Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Naşterea unui copil cu nevoi speciale într-un spital privat. „Am primit un răspuns ca o secure care mi-a retezat capul”

În urmă cu şase ani şi jumătate aflam că sunt însărcinată. Alături de soţul meu şi de întreaga familie, ne-am bucurat foarte tare şi ne-am făcut toate planurile pe care şi le fac părinţii când aşteaptă primul copil dorit.

Nu m-am simţit nici o secundă rău, în afară de greţurile aferente primului trimestru şi în nici un caz bolnavă. Aveam o energie debordantă, am călătorit foarte mult, am făcut sport, atât cât micuţa pe care o purtam îmi permitea. Sarcina a fost urmărită de un medic cu multă experienţă, cu recomandări, ieşit la pensie în Germania şi venit în România să facă medicină la standarde înalte, la clinica Romar din cadrul maternităţii Polizu.

Mergeam ori de câte ori eram programaţi, am făcut toate investigaţiile pe care le-a considerat de cuviinţă, însă erau nişte semne de întrebare pe care mi le puneam la fiecare consultaţie: pe niciuna dintre ecografii nu îşi punea parafa, ci pe a unei doamne pe care nu am cunoscut-o niciodată.

Apoi aveam obsesia numărului de degete… la fiecare ecografie întrebam câte degete are la mâini şi la picioare şi totul era în ordine şi verbal şi în scris. Tot ce am primit de la respectabilul domn a fost o carte de vizită. Apoi ne povestea tot felul de situaţii cu care se confrunta referitoare la alte paciente.

Totul a culminat cu o consultaţie la care ne-a spus verde în faţă că este prea în vârstă să participe la o naştere naturală, aşa cum îmi doream eu. Că a avut recent o astfel de situaţie şi se recuperează prea greu şi nu poate să mă mai urmărească, însă îmi recomandă pe altcineva.

Doamna pe care mi-a recomandat-o nu s-a lăsat uşor, pentru că sarcina mea era foarte avansată… aproape de 8 luni, în plus investigaţiile indicau o infecţie urinară care trebuia tratată. Până la urmă, cu ajutorul unei prietene, a fost de acord să mă preia şi să ne pregătim împreună pentru naştere, tot într-o clinică privată.

(Foto Guliver/Getty Images)

Condiţiile puse au fost să nu mai facem ecografii pentru că e prea avansată sarcina, iar naşterea nu va mai fi naturală, ci prin cezariană. Chiar dacă costurile erau de 2 ori mai mari decât pentru o naştere naturală, eu strânsesem în fiecare lună a sarcinii o sumă de bani pentru acest eveniment major din viaţa mea. Iniţial decizia doamnei m-a revoltat, însă până la urmă s-a dovedit providenţială.

De la serviciu mi-am luat 2 zile libere înaintea naşterii, pentru că eram ok, mă simţeam bine, eram nerăbdătoare şi am ajuns în ziua stabilită, m-am prezentat la clinică şi am ajuns în sala de operaţie. Ţin minte că m-am îngrijorat foarte tare şi am întrebat de mai multe ori de ce nu ţipă Lizuca.

Ştiam cu mult timp înainte ca ea să apară ce nume va purta: cel al mătuşii mele preferate şi al bunicii soţului meu, pe care eu am iubit-o enorm. Ţin minte că am stabilit numele fetiţei în momentul în care stabileam la bunica data nunţii. Deşi ştiam numele ei, am numit-o Lizuca din momentul în care am aflat că sunt însărcinată. Dacă ar fi fost băiat nici nu aveam alternativă. Simţeam că Universul îmi oferă ceea ce am visat eu întotdeauna: o fetiţă perfectă. Însă experienţa naşterii ei a fost departe de a fi perfectă: toată lumea a intrat în panică, iar mie mi-au pus-o în braţe preţ de câteva minute şi apoi au dus-o într-un salon de aşa zisă terapie intensivă, alături de alţi 2 bebeluşi.

Nu înţelegeam nimic, nimeni nu îmi spunea nimic, iar eu simţeam că e ceva în neregulă cu ea, ca şi cum ar fi fost foarte supărată. Estimările înainte de naştere erau de 3,200 kg – 3, 400 kg, însă ea în realitate a avut o greutate de 2,450 kg. Deşi ginecologul, iniţial îmi repeta că are oase lungi, mai ales la picioare. Pe cartonaşul de la pătuţul ei scria că are 49 cm, însă în realitate avea 47.

Mi s-a părut suspect că nu o pot ţine lângă mine în salon, care era mai ceva ca o cameră de hotel. Această dorinţă şi condiţiile despre care auzisem constituiau practic motivul pentru care am ales să nasc la o clinică privată şi nu la un spital public.

