Foto: Guliver/Getty Images
Mi-am propus într-un articol compus din 3 episoade să vin cu o serie de exemple și explicații legate de abordările rigide, ultraconvenționale sau bazate pe judecăți superficiale în procesul de selecție, pentru a încerca să arăt că se poate și fără ele. Vă povesteam data trecută despre programatorul în papuci și pantaloni scurți pe care îți venea să-l respingi la interviul de angajare. Noi l-am angajat și am dat lovitura...
Astăzi, episodul 2: Dacă un candidat întârzie în mod repetat sigur trebuie respins?
Sunt o persoană căreia nu-i place să întârzie. Apropiații îmi spun uneori că sunt ușor obsedat de ideea de a nu întârzia. Chiar și atunci când, din anumite motive, îmi propun să întârzii nu-mi prea iese. În acest context imaginați-vă cam cum reacționez interior atunci când o persoană întârzie la interviu și în plus încearcă să mă aburească, invocând motive neîntemeiate.
O candidată pentru un job care cerea o persoană foarte organizată întârzie la interviul de job 15 minute...
Întotdeauna mi-a plăcut să fac selecții pentru posturi pe care trebuia să angajez tineri absolvenți și am avut cu aceștia multe experiențe plăcute, care mă fac să am o părere foarte bună despre potențialul profesional al tinerei generații. La una dintre selecțiile pentru un astfel de post, printre numeroșii candidați era și o tânără care a întârziat la primul interviu 15 minute, motivând că nu venise tramvaiul la timp (ca și cum mijloacele de transport din București ar circula după vreun orar prestabilit și întârzie doar în situații ieșite din comun). A avut o prestație bună la interviu și singurul impediment pentru a trece în etapele următoare ale selecției rămăsese faptul că întârziase la un interviu pentru un post care presupunea inclusiv participarea ei la evenimente și întâlniri în postura de organizator, nu de invitat, situații în care punctualitatea este o necesitate absolută.
Foto Guliver/Getty Images
Am decis să o trec în etapa următoare, punând în balanță numeroasele plusuri cu singurul minus. A doua etapă presupunea o evaluare amplă, pe bază de teste, la care urmau să participe simultan 9 candidați. În invitația de participare la test fiecărui candidat i s-a precizat că testul va începe la oră fixă fiind foarte important să ajungă cu 10-15 minute înainte de ora programată pentru începere.
La ora fixată candidații erau în sală, mai puțin tânăra care întârziase la primul interviu. Tocmai mă hotărâsem să încep testarea, când m-a sunat să-și ceară scuze că întârzie, pentru că nu vine tramvaiul. A ajuns cu aproape 30 de minute întârziere și mărturisesc că am introdus-o în testare doar din politețe, fără a o mai considera un candidat pe care să-l iau în calcul pentru angajare.
După ce au fost corectate toate testele era pe locul al doilea, cu rezultate foarte bune. Cu greu m-am decis s-o chem la ultima probă a selecției, dar am făcut-o până la urmă. Nu a întârziat, a ajuns la timp și în urma acestei probe a urcat pe primul loc, însă rămânea problema deloc neglijabilă a lipsei de punctualitate, problemă care o defavoriza față de următorii doi clasați, care și ei avuseseră rezultate foarte bune.
Înainte de a lua decizia finală am chemat-o la o discuție, pentru a-i da ocazia să explice întârzierile și să mă convingă că astfel de situații nu-i vor afecta munca. M-a convins. În urma discuției am decis s-o angajez, spunându-i că dacă o singură dată întârzie la vreo întâlnire sau la vreun eveniment, să vină singură să-și depună demisia. A fost una dintre persoanele pe care le-am angajat și de care îmi aduc aminte cu foarte multă plăcere. Muncitoare, conștiincioasă, inteligentă, cu viteză foarte mare de învățare, implicată, dornică să știe cât mai multe, ambițioasă, sigură pe sine și cu un nivel crescut de principialitate. După nici un an a fost promovată pe un post foarte complex, pentru care în mod normal i-ar fi trebuit 3-4 ani de experiență, iar după alți doi ani (pentru că avea o puternică dorință de a progresa, inclusiv ierarhic) a ajuns pe un post de management pe zona de sud-est a Europei la o firmă foarte mare. Angajarea ei a fost o decizie foarte bună și am luat-o după ce am fost convins că potențialul ei de seriozitate și responsabilitate, precum și dorința de afirmare profesională erau mult mai mari decât nivelul superficialității (alimentată și de vârstă) manifestată în programarea deplasărilor pentru a ajunge la timp la probele de selecție.
Spuneam în debutul episodului 1 că genul de sfaturi legate de tot felul de amănunte care pot conta când te prezinți la interviu sunt utile, într-o oarecare măsură.
Cât sunt de utile?
Sunt foarte utile atunci când ai neapărat nevoie de jobul pentru care candidezi.. Însă atunci când ești în situația în care poți să alegi între joburile potențiale, astfel încât să ajungi să lucrezi pe jobul și la firma care ți se potrivesc, lucrurile se nuanțează și sfaturile de genul acestora își pierd din relevanță. Pot deveni chiar irelevante, iar atunci când ai uitat sau nu ai vrut să le aplici și ești respins de la un post doar pentru acest motiv nu trebuie să regreți. O firmă care chiar de la primul contact se raportează la oameni cu gândire stereotipă, clișee sau etichetări, de cele mai multe ori procedează în același fel și după ce îi angajează. Nu trebuie să regreți și poate e mai bine să continui să cauți o firmă care te angajează pentru ceea ce ești tu cu adevărat și pentru că are nevoie de tine așa cum ești, nu pentru că reușești să te încadrezi într-un șablon la interviuri.
Citește și:
Episodul 1: Programatorul în papuci și pantaloni scurți se prezintă la interviul de angajare...
Urmează:
Episodul 3: „Cum îl cheamă pe fostul tău șef?...” Tânărul care și-a inventat „experiența”
(*) Notă: Acest articol face parte dintr-o serie de trei („Gândirea stereotipă, clișeele și etichetare în procesul de selecție”), varianta integrală a acestora o puteți citi pe blogul www.worklifeintegration.ro.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
"Dar ma rog.... fiecare cu pasarica lui. "Doara" eu c-un stol intreg."