Ne propunem prea Puțin: cum scăpăm de acest terorist planetar

Foto: Profimedia Images

Tiranul Putin nu îl are ca model pe tiranul Stalin, ci pe tiranul Hitler.

Grilele de interpretare a gesturilor și acțiunilor lui din ultimele câteva zile nu pot fi decât două:

1) fie este un criminal cinic asumat public, cu o mentalitate primitivă asupra raporturilor de putere dintre state și dintre oameni,

2) fie este nebun, aflat în plin apogeu al delirului puterii.

Sau câte un pic din amândouă.

Cred că Ucraina e pierdută. NATO nu va interveni, în virtutea caracterului defensiv al Alianței, limitat la propriile state membre. În relația cu Rusia, Occidentul s-a bazat și se bazează doar pe eforturi diplomatice și pe acțiuni preventive, orientate către securitatea propriilor membri. O intervenție militară în Ucraina i-ar servi lui Putin pretextul pentru declanșarea unui nou război mondial. Putin profită de această stare de lucruri și pune lumea civilizată în fața faptului împlinit. Prădătorul a pus gheara pe o pradă sigură, înainte ca ea să găsească refugiul juridic în grădina Alianței. În realitatea de zi cu zi, încordarea mușchilor militari ai acestui despot și criminal înseamnă vieți distruse, orașe rase, pagube enorme. Pentru ce? Pentru visurile de mărire ale unui megaloman, în cel mai bun caz.

Totuși, mai există refugii juridice în fața forței brute la nivelul acesta? Mărturisesc că în facultate nu am avut o atracție deosebită pentru dreptul internațional public, tocmai pentru că el pare să fie, în ultimă instanță, impotent. Iată (încă o dată) că dreptul internațional nu poate preveni războaie, dincolo de limita în care unele state își asumă de comun acord pacea. Pare că nici diplomația nu e mai eficientă în fața tăvălugului irațional pe care îl poate declanșa un huligan internațional.

Astăzi, ca de mii de ani, vedem războaie în jurul nostru. Unele mai apropiate de graniță, altele mai îndepărtate. Uneori suntem direct implicați. De mii de ani, oamenii se înarmează ca să se căsăpească între ei, pentru diverse motive. Mijloacele de luptă s-au modernizat, esența a rămas aceeași. În ultimul veac a părut, pe alocuri, că războiul a devenit mai sofisticat, mai subtil: economic, informațional etc. Părea – cel puțin în jumătatea noastră de lume – că nu mai e nevoie să moară mii și mii de oameni pentru diferitele încleștări dintre țări. Și asta tocmai pentru că, în ziua de azi, o simplă apăsare de buton poate șterge milioane, dacă nu miliarde de oameni de pe suprafața pâmântului. Cel mai probabil, cu tot cu planeta. Și atunci te puteai gândi, în mod rezonabil, că e destul de improbabil să mai trăim vremuri din cele trecute, în care un conflict armat de tip vechi să izbucnească și să capete proporții mondiale. Or, conflictul de azi e un astfel de conflict, în care posibila escaladare mondială nu poate fi ignorată (în principal, din cauza ticăloșiei/nebuniei despotului rus).

Uite însă că istoria chiar se repetă.

Tocmai pentru că încă ne dăm în cap unii altora – poate mai puțin, poate mai sofisticat, după cum încercam să credem până azi – nu este nicio diferență calitativă între omul de ieri și cel de azi, ci doar una cantitativă. Încă trăim bidimensional, suntem preocupați de prosperitatea noastră în lungul și în latul Pâmântului, ca indivizi sau ca țări, și încă nu ridicăm ochii spre cer în adevăratul sens al cuvântului.

Ne batem pe resurse, oprimăm oameni și sacrificăm vieți pentru țeluri statale, în loc să înțelegem că literalmente suntem în aceeași barcă, pe palidul punct albastru („pale blue dot”) și în loc să ne îndreptăm atenția în afara lui și a noastră, în infinitul cosmos care așteaptă să fie descoperit și cucerit de om. Ne batem între noi pe și pentru fărâma asta de țărână, fără să înțelegem că următoarea dimensiune o dobândim unindu-ne forțele, într-o alianță a omenirii pentru omenire, cu scopuri mai înalte decât noi.

Poate că sună ca o naivitate, dar mi-o asum.

Revenind la cotidian, cred și sper că poporul rus – pe care nu trebuie să încetăm să-l stimăm și să-l iubim, pentru că el nu se confundă cu despotul lui – va avea un cuvânt de spus în soarta lui și a lumii noastre. Niciun asupritor al propriului popor și al altora nu a sfârșit bine în istorie. Căderea lui Putin va fi, poate, ocazia unei schimbări prin care rușii vor trece de partea binelui și prin conducătorii care îi reprezintă în lume. Cum ar arăta Europa și Asia cu o Rusie bună și onestă, nu rea și vicleană cum ne-a obișnuit criminalul sus-menționat?

Cetățenii întregii lumi libere ar trebui să iasă în stradă într-o demonstrație pașnică mondială și istorică împotriva acestui terorist care, disperat să ocupe un loc în cărțile de istorie a lumii, nu va mai însemna nimic pentru viitorul ei.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp