Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Saltul în gol de la corporatist la antreprenor sau de ce ultimul nu face binging pe Netflix

Clădire de birouri Grozăvești

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Știți glumele acelea (slavă Domnului că le aud din ce în ce mai rar și că tot mai puțini oameni râd la ele) despre corporatiștii – corporatriști? Sigur le știți. Toată lumea le știe. Și, multă vreme, au funcționat ca o mantră a celor care voiau, cu orice preț, să se disocieze de regulile și practicile din corporații. De meeting-urile din fiecare luni și Google Calendar, de mersul până în biroul plictisitor din Pipera și birourile open space. De cererile de concediu și de casual Friday. De romgleză și de Secret Santa, la petrecerea de Crăciun. Și, mai mult decât orice, de cartela de acces. Cei mai înfierați detractori ai corporațiilor erau (și încă sunt) tinerii. Cu elanul firesc pe care oricine ar trebui să-l aibă la început de drum, toți tinerii își imaginează că pot cuceri lumea. Și nici n-ar trebui să gândească altfel. Doar că, uneori, lumea pe care își doresc să o cucerească nu e aceeași cu lumea pe care și pot să o cucerească. Realmente, nu e. Și, mai mult decât atât, această lume minunată nu este niciodată formată doar din alb și negru, așa cum sunt tentați să creadă, ci dintr-o infinitate de griuri colorate, așa cum ajung, în timp să descopere.

Dacă ajungi în mijlocul unui grup de studenți și îi întrebi cum își văd viitorul, mai mult de jumătate dintre ei îți vor răspunde că vor să aibă propriul business, să facă freelancing sau orice altă variantă care nu presupune munca într-o corporație. Vor să fie propriii lor șefi, să fie stăpâni pe timpul lor și pe proiectele pe care EI aleg să lucreze. Să decidă singuri cum și cât și când. Pentru că au văzut pe internet și au citit în cărți că alții, înaintea lor, au putut să facă din nimic mult.

Ce au făcut alții pare simplu și la îndemâna oricui. Și, dacă e simplu, de ce s-ar chinui să vină zi de zi la un birou care mai degrabă nu le place, să lucreze pentru un manager care le e antipatic și să se lupte pentru niște obiective care, în definitiv, nu sunt ale lor?

Nu mă înțelegeți greșit, același vis îl au și corporatiștii cu vechime. Și ei privesc cu admirație și invidie viața de dincolo de corporație, acolo unde iarba e mereu mai verde. Doar cei care au făcut trecerea dintr-o tabără în alta știu cum stau, într-adevăr, lucrurile. Au trăit pe pielea lor ce înseamnă să-ți investești și ultimii bani într-o idee care, da, poate a fost visul lor de-o viață, dar despre care chiar nu știau dacă va funcționa. Și, uneori, nici nu a funcționat. 

Știu mai bine decât corporatiștii ce înseamnă nopțile albe. Nu pentru ca fac binging pe Netflix, ci pentru că nu știu dacă au cu ce să-și plătească angajații sau furnizorii. Și știu și ce înseamnă zilele care încep la 7 dimineața și se termină la miezul nopții. Ori săptămânile de lucru fără weekend. Anii fără city break-uri sau fără concedii. Ca antreprenor, poate pare că ai mai multă libertate decât oricând, da, dar și teama de greșeală e mai mare decât oricând și te constrânge așa cum sigur n-a putut să o facă nicio corporație. Și că până să fie bine și ușor pot trece ani în care greul pare să fie interminabil. În fiecare dintre acești ani îți schimbi puțin raportarea la corporații pe care ai da orice să le ai drept client. De pe această parte a baricadei, corporațiile sunt cei mai vânați clienți pentru că au bani, proceduri, termene de plată clare, stabilitate. Exact ce părea anost atunci când lucrai în ele.

Ce ar trebui, poate, mai degrabă să învețe tinerii (și nu numai ei) este nu neapărat cum să fii un antreprenor, ci cum să gândești antreprenorial. Ce îi împovărează cel mai mult pe corporatiști nu este munca propriu-zisă, de zi cu zi. Nu asta este cea mai grea parte – vă asigur că un antreprenor muncește de 10 ori mai mult decât orice angajat și se consumă la fel de mult. Lupta cea mai mare pe care angajații (corporatiști sau nu) trebuie să o dea este cu ei înșiși și cu propria lor mentalitate. Văd zeci de comentarii zilnic, pe rețelele de socializare, ale unor oameni care se plâng de faptul că lucrează pentru ca „patronii” să facă profit de pe urma lor, că nu știu unde se termină munca și unde începe viața personală, că nimeni nu-i ascultă și că, în general, nu sunt apreciați.

9 din 10 angajați sunt atât de nemulțumiți de jobul lor actual, încât și-ar da demisia în secunda următoare dacă ar primi o ofertă care să-i mulțumească. Cu siguranță, după un timp, ar ajunge, din nou, în punctul în care ar vrea să plece. Pentru că schimbă jobul, dar mentalitatea rămâne aceeași. Nu suntem, din păcate, capabili să ne impunem un sistem de on/off atunci când vine vorba despre viața noastră profesională. Înainte să arunce toată lumea cu roșii în mine pentru că vorbesc ca din cărți și să fiu acuzat că nu știu cum stau lucrurile în lumea reală, în care ești dat afară dacă nu stai 12 ore pe zi la birou și nu răspunzi la mailuri la 10 seara, vă asigur că sunt doar excepții cazurile în care se întâmplă asta. La disproporția care există astăzi între cererea și oferta de candidați, nimeni nu va renunța la un om bun pentru că nu este disponibil 24 de ore din 24. Poate ne place să credem asta, dar este doar un un pretext. Dacă angajatorul renunță la voi, cel mai probabil, altul este motivul.

Și mai e ceva ce ar trebui să înțelegem. Faptul că angajatorul nostru este profitabil nu e niciodată un lucru rău. De fapt, cu cât e profitul mai mare, cu atât mai bine este pentru toată lumea. Că ăsta-i scopul pentru care business-urile există – să facă profit. Și ăsta este motivul pentru care noi lucrăm în ele – ca să le ajutăm să facă profit. Tot din același motiv și tot din banii care contribuie și la profit ne luăm, lună de lună, banii de salariu. Bani din care, unii dintre noi, mai târziu, ne facem propriile business-uri.

Cerem foarte des de la angajatorii noștri flexibilitate. Poate ar trebui să cerem și de la noi același lucru. Ne-ar fi nouă mai ușor, în primul rând și am reuși să mai ștergem din fricile care ne paralizează atunci când vine vorba de cariera noastră – ca angajat sau ca antreprenor: că suntem prea tineri sau prea bătrâni, că avem prea multă experiență sau deloc, că suntem supracalificați sau că nu știm suficient de multe. Și, odată șterse, poate nu ne vor mai bloca să facem ceea ce ne dorim cu adevărat.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult

Eric Stab, Engie România

De la ultimele etaje ale clădirii în care se află sediul central al Engie România, când privești pe geam, îți poți imagina ușor o mare de panouri puse la muncă să capteze razele soarelui. „La finalul zilei, energia cea mai ieftină este energia pe care nu o consumi ”, spune zâmbind spune Eric Stab.

Citește mai mult
sound-bars icon