Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Munca de acasă: 3 sfaturi care mie mi-au schimbat modul în care privesc timpul

working home - (Foto Thibaud Vaerman / AFP / Profimedia)

Foto Thibaud Vaerman / AFP / Profimedia

De-a lungul timpului am avut o pasiune pentru a fi productiv în cei 12 ani de vânzări și training în vânzări, atât la nivel personal, cât și când am coordonat echipe. Mi-am pus mereu întrebarea cum pot fi eficient în acest domeniu. Am studiat, aplicat și rafinat de-a lungul timpului ideile pe care le vei vedea mai jos și e important de spus că munca remote scoate și mai mult în evidență modul în care știm să ne organizăm.

Lucrăm deja de aproape două luni de acasă, iar asta vine cu provocarea de a fi eficienți într-un mediu pe care îl asociem în mintea noastră cu relaxarea. Durează un timp până când reușim să ne construim o rutină, însă perspectiva noastră asupra timpului și a productivității ne vor ajuta să reușim asta mai repede sau mai târziu.

Ți s-a întâmplat să simți cum timpul îți alunecă mereu printre degete și că e nu e niciodată suficient? Ai spus vreodată „vreau mai mult timp?” Poate că acum avem, dar… Îți spun din start, e imposibil. Orice ai face, ziua va avea tot 24 de ore. Timpul nu poate fi înmulțit, câștigat sau controlat, așa că, de fapt, nu există nici time management. 

Plecând de la această premisă, vreau să îți ofer o nouă perspectivă de a privi lucrurile. Hai să vorbim despre life management. De ce? Pentru că ce poți controla, de fapt, sunt activitățile pe care le faci și, cel mai important, pe tine. Tot ceea ce poți să faci este să petreci diferit timpul pe care îl ai. Așa că să lăsăm timpul în pace.

Așadar, după 10 ani de vânzări, management și training, am astăzi pentru tine 3 sfaturi care mie mi-au schimbat modul în care privesc timpul și mi-au crescut eficiența:

1.   Concentrează-te pe lucrurile care depind de tine.

Nu mai pierde nicio secundă prețioasă făcându-ți griji pentru lucruri care nu sunt în controlul tău, întrebându-te cum se vor rezolva sau „ce va fi dacă…?”. Într-o perioadă de criză cum e aceasta, cu atât mai mult suntem tentați să ne preocupăm de lucruri care nu depind de noi, de la ce fac alți oameni la evoluția virusului sau cât timp vom rămâne în casă. Trece tot timpul lucrurile prin filtrul: depinde acest rezultat de mine? Iar la final de zi, întreabă-te: mi-am făcut foarte bine treaba acolo unde lucrurile depind 100% de mine?

2.  Focus pe activitățile care îți aduc valoare mare.

Cu timpul am învățat că dacă există o regulă de aur a life managementului, ea este în strânsă legătură cu legea lui Pareto: 80% din rezultatele tale îți sunt determinate de 20% dintre acțiunile tale. Așadar, regula de aur este: fă mai puține lucruri, dar mai importante, petrece mai mult timp făcându-le, ca să iasă din ce în ce mai bine. Nimic nu e mai important astăzi decât focusul, într-o lume care ne bombardează zilnic cu zeci și sute de propuneri, proiecte și idei. În plus, perfecționează-te zilnic pe activitățile cheie: mergi la cursuri, citește cărți de specialitate, vorbește cu experți din domeniu. 

La o analiză simplă, vei conștientiza că cifra magică 3 din basme se aplică și în activitatea ta: în principiu, există 3 activități cheie pe care le poți face toată ziua, care să-ți aducă eficiență. Pentru a le identifica, te provoc să faci următorul exercițiu, care te poate scoate puțin din zona de confort: dacă ar fi să faci un singur lucru toată ziua, care ar fi acela? Dar numărul 2? Dar numărul 3? Pentru a fi cu adevărat productiv e important nu doar să le stabilești, ci și să lucrezi la ele.

Pentru mine top 3 înseamnă generare de conținut relevant publicului (articole, live-uri, training-uri), aliniere zilnică cu echipa (business și personal) și networking (menținerea relațiilor). Bonus personal: investesc în educația mea prin training-uri online pe care le țineam în waiting list.

3.   Devino conștient de puterea renunțării. Fă-ți un Not To Do List.

Renunță la a mai face lucruri de complezență, pentru că „așa trebuie”, la lucruri care nu te ajută în mod real și nu îți aduc valoare, dar care sunt poate comode sau obișnuite, la lucruri pe care le faci doar pentru că alții te presează. În acest sens, am vorbit într-un articol anterior despre cea mai bună întrebare pe care să ți-o pui la finalul unei zile, ca să te simți motivat și implicat.

Mulți dintre noi avem un To Do List. Tu ai unul? Sunt convins că ai, într-un fel sau altul. Am văzut To Do List-uri interminabile, care sperie, iar posesorii lor cu greu se apropie de ele. Și cum arată la final de zi? Poate pe jumătate bifate. Oare e productiv așa?

O întrebare mai bună astăzi este: tu ai un Not To Do List? De exemplu, prima întrebare cu care eu încep planificarea pentru următoarea săptămână este: la ce activități sunt dispus să renunț? Și așa se conturează o listă din care fac parte conversațiile interminabile pe WhatsApp în locul unui simplu telefon eficient, discuțiile de pe Facebook, verificarea emailului din 3 în 3 minute, discuțiile de la cafea cu colegii, înainte de a termina sarcinile importante. Tu ce ai scrie pe No To Do List-ul tău? 

Idee bonus: amenajează-ți un spațiu în casă care să fie destinat numai lucrului. Nu lucra de peste tot, din pat, de pe canapea sau din bucătărie. Învață-ți creierul să asocieze un anumit loc cu munca, peste un timp vei realiza că îți va fi mai ușor să lucrezi și să te concentrezi de acolo.

În curând, urmează partea a doua cu alte 4 sfaturi cheie pentru eficiența de acasă.

Ți-ai definit cele mai importante și valoroase 3 lucruri de făcut în cursul zilei de astăzi?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Domnilor lucru de acasa ?. ce inseamna mai exact ?. word. powerpoint. solitare. social media. cateva programe de creatie sau dezvoltare si cam atat ( cei oficiali ). Cealalta majoritate "de acasa" ( ne-oficiala ) ocupandu-se cu lucrul despre alte companii straine si cu trasul ochiului prin gaura cheii virtuale la "borcanul cu miere" din occident. Pai doamnelor domnilor "experimentabili" mai aveti timp si pentru normalitatea cotidiana cinstita ?
    • Like 0
    • @ HyperX Radu Panaitescu
      Păi pentru traducător, de exemplu, lucrul de acasă înseamnă să facă traduceri asistate de calculator, că nu mai scrie nimeni cu pixul în zilele noastre, şi nici nu citeşte scrisul de mână. Ştiţi, traducătorul e ăla care nici nu s-a prins că-i lock-down sau pandemie. Adică, eu cred că n-ar trebui să ne batem joc de munca oamenilor, indiferent unde şi pentru cine/ce companie este, atâta timp cât nu este imorală.
      • Like 0
  • Delia MC Delia MC check icon
    Sursa, cartea bestseller a lui Tim Ferris interpretată și adăugită. Completările sunt valoroase, felicitări.
    Numai aș vrea să știu cum poți lucra de acasă cu 1-2 copii mici cărora nu prea ai cum să le spui de ce nu mergem in parc, etc și care debordează de energie numai că n-au unde s-o cheltuiască.
    Cum faci când trebuie să-i susții pe cei apropiați, vizibil marcați, ca să nu spun depresivi. Nu toți reușesc să scoată ceva bun din asta...
    • Like 1
    • @ Delia MC
      Nu cred că articolul ia în calcul această situaţie. Adică, ceva de genul: copiii mici sunt acolo unde ar fi, dacă ai fi la birou: nu cu tine!!! Mie cel mai mult mi-a plăcut treaba cu "not to do list", de care chiar o să mă ţin!
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult
sound-bars icon