Neam obișnuit să ardă

Foto: Inquam Photos / George Călin

Încă un incendiu la spitale - a devenit ceva obișnuit. După maternitatea Giulești, Colectiv, spitalul din Piatra Neamț și altele, nu mai avem sentimente. Știm deja ce se va întâmpla, o anchetă, declarații sforăitoare, poate câteva demiteri, dosare în instanță ani de zile, poate câteva condamnări. Toate lucrurile astea nu rezolvă absolut nimic. Spitalele continuă să rămână cele mai nesigure instituții publice din România, pline de infecții intraspitalicești, infrastructură veche suprasolicitată, deficit de personal, dezorganizare, dar mai ales lipsa dorinței de schimbare. Se tot peticește, se cârpește, se investesc sume colosale în renovări, modernizări, reparații, când în fapt totul ar trebui demolat și construit de la zero. Nici măcar n-ar trebui păstrate vechile locații. Nu e normal să exploatăm niște clădiri care colcăie de infecții nosocomiale, vechi, din vremea Primului Război Mondial, neadaptate la necesitățile moderne, cu instalații depășite tehnic și moral.

Am ajuns să ne facem un titlu de glorie că s-a intervenit eficient la un incendiu în care pacienții decedați au fost găsiți carbonizati. Am ajuns să fim apostrofați de autorități că ne revoltăm și să ni se spună că revolta e numai în capul nostru. Totul a fost perfect, însă s-a terminat cu morți și răniți. Se vede și de un nespecialist că lucrurile sunt scăpate de sub control. Specialiștii sunt contraziși de realitate.

În țara cu cea mai mare corupție din Uniunea Europeană toți banii se duc pe proiecte megalomanice de genul Catedralei Mântuirii Neamului. Oamenii nu cred în știință, cred în puterea tămăduitoare a busuiocului. Oricât de mare ne-ar fi credința, nu o să coboare nicio forță divină să ne construiască spitale, din păcate tot noi va trebui să facem acest lucru. Noi tot credem că dacă „dă Dumnezeu” o să fie bine, inhibându-ne orice inițiativă timidă.

Spunea un oficial că la spitalul Balș a fost evitată o catastrofă, așteptând probabil și laude. Se mândresc cu „rezolvarea” unei probleme pe care nu ar fi trebuit să o avem, dacă își făceau treaba. O catastrofă ar fi trebuit să fie și un simplu incendiu fără victime, noi însă ne-am obișnuit cu pacienți carbonizati, cu pacienți mutați val-vârtej în mijlocul iernii la alte spitale. Nu ne rămâne decât să ne întrebăm când va fi următorul eveniment. Să punem pariu pe numărul de victime și să ne rugăm să nu fim noi sau ai noștri printre ele. Gândire măruntă.

Odată intrat pe ușile unui spital în România, se poate întâmpla orice. Suferința pentru care un pacient se prezintă sau ajunge cu Salvarea acolo reprezintă un aspect secundar. Umează cozi, așteptare, condiții mizerabile în saloane, frig, foame, incendii, infecții și cine știe ce alte pericole, cu mult mai mari decât își poate închipui un muritor.

„Câinii latră, ursul merge” - spune o vorbă, un pic de emoție, un pic de agitație și reintrăm în vechea desfășurare a evenimentelor. Ne obișnuim cu senzații din ce în ce mai tari, până când vom ajunge imuni la propria noastră moarte nemeritată. Totul pentru că acceptăm, ne resemnăm, suntem înțelegători, îngăduitori, lipsiți de speranță, de spirit civic. De ce asemenea lucruri nu se întâmplă în Occident, de ce asemenea lucruri se întâmplă numai în țările lumii a treia și la noi?

În zarva făcută de ultimele evenimente am auzit pe cineva care întreba de ce nu se fac verificări, controale. Niciodată un control nu va rezolva problemele, nici chiar schimbarea unor responsabili din funcțiile lor nu va rezolva ceva, boala noastră e mult mai gravă, mai adâncă, mai greu de tratat. Ne trebuie oameni care să facă fără să vorbească atât de mult și fără rost, ne trebuie cinste și onestitate și poate, de ce nu, un pic de înțelegere și dragoste pentru poporul nostru din partea celor care decid.   

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp