urmă am devenit mamă de adolescentă

Încă de la început pe traseul nostru spre a o aduce acasă la noi, ne-am lovit de chichițe birocratice. Adopția nu era posibilă de fapt, din motive pe care aleg să nu le expun, așa că am fost îndrumați spre varianta cea mai apropiată ei, plasamentul familial.

Citește mai mult