Am început să pun întrebări şi toată lumea mă privea ciudat, cu un soi de atitudine pe care o ai faţă de un om bolnav sau faţă de un om rătăcit. Chiar dacă aveam dureri îngrozitoare, m-am ambiţionat să mă pun repede pe picioare şi să fiu pregătită să lupt pentru viaţa copilului meu.

Am început să pun întrebări personalului: asistentelor, medicului neonatolog, medicului ginecolog, până când am primit un răspuns ca o secure care mi-a retezat capul: suspiciune de sindrom genetic. Şocul a fost enorm. Îmi făcusem testele genetice şi nu mi se spusese nimic, de către nici unul dintre medicii care îmi urmăriseră sarcina. Atunci am solicitat să consult un genetician care să îmi explice ce înseamnă acest diagnostic.

În tot acest timp nu aveam voie să stau în salonul în care stătea ea, iar acest lucru mi se părea sfâşietor. Politica spitalului nu permitea acest lucru şi trebuia să găsesc o soluţie să stau măcar pe furiş. Am luat decizia ca în a treia zi din viaţa ei să o botezăm şi totul s-a derulat repede, ameţitor de repede.

Ţin minte doar că plângeam când eram singură şi mă rugam. Simţeam că e singurul mod în care îmi pot păstra sănătatea mintală. Eram furioasă pe Dumnezeu şi mă întrebam mereu „de ce ?”, „cu ce am greşit ?ˮ. Spectrul descris de geneticianul venit de la Filantropia a lovit îngrozitor: speranţă minimă de viaţă în primele zile şi de 5% până la un an. După depăşirea acestei vârste şansele creşteau, dar nu se ştia nimic concret. Ele erau date de gravitatea malformaţiilor, de evoluţia generală. La toate astea se adaugă retard psiho-motor sever. Era o sentinţă definitivă.

În zilele şederii în clinica privată am văzut cum Lizuca era înfăşurată într-o pătură şi purtată în braţe la spitalul de stat alăturat pentru ecografii şi investigaţii, dar eu nu trebuia să ştiu toate astea.

Nici nu am avut timp de depresie postpartum, eu trebuia să lupt pentru fiecare şansă să petrec timp cu ea, pentru că simţeam că e singurul lucru de care are nevoie. Am găsit după câteva zile persoane binevoitoare, dispuse să încalce protocolul şi să mă lăse să stau pe furiş lângă incubatorul în care se află ea şi să o ţin de degetelele, care erau puţin mai multe decât scria în toate ecografiile.

Lizuca s-a născut cu câte un mugure al celei de-a şasea falange la fiecare dintre mâini şi erau evidente, nu se puteau ignora. După 7 zile de spitalizare plătite cu mult mai mulţi bani decât strânsesem până atunci, am primit permisiunea să plecăm acasă şi să înfruntăm noi şi noi provocări împreună, dar despre ele în alte episoade.

Naşterea unui copil cu nevoi speciale este un lucru pe care teoretic nu şi-l asumă nici o clinică privată din Bucureşti cel puţin. După ceva timp am apreciat onestitatea recunoaşterii acestui lucru. Le lipseşte poate dotarea, poate experienţa din spitalul public.

Ştiu că lipsurile din sistemul sanitar românesc sunt enorme, însă cred că existenţa psihologilor în maternităţi, chiar dacă pare de pe altă planetă, ar schimba startul in viaţă pentru foarte mulţi copii şi mai ales părinţi. În spitalul privat am primit milă, însă nu mi-a spus nimeni ce să fac mai departe. Sunt sigură ca ajută mult să existe cineva pregătit să facă faţă tuturor schimbărilor pe care o femeie le resimte în primele zile după naştere, nu numai cea unui copil cu nevoi speciale, într-un spital privat.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Ar merita sa faceti o sesizare la Colegiul Medicilor Bucuresti. Faptul ca respectivul nu semna si parafa niciun document poate insemna ca nu are aviz de libera practica in Romania, si atunci vorbim despre o infractiune. E pacat sa treaca neobservat asa ceva.
    • Like 1
  • check icon
    Din nefericire, in Romania exista in prezent 207 SRLuri denumite pompos spitale private. In fapt, ele sunt un fel de policlinice varuite si mobilate scump, dar care nu au nici cea mai mica capacitate sau competenta de a se ocupa de cazuri grave sau complexe. Reteaua privata e minunata daca nu doresti decat sa stai comud pe fotoliu si sa miroasa a parfumuri scumpe. Si daca tot ce ai nevoie este un set de analize si o banala consultatie medicala, cel mai adesea din sfera de competente a medicului de familie.
    Daca insa ai o afectiune severa, complexa, reteaua privata e ultimul loc in care iti poti dori sa te afli.
    • Like 1
  • Cri check icon
    Se pare ca treptat-treptat, diferenta dintre reteaua publica si cea privata se va reduce doar le aspecte care tin de confortul fizic al pacientului si de ambientul hotelier mai prietenos.
    Insa competenta medicilor din cele doua retele, publica si privata, este identica, pentru ca toti fac aceeasi scoala.
    Insa relele de care incearca sa scape pacientii care apeleaza la serviciile private de sanatate, adica birocratizarea actului medical, timpii de asteptare, lipsa comunicarii medic-pacient, etc, tind sa devina atot-prezente si in unitatile medicale particulare.
    Sa nu uitam ca marea majoritate a medicilor angajati la spitalele private sunt doar colaboratori, ei avand locul de munca de baza la spitalul public.
    Multi pacienti au avut ocazia ca, fiind consultati de catre medicul din spitalul public, sa fie invitati pentru investigatii sau tratamente la clinica privata unde mai activeaza doctorul respectiv, pentru ca "la Stat" domnia sa nu ne poate oferi prea multe.
    Insa clinica privata, spre deosebire de spitalul public, are o dubla finantare: banii de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate plus co-plata pacientilor.
    Dar birocratia, timpii de asteptare, lipsa de comunicare medic-pacient, au devenit identice la ambele retele, publica si privata. La fel si eventualele erori de diagnostic si tratament.
    Reteaua publica si cea privata de sanatate nu se vor putea dezvolta decat in conditiile unei complete separari a finantarii actului medical din cele doua sisteme: Casa Nationala pentru sistemul public, si firme de asigurari de sanatate private, pentru reteaua medicala particulara.
    Dar Parlamentul nu se arata doritor sa emita legislatia necesara pentru aceste lucruri, astfel ca medicul de la spitalul particular va continua sa aiba postul de baza la spitalul public, spitalul particular va avea in continuare o dubla finantare, in timp ce spitalul public va ramane si pe mai departe sub-finantat si cu deficit de personal.
    Exodul masiv al tinerilor medici catre Occident constituie o dovada concludenta ca ambele retele medicale din Romania, publica si privata, sunt in fapt carentiale si ne-atractive.



    • Like 2
  • Tocmai de teama unor astfel de situații am ales să nasc natural, la stat, deși îmi permiteam clinica privata si desi am "oripilat" toate prietenele care nasteau la privat, evident prin cezariană (fie că era necesara sau nu). Ele nici nu mă întrebau "când naști?", Ci "când ai cezariană?" Și când mai auzeau si de Maternitatea Giulești, făceau fete-fete. Mă felicit si acum pt alegere: m-a urmărit dr Tarek Abdou, alaturi de mine din prima clipă, conectat oricând pe tel, iar echipa de la spital a fost atentă la toate detaliile, chiar dacă poate nu erau numai zâmbete, ca la privat. Fetița s-a născut în forma maxima si nu mai zic de costuri, care au fost minime. Recomand!
    • Like 4
    • @ Irina Mihailescu
      Doamna, avand in vedere articolul pe care il comentati poate ar fi fost bine sa omiteti unele amanunte.
      • Like 0
  • O să vă citesc articolele, doamnă! Mult curaj în continoare!
    • Like 3
    • @ Diana Daniela
      Multumesc!
      • Like 0
  • Raul check icon
    Medicii din spitalele private sunt, in marea majoritate, tot cei de la stat. Ce mi se pare absurd in situatia asta, in afara de nestiinta medicilor, este faptul ca o gravida se lasa pe mana unui medic batran, pensionat, un om care nu mai este la curent cu noile tehnologii, un om plictisit de viata, un barfitor, care presteaza pe stil "vechi", povestindu-i pacientei detalii si intamplari despre alte femei insarcinate...
    • Like 2
    • @ Raul
      Samsara check icon
      Clinicile private duc lipsă de personal, oricât ar părea de ciudat, se bat pentru medicii buni şi de multe ori apelează la pensionari, unii chiar trecuţi de 80 de ani.
      • Like 2
    • @ Samsara
      Venom check icon
      Nu e nimic ciudat să fie lipsă de personal calificat. Medicii buni dispar pe cale naturală, adică mor sau emigrează, în locul lor apar "doctorii" lui Beuran.
      • Like 1
    • @ Raul
      check icon
      cred ca ac lucru se poate spune si despre artisti in general, sunt depasiti la batranete, in general intelectualii ar trebui executati la 55 de ani, ca sa nu infecteze generatiile tinere cu experienta lor :) nene, cred ca esti plictisit de viata rau ...
      • Like 1
    • @ Raul
      check icon
      Cred ca e putin mai complicat. Lipsa angajarii respectivului medic in actul medical (faptul ca nu semna niciun document) inseamna ca de fapt respectivul nu avea drept de libera practica in Romania. Iar prezenta lui acolo era o infractiune.
      • Like 0
    • @ Raul
      Cri check icon
      Draga Raul, eu am avut de-a face, ca pacient, atat cu medici tineri, cat si cu medici batrani ( ca sa te citez ), dar diferenta de calitate a actului medical nu a fost facuta niciodata de varsta medicilor, ci de competenta si daruirea lor fatza de pacienti; iar daruirea si competenta nu reprezinta niciodata apanajul unei anume varste.
      Odata cu inaintarea in varsta, oamenii capata un plus consistent de experienta in meseria lor, experienta care desigur ca nu este de neglijat, dovada fiind faptul ca nu doar in medicina, ci si in alte domenii de activitate, in fatza unor probleme rare sau atipice, se cere uneori si opinia celor mai "batrani" sau chiar a celor iesiti la pensie.
      De ce crezi tu ca cei "batrani" nu mai sunt la curent cu "noile tehnologii" ( ca sa te citez din nou) ramane un mister pentru mine.
      Ar trebui sa stii ca in profesiunile vocationale ( dascal, medic, artist, politist, preot, etc), oamenii raman mental si psihologic captivii profesiunii lor chiar si dupa ce au iesit la pensie, astfel ca deseori acesti oameni se informeaza permanent despre noutatile aparute in domeniile in care au lucrat.
      Este insa o realitate faptul ca reteaua medicala (fie ea privata sau publica) are un procent semnificativ de medici varstnici; cauzele acestui fenomen sunt simple: pe de-o parte, medicii tineri emigreaza cu miile in fiecare an, iar pe de alta parte, pensia medie a unui medic, dupa 40 de ani de activitate, este foarte mica, astfel ca medicii "seniori" fac eforturi sa ramana activi dupa pensionarea oficiala, chiar si cu o jumatate de norma.
      • Like 0
  • Samsara check icon
    Imi pare terbil de rau pentru ce ati patit, dar nu este prima drama intamplata intr-o clinica privata despre care aud. Unui prieten medic era sa-i taie piciorul caci a facut septicemie dupa o banala operatie de ruptura de menisc si asta s-a intamplat tot intr-o clinica privata. La nici 40 de ani va fi nevoit sa-si puna proteza de genunchi, caci mare lucru nu i-a mai ramas dupa ce a scapat ca prin minune si dintr-un tip sportiv si sanatos tun, arata acum ca o persoana cu handicap. Este o zicala adevarata, ca la pomul laudat sa nu te duci cu sacul...
    • Like 3
  • Revoltator este putin spus...Si mai groaznic mi se pare faptul ca nu stii unde sa te duci, la cine sa apelezi atunci cand ai nevoie de un medic, de un diagnostic corect...In tara lucrurilor in care ne facem ca facem (si) sistemul medical privat este un "fake" intr-o proportie destul de mare. Iar cei ce isi profeseaza meseria cu credinta raman parca mereu necunoscuti. Merita facut orice pentru a fi dati in judecata sau a fi data in judecata clinica cu pricina pentru a nu mai pati si altii asa ceva. In rest sper sa aveti cata putere va e necesara pentru a merge inainte!
    • Like 3
  • Ce fel de teste genetice ati facut in timpul sarcinii? Va intreb pentru ca sotia a facut teste care analizau ADN-ul, ne-au costat circa 1000€. La vremea respectiva acestea ne-au fost recomandate, ni s-a spus ca testele "clasice" nu pot fi 100% sigure.
    • Like 1
    • @ Liviu Andrei Torcătoru
      Medicul s-a rezumat sa le recomande pe cele "clasice", deoarece nu eram in grupa de varsta care "prezinta risc" din punct de vedere genetic.
      • Like 1
  • Revoltator, revoltator, nici nu-mi vine alt cuvant acum, REVOLTATOR!
    M-a impresionat profund aceasta neputinta in fata incompetentei, a sistemului medical existent, practic legislatia noastra deficitara nici nu-ti asigura suportul actionarii in instanta...
    Cum a fost posibil, dupa efectuarea testelor genetice, sa nu se depisteze nimic?!
    Si cum , un medic fara autorizatie de practica, sa urmareasca sarcina?!?..
    Pentru ca daca nu isi punea parafa, asta inseamna!!!
    Ce sa mai spunm despre inexistenta psihologilor in spitale...
    • Like 5


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult