Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Mitul diplomelor și al anilor de experiență: cine se luptă cu prejudecățile - candidații sau angajatorii?

angajare - Getty

(Foto Guliver/Getty Images)

Ai crede că la cât de expuși sunt la informație (și știu, deci, ce se întâmplă pe piața muncii și cât de căutați sunt de angajatori) cei foarte tineri ar avea mai multă încredere în ei. Ai crede același lucru și când te întâlnești cu ei la interviurile de angajare, când par să știe foarte clar ce, dar mai ales, cât de mult vor. Și cât li se cuvine.

Și, totuși, când îi iei la bani mărunți descoperi o listă lungă de insecurități pe care le au. Unele sunt, evident, doar niște pretexte pentru a amâna cât mai mult momentul în care vor intra, pe bune, pe piața muncii și vor trebui să justifice prin rezultate fiecare leu câștigat. Dar altele sunt frici autentice, născute din realități care erau valabile acum 10-15 ani, dar pe care nu apucă să le transforme în mituri tocmai pentru că nu au curaj să se lupte cu ele.

Rareori am auzit tineri care să nu se plângă de faptul că ”life is not fair” pe piața muncii: cum să aibă experiență dacă abia și-au terminat studiile? Cum să-și ”intre în pâine” dacă nu i-a învățat nimeni? Cum să poată spera la un job bine plătit dacă flerul le-a spus că studiile nu au, până la urmă, nicio valoare și că, mai peste tot, oamenii de succes sunt arhetipul self made man-ului, care a crescut din talentul și inspirația pe care le-a avut. Dar că, și așa stând lucrurile, angajatorii îți numără în primul rând anii de experiență și abia apoi se uită la potențialul pe care îl ai. Din păcate, majoritatea uită că inspirația trebuie infinit depășită de transpirație. E o rețetă clasică: la 1 gram de inspirație adaugi 99 de grame de transpirație și amesteci până la omogenizare.

În fața acestor întrebări pe care și le pun, cum ar putea să se uite cu optimism la viitorul lor? Îmi imaginează că fiecare ”da” pe care îl vor primi de la un angajator va fi urmat de multe ”dar”-uri și, atunci, ce rost mai are să se mai zbată?

Cumva, și angajatorii poartă partea lor de vină. Nici ei (deși sunt din ce în ce mai multe cazuri care fac pași în direcția asta) nu spun clar și răspicat că și-au schimbat abordarea față de angajați. Nici ei nu spun încă, pentru toate urechile că ”da, e ok să nu ai diplomă de facultate pentru jobul ăsta. Important e să ai atitudinea corectă și să vrei să înveți. Te ajutăm noi”. Sau că ”uită de ăia 2 ani de experiență obligatorie care se cereau acum un deceniu. Te învățăm noi ce trebuie să știi. Dar trebuie și tu să-ți dorești”. 

Pentru că, da, piața chiar s-a schimbat în sensul ăsta. Nici nu mai contează că schimbarea a venit pentru că angajatorii nu au mai avut de ales, de la un punct încolo, de când candidații au început să vină din ce în ce mai greu. Contează doar că se întâmplă. E adevărat că nu au fost, poate, clari cu toată lumea că astăzi mai importantă este atitudinea decât aptitudinea. Și, da, ar trebui comunicat mai explicit mai ales pentru acele categorii de candidați care nu au suficientă încredere în ei - și aici mă refer la cei foarte tineri și la cei care au trecut de 45 de ani.

În mod realist, problema angajatorilor nu este nivelul de studii sau de experiență al unui candidat. O spun mai toți antreprenorii, chiar dacă sună dur și foarte neplăcut: e grav că din cei 230.000 de copii care au intrat în clasa I în anul 2004, doar 35% au ajuns să ia Bac-ul. Dar și mai grav este că 40% dintre elevi sunt și analfabeți funcționali. Poate știu ce se predă din manuale (din păcate, multe încă neadaptate la ce se întâmplă acum, în lume), dar puși în fața realității se blochează. Inclusiv faptul că doar 35% dintre elevi trec de examenul de Bacalaureat spune ceva. Pentru că mulți ajung în situația asta nu ca să se dedice unui scop mai mare și mai nobil, ci pentru că, pur și simplu, nu vor mai mult.

De altfel, suntem și țara în care se investește cel mai puțin în învățarea continuă. Cei mai mulți dintre noi nu au niciun interes să se dezvolte după ce termină școala sau după ce s-au angajat. Doar 0,9% dintre români investesc în formarea lor continuă. Suntem pe ultimul loc în Europa, arată Eurostat, la o distanță uriașă față de Suedia, spre exemplu (prima țară din top), unde ponderea celor care își continuă formarea pe tot parcursul vieții ajunge la 29,2% și chiar și față de media europeană, care este de 11,1%. Mai ales în condițiile în care există acum atât de multe soluții de învățare.

Iar asta, da, din perspectiva angajatorilor, nu e ok. Și nu ar trebui să fie nici din a noastră. Abia aici vine problema pe care o au angajatorii cu candidații și mentalitatea pe care se luptă să o schimbe. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Parerist check icon
    "230.000 de copii care au intrat în clasa I în anul 2004, doar 35% au ajuns să ia Bac-ul"
    CEEEEE??????
    • Like 0


Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult