Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Majoritatea românilor vor avea o pensie de mizerie, inclusiv cei tineri. Și asta va reprezenta probabil singurul lor venit într-o lume în care speranța de viață probabil va crește.
Singura soluție pentru ei va fi adaptabilitatea la mizerie. Nu există alta. Ca și până acum de altfel. Adaptabilitatea la mizerie va însemna că oamenii își vor adapta stilul de viață după pensie la venitul pe care îl vor avea. Pentru majoritatea românilor, în momentul ăsta, asta înseamnă o existență mizeră, spitale infecte de stat, o viață între patru pereți sau retrași la țară, pentru cei cu această posibilitate și speranța existenței unei familii (copii), pe post de poliță de asigurare.
Pentru o minoritate dintre români, cei care primesc pensii speciale, care au moștenite averi sau care prin educație și disciplină au reușit pe parcursul vieții active să-și construiască un capital care le va oferi o anuitate la pensie, această mizerie va putea fi evitată.
Statul din păcate, după cum era evident, nu va putea face mai mult. Asta e ideea cu discuția despre creșterea vârstei de pensionare: nu sunt bani, și vor fi din ce în ce mai puțini pe măsură ce low hanging fruits are creșterii emergente se vor rări și rata reală a dobânzii va scădea și în România.
Așa că pentru cei tineri, care aveți în față zeci de ani de muncă activă și nu cădeți în categoria lipitorilor de la stat sau a băieților de bani gata, nu aveți prea multe alternative pentru a evita o bătrânețe de mizerie. Poate credeți că e prea departe în timp, dar gândiți-vă că probabil veți trăi încă cel puțin 30 de ani după pensionare, fără niciun venit activ. 30 de ani e enorm.
Ce puteți face: trebuie să investiți cea mai mare parte pe care v-o puteți permite din venitul vostru lunar cât mai repede în carieră. Nimic sofisticat, o combinație de acțiuni, obligațiuni și real estate. Sunt vehicule din ce în ce mai diverse cu costuri mici. Pe termen suficient de lung, aceste investiții lunare vă vor asigura un supliment de venit important.
Cu cât veți consuma mai mult în prezent și veți investi mai puțin, cu atât suma disponibilă la pensie va fi mai mică. Asta în condițiile în care rata reală de randament scade în fiecare an, pe măsură ce capitalul global crește și oportunitățile de investiții se reduc. Există o triadă a investițiilor: termen lung - nominalul investit - randamentul. Și o pârghie importantă: riscul. Cu cât ești mai tânăr, cu atât poți aloca mai mult investițiilor cu un randament mai ridicat (acțiuni small cap, emerging...), cu un risc mai mare, care însă pe termen lung are o șansă mai mică de materializare.
Dar nu vă bazați pe pensia de la stat.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ce glumă! Nereușită.
Promit ca fac tot posibilul :) .
Rusine sa le fie!
Si inca le este ciuda pe cei care pleaca inafara tarii??
Ce ofera statul riman tinerilor?
Pe cei batrani i au condamnat la o viata de mizerie cu pensiile?
De ce ies mai repede unii la pensie si cu ce pensii???caci te doare capul.
Pentru unii se face altfel calculul pensiei,iar pentru multi este doar o amagire ,caci pe viitor se recalculeaza pensia.
Cei cu pensii speciale pot merge linistiti oriunde ,pe cand un biet muncitor sau taran care a tras din greu la munca este condamnat la mizerie.Intinde oensia de la o luna la alta ca sa i ajunga
Dupa 25 de ani cotizati la stat ,am o pensie de 1000 ,iar altul care nu a muncit are 800.Este normal?
Unde sunt calculele corecte??
Când la putere este un guvern care SE BAZEAZĂ pe faptul că vom ieși din câmpul muncii direct în cimitir?
https://www.sursazilei.ro/guvernul-citu-ne-vrea-cu-picioarele-inainte-la-pensie-declaratia-halucinanta-a-lui-cristian-ghinea-video/