Mirela Nemțanu, CEO Hospice Casa Speranței, despre cazul Dumbrava: „Statul este principalul vinovat. Dar soluția nu este să evităm regulile”

sursa foto: Inquam Photos

Invitată în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, Mirela Nemțanu, CEO Hospice Casa Speranței, a vorbit despre Viorel Pașca și cazul Dumbrava.

Întrebată cum privește acest caz, prin prisma unui expert în îngrijire paliativă, Mirela Nemțanu a răspuns: „În ultimii 10 ani (n.a. de când conduce Hospice Casa Speranței), noi am avut grijă de peste 45.000 de oameni, deci pot să spun că am văzut extrem de multe persoane aflate în situații vulnerabile, extreme, terminale. Am vorbit cu mii de oameni, mii de aparținători ai familiilor lor și cred că, mai departe de emoția justificată cauzată de acest caz, cred că trebuie să dăm un pic un pas în spate și să ne întrebăm cu toții un lucru foarte relevant, din punctul meu de vedere: cine are grijă de acești oameni care nu mai pot să aibă grijă de ei singuri?

Că sunt oameni care ajung la Hospice sau în alte locuri. Cine are grijă de oamenii cei mai vulnerabili din societate? Și cred că toți suntem de acord că, în orice societate democratică, răspunsul este unul singur: statul. Statul are, constituțional, obligația să apere activ viața și drepturile fiecărui om, indiferent că persoana aceea este într-o situație disperată, este un caz medical, social. Statul are răspundere indiferent dacă știa de existența anumitor așezăminte, precum cel menționat, sau nu.

Oricum, aici situația este clară: statul nu numai că știa, statul încuraja funcționarea lor (n.a. azilelor de la Dumbrava), pentru că trimitea pacienți și a trimis, de-a lungul anilor, o grămadă de persoane. Deci răspunderea aparține, clar și indubitabil, statului.

Dar cred că, în egală măsură, răspunderea aparține și persoanei, entității private sau non-guvernamentale, care decide să ia în grijă pe cineva. Cele două nu se exclud, pentru că acum văd în spațiul civil o foarte mare divizare în două direcții: o direcție care spune că trebuie să se funcționeze în cadru legal, mai ales serviciile medicale și sociale. Și o altă direcție, care spune: da, dar făcea bine, ajuta acei oameni, pe care societatea nu-i băga în seamă.

Și cred că ambele tabere pleacă de la emoții legitime - pentru că da, în momentul în care vedem o persoană care este uitată de societate, dată afară din orice sistem, trebuie să apreciem compasiunea cuiva care a avut grijă de acea persoană. Dar compasiunea nu e suficientă, compasiunea trebuie completată cu responsabilitate.

Nu am fost acolo, nu am fost niciodată în Dumbrava, nu îl cunosc pe domnul Pașca, nu vorbesc din perspectiva unui om care a văzut cu ochii lui ce s-a întâmplat sau ce se întâmplă acolo. Vorbesc din perspectiva unui om (...) care lucrează în domeniul îngrijirilor paliative.

Și ce pot să spun este că, mai presus de compasiune, de blândețe, de bunătate - atribute care au fost foarte mult vehiculate acum în spațiul public și pe care este normal să le apreciem - mai presus de asta, trebuie să existe răspundere. Pentru că, cu bunătate și cu blândețe ni s-au arătat imagini foarte frumoase, pe care nu le contest. Și e foarte bine că au existat condiții decente de îngrijire.

Dar, mai presus de atât, există o răspundere. Oricine ne-a trecut vreodată pragul și a ajuns fie pacient, fie aparținător în serviciile noastre (n.a. la Hospice Casa Speranței), știe că toate serviciile pe care le oferim vin însoțite de foarte multă compasiune, foarte multă grijă, foarte multă decență.

Dar asta nu exclude profesionalismul, nu exclude îngrijirea responsabilă”.

Mirela Nemțanu: Grija există în foarte multe locuri, însă grija nu știe să intervină când pacientul are o insuficiență, o infecție, o escară

Întrebată ce s-ar fi întâmplat cu bolnavii de la Dumbrava, dacă ei ar fi „rămas pe stradă” în cazul în care nu ar fi fost îngrijiți în azilele respective, Mirela Nemțanu a răspuns: „Cred că aici trebuie să avem foarte mare grijă, pentru că standardul nu e strada. Standardul ar trebui să fie dreptul fiecărui om de a fi îngrijit cu decență și cu profesionalism (...)

Din ce am înțeles, din informațiile vehiculate în spațiul public, acolo veneau foarte multe persoane uitate de societate: oameni ai străzii, oameni aflați în situații grave medicale, fizice sau psihice. Unii veneau, unii erau trimiși. Și într-adevăr, un alt aspect important, nu trebuie să uităm de responsabilitatea statului. Statul a participat nu ca spectator, ci a fost activ implicat în funcționarea acestui centru.

Revenind la întrebare, de ce e nevoie de licențiere? Pentru că (...) înseamnă o responsabilitate, înseamnă personal calificat, înseamnă oameni instruiți. Pacienții care veneau acolo nu erau simpli oameni, erau pacienți. Un pacient trebuie să primească tratamentul corespunzător, monitorizarea corespunzătoare.

Spuneam de grijă, de compasiune, care există în foarte multe locuri (...). Dar grija nu știe să intervină în momentul în care pacientul are o insuficiență respiratorie sau o infecție, nu știe să trateze o escară. Ai nevoie acolo de profesioniști, care știu cum să trateze rana, știu cum să administreze un medicament.

Și în spatele fiecărei licențieri, de fapt în spatele fiecărei hârtii, este o răspundere. Atenție, eu aici nu vreau să apăr nici ideea de licențiere obligatorie, nici de stat. Știu ce înseamnă să licențiezi un serviciu, știu cât de greu este, știu cât de multă muncă presupune, cât de multă birocrație, cât de greu este să găsești persoanele care să facă aceste lucruri. Știu lucrurile acestea, dar niciodată nu mi-am pus problema să nu le facem. Sau să funcționăm în afara legii.

Pentru că, de fapt, fiecare licență înseamnă o răspundere în spate și apără dreptul pacientului de a primi îngrijirea de care avea nevoie. Altfel, rămânem la latitudinea înțelegerii personale a unei persoane pe care ne-am dori să o calificăm ca fiind o persoană bună - și nu vorbesc de domnul Pașca, vorbesc la modul general.

Și cred că aici este esențial să avem în vedere că legea, până la urmă, trebuie să apere exact aceste persoane vulnerabile, care nu se mai pot proteja singure și care poate nu au șansa să dea de un om bun, care are bune intenții. Și atunci cadrul legal trebuie să protejeze omul și, cum spuneam, să asigure primirea îngrijirii corespunzătoare”.

Distanța de la teorie la practică în cazul îngrijirii paliative: „Sunt foarte multe goluri, însă soluția nu este să evităm regulile”

Confruntată cu ideea că aceasta este „teoria”, în timp ce practica arată că statul furniza așezământului de la Dumbrava persoane „pe bandă rulantă”, Mirela Nemțanu a fost întrebată dacă a fost mai bine sau mai rău pentru persoanele vulnerabile că au fost trimise la azilele conduse de Viorel Pașca.

„Întrebarea este foarte bună și cazul Dumbrava cred că reflectă realitatea din societatea noastră, pe care o știm cu toții: sunt foarte multe goluri. Că vorbim de sistemul medical, că vorbim de sistemul de asistență socială, sunt foarte multe goluri care sunt umplute de fundații, de asociații private (...)

Eu nu am fost acolo (n.a. pentru a vedea dacă oamenii de la Dumbrava au fost chinuiți). Nu știu ce s-a întâmplat, eu pot să vorbesc din perspectiva cuiva care vede oameni în astfel de situații. Oamenii aflați în aceste situații nu ajung de bunăvoie în aceste situații extreme, nici pe stradă, nici în situații terminale, nici cu răni, cu escare, cu lucruri pe care în mod evident le aveau, săracii oameni care fuseseră acolo.

Deci este evident că nu e o situație pe care cineva și-a dorit-o. Niciunul dintre oamenii care erau acolo nu cred că nu și-ar fi dorit să fie acasă, bine, sănătos, fericit (...) Dacă aveau casă, exact.

Dar, cum spuneam, asta nu exclude nici răspunderea statului, în primul rând, și nici răspunderea operatorului. Ziceam că sunt foarte multe goluri, iar Dumbrava este exemplul unui gol imens care există în societatea românească. Dar soluția nu este să evităm regulile, ci să găsim soluții să umplem golurile”, a spus CEO-ul Hospice Casa Speranței.

Cât de greu este de autorizat un centru precum cel de la Dumbrava?

Confruntată cu ideea că, pentru a-și duce azilul în legalitate, Viorel Pașca s-ar fi „sufocat în acte, avize și autorizații”, CEO-ul Hospice Casa Speranței a răspuns: „Nu este ușor, nu este ușor (n.a. să autorizezi un astfel de centru). Și aici, într-adevăr, legea care funcționează în România, fie că este pe partea de asistență socială, fie că este pe partea medicală, este învechită și nu este făcută pentru protejarea pacientului, ci pentru protejarea statului sau instituțiilor de orice răspundere.

Supraîncărcare cu hârtii, suprabirocratizare - cum am zis, (n.a. licențierea) nu este orientată către pacienți. Deci ușor nu ar fi fost. Dar nu este imposibil. M-am uitat de curiozitate un pic în spațiul acesta, care acum este inflamat de subiectul Dumbrava, am văzut foarte multe opinii, dar am urmărit și opiniile colegilor mei din societatea civilă, colegi care acționează în zona asistenței sociale, de la noi, colegi din zona medicală.

Vorbesc de zona de ONG-uri, unde este și mai greu de autorizat, pentru că nu dispunem de toate resursele financiare de care dispune un privat, nu dispunem de toate clemențele de care dispune un sistem public. Aș îndrăzni să spun că zona de ONG-uri este poate cea mai dur controlată și supra-birocratizată din tot ce înseamnă zona aceasta de servicii esențiale.

Și de curiozitate am urmărit și opiniile colegilor mei și toți sunt de acord că, într-adevăr, e greu să licențiezi un serviciu. Dar toți au fost de acord că serviciul trebuie licențiat (...) Este într-adevăr greu, presupune costuri suplimentare, eforturi suplimentare, dar se înțelege că ai nevoie de un cadru care să reglementeze anumite atribuții și responsabilități”.

Întrebată dacă nu cumva statul impune ONG-urilor și entităților private reguli pe care el însuși nu le respectă, Mirela Nemțanu a răspuns: „Vorba cu ocaua mică s-a inventat la noi, e o vorbă populară atât de bine implementată, care are legătură exact cu ceea ce ați spus. Pentru că, de multe ori, noi vedem dublul standard. Într-adevăr, dacă mergem într-un spital public, s-ar putea să fie zeci de motive pentru care ar trebui închis pe loc.

Clemență nu găsim, când suntem noi verificați sau centrele de bătrâni sau centrele de zi sau alte locuri de suport social sau medical. Cum am spus, clemență nu găsim. În schimb, soluția nu e să scădem standardele. Soluția e să lucrăm cu autoritățile, să îmbunătățim legislația, să o schimbăm, astfel încât să fie mai accesibilă, mai orientată către pacient, mai ușor de îndeplinit. Dar nu să o evităm”.

Mirela Nemțanu: „În acest caz, statul este principalul vinovat”

Întrebată dacă un om de bună-credință ar fi putut să se autorizeze în cei 20 de ani de activitate, Mirela Nemțanu a răspuns: „Evident, evident că da. Aici răspunsul este foarte clar și, strict pe acest subiect, al autorizării, discuția nici nu trebuie să ajungă la discuție de fond, dacă ar urma un demers juridic. S-ar opri în camera preliminară, ca să zic așa. Aici, răspunsul este evident da.

Autorizarea se putea face, dacă nu s-a făcut, nu sunt eu în măsură să spun de ce nu s-a făcut. Dar revin, autorizarea nu este doar o hârtie de pus pe perete și atât. Înseamnă, în spate, niște protocoale pe care suntem obligați să le respectăm, niște standarde. În cazul în care se întâmplă complicații, există niște proceduri care îți spun ce să faci. În cazul în care se stinge cineva, există o documentare care documentează și poate dovedi în orice moment ce s-a întâmplat în acel caz.

Pentru că toate bunele intenții nu înlocuiesc realitatea despre care vorbim: vorbim de cazuri grave, foarte grave, cazuri terminale, care presupuneau un nivel de calificare existent”.

Întrebată dacă, în cazul din Bihor, statul român, spitalele, poliția au încălcat legea, Mirela Nemțanu a răspuns: „Din punctul meu de vedere, în acest caz, statul este principalul vinovat. Pentru că, așa cum am spus (...), statul este principalul apărător al drepturilor persoanelor vulnerabile, ceea ce nu s-a întâmplat în acest caz.

Mai mult, cu bună-știință, statul a întreținut existența unui centru ilegal, care avea cele mai bune intenții, asta nu pot să contest. Deci statul este principalul răspunzător. Și din cauza asta, sper să vedem mai departe - pentru că în spatele fiecărei persoane care a fost trimisă (n.a. în centru), a fost cineva, un lucrător de la primărie, de la un spital public, cineva care a semnat ca un om să ajungă acolo.

Și sper ca și acele persoane să fie tratate cu aceeași seriozitate și cu aceeași atenție la toate acțiunile făcute de ei, așa cum este și cazul prestatorilor de îngrijire”.

Întrebată dacă știe ce s-a întâmplat cu oamenii evacuați de la Dumbrava și dacă a fost sunată să primească la Hospice o parte din acești oameni, Mirela Nemțanu a răspuns: „Noi avem două spitale - unul la Brașov și unul la București -, în care întâmplător, de-a lungul anilor, am avut oameni din toate județele țării. Nu am avut niciodată solicitări de acolo (n.a. de la Dumbrava).

Nu avem nici în acest caz solicitări privind oamenii care au fost evacuați de acolo. Nu cred că administrarea felului în care s-a făcut această evacuare a fost gândită bine, pentru că s-a făcut într-o manieră foarte abruptă, pur și simplu, față de niște oameni care erau deja cu probleme fizice, psihice.

Cred că ar fi trebuit să fie administrat altfel cazul acesta și cred că, în acest caz, așa cum statul a știut să trimită pacienți acolo, cred că statul ar fi trebuit să fie mult mai concentrat pe susținerea operatorului în a intra în legalitate. Asta cred că ar fi fost o soluție mult mai bună. Pentru că faptul că există niște goluri în societate, care sunt acoperite de fundații, nu e un lucru atipic, există în toate societățile acest lucru.

Dar trebuie să existe o colaborare și la bine, și la rău, nu doar statul să deverseze ceea ce el nu poate să facă”.

Unde au ajuns oamenii ridicați de la Dumbrava. „Au fost plasați în diverse locuri care nu oferă îngrijire pe termen lung”

Întrebată totuși unde au fost duși oamenii ridicați de la Dumbrava și cum de „brusc s-a găsit loc pentru 400 de oameni”, Mirela Nemțanu a răspuns: „Este o întrebare foarte bună, pentru că foarte mulți ajungeau acolo fiind dați din spitale, de-a lungul vremii, nu doar acum.

Și aici e o problemă pe care ani de zile statul a ignorat-o: ce se întâmplă cu oamenii care ies din spitale? Acolo intervine îngrijirea pe termen lung. Eu nu am auzit niciodată o strategie dedicată îngrijirii pe termen lung. Pentru că acești oameni, acum, înțeleg că au fost plasați în diverse locuri, dar care nu oferă îngrijire pe termen lung. Deci ei din nou vor ajunge, destul de repede probabil, în situația în care vor fi iar pe stradă, iar nu va avea nimeni grijă de ei.

Din ce am înțeles, nu știu cazuri concrete, dar din ce am citit în spațiul public, soluțiile găsite acum au fost efectiv să rezolve scurt, o perioadă rezidențială, pe termenul următor. Nu aceasta este soluția. Și cred că aici statul ar trebui să analizeze un pic mai atent - nu doar statul, până la urmă și toți profesioniștii - care sunt soluțiile de îngrijire pe termen lung care există în România și cum vom face cu toții față la ceea ce va urma.

Pentru că ne uităm un pic în jur și vedem că problemele sociale sunt tot mai grave: oamenii rămân fără serviciu, populația îmbătrânește, foarte mulți dintre oamenii bolnavi sunt singuri pentru că copiii le-au plecat în afară. Există o presiune pusă pe sistemul de asistență socială din România, care va crește, va crește foarte mult în următorii ani.

Iar statul nu are soluții pentru așa ceva”.

Hospice Casa Speranței a ajutat anul trecut 5.897 pacienți. Cererea este de 30 de ori mai mare

Ulterior, în cadrul emisiunii, Mirela Nemțanu a vorbit despre activitatea Hospice Casa Speranței. Ea a precizat că, în anul 2025, instituția a ajutat 5.897 de pacienți - în cele 2 spitale și 4 centre deținute -, în condițiile unei cereri de 184.000 de pacienți.

CEO-ul Hospice a precizat că, în cazul zecilor de mii de pacienți care nu ajung să beneficieze de îngrijire paliativă în România, scenariul este unul „de coșmar” - fie în familii depășite de situație, fie în centre nepropice. „Din păcate, statul nu oferă pentru acești oameni nicio variantă”, a spus Mirela Nemțanu.

Aceasta a precizat că, la Hospice Casa Speranței, îngrijirea fiecărui bolnav costă 1.400 de lei pe zi, din care statul subvenționează doar 278 de lei, sub 20% din costul real.

„Deci problema este că atât sistemul de sănătate, cât și sistemul de asistență socială - pentru că la Dumbrava vedem o combinație a celor două - sunt critic sub-subvenționate. Și de acolo pleacă extrem de multe probleme”, a spus Mirela Nemțanu.

În finalul emisiunii, CEO-ul Hospice Casa Speranței a precizat că, în opinia sa, „Dumbrava nu este un caz izolat” și că statul ar trebui să reconfigureze întreg sistemul de îngrijire paliativă.

„Cred că este important să ne uităm și la precedentul pe care l-am putea crea. Pentru că, dacă plecăm de la premisa că bunele intenții sunt suficiente, atunci cine decide mâine care sunt acele bune intenții și ce vom scoate în afara legii sau nu? (...)

Cred că nu contează doar să faci bine, contează și cum faci bine. Trebuie cumva să te asiguri că omul vulnerabil, care poate a dat de cineva cu cele mai bune intenții, dar mâine merge în altă parte, unde poate nu sunt acele bune intenții... Deci trebuie să existe un cadru care să reglementeze”, a conchis Mirela Nemțanu.

Emisiunea „În fața ta” de la Digi24, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, poate fi urmărită sâmbăta și duminica, începând de la ora 14.00.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp