Când am văzut clipul Taxi, nu mi-aș fi imaginat că va provoca, la scurt timp după apariția sa, un val de furie și va lăsa în aer fum de carte arsă.
Ce face în fond piesa al cărei refren, „Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici”, i-a determinat pe unii să sară ca arși și să o desființeze în doi timpi și trei mișcări pe tastatură?
Spune o istorie cu înveliș nou, dar cu miez vechi, un miez care precede cultura scrisă. Să ne amintim de poveștile populare, în care Dumnezeu și Sfântul Petru umblă în haine sărmane prin lume și găsesc adăpost, hrană și dragoste în bordeiul săracului, nu în casa frumos zidită a bogatului.
De legendele în care divinitatea este manifestă în cele mai umile locuri de pe pământ și îmbracă cele mai umile straie omenești. De basmele culte în care bogățiile se găsesc pe fundul celei mai mici și mai amărâte lădițe, nu sub capacul celei mai mari și mai frumoase. Generații întregi de oameni fără știință de carte sau cu foarte puțină știință de carte au transmis mai departe copiilor lor acest tip de poveste extrem de simplă, care vorbește despre supremația spiritului în fața chestiunilor materiale.
Trăim într-o eră în care imaginația împinge pe zi ce trece mai departe granițele ficțiunii, iar știința granițele cunoașterii. De la literatură până la serialele SF, de la jocurile video până la lungmetrajele produse în laboratoarele video, avem zilnic nenumărate vehicule către universuri sofisticat închipuite. În planul realității, întreaga cunoaștere umană ne este la un clic distanță. Cercetătorii dispun astăzi de instrumente atât de performante, încât au putut detecta ecourile unui eveniment cosmic petrecut la distanță de 1,3 miliarde de ani lumină. Suntem mai liberi decât oricând să aflăm, să știm, să ne imaginăm, să fim. Știm și putem, ca oameni de rând, mult mai mult decât marea majoritate a înaintașilor noștri.
Și, cu toate acestea, în anul de grație 2016, am ajuns să ne isterizăm în fața unei povești banale, fie ea și satirică, iar ficțiunea provoacă în spațiul non-ficțiunii o furie ce amintește de zonele lipsite de lumină ale lumii și ale istoriei. De perioadele și locurile în care s-au ars cărți și s-au ucis oameni. După apariția piesei „Despre smerenie”, cineva a ars o carte. Dar mulți alții i-au ars, la nivel imaginar, pe cei care apar în clip pe rugul simbolic al oprobriului public.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp





Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
2. Pretindem că suntem informați dar nu mai putem ține minte niciun număr de telefon. A, avem tehnologia la dispoziție, dar tehnologia e dependentă de energie. Dacă se va întâmpla un șoc electromagnetic în sistemul energetic sau un colaps major, mai facem selfiuri doar 3-4 ore și gata și cu tehnologia și click-ul distanță.
Am folosit tehnologia pentru consum, și e foarte bine, dar cercetarea a rpmas eterna cenușărească și în Occidentul atât de adorat. Da, chiar și NASA se confruntă cu tăieri de fonduri. În schimb proiectul de cerctare pentru un avion militar multirol (adică celebrul F35) se ridică la o investiție de peste 200 de miliarde de dolari.
Vroiam să spun că omenirea nu a evoluat în sens constructiv, emoțional, unitar.
Avem acum, în a doua decadă a secolului 21, atentate cu bombă ale unor ultrareligioși care nu suportă să vadă femei cu capul descoperit. Cine s-a dezvoltat? Occidentul?
Occidentul se află într-o criză de repere morale și simbolistice. Mersul la mall sau la supermarket nu poate fi o religie și nici o formă de cult. Shoppingul pe Internet în niciun caz. Masajul în scaunele mașinii sau deschiderea portbagajului printr-un semn cu piciorul , iarăși înseamnă altceva.
Eu cred că nu e rost de niciun conflict între fervenții creștin-ortodocși și creștin-liberalii care apără clipul muzical. Este o idee drăguță și chiar o propunere.
Biserica va face ce dorește cu Catedrala aceea. Poate să o lungească peste Palatul Parlamentului. Poate că, Catedrala, odată construită, cu înălțimile ei, cu arcadele nesfârșite va isca acel sentiment de emoție, pace și comunicare cu Dumnezeu pentru unii credincioși . Altora poate nu le va spune nimic, chestie de fire, de emotivitate și senzoriabilitate. Alții se vor simți în comuniune cu Dumnezeu în bisericile mici.
Nu cred că e vorba de conflict ci doar de două opinii care trebuie respectate. E vorba de noi, și de fiecare în parte.
În rest, n-am nicio problema: catedrala neamului e doar business.