Sari la continut

De șapte ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Nu despre avort e vorba, ci despre încălcarea dreptului femeii de a decide

test sarcina

Foto: Getty Images

Recenta decizie a Curţii Supreme a Statelor Unite de a abroga dreptul constituţional la avort m-a impresionat profund, determinându-mă să reiau tema unui articol mai vechi, pe care l-am scris în urma unei întâmplări. Articolul se întitula: „Un avort în camera alăturată” şi a apărut în publicaţia electronică Acum.

„S-a întâmplat acum câţiva ani, în după-amiaza controlului ginecologic de rutină pe care-l fac în fiecare primăvară. Sosisem la ora programată, cuprinsă de emoţia şi stânjeneala caracteristică acestui demers neplăcut, dar necesar. Pe coridorul policlinicii private m-am întâlnit cu doctoriţa – o veche cunoştinţă din generaţia mea, un specialist competent şi eficient, cu un zâmbet încurajator. „Mai aveţi de aşteptat vreun sfert de oră. Am de făcut un chiuretaj şi apoi vă iau pe d-voastră” – mi-a spus ea.

M-am aşezat pe bancheta din faţa cabinetului şi m-am pus pe aşteptat. Alături de mine şedea tăcut un tânăr de vreo douăzeci şi ceva de ani. Dindărătul uşii răzbăteau zgomotele instrumentelor medicale şi vocea calmă a doctoriţei. Era o după-amiază însorită, n-avea niciun rost să rămân pe culoarul auster, acoperit cu faianţă albă, reflectând lumina violetă a becurilor cu neon. Am ieşit în curte şi m-am pus pe o bancă de lemn, lângă tufa de iasomie înflorită, în jurul căreia zburau fluturi neastâmpăraţi. Din depărtare se auzea bâzâitul unui avion, brăzdând cerul senin. Aveam la dispoziţie un sfert de oră să mă relaxez şi să mă las mângâiată de adierea blândă, de mai. Mi-am privit ceasul de mână şi în momentul acela m-a săgetat gândul că, în acelaşi sfert de oră, în cabinetul medical are loc un chiuretaj. O operaţie minoră, care se poate face şi ambulatoriu. În urma ei o făptură abia înfiripată, minusculă, care deocamdată doar palpită, era scoasă din trupul care a zămislit-o. M-am gândit la tânăra care optase pentru chiuretaj, imaginându-mi ce-o fi determinat-o să ia această decizie… Până la urmă oricare ar fi fost motivul, se reducea la unul singur: nu era momentul potrivit să aibă un copil.

Dincolo de compasiunea pe care o simţeam pentru această soră mai tânără a mea, pentru durerea din vintre şi din suflet pe care i-o bănuiam, încercam şi un sentiment de uşurare că nu avea vârsta mea şi n-a trăit sub imperiul Decretului 770 / 1966 – într-un stat unde nu se putea procura pe căi legale niciun medicament sau dispozitiv contraceptiv, iar educaţia sexuală era practic inexistentă. Atunci ar fi fost nevoită să recurgă la un avort clandestin sau auto-provocat prin manevre promiscue şi periculoase, cu riscul de-a fi prinsă şi deferită justiţiei, ori de a-şi da duhul în urma septicemiei, asemenea prietenei mele M., mamă a doi copii… Sau să dea naştere unui copil nedorit, pe care să-l abandoneze într-un orfelinat. În acelaşi timp, nu puteam să nu mă gândesc la creatura care se închegase fără a mai avea şansa de a deveni Om. Era o frământare sterilă de care nu mă puteam desprinde, fascinată parcă de ceea ce i se întâmpla tinerei din cabinetul de ginecologie. Avusesem norocul să nu trec niciodată printr-o experienţă similară, dar şi neşansa de a trăi ani în şir cu ticăitul fricii de o sarcină nedorită, la sorocul fiecărei luni.

După o vreme m-am ridicat şi am reintrat în clădire. Cele cincisprezece minute se scurseseră de mult şi, probabil, tânăra necunoscută ieşise din policlinică însoţită de partenerul ei. Dar nu… Pe culoar era agitaţie. Doctoriţa trecu în fugă pe lângă mine şi-mi spuse că mai am de aşteptat pentru că tânăra făcuse hemoragie. Apoi intră închizând după ea uşa cabinetului. Din spatele uşii se auzeau glasuri şi zgomote precipitate. Le urmăream încordată şi îngrijorată, strângând pumnii ca totul să se termine cu bine. După o vreme se lăsă liniştea. Doctoriţa apăru în prag, căutându-l pe tânărul care şezuse pe bancheta din sala de aşteptare. Femeia îşi revenise şi ar fi trebuit s-o însoţească acasă. Dar bărbatul nu mai era acolo… Tânăra a ieşit din cabinet, albă ca varul, a refuzat orice ajutor, a chemat un taxi şi a plecat.

Îmi era ciudă pe această fată – care ar fi putut să-mi fie copil – şi pe partenerul ei, că ajunseseră aici, acum când există atâtea modalităţi de a evita o sarcină! Şi, în acelaşi timp, îmi spuneam că oricui i se poate întâmpla un accident… În fond, ce ştiam eu despre ea? Ce drept aveam s-o judec, să-i dau sfaturi, să-i construiesc variante alternative? Şi mă mustram că am făcut asta, chiar şi numai în gând…” (fragment din articolul publicat)

Slavă Domnului, totul s-a terminat cu bine, pentru că fatidicul „decret” fusese abrogat în decembrie 1989 şi tânăra s-a putut adresa unui cabinet medical specializat. Nici nu-mi puteam imagina că spectrul hidos şi periculos al avorturilor clandestine ar putea reapărea vreodată! Dar m-am înşelat. Mişcările anti-avort s-au redeşteptat şi se consolidează în lumea civilizată a timpurilor noastre. Ba mai mult, în unele ţări au câştig de cauză, îngrădind drastic libertatea femeilor.

De altfel, aruncând o privire asupra istoriei atitudinii faţă de întreruperea sarcinii, observăm că dacă în societatea arhaică era permis chiar şi infanticidul (acest drept avându-l tatăl sau bunicul), în antichitate subiectul a fost dezbătut şi legiferat, fiind adesea considerat o crimă care aducea după sine condamnarea la moarte a femeii care a recurs la această soluţie.

Şi savanţii Greciei Antice s-au preocupat de această chestiune, analizând dezvoltarea produsului de concepţie şi momentul în care acesta ar fi avut suflet şi ar fi putut simţi, adică ar fi devenit o fiinţă umană. În scrierile sale Politica şi Despre Suflet, Aristotel agrea metodele contraceptive şi recurgerea la întreruperea sarcinii dacă aceasta era provocată înainte de cea de a patruzecea zi de gestație. Acest lucru avea legătură cu teoria sa despre dezvoltarea unui organism însufleţit.

Concepţia aristoteliană se reflectă şi în modul de abordare şi condamnare a „păcatului” avortului în religia iudaică şi creştinismul timpuriu. De altfel, avortul provocat nu este menţionat în scrierile sfinte iudaice şi viaţa mamei prevalează faţă de cea a fătului. Desigur, există şi precizări privind încălcarea anumitor restricţii atunci când e vorba salvarea vieţii fătului.

Şi confesiunile creştine – care condamnau cu fermitate şi pedepseau drastic avortul – aveau puncte de vedere nuanţate asupra „păcatului” întreruperii sarcinii înainte sau după ce se făceau simţite primele mişcări ale fătului.

Până în secolul al XIX-lea, situaţia din societatea laică era diferită, decizia de a întrerupe o sarcină putând fi luată de o femeie, „în privat”. În general era vorba de ingerarea unor ierburi sau substanţe care provocau avortul.

Pedepsirea penală a avortului în Europa a început prin adoptarea Codului lui Napoleon (1810) care sancţiona atât persoana care provoca avortul, cât şi pe cea care beneficia de acesta. Codul napoleonic, preluat de multe ţări europene, coroborat cu atitudinea Bisericii Romano-Catolice, care condamna cu fermitate întreruperea provocată a sarcinii, au avut drept consecinţă persistenţa legislaţiei antiavort din Europa, mai bine de un veac.

Dacă în perioada interbelică legislaţia din unele ţări a devenit mai permisivă (URSS şi Germania), în altele a fost şi mai restrictivă din cauza pierderilor de populaţie suferite în Primul Război Mondial. În anii 1930-1940 avortul a devenit un instrument al eugeniei, fiind aplicat doar asupra persoanelor de anumită rasă sau suferind de anumite boli, în timp ce era interzis femeilor ariene.

Legislaţia antiavort în Statele Unite ale Americii a fost consecinţa unei adevărate cruciade duse de către Asociaţia Medicală Americană care a reuşit nu numai să interzică avortul, ci şi difuzarea informaţiilor legate de acesta.

După cum observăm, legile privitoare la avort apărau dreptul la viaţă al fătului, ignorând dreptul de decizie al femeii, pentru că ea nu avea avea libertatea deplină de hotărî asupra corpului său, asupra existenţei sale. Practic era doar un recipient în care creştea şi se dezvolta fătul protejat, o maşină de fabricat copii. Femeia era lipsită de dreputurile cetăţeneşti pe care avea să le obţină după decenii de luptă tenace a reprezentantelor mişcării feministe care, printre alte revendicări esenţiale, cereau dreptul firesc de a decide asupra păstrării unei sarcini.

Această confruntare cu făcătorii de legi, dar şi cu mişcările conservatoare anti-avort, a durat decenii. Schimbarea legislaţiei în domeniu s-a petrecut lent, începând din deceniul cinci (în ţările est-europene, dar în România s-a revenit asupra ei, prin „decretul” de tristă amintire) şi până la mijlocul anilor 1970, în majoritatea ţărilor vest-europene (Germania de Vest în 1974, Franţa în 1975, Italia în 1978), în timp ce în Spania şi Belgia avea să aibă loc abia în 1985, respectiv în 1990. În anii 2000, în marea majoritate a ţărilor Uniunii Europene avortul la cerere era liberalizat.

În SUA schimbarea a avut loc la începutul deceniului opt al veacului XX. În 1972 s-a legalizat distribuirea contraceptivelor, iar în 1973 Curtea Supremă Federală a legalizat avortul în urma celebrului caz Roe versus Wade. În sfârşit, decizia Curţii Supreme a SUA avea în vedere dreptul femeii de a decide asupra corpului său, asupra existenţei sale, introducând câteva reglementări care vizau sănătatea mamei.

Astfel, la finele veacului XX, în zorii Mileniului III, în SUA şi în ţările democrate femeile se puteau bucura, în sfârşit, de dreptul de a decide dacă vor sau nu să păstreze o sarcină.

Părea că lucrurile s-au aşezat, dar din păcate formaţiunile politice conservatoare au păstrat pe tapet problema avortului (ignorând total dreptul femeii) şi, cu prima ocazie, au acţionat în favoarea restaurării.

În 22 octombrie 2020 Curtea Contituţională a Polonei decidea că avortul este neconstituţional. În urma acestei rezoluţii avortul a fost interzis aproape în totalitate. Alte ţări, precum Ungaria. Belgia, Irlanda, etc. pun anumite piedici care îngrădesc dreptul de decizie al mamei, ca de pildă perioada obligatorie de gândire şi consiliere care preced efectuarea unui avort sau favorizarea bugetară a unităţilor medicale care nu oferă servicii de întrerupere a sarcinii.

Cea mai recentă acţiune de restaurare a avut loc în 24 iunie 2022, când Curtea Supremă a Statelor Unite a anulat dreptul federal la avort, lăsând decizia la latitudinea statelor componente. Unele dintre ele au şi acţionat de îndată. Anularea istoricei decizii Roe versus Wade frustrează femeile de un drept firesc, omenesc. Să ne gândim, de pildă, la faptul că orice pacient are dreptul să accepte sau să refuze o procedură medicală şi nu se acţionează în lipsa consimţământului său, în timp ce o femeie însărcinată este obligată să păstreze sarcina, fără drept de apel.

Decizia care a declanşat ample proteste în rândul societăţii civile, fiind criticată şi de preşedintele Biden, a creat un val de satisfacţie în rândul taberei republicane. Din păcate, combatanţii mişcării anti-avort (după cum arată şi numele) au în vedere avortul ca atare, pe care-l analizează din punct de vedere etic şi moral, prin prisma propriei tradiţii sau religii, fără a lua în seamă tocmai factorul esenţial: dreptul femeii de a decide asupra propriului corp, propriei existenţe prezente şi viitoare.

În această eroare era să cad şi eu cu ceva timp în urmă, aşteptând la examenul ginecologic de rutină…

Ca femeie, nu pot decât să empatizez cu semenele mele care optează pentru o întrerupere de sarcină şi, dacă e nevoie, să lupt – după puterile mele – pentru dreptul lor de decizie. Atitudinea mea ar fi aceeaşi şi în situaţia contrară, când o femeie care doreşte să-şi păstreze sarcina ar fi obligată să renunţe la ea, aşa cum se întâmpla în China, pe vremea politicii „unui singur copil”.

Articolul a fost preluat de pe baabel.ro

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Să ne gândim, de pildă, la faptul că orice pacient are dreptul să accepte sau să refuze o procedură medicală şi nu se acţionează în lipsa consimţământului său, adevar graisi,adu-ti aminte de zicerea asta la toamna cind vor "scoate"guvidul de la naftalina si ne vor obliga din nou sa ne otravim,o fi oftopic postul meu da...
    • Like 0
  • Ce ciudat sunt si eu - pro educatie sexuala si anti ucis copii .

    Nu despre avort e vorba, ci despre încălcarea dreptului femeii de a ucide.

    Poti sa faci un avort atat timp cat copilul (omul) respectiv nu este co0nstient.
    Pe aceasta idee poti sa omori si un om in somn sau sedat ca nu este constient.

    Avortul ar trebui sa fie interzi mamelor - adica mai exact daca faci avort sa nu mai poti sa fi mama. Esti sub animale ca femeie daca recurgi la asa ceva. Nu am vazut un animal sa isi omoare copii ca trebuie sa adune mai multa mancare sau nu poate face nu stiu ce activitate..

    Si totusi exista mereu intrebarea: Cand ai deschis picioarele in pat/masina/capita cu fan nu te-ai gandit ca poate veni un copil ?
    Exista cel putin 5 metode contraceptive la care m-am gandit eu acuma si mai ai si pastila de a doua zi.
    Tu ai decis sa nu folosesti niciuna si acum decizi sa omori un copil.
    NU TE POTI NUMI NICI OM DARAMITE MAMA.
    • Like 1
    • @ ControlTheNarrative
      Cine e persoana ucisa? Hai sa punem problema altfel, viata mea e in pericol, un transplant de maduva imi salvea viata. Conform conceptiei tale, daca exista compatibilitate si maduva "donata" benevol sau nu de tine imi salveaza viata, atunci ar trebui ca eu sa beneficiez de ea. Stiu, exista inconveniente, nu-ti place, e corpul tau dar tu chiar vrei sa-ti arogi dreptul de a ma ucide? Da? Nu? Consideri ca nu-i obligatia ta, nu-i asa? Deci nu e despre viata, daca te gandesti putin este despre responsabilitate, Consideri ca daca femeia a ramas gravida trebuie sa-si si asume o responsabilitate pe care nu o vrea, nu o doreste. Cu toate acestea, tu iti arogi dreptul de a o incarca pe ea cu aceasta responsabilitate. Indiferent de capacitatea ei finaciara, fizica sau emotionala, nu conteaza, cu orice pret, un embrion trebuie sa se maturizeze si sa devina copil. Intr-o lume plina de copii neiubiti si nedoriti, intr-o lume bolnava, trebuie sa apara mai multi copii nedoriti si neasumati. De ce? De ce un embrion are mai multe drepturi decat un om? De ce un embrion in opinia ta, are dreptul de a dispune de corpul altei persoane?
      • Like 1
  • kris check icon
    E greu de conceput cum in ciuda nivelului tehnologic la care am ajuns inca mai exista oameni care se indoiesc in ce moment se considera fiinta vie un embrion/fat nenascut. Pina nu se naste orice fat e doar un grup de celule extra in corpul organismului care il poarta, viata ar fi mai frumoasa daca am putea lasa de o parte toate tragediile inchipuite....
    • Like 2
    • @ kris
      D check icon
      Așa este, viața este doar un construct social, un grup de celule.

      Avortul e o tragedie, nu fi proastă! Este o tragedie când se ajunge la asta și îmi place să cred că nimeni nu face asta cu nonșalanța că a eliminat doar un grup de celule extra, asemenea unei căcări. Ar fi sinistru.

      Că avortul este uneori necesar și că femeia implicată direct are ultimul cuvânt, da, înțeleg. Dar când avortul aproape că intră la metode contraceptive, cum este în cazul României dacă ne uităm pe statistici, atunci nu mă pot gândi că viața e mai frumoasă.

      Faptul că medicina a avansat și putem beneficia la scară largă de proceduri la care acum 100 de ani nici nu îndrăzneam să visăm este un privilegiu, nu un drept.
      • Like 1
  • Paul check icon
    Deci americanii relaxează regulile in ceea ce privește posesia de arme și înăspresc regulile in ceea ce privește avortul…. La câte masacre se întâmple in scoli acolo, se pare ca au nevoie de cat mai mulți copii, ca sa subziste ca nație, deci ceva de genul facem mulți copii, ca sa avem pe ce sa ne testam armele…
    Oricum ar fi, nu e ca la putinisti, aia trag cu tunul in scoli.
    • Like 3
  • un copil nedorit poate fi si cel deja nascut! (daca moare in primele zile dupa nastere nici nu intra in statisticile pt speranta de viata sau, nu sunt chiar sigur, in cele pt mortalitate infantila!!!)
    deci?
    oricum, la americani e vorba de ce ar fi dupa 15 saptamani de sarcina.
    • Like 0
  • Sunt de acord: sa nu mai vorbim despre avort ( e urat, traumatizant, chiar penibil), sa vorbim doar despre dreptul femeii de a decide ce si cum cu corpul ei. Am citit recent un articol despre doi tineri americani care au plecat tocmai in Mexic pentru un avort, deoarece daca in US doctorii ar fi auzit niste batai de inima ar fi decis ca fata nu mai are dreptul sa faca avort. Acuma intreb pentru un prieten: Pozitia copilului care e ?
    • Like 2
    • @ Doru Saramet
      Ovidiu check icon
      Poziția copilului nu există. El nu alege dacă să vină pe lume, sau nu. Zigot, embrion, făt sau cum s-or mai numi fazele respective ale dezvoltării, în care se adaugă ba inima, ba plâmînii, stomacul etc... "bebelușul" e inconștient. Femeia e cea care trebuie să aleagă, dacă da, sau nu, singură sau cu partenerul său. De viața aia, cea care o pot aduce pe lume procreatorii, ei sunt responabili în a o lăsa să se înfiripe, sau nu. Nu biserica, nu statul, nu Curtea Supremă a US.
      Avortul e o crimă? Dar ca să scoți în lume un copil care nu va avea asigurate suficientă afecțiune, educație și suport material din partea părinților, care să-i asigure o dezvoltare normală, ce e?
      Sigur, Napoleon avea nevoie de carne de tun, bisericii îi trebuie botezuri și enoriași cu nemiluita, sociologii publică studii cu rate despre depopulare, însă femeia nu e mașina lor de reproducere. Acceptul ei ar trebui să fie suveran.
      • Like 6
    • @ Doru Saramet
      kris check icon
      Pozitia copilului? Chiar n-ai idee care e pozitia oricarui copil??
      Pai e foarte simplu, copilul daca ar putea comunica ti-ar zice:

      "eu vreau cum vrea mama".

      Sper ca iti dai seama cit de mare e bataia de joc din partea societatii care decide sa calce in picioare atit mama cit si copilul, din motive absurde invecinate cu boala mentala.
      • Like 1
    • @ Ovidiu
      D check icon
      Ce gândire simplistă!

      Avortul e o tragedie. Uneori necesar, însă nu mai puțin o tragedie. Pentru că copii se nasc, nu ‘se scot’, iar afecțiunea, educația nu ți le poate garanta nimeni. Bunăstarea materială nu însemnă neapărat o dezvoltare normală. În primul rând că nu există norme când vine vorba de viață. Există vieți împlinite sau irosite.
      • Like 2
    • @ D
      Ovidiu check icon
      Nu știu de ce vă simțiți obligat (sau obligată) să îmi răspundeți. Putem trăi liniștiți și dacă avem păreri diferite, iar ale mele vi se par simpliste. Oricum, nu mă veți convinge. Avortul e o tragedie, spuneți. Am scris eu că ar fi o mare bucurie și o împlinire? Cred că și modul în care e resimțit pote fi diferit de la o femeie la alta. Nu e o normă, cum ziceti dv, când vine vorba de viață. Depinde de o mie și unul de lucruri. Poate fi o revenire la luciditatea care a lipsit în momentul procreării. Nu vă erijați într-un atotcunoscător. Văd că dați lecții în stânga și-n dreapta, despre ceea ce trebuie să simtă femeile la avort.
      Și, da, există norme și când e vorba de viață. Norme care nu sunt, uneori, pe deplin deslușite. Are și natura normele ei, legile ei. Din ele și din alegerile noastre ulterioare rezultă împlinirea sau irosirea unei vieți.
      • Like 2
    • @ Doru Saramet
      Dorin check icon
      Poziție? care poziție ? Singura poziție e a mamei și a nimănui altcuiva.Nu a popilor,a politicilor, a rudelor și nici a familiștilor tradiționali care latră și fac spume la gură că avortul e o crimă.
      • Like 2


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult