Ne vom reveni din marele șoc, așa cum omenirea a făcut-o după fiecare criză a istoriei. De la „The roaring 20s”, la societatea post-pandemie

Foto: Guliver Getty Images

După toate marile crize (am inclus aici şi marile conflicte din istoria omenirii) lumea, societatea, civilizaţia umană s-a înnoit într-un fel sau altul, au căpătat un suflu nou. Această tendinţă a fost dată, poate, de bucuria de a supravieţui, de a scăpa de limitările şi suferinţele crizei trecute. A fost exaltarea de a învinge răul, durerea... moartea. După toate marile războaie a urmat o perioadă în care „a izbucnit” o mare dorinţă de pace, viaţă, dragoste şi frumos care a marcat istoria cu momente boeme şi explozie culturală şi economică. Nu m-aş duce foarte departe în istorie, şi aş începe cu boema franceză care a marcat civilizaţia europeană prin idealurile sale de libertate, adevăr, dragoste şi frumuseţe. Acestea au marcat cultura şi stilul de viaţă al europenilor până la începutul secolului trecut, când o altă tragedie, Marele Război, a marcat vieţile unei generaţii. Ieşirea din acel conflict tragic a însemnat o perioada de căutare ideologică, reaşezare a moralei şi principiilor noii lumi şi în egală măsură interesanţii ani 20, denumiţi în istoriografia occidentală „the roaring 20s”. 

Nimic nu a mai fost ca înainte, iar frământările sociale, politice şi culturale au zguduit lumea veche din temelii, orbind-o prin culoarea şi viteza vieţii renăscute din cenuşa imperiilor şi inerţiilor. 

Criza economică din ’29-’33 s-a produs în parte pe fondul unui hiperoptimism iar pe de altă parte pe dezechilibrele majore produse de acele inerţii care nu au putut fi depăşite. Ieşirea din criza economică a începutului anilor ’30 a însemnat reafirmări ale statutului unor ţări şi începutul celui de-al doilea război modial. Astfel „războiul care avea să pună capăt tuturor războaielor”, lăsând multe lucruri neterminate şi determinând multe alte frustrări, a fost urmat de cel mai sângeros conflict din istoria de până acum a omenirii. A fost cumva tot ca o răzvrătire a unei lumi noi, care a râs în nas „aşezărilor geopolitice” de după Marele Război. Sfidarea tuturor „deal-urilor” din lumea, devenită între timp veche, a creat o lume nouă, pentru care perioada de trecere de la vechi la nou a însemnat pentru mulţi să se reobişnuiască cu viaţa civilă, ruperea lumii în două mari sfere ideologice, planuri de reconstrucţie, revoluţia plasticului, revoluţia rock-and-roll, consumism, iar mai apoi conflicte regionale pentru continua reconfigurare a sferelor de influenţă. Războiul rece a erodat această lume nouă iar „flower power-ul” revoluţiei hippie din Occident, „contrarevoluţia culturală” a lui Deng Xiaoping, denunţarea regimului stalinist şi apoi Perestroika din blocul comunist au dus la destrămarea acestei lumi, devenită veche între timp.

Anii ’80 şi apoi căderea Zidului Berlinului au pus capăt lumii vechi şi au născut o lume nouă, complicată, sofisticată, reaşezată care şi-a creat propriile contra-forţe şi vicii care duc la erodarea sa. Instituţionalismul global anacronic al doctrinei Monroe, finisat insuficient de Liga Naţiunilor şi adus la aşa-zisa perfecţiune de Organizaţia Naţiunilor Unite, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, Fondul Monetar Internațional etc îşi găsesc neputinţa în faţa globalizării organice şi dezvoltate pe cale naturală de relaţiile culturale şi economice care au însă reversul lor, resimţit tot mai acut după trezirea noilor orgolii naţionaliste din anii 2000, eşecul atitudinii „politically correct” şi a civismului social democraţiilor europene.

Amalgamul de capitalism, Coca-Cola, multiculturalism şi „democraţie chineză” şi-a creat propriii anticorpi în lumea nouă în devenire prin activismul de mediu, digitalizare şi reafirmarea unor frustrări naţionale seculare.

Actuala criză, care este în desfăşurare de ceva timp, punctată acut prin pandemia de SARS-Cov-2, este una complexă şi va duce, la fel ca celelalte eşecuri ale lumilor vechi, la transformări structurale profunde atât la nivel social, cât şi de ordin economic sau geopolitic. Nu ştim încă să identificăm inerţiile acestei lumi pentru că facem parte din ele. Actuala lume este ceea ce ştim, ne este comodă, deşi îi recunoaştem, în general, limitele şi neajunsurile. Alta nu ştim şi pe alocuri ne sperie perspectiva unei lumi noi. Totuşi, dacă privim retrospectiv, ciclicitatea civilizaţiei umane presupune astfel de transformări pentru care majoritatea dintre noi nu suntem pregătiţi sau le respingem din principiu. Noi, oamenii, suntem până la urmă un set de experienţe trecute prin care interpretăm şi trăim prezentul, planificându-ne şi visând la viitor. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp