Foto: Guliver Getty Images
Aveam 20 de ani în momentul în care mi-am făcut debutul în câmpul muncii, ca referent al departamentului Tehnologia Informației într-o instituție publică din București. După aproape doi ani, o colegă cu ștate mai vechi, căsătorită, având și un copil, a început să aibă față de mine un comportament, pe care eu îl voi numi neadecvat, lăsându-vă pe dumneavoastră să-i faceți încadrarea.
Deplasându-mă într-o zi, la magazia unității, aflată într-un loc ferit de ochii lumii, am fost urmat de doamna respectivă. Întrucât nu-i cunoșteam intențiile, am purtat cu aceasta o scurtă conversație colegială, după care, când am vrut să mă retrag, s-a poziționat în dreptul căii mele de acces și a început să mă mângâie și să mă sărute. Consimțământul meu a fost facultativ, iar împotrivirea mea, atât verbală, cât și prin neparticipare la act, nu a contat. Fosta mea colegă avea o foarte mare rezistență la ridicol și la umilință. În primul moment în care am avut posibilitatea, am plecat. Singurul lucru de care nu am făcut uz, a fost diferența de forță fizică.
În momentul în care a aflat șefa departamentului de resurse umane, despre pasiunea pe care o făcuse colega măritată pentru mine, tânărul debutant de la TI, m-a detașat în arhiva instituției, aflată destul de departe de sediul central. A făcut-o printr-o dispoziție a directorului instituției, o altă persoană de sex feminin, fără să clipească, fără să-mi ceară un punct de vedere raportat la cele întâmplate, sau ca măcar să-mi comunice motivul. Îmi rezerv dreptul de a nu face aprecieri față de această din urmă decizie, de a nu o considera sexistă și arbitrară. La scurt timp după acest eveniment am plecat din instituție, pe un drum nou, lăsând această experiență în urmă.
Vă întreb, dacă atunci când s-a întâmplat, nu am considerat această situație, ca fiind suficient de gravă încât să pretindă o reacție fermă din partea mea, ce ar trebui să fac acum? Să îi deconspir fostei colege identitatea, s-o terfelesc și s-o expun oprobriului public? Nu cred că ar fi nici etic și nici corect.
Cam în aceeași perioadă, poate cu doi-trei ani înainte, într-o după-amiază frumoasă de toamnă, jucam streetball în curtea unui liceu bucureștean. Am observat că este necesară precizarea, deci o voi face și eu, ținuta mea era decentă și nici conduita avută nu a fost instigatoare. Probabil că pentru prestația din teren i-am căzut cu tronc la inimă unei domnișoare spectator. Aceasta, înfierbântată peste măsură, și-a trimis, fără jenă, una dintre prietene, să-mi propună, de față cu toți ceilalți jucători, „o partidă” în camera ei din cămin. Jenat fiind de neobișnuita ofertă, am refuzat-o politicos, transmițându-i un sec, „poate într-o altă ocazie”. La auzul refuzului meu nerușinat, contrarierea domnișoarei i-a depășit înfierbântarea de mai devreme și mi-a replicat, tot prin mandatar, că nu va exista o altă ocazie, insultându-mă. Mi s-a părut remarcabilă reacția ei. Conform mentalității acesteia, mi-a făcut o ofertă de nerefuzat, față de care eu, cu umilință, ar fi trebuit să-i mulțumesc Divinității și s-o accept fără întârziere. Refuzul meu a fost impredictibil și, implicit, atât de greu de acceptat, încât nu și-a putut stăpâni nervii.
Am făcut această istorisire în mod special pentru aceia care consideră, chiar și o privire mai insistentă, ca fiind hărțuire sexuală. În acest caz, eu ce pot să mai zic? Am primit o ofertă sexuală într-un loc public, în fața prietenilor mei, de la o persoană total necunoscută, care m-a și jignit după ce am refuzat-o politicos.
Rezumându-mă la aceste două experiențe personale vă întreb, în mod special pe dumneavoastră stimate republicane, mă încadrez și eu campaniei MeToo? Poate fi încadrat asaltul unei persoane de sex feminin asupra unui bărbat, fără a-i cere în prealabil acestuia consimțământul, ca fiind un act veritabil de hărțuire sexuală? Aș prefera să nu fie acel gen de răspuns cum că, am primit ceea ce visează orice bărbat. Sau că, „nu se pune”, pentru că dispuneam de mijloacele suficiente unei împotriviri eficiente. Nu de alta, dar o abordare similară au și susținătorii celor șapte violatori din Vaslui, caz amplu mediatizat. În altă ordine de idei, credeți că, eliminând raportul forțelor fizice, care este în genere favorabil bărbatului, femeile acceptă mai ușor decât bărbații refuzul? Sau, putem considera că a lua „ce-ți place și-ți dorești”, fără a cere consimțământul, este în mod exclusiv atributul masculinității?
Campania hashtag „MeToo” pare să fi deschis o cutie a pandorei. Aparent din senin, o mulțime de persoane, care mai ieri nu prezentau simptomatologia, constată că, la un moment dat în viață au fost hărțuite sexual de către un fost profesor sau de către o persoană care avea putere de decizie asupra carierei lor profesionale, politice, ori artistice.
Vă mărturisesc încă de la început faptul că, întrucât nu-mi doresc să duc în derizoriu realitatea incontestabilă și dureroasă a abuzurilor sexuale, căreia i-au căzut și încă îi mai cad victime foarte multe persoane, preponderent de sex feminin, îmi voi măsura cu mare atenție ideile înainte de a le așterne.
În primul rând, voi face niște precizări de ordin tehnic, pentru o încadrare cât mai corectă a faptelor. În sens penal, hărțuirea sexuală, nu este același lucru cu violul. În timp ce violul implică un act sexual săvârșit prin constrângere, hărțuirea este, în general, o acțiune sâcâitoare, deranjantă, perturbatoare pentru o activitate, un obstacol în realizarea ei. Deci se plasează undeva pe drumul dintre o relație normală și viol. În plus, în majoritatea cazurilor, hărțuirea sexuală, are loc într-un cadru organizat, profesional eventual și este însoțită de o recompensă, de o ofertă tentantă.
Corupția va sucomba de la sine atunci când numărul celor dispuși să ofere mită va tinde către zero. Principalul motiv pentru care România este undeva în topul celor mai corupte țări din lume stă în disponibilitatea unui număr foarte mare de conaționali de a scăpa de o sancțiune, sau de a câștiga un avantaj, ori de a-și suplini insuficienta pregătire, plătind un preț ilicit.
Există mai multe tipuri de hărțuire sexuală. Unul dintre ele, cel la care și #MeToo se referă, este sinonim corupției. Aici nu este vorba despre acea hărțuire stradală, sau la cea comisă de un coleg care, aflat pe același palier în ierahia companiei, devine sâcâitor, insistent peste măsură, lăsând impresia că nu știe când să se oprească. Aceste din urmă cazuri se rezolvă de obicei foarte repede, prin plângeri, sesizări la comisia de etică, la departamentul de resurse umane, sau chiar în instanță. MeToo se referă la situațiile în care agresorul se bucură de o poziție dominantă, este un factor de decizie și exploatează în mod murdar acest avantaj strategic, iar victima consimte și tace o perioadă foarte lungă de timp după, până ce faptele devin istorie. În acest context, persoana hărțuitorului sexual este corespondentă, dacă nu se suprapune chiar, cu cea a funcționarului corupt. Doar moneda în care se face plata diferă. Este regretabil faptul că niște persoane cu o calitate morală atât de joasă ajung în poziții de decizie, uneori chiar la vârful acesteia. Dar acesta este un fapt, reprezintă o realitate cu care toți ne confruntăm și pe care trebuie să o gestionăm într-un fel.
Din acest punct de vedere, poate că ar trebui să le considerăm victime pe acele persoane care, deși erau mai bine calificate în domeniul de referință, nu au avut acces la posturile respective pentru că acestea au fost ocupate de o colegă oportunistă. Și ele sunt victime ale hărțuirii sexuale. Nu este etic, în primul rând față de competitorii tăi, ca tu să-ți creezi un avantaj strategic, dând mită, spre exemplu.
Vinerea trecută am ascultat la Europa FM, emisiunea „Avocatul diavolului”, realizată de domnii Vlad Petreanu și Cristian Tudor-Popescu pe tema hărțuirii sexuale în România. Am reținut următoarea confesiune, pe care o găsesc reprezentativă pentru o mare parte din cazuri. O doamnă, actualmente mamă, și-a făcut publică experiența din primul an de studenție, atunci când, deși la primirea ofertei s-a simțit dezgustată, a acceptat ulterior să facă sex cu unul dintre profesorii ei, pentru a-i fi reconsiderată nota la un examen pe care l-a picat. A luat această decizie după ce a aflat de la niște colege despre o altă colegă care, după ce i-a satisfăcut aceluiași profesor capriciile sexuale, a beneficiat de o mărire a notei cu patru puncte, fapt ce a determinat-o să procedeze la fel pentru a promova examenul. Am rămas surprins de faptul că cei doi realizatori ai emisiunii, care de altfel au o toleranță extrem de scăzută față de faptele de corupție, au manifestat empatie față de doamna respectivă, considerând-o, chiar dacă doar în mod tacit, victimă. Încerc să-mi imaginez cum ar fi tranșat cazul unui ipotetic coleg de sex masculin al studentei, care s-ar fi plâns la radio că a fost nevoit să-i dea șpagă respectivului profesor pentru a promova examenul, pentru că, cel mai probabil, nu s-ar fi încadrat și el preferințelor sexuale ale acestuia. Există o singură modalitate legală de a promova un examen, luând o notă de trecere după ce te vei fi pregătit riguros și-ți vei fi valorificat eficient cunoștințele și competențele dobândite. În momentul în care încerci să-l promovezi pe căi ilicite, trebuie să te aștepți ca și mijloacele de a o face, să fie la rândul lor ilicite și în egală măsură imorale.
Unele dintre aceste destăinuiri tardive pot fi lipsite de onestitate dacă ele reprezintă un fel de răzbunare după ce victima a ieșit din sfera de influență a celui căruia i-a acceptat în mod tacit conduita abuzivă, conduită căreia i-a profitat, ani sau zeci de ani în liniște, pentru a-și conserva, sau îmbunătăți condiția. Ne putem raporta la acest decident abuzator, fie că e șef, director, regizor, om de vază în partid, ș.a.m.d, ca la un filtru, un catalizator. Persoanele integre, care intră în contact cu el, poate că pierd o șansă, din punct de vedere profesional, dar își păstrează integritatea. În același timp, cele oportuniste căpătă împlinirea profesională, plătind un preț al succesului. Vi se pare că este un preț prea mare, degradant, sau traumatizant chiar? Posibil.
Din acest punct de vedere, poate că ar trebui să le considerăm victime pe acele persoane care, deși erau mai bine calificate în domeniul de referință, nu au avut acces la posturile respective pentru că acestea au fost ocupate de o colegă oportunistă. Și ele sunt victime ale hărțuirii sexuale. Nu este etic, în primul rând față de competitorii tăi, ca tu să-ți creezi un avantaj strategic, dând mită, spre exemplu. Cu atât mai puțin este acceptabil ca apoi, după mulți ani, să te plângi că un funcționar corupt ți-a cerut-o, pozând în victimă. Știu, viața e grea, plină de decizii complicate, de constrângeri de diverse tipuri și dese, ori este și nedreaptă. Mai știu și că e greu să-ți păstrezi un loc de muncă, sau că poate îți doreai foarte mult acea promovare, fiecare se descurcă după posibilități și, mai ales, așa cum îi dictează conștiința. Foarte probabil, vei constata frecvent că integritatea nu este văzută mereu ca o virtute și că, mai ales într-un mediu profund corupt aceasta îți va crea prejudicii, va conduce la marginalizarea ta. Te poți gândi și că funcționarul respectiv este oricum corupt și dacă nu dai tu mită, va da altul, iar tu vei pierde. Sunt și acestea niște posibile abordări plauzibile.
Îmi exprim în mod deplin respectul față de orice femeie sau bărbat care a avut puterea să refuze hărțuirea, păstrându-și integritatea și demnitatea neatinse, în ciuda faptului că, cel puțin aparent, această conduită i-a produs un deserviciu pe moment. De fapt, despre asta este vorba în viață. Despre alegerea pe care o faci atunci când, pe lângă cea corectă, începe a se contura și o cale viciată.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Acuma paralela cu mita si coruptia mi se pare putin fortata. Ar fi valabila doar in cazul in care o angajata ofera din propria ei initiativa sex pentru a promova in cariera sau pentru alte obiective. Dar din momentul in care i se cere acest lucru, vinovat e cel care cere.
― Nikos Kazantzakis, Zorba the Greek
Și refuzul dumitale de pe terenul de basket și toată drama pe care o faci cu privire la invitația fetei mă face să mă întreb dacă nu ești gay.
Interesant punctul de vedere asupra hartuirii, dar si asocierea hartuirii cu coruptia. Ar trebui sa ne dea de gandit la modul cel mai serios cu putinta!
Sa punem problema ca nu lucrati in IT, ci intr-un mediu de nisa, si de inalta specialitate. Sa zicem, in cercetare de imagistica medicala, in depistarea precoce a sclerozei multiple (am ales chestia asta nu la intamplare, ci pentru ca am un prieten foarte bun care lucreaza in asa ceva.) Sa zicem ca profesorul care va conduce lucrarea post-doctorala, o femeie, va invita intr-o zi, in magazie. Sa zicem ca refuzati, si doamna respectiva incepe sa va dea review-uri negative, care va raman la dosar, sau sa povesteasca, la un congres sau altul, ca situatia a fost pe dos. Sunt numai cinci sau sase programe in LUME care se ocupa de acest subiect - care sunt sansele dumneavoastra de a va continua cariera? Pana cand a 'terminat' cu dumneavoastra, aceasta femeie va va distuge atat profesional cat si personal. Asta nu e #metoo?
Si astfel, ma indrept, incet incet, spre partea a doua a articolului, cea legata de paralela intre hartuirea sexuala si coruptie. Sa zicem ca aveti planuri de doctorat pentru care aveti nevoie de o anumita medie. Sa zicem ca unul dintre profesorii care stie ca aveti nevoie de aceasta medie va invita la o discutie, in biroul personal, incuie usa, si spune - Uitati ce domnisoara/domnule, daca nu...nu? Ce faceti atunci? Bineinteles ca puteti spune nu, dar profesorul respectiv este un mostru sacru al facultatii, prieten de douazeci de ani cu decanul, sau chair decanul. Ati merge la politie, dar nu aveti dovezi - in afara de cazul in care aveti prezenta de spirit uluitoare a acelei studente de la Iasi, care si-a filmat si inregistrat agresorul.
Cum rezolvati situatia? As stipula faptul ca a spune 'da' in stafel de conditii n-are a face cu coruptia mai mult decat are de-a face cu coruptia faptul ca un om va pune un pistol la tampla si spune: banii sau viata. Daca i-ati dat banii, i-ati dat spaga?
Cum rezolvati, tot in mediul academic, o situatie in care un profesor da note sistematic mai mici studentelor, ca acestea sa vina la contestatie, sa fie singure cu domnia sa, ca sa poata sa le pipaie in voie...O mangaiere paterna undeva deasupra genunchiului, chiar daca studentele ar fi imbracate in buqua, in timp ce studentei i se explica faptul ca daca indrazneste sa ceara comisie de re-evaluare, o s-o stie toata facultatea ca pe un cal breaz?
Bineinteles ca oportunismul exista, dar prevalenta sa este cunoscuta, si prezenta sa, comoda, acopera de foarte multe ori hartuirea. De unde stim ca acel coleg(a) despre care se sopteste pe la colturi ca s-a culcat cu seful/sefa a facut-o din proprie initiativa, sau pentru ca i s-a spus ca daca nu, va fi dat(a) afara, sau mutat(a) la sediul nou infiintat, exclusiv pentru el/ea, din Poiana Bargaului?
Mai jos, doamna Florescu spune foarte bine ce spune - e nevoie de o analiza obiectiva, si eu as propune urmatoarea tema: daca mecanismele de raportare si pedepsire a hartuirii sexuale ar fi ceea ce trebuie sa fie, nu s-ar reduce si oportunismul?
Sunt una dintre acele (multe) femei care nu cred ca barbatii sunt niste animale de neoprit, sau ca isi pierd brusc simtul ratiunii sau profesionalismul cand o femeie frumoasa le face avansuri, sau intra in campul lor vizual. Dimpotriva.
Sa nu transformam, deci, #metoo in altceva decat este; a pune coruptia si oportunismul pe acelasi plan cu hartuirea ne-raportata, si a ne pune intrebari despre 'integritatea' victimei este exact acelasi trend de gandire cu 'a meritat-o, avea fusta scurta' sau 'pantalonii stransi.' Si nu e OK defel.
PS.
Singura experienta de tipul #metoo pe care am fost aproape de a o avea vreodata a fost cea descris mai sus, a notarii sistematice mai mici. O colega de grupa care se stia foarte buna la materia respectiva a primit o nota socant de mica; a contestat. A iesit de acolo in lacrimi si mi-a zis, uite ce mi s-a intamplat, nu intra, ca ti se intampla si tie. Si n-am intrat.
Cand ne-am adunat, toate fetele/femeile care il aveau pe profesorul respectiv (nu era greu, era o scoala 'de baieti', anume, Politehnica), am discutat si am stabilit ca e o experienta consistenta, indiferent daca eram studente de 10 sau de 4, si am depus plangere la decanat.
Unde am fost chemate, tot in grup, si ni s-a spus ca asa e domnul X, mai afectuous, si ca oricum, nu-l avem profesor decat un semestru. Fain raspuns al autoritatii, nu?
Daca nu am fi fost mai multe, la stilul #metoo, poate ca am fi cazut, singure, in capcana, si ne-am fi pierdut, nu-i asa, integritatea...
Si prostituatele tot din necesitate se vand. Depinde de fiecare dintre noi unde stabilim granita necesitatii peste care nu putem trece. Pentru unii necesitatea inseamna simpla supravietuire, pentru altii o cariera stralucitoare etc. Cand judecam oportunismul si integritatea, unii dintre noi au in vedere si necesitatea. De exemplu, este necesar sa fii vedeta la Hollywood?
Si, nu nu sunt in nici un fel homofoba. Dimpotriva.
Ca sa imi simplific argumentele: Este un medic care isi conditioneaza actul de vindecare de niste bani in buzunarul halatului vinovat in aceeasi masura ca persoana disperata care are nevoie de acel act medical?
Sa zicem ca aveti un copil in coma la unitatea de terapie intesiva a unui spital. Orele de vizita, in care v-ati putea schimba singur copilul de scutec sunt doua pe zi. Daca asistenta vrea 100 de lei ca acel copil sa nu putrezeasca in propriile fecale vreme de 22 de ore, ii dati sau nu? (Eu am dat, nu era al meu, era un nepot, dar si mama lui a dat, si tatal a dat... probabil ca suferim cu totii la capitolul morala si integritate...)
Si, ma repet, daca cineva va pune un pistol la tampla si zice banii sau viata, daca ii dati portofelul, ii dati spaga, sau va salvati viata?
Ma rog sa nu va gasiti niciodata in situatiile respective, dar singura paralela reala este faptul ca atunci cand una dintre parti nu are nici o cale de a-si salva viata, persoana iubita, cariera, munca (da, munca, pentru ca un doctorat facut pe bune e munca, si ia multi ani) este faptul ca persoana care are puterea stie ca victima n-are cale de scapare. Nu are cui sa spuna. Nu are ce sa faca.
Vi se pare corect sa atacam, pe dupa colt, integritatea victimei, si sa dam la o parte faptul ca nu are, cel putin, in Romania, nici o metoda reala de a refuza abuzul autoritatii? La spital, la scoala, la tribunal, la serviciu?
Cam asta era argumentul.
Ce conteaza ca ai muncit o viata ca sa ajungi acolo unde esti? Nu cel care te invita sa ii faci un masaj 'nevinovat' e lipsit de integritate, tu esti. Nu cel care iti da o nota mai mica numai ca sa aiba placerea unui plic in buzunar sau a unei maini acolo unde nu e dorita e lipsit de integritate, tu esti.
Ce conteaza ca ai trei copii acasa, si ca daca vrei sa le trimiti bani de scoala, patronul te mai violeaza din cand in cand?
Te judecam pe tine primul/prima. Tu esti de vina, ca ai dat. Ca ai dat voie. Ca ti-ai dorit sa obtii ceva pentru care ai muncit.
Stimată doamnă, ați muncit vreodată fără să fiți atașată de rezultatul muncii dumneavoastră?
Încercați, e eliberator!
Si aici vorbesc despre efort depus de placere, nu efort depus in constructia unei cariere, sau a unei slujbe care va pune paine pe masa.
Nu stiu daca lui McKayla Maroney (gimnasta foarte necajita ca a luat argint in fata Simonei Amnar la sarituri in 2012, la Londra) i-ati spune ca sa muncesti de la sase ani ca sa fii abuzata de medicul propriei echipe de la 13 ani pana la renuntarea la cariera: pai, nu ti-a placut sa faci gimnastica? Nu era nevoie, cand a inceput abuzul (chit ca nu iti dadeai seama ca e abuz) puteai sa te opresti. Ce, iti trebuiau medalii Olimpice? Nu a fost eliberator sa iti piezi copilaria si adolescenta?
Stiu ca subiectul e trecut, dar, serios ./facepalm
Ca Sisif, suntem sortiți să urcăm un deal împingând o stâncă uriașă care la un moment dat se va rostogoli peste noi la vale. Și dacă nu ne omoară, cazna este reluată. Sau poate nu, unii își pierd mințile sau cad în depresie și se sinucid. Depinde cât de atașați au fost de rezultatul caznei lor.
Chiar dacă nu puteți înțelege de ce, există oameni dispuși să lase stânca să se rostogolească peste ei decât să-și altereze principiile după care trăiesc. Și o iau de la-nceput, no fuss.
PS. A da șpagă la medic nu este echivalent cu a da șpagă unui polițist când treci pe roșu, de exemplu. Este mai mult o plată informală.