Moștenirea tehnocraților. Ne-am obișnuit atât de mult cu răul, încât nu vedem că ceva chiar s-a schimbat în ultimele luni

La finalul lui 2015, Orange a anunțat o nouă echipă de management, Jean-Franҫois Fallacher a fost înlocuit de Liudmila Climoc în funcția de CEO. Cu puține luni înainte, Telekom România avea un nu om la vârf, în persoana slovacului Miroslav Majoros. La începutul lui august, BRD Groupe Société Générale a anunțat că succesorul lui Philippe Lhotte este François Bloch, numirea acestuia fiind trimisă spre aprobare la BNR. Gabriela Matei este noul manager Microsoft de la 1 iulie 2016, iar mandatul Kostas Loukas care conducea operațiunile din România ale gigantului IT s-a încheiat. Numărul 1 de la Vodafone, Ravinder Takkar, are numai doi ani de când conduce afacerile în România și recunoștea, într-o discuție privată, că domeniul este atât de dinamic, încât este cel mai vechi CEO din piața de telefonie de aici, chiar dacă această vechime înseamnă 24 de luni. 

Toate aceste corporații și nu numai, au cifre de afaceri de miliarde de euro pe piața locală, rulează împreună procente însemnate din PIB, la creșterea căruia participă, iar mangerii ar putea, probabil, să facă parte oricând dintr-un guvern de tehnicieni pentru România. Toți doresc stabilitatea legislației, debirocratizare, tehnologizarea administrației și business-ului, școli mai bune ca să aibă angajați bine pregătiți, încurajarea cercetării și investiții publice mari în infrastructură, ca să se miște mai liber.

Anunțurile cu înlocuirile directorilor generali nu ingrijorează pe nimeni în mediul de afaceri. Cel mult, produc rumoare în rândul angajaților, care nu știu la ce să se aștepte. Dar chiar și aceștia, după ce trec prin câteva astfel de schimbări știu că trebuie să se adapteze și cam atât. Modificările aduc- în cele mai multe cazuri- noi șefi în eșaloanele doi și trei, fiecare astfel de numire înseamnă și înlocuirea CFO (Chief Financial Officer), a șefului departamentului de vânzări/ retail, dar și a celor de la HR. Practic, fiecare CEO (Chief Executive Officer) își aduce garnitura de colaboratori, un mini-guvern cu care își pune în aplicare planurile promise la numirea pentru preluarea mandatului.

Cuvintele cheie folosite de companii sunt împrospătare/ nou/ strategii/ creștere. În spate, însă, uneori se află chiar și simple lecții de funcționare a marilor corporații, unele nescrise. Un manager care petrece mai mult de un mandat în poziția sa riscă să se împrietenească peste măsură cu oamenii de care se înconjoară, să nu mai ia deciziile dure care se impun. Nu mai observă greșelile sau le tolerează nepermis de mult. Se atașează prea mult de un loc, iar cei din preajma sa se simt prea siguri și prea puțin dispuși să facă eforturi ca să schimbe lucrurile sub ei. Această rutină proastă care devine apoi rezistență la schimbare e pericolul cel mai mare la care este supus un șef de orice fel, indiferent de nivel.

Priviți România din perspectiva unei companii private, care este acum administrată de un nou CEO. Noile principii după care este condusă sunt atât de evidente și produse în atât de scurt timp, încât - chiar dacă țara va reveni la un cabinet format din politicieni, susținut de formațiuni politice- perspectiva proaspătă din care sunt privite marile teme poate impune strategii chiar și viitorilor guvernanți. 

Atât politicienii, cât și poporul s-au obișnuit atât de mult cu răul, încât acesta a devenit cotidian. Ceea ce partidele aflate la putere au reușit să birocratizeze, sufocând contribuabilii în hârtii de adus la ghișee, noii miniștri au tăiat în câteva luni. Dispar blestematele de copii legalizate, caziere și dosare cu șină, iar tendința este una de digitalizare a administrației. Să ne amintim că o mișcare curajoasă - din păcate singura, deși avea mai multă susținere- a făcut și V. Ponta, care a eliminat vestita ștampilă. Ceea ce pentru guvernele anterioare era un dat și doar o temă de campanie, pentru actualul cabinet a fost un lucru evident de schimbat, pentru că România este îngropată, de-a dreptul, în vrafuri de hârtii.

Creșterile de salarii s-au produs în ultimele decenii sub mai toate guvernele, în aproape toate domeniile, dar cu țârâita în educație, cercetare și sănătate. Plicul, meditațiile și cadourile pentru dascăli sunt - în mare parte- răspunsul la lefurile mici din sistem. Noii guvernanți propun o abordare unică pentru istoria recentă a României: salarii mai mari pentru cadrele medicale pentru că trebuie să trăiască decent, repararea robinetelor stricate din spitale și investiții. La schimb, ar vrea ca medicii să-și recâștige demnitatea refuzând atențiile oferite de pacienți. O practică veche de mai bine de un sfert de veac pe care toată lumea a condamnat-o, dar apoi a îmbrățișat-o tinde să facă primii pași spre dispariție. În ce privește starea spitalelor, mizeria, rugina, infecțiile deveniseră rutină, încât doar o tragedie ca cea din #colectiv și niște imagini cu viermi ne mai pot face vigilenți că e grav. Epoca lui avem tot ce ne trebuie, dar pacienții mor pe capete pare să se fi terminat.

În IT, fie că vorbim de bani de la bugetul național, fie de fonduri europene, noul cabinet propune concurență liberă pentru marii jucători care au tocat sute de milioane de euro pe sisteme nefuncționale cum este cardul de sănătate.

