Românii muncesc în medie peste 40 de ore de săptămână, cu toate că există diferențe între angajații la stat și cei din sectorul privat. Republica continuă seria de materiale despre diferența între sectorul public și cel privat în ceea ce privește atitudinea față de muncă, iar în interviul de azi, profesorul universitar de economie Bogdan Glăvan spune că zicala „Timpul trece, leafa merge, noi muncim cu spor” este încă valabilă în bună măsură în entitățile publice.
Sunt românii „campioni” la fentat munca?
Nu. Cu o medie de peste 40 de ore lucrate săptămânal, salariații din România sunt aproape de vârful clasamentului european. În majoritatea țărilor europene salariații muncesc mai puțin.
Cât de mare este discrepanța între stat și privat în ce privește atitudinea față de muncă?
Nu cunosc o statistică și nu știu cât de relevantă ar fi, deoarece contează și calitatea muncii (unii pot face „ore suplimentare” doar de formă). În general, acolo unde salariul este independent de productivitatea muncii, omul nu este stimulat să își dedice multă energie și efort pentru a munci. De aceea, constatarea din timpul comunismului „Timpul trece, leafa merge, noi muncim cu spor” a devenit proverbială și este valabilă încă în bună măsură în entitățile publice (administrație, companii de stat).
Contează, desigur, și specificul sectorului și tipul conducătorului instituției. Personal, am cunoscut oameni harnici și în administrația publică. La fel de adevărat este că și în sectorul privat tentația de „a trage chiulul” este la fel de mare, atunci când patronul sau managerul nu te observă. Însă în sectorul privat există mecanisme prin care acest comportament este diminuat, ținut sub control.
E mai bine să fii bugetar sau să lucrezi în privat în România anului 2024?
Depinde. După cum știm, anumite sectoare publice au fost „vânate” de tineri deoarece cariera respectivă le aduce nu neapărat o muncă lejeră, cât beneficii pe care nu le pot avea în sectorul privat (pensie specială, de exemplu). Însă sunt și cazuri când oamenii din sectorul privat nu se înghesuie să lucreze la stat. Așa stau lucrurile, de pildă, pentru funcțiile de decizie din marile entități publice.
Motivele acestei șovăieli sunt, pe de o parte, politizarea funcțiilor – care face ca cei care le ocupă să trăiască tot timpul sub spectrul demiterii/înlocuirii – și, pe de altă parte, nivelul mic al venitului în comparație cu cel din sectorul privat.
Din altă perspectivă, cu siguranță bugetarii care lucrează cu publicul (fie la ANAF, fie în spitale) nu au o muncă ușoară. În sectorul privat, indiferent de postul ocupat, ești stimulat să muncești, deoarece știi că vei fi recompensat în funcție de cât muncești sau de cât contribui la creșterea vânzărilor.
Cât costă România din punct de vedere economic o zi liberă acordată de Guvern?
Este foarte speculativ să încercăm să facem o evaluare. Dacă guvernul decretează 10 zile libere, de exemplu, nu înseamnă că producția noastră anuală scade în mod proporțional. Este foarte posibil ca o parte din această producție să fie recuperată prin mecanismele naturale, de ajustare, care funcționează în societate.
Mai simplu spus, poate oamenii muncesc mai mult știind că urmează niște zile libere. Este foarte speculativ să spunem că, de exemplu, dacă guvernul ar decreta ziua de muncă de 7 ore, atunci PIB-ul României ar scădea sau că ar scădea proporțional; invers, dacă guvernul ar decreta și sâmbăta zi lucrătoare, atunci PIB-ul României ar crește cu o cincime, adică cu 20%! Acest lucru este evident fals. Pe de altă parte, decretarea unor zile libere presupune costuri pentru numeroși antreprenori.
Ce înseamnă ziua liberă la nivel social?
În ultimele secole durata muncii a tot scăzut. În sec. XVIII-XIX oamenii munceau între 12-16 ore pe zi, 6 zile pe săptămână. Apoi ziua de muncă s-a scurtat. Apoi săptămâna de lucru s-a scurtat.
Acum se vorbește de scurtarea în continuare a săptămânii de muncă sau de reducerea zilei de muncă. Aceasta este tendința firească, pe fondul creșterii productivității care duce la satisfacerea din ce în ce mai bună a nevoilor clasice ale oamenilor, nevoi care sunt înlocuite cu alte dorințe, inclusiv cu dorința de a avea timp liber, de a călători etc.
Exact în această dinamică se înscrie și „ziua liberă”. Politicienii decretează zile libere știind că vin în întâmpinarea unei dorințe a societății; desigur, dacă ei ar decreta jumătate de an liber, nimeni nu i-ar asculta.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.