Foto: Guliver Getty Images
Mărturisesc că în momentul în care mi-a fost sugerat să scriu un articol despre piața muncii eram atent mai mult la știrile despre relaxare, evaluând ce șanse voi avea ca pe 15 mai să-mi iau canoea și să mă izolez complet pentru câteva zile în sălbăticia ostroavelor Dunării. Mi-am aruncat rapid ochii pe cifrele privind situația contractelor de muncă la nivel național și pe tot felul de estimări legate de piața muncii la nivel european și mondial și la fel de rapid am revenit cu picioarele pe pământ.
Ultimele date puse la dispoziție de Ministerul Muncii arată așa: de la începutul stării de urgență avem 902.678 contracte de muncă suspendate (șomaj tehnic) și 303.945 contracte încetate.
La începutul anului, pe când ne băteam capul dezbătând dacă e bine sau nu că singalezii ne invadează piața muncii și dacă ne pângăresc sau nu modelul cultural, deficitul de forță de muncă din România era estimat la peste un milion de persoane. Instituțiile statului și organizațiile patronale își dădeau mâna unindu-și eforturile pentru a face funcționale tot felul de programe de tip RePatriot, menite să-i convingă pe românii plecați să revină în țară și să umple acest deficit.
Așadar, în ultimele două luni deficitul respectiv s-a transformat într-un surplus de 1.206.623 de oameni ai muncii trași (deocamdată temporar) pe dreapta. La cifra de mai sus se adaugă câteva sute de mii de oameni ai muncii reîntorși în țară, nu convinși de RePatriot, ci de faptul că și-au pierdut slujbele pe motive de coronacriză. Cifra exactă a acestora e greu de stabilit deoarece chiar comunicările oficiale sunt contradictorii, plecând de la raportările de 250.000 pentru luna martie ale Poliției de Frontieră și ajungând la cifra 1.3 milioane, avansată acum de premier.
O parte dintre aceștia sporesc și ei presiunea asupra ratei șomajului în perioada următoare, dar și îngrijorarea autorităților care vorbesc de aproximativ 350.000 de persoane revenite în țară ce vor trebui integrate pe piața muncii. Posibil ca pe lângă îngrijorarea că cei întorși ar putea să contribuie la zădărnicirea combaterii virusului și această presiune să fi contribuit la schimbarea mesajului adresat diasporei din „Veniți acasă!” în „Stați acolo!” sau la reacția rapidă de a facilita plecarea lor către fermele occidentale.
Cât de temporare sunt cifrele de mai sus și în ce măsură ar trebui ele să constituie motive de relaxare sau de încordare pentru toți cei care trăiesc de pe urma unui loc de muncă?
Pentru a ne relaxa puțin, înainte să ne încordăm, putem lua în calcul că imediat după 15 mai cifrele vor avea tendința să revină spre normal.
În primul rând cei reveniți din diaspora nu constituie un motiv real de îngrijorare, deoarece într-o perioadă relativ scurtă balanța intrărilor și ieșirilor lor din țară se va închide pe o cifră ce va tinde spre zero sau oricum va deveni mai puțin semnificativă. Nu stărui în a argumenta această idee, o voi face într-un articol viitor în care simt nevoia să arăt de ce nu ar trebui să ne referim niciodată disprețuitor sau ironic la cei pe care până mai ieri îi numeam căpșunari iar acum unii au început să-i numească „sparangheliști”.
În al doilea rând, după încercarea de repornire a economiei, cifra contractelor suspendate sau încetate va scădea la valori nesemnificative și foarte multe firme își vor rechema treptat angajații trași pe dreapta înapoi la muncă.
În al treilea rând mulți dintre noi suntem oricum destul de relaxați în privința jobului, pentru că nu ne aflăm printre cei 1.206.623 deveniți surplus lunile astea, ba chiar unii dintre noi nu numai că nu lucrează în sectoarele din economie afectate, dar lucrează în unele care au creșteri ale volumului de muncă (cum ar fi sectorul IT sau cel de curierat).
Cam aici se termină motivele de relaxare pentru oamenii muncii. E foarte puțin probabil că se va mai vorbi de un deficit de personal. Mai mult, după aproximativ o lună de la momentul ridicării restricțiilor vor începe să-și facă apariția motivele de încordare pe piața muncii, care asemeni estimărilor privind evoluția pandemiei vor veni în mai multe valuri, dintre care mă refer aici la trei.
- Primul val, cu arie de impact mai redusă, va fi generat de schimbarea raportului dintre cerere și ofertă și implicit a relației dintre angajatori și angajați. Se va reflecta în multe firme prin revenirea unei atitudini față de personal pe care mulți dintre noi o cunoaștem și care este exprimată de o sintagmă ce ne-o reamintim destul de ușor: „Așteaptă zeci sau chiar sute ca tine la poartă”. Ceea ce poate însemna pentru unii dintre noi că ne putem confrunta, chiar înainte de a exista motive economice reale, cu presiuni pentru diminuarea veniturilor sau chiar cu pierderea locului de muncă pentru că brusc suntem considerați insuficient de productivi; pentru că suntem considerați incomozi de un șef căruia nu știm să-i zâmbim sau pentru că suntem prea costisitori și am devenit ușor de înlocuit cu cineva dispus să muncească pe mai puțini bani.
- Al doilea val, cu impact numeric și cu o acoperire a domeniilor economiei mult mai mari dacât primul, va apărea cel mai probabil după 2-3 luni și va fi de durată. Sursele lui se află nu într-o sintagmă speculativă și cinică precum cea redată în paragraful anterior, ci într-un cuvânt pe care l-am auzit foarte des în ultimele doua luni și a cărui semnificație în raport cu piața muncii vom fi nevoiți să o învățăm rapid: esențial. Am auzit cu toții acest cuvânt rostit de autorități care încercau să explice rațiunea închiderii sau restricționării unor activități economice, administrative sau de altă natură în situația de lockdown. Personal, de când a început pandemia, am discutat cu mulți dintre cunoscuții mei de pe tot mapamondul, aflați în tările UE sau în UK-ul care e călare încă pe pragul ușii de Brexit, dar și în SUA sau chiar la antipod față de noi. Desigur că printre subiectele principale a fost și modul în care munca le e afectată de pandemie: Dacă merg în continuare la muncă sau muncesc de acasă, dacă le-au fost afectate veniturile, dacă se îngrijorează cu privire la viitorul jobului lor sau dacă nu cumva chiar și l-au pierdut?. Aproape în toate discuțiile a fost folosit cu mare frecvență cuvântul esențial: „Merg la muncă pentru că lucrez într-un domeniu considerat esențial de guvern”; “Lucrez de acasă sau am activitatea suspendată pentru că nu lucrez într-un sector considerat esențial” sau „Nu sunt/Sunt îngrijorat pentru că domeniul meu se pare că va fi/nu va fi esențial în viitorul apropiat”. Până acum cele care au decis dacă un domeniu de activitate sau anumite joburi sunt esențiale sau nu, au fost autoritățile. Și în cele mai multe țări au fost declarate ca esențiale doar acele activități legate direct de combaterea pandemiei sau absolut necesare pentru ca societatea să nu treacă din starea de lockdown în cea de blackout. Odată cu apropierea momentului repornirii economiilor am vazut că termenul este nuanțat chiar de autorități care clasifică acum un domeniu economic ca fiind esențial și funcție de contribuția lui la PIB. De aceea unele state se concentrează pe relansarea cât mai rapidă a turismului, chiar dacă prezintă riscuri mari în planul evoluției epidemiei, iar alte state pentru care ponderea acestui sector în PIB este de 1-3 procente (cum e și cazul nostru) se concentrează pe redeschiderea prioritară a altor sectoare. Sperăm că peste 2-3 luni situația va fi evoluat bine și că vor fi redeschise succesiv toate sectoarele economiei. Acela însă va fi momentul în care nu vor mai decide autoritățile politice care activitate este sau nu este esențială, ci un decident căruia nu-i tremură mâna niciodată: piața. Și din acel moment lucrurile se vor complica, pentru că domeniile economice atât la nivel național, cât și regional sau global sunt atât de interdependente, încât de multe ori esențialul depinde de neesențial. Iată două exemple posibile legate de economia globală și care pot avea impact negativ asupra pieței muncii din România:
- Primul exemplu ține de evoluția turismului pe plan mondial. Dacă în următoarele 12 luni cea mai mare parte a populației planetei va decide că nu e esențial să mai călătorească prin lume, prăbușirea acestui sector în țări în care are o pondere mai mare de 10 sau chiar 15% din PIB s-ar putea să pericliteze veniturile și chiar locurile de muncă ale unor categorii profesionale, inclusiv din Romănia. Categorii care azi, aparent, nu au multe motive de îngrijorare. Să ne gândim doar la angajații firmelor IT care produc software sau vând servicii de administrare/mentenanță a sistemelor IT pentru firmele de turism de prin lume, pentru companii aviatice ale căror avioane abia asteaptă să decoleze pline de turiști sau pentru alte tipuri de companii de transport ale căror autovehicule sau nave abia așteaptă să care pe tot mapamondul mărfurile care să umple magaziile cafenelelor, barurilor și restaurantelor.
- Al doilea exemplu ține de una dintre primele activități de producție care s-au redeschis în România, cea auto. Un lucru îmbucurător dacă ținem cont de faptul că este o industrie esențială atât pentru PIB-ul României la care contribuie cu circa 14%, cât și pentru piața muncii, asigurând locuri de muncă pentru aproximativ un sfert de milion de angajați. Am auzit o informație transmisă la un post de televiziune de un realizator de emisiuni în domeniul auto, potrivit căreia de la începutul pandemiei și până acum pe o piață cu 1.3 miliarde de oameni, India, s-a vândut un număr incredibil de autoturisme: zero. În Europa vânzările de mașini noi au scăzut în primul trimestru în medie cu 40%. Evident că o astfel de prăbușire bruscă a vânzărilor se datorează în principal stării de lockdown. Dar mai grav este că aceste scăderi vin pe fondul faptului că încă de anul trecut achizițiile de mașini noi erau în scădere semnificativă, tot mai multe persoane considerând o astfel de cheltuială ca neesențială. Probabil va deveni mai neesențială în perioada următoare, știut fiind că orice criză economică sporește prudența consumatorilor în angajarea cheltuielilor.
Sunt doar două exemple care arată că veniturile și jobul oricăruia dintre noi pot fi afectate chiar dacă acum domeniul în care activăm pare mai mult esențial decât neesențial. Să sperăm că ele nu se vor concretiza. Dar cu siguranță lista exemplelor posibile e foarte lungă și multe dintre ele vor deveni motive reale de încordare și pe piața muncii de la noi din țară.
- Al treilea val care va genera poate cea mai mare încordare pe piața muncii din România va veni mai târziu, dar este de neoprit. Este valul care va lăsa fără o parte din venituri sau fără locul de muncă categoria de angajați care pănă acum s-a aflat în cea mai deplină siguranță: angajații bugetari. Este de neoprit pentru că în contextul crizei economice care se întrevede a fi severă și de lungă durată, tăierile de venituri și reducerea de locuri de muncă în administrație vor deveni acțiuni esențiale pentru evitarea unui colaps economic și social major. Probabil acest val va veni după desfășurarea alegerilor ce urmează. Nici nu e indicat ca restructurarea sectorului bugetar să se întâmple prea repede. Amânarea ei poate fi o dovadă nu numai de calcul electoral, ci și a faptului că guvernul preferă să măsoare înainte să taie, tocmai pentru a evalua cât mai bine contextul actual și pentru a se asigura că tăierile în acest sector vor fi nu doar o sursă de tensiuni sociale ci și un bun început pentru un nou mod de administrație, mai adecvat secolului XXI și crizelor de tot felul care pot apărea oricând.
E greu de spus cât va fi rata șomajului anul viitor, pe timpul acesta, în România și nici nu mi-am propus să fac astfel de estimări. De altfel nivelul ei va depinde foarte mult de evoluția economiilor și ratei șomajului în țări care sunt principalele motoare economice ale Europei. Țări care și ele se feresc să dea estimări prea exacte, poate din cauză că ne confruntăm cu prea multe incertitudini sau pentru că se feresc să sporească teama de viitor a unor populații care oscilează de la o zi la alta între relaxare și anxietate.
Un lucru însă e cert: există foarte multe incertitudini pentru fiecare om al muncii, indiferent de jobul său și de domeniul în care activează. Si mai e ceva cert: atunci când există atât de multe incertitudini e bine să nu te relaxezi ci să fii prudent și chiar să stai puțin încordat.
Dar despre cum se poate manifesta prudența și cum am putea să reducem efectele negative la nivelul individual atunci când ne confruntăm cu o criză pe piața muncii vom vorbi în articolul viitor.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
1.Primul val- era prezent și înainte de pandemie doar că era estompat de așa-zisele importuri de forță de muncă din Asia sau de mult-trâmbițata lipsă de personal care fie vorba între noi era doar o gogoriță servită de angajatori care evident că nu doreau să adauge un sfanț la salariile și așa cele mai anemice din Europa ( să nu uităm că într-o economie de piață și necesarul de forță de muncă se stabilește tot pe piață prin salariile oferite, nu poți să te plângi că ai deficit de forță de muncă dar tu nu ești dispus să dai nici un leu în plus. E foarte simplu, când ai deficit de forță de muncă mărești salariile iar când ai surplus concediezi sau reduci salariile, restul e vorbărie goală ).
2.Valul 2 va avea un impact care depinde de repornirea economiilor din UE , dacă acestea vor avea o revenire rapidă aproape toți cei care au venit acasă se vor reîntoarce în țările de unde au venit unde evident au alt standard de viață iar marii noștri antreprenori se vor apuca din nou să se văicărească că nu găsesc angajați. Dacă nu vor reveni rapid atunci bineînțeles că vom asista din nou la sintagma „Așteaptă zeci sau chiar sute ca tine la poartă” și salariile vor stagna sau chiar se vor reduce în timp ce vedem cu surprindere că prețurile cresc într-un ritm alert la produsele și serviciile de bază deși avem peste 1 milion de șomeri.
3.Al treilea val - bugetarii despre care toți vorbesc că ar trebui să fie mai puțini. Problema nu sunt bugetarii ca salariați ci mai degrabă cheltuielile bugetare ( să nu uităm că ani în șir angajările în sectorul bugetar au fost blocate și se simțea o lipsa de forță de muncă în domenii bugetare importante resimțita acum odată cu explozia pandemiei ( sănătate, ministerul de interne etc) Problema trebuie rezolvată întâi cu cheltuielile bugetare extravagante ( subvențiile pentru partide, pensiile speciale, indemnizațiile revoluționarilor sau ale academicienilor lui Oprea etc). Apoi nu reducerea salariilor din administrația locală ci mai degrabă desființarea U.A.T.-urilor sub 5000 de locuitori pentru că alea nu pot face nimic pentru comunitate din taxele locale și mai mereu cer pomeni de la guvern fiind preocupate doare de propriile salarii și mai puțin de dezvoltarea locală. Celelalte categorii de bugetari sunt mai greu de redus atât timp cât dorim servicii publice de calitate dar cu personal redus ( e practic un non-sens). Despre antreprenorii români sunt multe de spus, în primul rând un management strategic al forței de muncă mai bun altfel dacă la orice mic șoc sunt concediați salariații pentru a asigura rata la BMW sau postările din locuri exotice să nu aibă surprize că iar nu mai găsesc specialiști după ce economia își revine.
Nici pentru diaspora revenita in tara nu mi-as face griji. Daca lucrurile reintra in normal Covid wise, nu le va lua mai mult de 3 luni sa-si dea seama cum merg lucrurile si sa-si faca bagajele...toti, absolut toti....urmati de milionul ala de someri locali......care stau incolonati voios la...poarta fabricii.
Long story short, o excelenta oportunitate de a retine in tara forta de munca revenita fortuit din Europa nu numai ca nu va fi fructificata de guvern si de patronate ci este foarte posibil ca lipsa unor politici coerente post pandemie sa amplifice fenomenul migratiei! Sper sincer sa gresesc "grav" cu aceasta predictie(!)