În educație, se întâmplă prima schimbare majoră de optică. Lupta împotriva imposturii academice și a diplomelor luate prin fraudă dă primele rezultate concrete- indiferent de cum se numesc- marii șmecheri ai timpurilor noastre rămân fără titlurile pe care ei le-au văzut doar ca pe zorzoane bune ca să se împăuneze. Rămân fără doctorate intangibilii până mai ieri Victor Ponta, Gabriel Oprea, Robert Negoiță- iar lista e mult mai lungă.

Presiunea noii abordări de management asupra clasei politice începe să dea roade. Un dialog dintre noul primar de la Sectorul 1, provenit de la PSD și jurnaliști este epocal. Susținut în alegerile locale din partidul care a tocat, alături de PNL, miliarde de euro pe întreținerea spațiilor verzi, Dan Tudorache are o revelație. Ieșit de la o întâlnire cu ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, pe tema investiției într-un spital nou de arși, recunoaște că sunt suficienți bani, e doar o schimbare a priorităților:

- Știți câți bani s-au alocat de către primăria Sectorului 1 în ultimii 7 ani pentru panseluțe?

- Cât?

- 300 de milioane de euro.

Am mai scris cu alte ocazii despre lucrările de amenajare a locurilor publice la sectoare, care luate la bani mărunți ar da de lucru procurorilor DNA pe câțiva ani buni. Rapoartele Curții de Conturi au scos la iveală că o panseluță a costat și cât alocația lunară a unui elev. Singurul care pare să nu țină cont în niciun fel de noile priorități atât de evidente este primarul de la Sectorul 3. În ciuda tuturor protestelor venite de la locuitori, aruncă sume colosale pe beton așezat peste spațiile verzi și la rădăcinile copacilor care apoi se usucă și trebuie tăiați. Nivelul de educație al celor care ne conduc - în acest caz doctor în științe juridice Robert Negoiță- se poate vedea limpede după modul în care sunt alocate fondurile publice. Infim pentru spitale, școli și parcuri, bugete inimaginabile pentru paznici, dale de piatră așezate peste alte dale și piste de biciclete fără autorizație. Locuitorilor din sectorul 3 le rămâne speranța că edilul lor va avea parte, în cele din urmă, de revelații precum cea a colegului său de la Sectorul 1. Din banii de floricele pe care le-a sădit în toate rondurile și pe care le schimbă regulat, ridica de la zero cel puțin un spital modern.

Dacă noua administrare a României se va face după principiile unei companii private, atunci, după alegeri, indiferent cine câștigă, vin și evaluările angajaților bugetari. Pentru că dacă scoți copiile legalizate și dosare cu șină, urci depunerea actelor și obținerea autorizațiilor pe net, muți plățile cu cardul în digital, atunci zeci de mii de funcționari care până mai astăzi priveau contribuabilii prin ochiul de sticlă de la ghișeu nu-și vor mai găsi locul. Fie se reorientează profesional, fie trebuie să plece în privat.

Coerența politicilor de management ar trebui să aducă aducă, măcar teoretic (după debirocratizare, digitalizare și trasarea noilor priorități de investiții) o primă strategie relevantă în administrația publică națională și locală: standarde de cost, număr ideal de funcționari la mia de locuitori, salarii și grile de plată unitare. Schimbarea perspectivei din care este administrată România de aproape trei decenii înseamnă și mari lucrări de infrastructură, fără de care, economia riscă să intre în blocaj din punct de vedere al investițiilor private și libertății de circulație. 

Noul șef al CNADNR spune că vom avea 1000 de kilometri de autostradă în 2018. Greu de crezut, chiar și din gura unui tehnocrat, având în vedere marile rateuri ale României în ce privește aeroporturile, autostrăzile și căile ferate, după atâtea mandate de miniștri politici la Transporturi, de la Miron Mitrea și Traian Băsescu, la Ioan Rus și Dan Șova.

Din mediul privat apar și soluțiile de finanțare, pentru că după un sfert de veac în care politicienii au reușit să facă trenurile să meargă mai încet decât în perioada interbelică, putem constata cu ochiul liber că nu a fost niciodată vorba de bani insuficienți, ci doar de lipsă de viziune și incompetență în listarea priorităților. O cercetare detaliată a modului în care au fost cheltuite aiurea sute de miliarde de euro din 1990 în prezent ar scoate la iveală că am fi avut o rețea de autostrăzi de invidiat și una de spitale moderne în toate județele, probabil. 

Fiecare floare colorată pe care o vedeți într-un rond, în timp ce stați la semafor a fost cumpărată la suprapreț, din bani furați din buzunarele voastre. Fiecare bancă din lemn care pare sofisticată, fiecare coș de gunoi amplasat pe trotuar, fiecare „lucrare” sau pavelă colorată apărută pe stradă, în spatele blocului sau pe bulevarde- vă privează de metrou până la Aeroport, de un transport în comun decent cu RATB, de aer condiționat în autobuze, de oxigen. Fiecare ghiveci în care se află un copac a costat, probabil, de 10 ori mai mult decât un arbore normal care ar trebui să reducă noxele. Fiecare metru pătrat de beton vopsit în roz și căruia nu îi înțelegeți rostul vă privează de un tratament uman, în condiții decente, atunci când mergeți la medic. 

De fiecare dată când nu sunteți mulțumiți de condițiile din saloane, de clasa în care învață copilul vostru sau de șoseaua cu o bandă pe sens pe care mergeți să vă vedeți părinții, întrebați-vă dacă asta v-ați dorit în ultimele decenii când ați mers la vot: o țară fără infrastructură, în care pacienții sunt mâncați de viermi pe paturile spitalelor, dar care este ornată- slavă politicienilor- cu panseluțe frumos colorate, cumpărate cu prețul a trei alocații de elev, firul. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp