Președintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, a vizitat săptămâna trecută pentru prima dată România în calitatea pe care o deține. Vizita precedentă a domniei sale data tocmai din 2003, un motiv suficient de important pentru ca să nu ratez o astfel de întâlnire. Mai ales că era un prilej excelent de a discuta cele cinci scenarii ale sale legate de viitorul UE, care au provocat atâta emoție în România și nu numai. Motiv pentru care am acceptat invitația de a participa la „întâlnirea cetățenească" (N.B. terminologia oficială) pe care acesta a avut-o alături de doamna comisar Corina Crețu, într-o sală a Muzeului de artă al României, umplută până la ultimul loc.
Întâlnirea era gândită să faciliteze dialogul între cetățeni și invitați pe tema viitorului Europei. Am să trec peste mulțumirile, cred eu, excesiv de repetate, care i-au fost adresate pentru sprijinirea României în procesul de aderare și integrare și am să ajung la calitatea dialogului. Din păcate, un dialog eșuat prin prisma calității întrebărilor adresate din sală.
Organizatorii au preferat să mizeze pe spontaneitatea dialogului, pentru a da un caracter cât mai autentic discuției dintre cetățeni și Președintele CE. Un demers legitim la prima vedere, dar, așa cum s-a dovedit, și riscant. Pentru că, atunci când ai beneficiul unei astfel de vizite extrem de rare, așa cum istoria o dovedește, ar trebui să încerci să profiți de ea la maximum prin angajarea unei discuții de calitate, cu atât mai mult cu cât timpul a fost foarte strâns.
Asta însă ar fi presupus o filtrare a întrebărilor adresate, în așa fel încât cele cu adevărat provocatoare și relevante să ajungă la onoratul oaspete. Pentru că mi se pare incredibil faptul că, în pofida aprinselor dezbateri din spațiul public, după 60 de minute nimeni nu găsise de cuviință să îl roage să expună cele cinci scenarii pe care le propune liderilor europeni, unul dintre ele fiind al Europei cu mai multe viteze. Din păcate mult mai interesante au fost pentru unii răspunsurile d-lui Juncker în legătură cu birocrația din ministerele României. Nici măcar ale Comisiei Europene…
Filmul în care liderii o iau înainte, uitând să ia împreună cu ei și cetățenii, l-am mai văzut în Europa și a adus UE în pragul unei crize existențiale. Este atitudinea de aroganță cea care stă la originea frustrării și neîncrederii care încă persistă. O integrare care ar fi trebuit realizată împreună cu cetățenii a fost realizată de multe ori în pofida lor. Instituțiile și liderii europeni au eșuat, din păcate, în demersul lor de a „vinde" populației obiectivul unei Europe și mai profund integrată.
Dar entuziasmul participării a fost mare, numeroasele mâini ridicate pentru întrebări făcând că mâna mea să rămână neridicată, motiv pentru care voi adresa aici întrebarea mea pentru domnul Juncker. „Pentru" domnul Juncker nu în sensul în care este o întrebare la care domnia sa să răspundă, ci o întrebare pentru a fi pusă de domnia să mai departe liderilor europeni, care s-au și grăbit să semnaleze opțiunea lor pentru o Europă cu două viteze, în care țările lor să fie nucleu: Germania, Franța, Spania și Italia. Iar întrebarea incomodă pe care domnul Juncker ar trebui să o pună celor patru entuziaști ar fi:
Ce legitimitate aveți pentru a promova o integrare mai profundă a țărilor pe care le conduceți?
Adică în mandatul politic dat de alegători acestor lideri figurează și proiectul unei integrări mai profunde? Pentru că filmul în care liderii o iau înainte, uitând să ia împreună cu ei și cetățenii, l-am mai văzut în Europa și a adus UE în pragul unei crize existențiale. Este atitudinea de aroganță cea care stă la originea frustrării și neîncrederii care încă persistă. O integrare care ar fi trebuit realizată împreună cu cetățenii a fost realizată de multe ori în pofida lor. Instituțiile și liderii europeni au eșuat, din păcate, în demersul lor de a „vinde" populației obiectivul unei Europe și mai profund integrată.
Or, în aceste condiții, întrebarea este: s-a întâmplat acea schimbare la nivelul opiniei publice din cele patru țări care să justifice reluarea proiectului de integrare profundă, pe care, iată, politicienii sunt gata să și-l asume? Eu cred că mai degrabă nu.
Peste tot în Europa vedem o ascensiune a partidelor eurosceptice care sugerează amplificarea unei anumite stări de spirit. Iar celor care vor spune că victoria categorică a candidatului de centru Emmanuel Macron din turul doi al alegerilor prezidențiale franceze este un mandat dat pentru o integrare mai profundă, le-aș semnala că votul a fost mai degrabă împotriva dezintegrării promovate de Marine Le Pen, ceea ce este cu totul altceva decât un vot în favoarea unei integrări mai profunde. Și aș mai aminti că partidul doamnei Le Pen a devenit între timp principala forță de opoziție din Franța, într-o creștere notabilă față de anii trecuți, iar în cazul unui eșec economic al președintelui Macron, mulți analiști consideră că Le Pen are drumul deschis la următoarele alegeri prezidențiale. Deci există și cel puțin o jumătate goală a paharului, dacă nu chiar mai mult.
Cineva spunea într-un forum recent că UE nu ar trebui condusă de cele mai mari țări, ci de cei mai capabili lideri. Ar fi ideal, dar pare utopic. Sau nu?
Văd la nivelul liderilor politici europeni mai apropiați sau depărtați incapacitatea de a învața din greșelile trecutului. Naivitatea abordărilor de tip să ne întoarcem la „business as usual" (abordările cu care eram obișnuiți) nu va duce la rezolvarea problemelor existente, ci doar le va amplifica. Iar dacă mă întrebați pe mine, totul pleacă de la economie și prosperitate. Iar aici pașii Europei sunt suficient de timizi pentru a fi departe de a genera satisfacție în rândul populației și entuziasm în a-și urma liderii.
Cineva spunea într-un forum recent că UE nu ar trebui condusă de cele mai mari țări, ci de cei mai capabili lideri. Ar fi ideal, dar pare utopic. Sau nu?
Articol publicat pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
La momentul actual Uniunea Europeana este un complex alcatuit din 28 de tari din spatiul european. Fiecare stat isi aduce contributia dezvoltarii Uniunii Europene prin masurile proprii in ceea ce priveste imbunatatirea vietii economice, a educatiei, a sistemului de sanatate, a infrastructurii, masuri luate pentru a oferi nu doar un echilibru in functionarea economica a fiecarui stat, in plus, si cresterea nivelului de incredere a populatiei in structurile guvernamentale ale fiecarui stat prin luarea de masuri legislative si economice, cel putin, in domeniile amintite.
Unul din rolurile importante, pe care le are Uniunea Europeana, este de a monitoriza, la nivel macro, functionarea fiecarui stat, nu doar legislativ, dar mai ales din punct de vedere economic.
Chiar daca, in aparenta, o Uniune definita principial urmarind "mai multe viteze", ale dezvoltarii fiecarui stat din UE, ar veni in sprijinul rezolvarii de moment a neintelegerilor economice ale fiecarui stat, personal consider ca structurarea functionarii UE pe "mai multe viteze" ar conduce la un dezechilibru si mai amplu al intereselor economice cu eventuale consecinte asupra diminuarii increderii populatiei in propriile guverne. Ar fi de evitat un astfel de scenariu, in special, pe termen lung.
Ideea e sa oferim si sa mentinem un nivel de incredere cat mai mare al populatiei fiecarui stat in propriul aparat economic. S-ar presupune ca un echilibru economic are la baza un sistem legislativ / executiv privit cu incredere de catre cetatenii fiecarui stat european. In momentul de faţă, la nivelul Uniunii Europene este binecunoscuta existenta migratiei, in special, in randul tinerilor statelor cu o economie mai putin dezvoltata catre statele UE cu o economie mai dezvoltata. Sigur, in acest mod, aparent, potentialul muncii este vazut ca fiind valorificat tot in statele cu o economie mai dezvoltata. In realitate, insa, economia unui stat mai dezvoltat, beneficiind de resursele migratiei, poate fi evaluata ca o crestere brusca dar cu riscuri mari in ceea ce priveste sustenabilitatea economica, pe termen lung, a zonei / statului respectiv. Dar nici oprirea migratiei nu ar fi o solutie pentru a mentine sustenabilitatea economica a zonei / statului respectiv.
Adoptarea unor masuri legislative "locale", fiecarui stat din Uniunea Europeana, pentru distribuirea atat a fortei de munca in teritoriul fiecarui stat dar si, pe cat posibil, a structurilor macrointreprinderilor, prin crearea de puncte / pachete de lucru, ar fi, in opinia mea, o solutie care ar veni in sprijinul dezvoltarii economice a fiecarui stat dar si in sprijinul cresterii increderii populatiei in propriile guverne. Astfel s-ar auto-sustine un echilibru economic, la nivel UE, prin diversificarea dar si marirea "schimbului" comercial, totodata cu rezultate in diminuarea nivelului actual al migratiei.
Sta in mainile fiecaruia dintre oamenii care au autoritatea organizatorica pentru a propune astfel de idei, insa, ceea ce trebuie sa ramana permanent valabil este ca adoptarea trebuie sa fie facuta in context democratic-european.
N-am pomenit de „Grexit“. Iar ca să te feresc de insomnii, îți spun de pe-acum că nu sunt eurosceptic, bre.
Nu mai tine deja discursul cu elitele care o iau înaintea cetățenilor! Stă in firea lucrurilor ca oameni cu idei sa ofere proiecte generoase oamenilor fără idei (de rând). Ideea europeană nu putea nicicând sa se nască la coarnele plugului sau din strung! Ci din mintea educata a unor elite educate. Elite care, natural, o iau înaintea gloatei.
Am observat că toți aceși „eurodistructivi”, prea elegant numiți „eurosceptici” (deoarece sceptici putem fi mulți, în sensul că faci și scenarii mai negre un pic, nu speri că totul merge ca uns), nu au scenarii alternative, pur și simplu vorbesc fără să gîndească sau mimeamă gîndirea în speranța că, poate, merge la plebe.
Nu e bine așa. Dar cum e bine, stimate autor și stimați cititori? Sînt siderat, mai ales, cînd oameni mai în vîrstă, care au apucat comunismul, care știu ce a însemnat nenorocirea aia pentru România, vin acuma și fac pe deștepții că una, că alta... În condițiile în care România, ca stat, iar românii, ca popor, încă bîjbîie să caute un sens în lumea asta, vin tot felul de deștepți să filosofeze pe tema istoriei, a destinului umanității...
I-aș pune eu autorului niște întrebări incomode. Se va supăra, cert, căci așa sînt mai toți filosofii ăștia ieșiți din coclaurile comunismului și și-au pus manta de guru. Domnule dragă, ai citit, fie și pe diagonală, istoria Europei? Dar a României? Ai studiat viața și activitatea lui Junckers? Dar a altor politicieni europeni? A celor care au construit Europa de azi? Bălcescu, Seton Watson, Masrayk, Titulescu, a întregii generații postbelice, reprezentată de cei care au trăit ororile celui de-al război mondial, care au ieșit din Holocaust... Citiși toate astea? Le știi? Le-ai analizat? Ai ajuns la concluzia că prosperitatea și pacea de azi ar fi venit oricum? Serios? Așa crezi?
Dar d-na Firea ce legitimitate are să întrebe dacă să se demoleze sau nu huiduma din Cathedral Plaza? Dar d-na Udrea ce legitimitate a avut ca să facă una și alta? Dar Iliescu ce legitimitate a avut ca să cheme minerii? .... Întrebările astea nu vă convin, stimate autor? Vă place să filosofați așa, superior, ca să știe lumea că le știți. Monșer, îți spun eu: dacă Europea nu găsește o formulă de unitate, se ajunge la conflicte tot mai intense, în final la război. Nu există alternativă decît o Europă unită. Și, ca să-ți dau temă de analiză, stimate autor, ia fă mata un scenariu în care, in extremis, U.E. nu mai există. Ia să te văz, că văd că le știi pe toate.
Incetati sa mai credeti in basmul asta stupid cu UE.
Aveți cumva impresia că fără U.E. ar fi fost la fel? Serios? Încercați să argumentați.
Daca ar fi sa suprageneralizam in asa hal, poate la fel ar trebui sa zic si eu ca UE = o adunatura de homosexuali si ong isti progresisti cumparati de arabia saudita ca sa promoveze interesele islamului cuceritor in Europa. Dar nu zic asa, pentru ca treaba asta e deja evidenta pentru toata lumea, fie ca le place sau nu ;)
Nu vreți sa știți cât de creștini suntem noi la proba realității. Leagănul maicii domnului :)
https://www.facebook.com/Spunenuislamizarii/videos/1162706663843966/?pnref=story
Din aceasta perspectiva UE nu poate fi considerata ca fiind un imperiu.
Trebuie totusi sa admitem ca Germania, chiar daca nu isi asuma oficial acest lucru, este "creierul" UE.
Germania este condusa de d-na Merkel, care pana in 1989 a fost un important demnitar al comunistilor din fosta Germanie de Est.
Iar Barosso, care a detinut mult timp sefia UE, este un fost membru fondator al Partidului comunist maoist portughez. Acesti doi lideri au fost responsabili pentru derapajele economice si uneori anti-democratice ale UE.
Datele privind trecutul comunist al celor doi lideri ai UE au putut fi citite mult timp pe site-ul oficial al UE, dar ulterior au fost sterse pentru ca erau jenante pentru cei doi politicieni. Cu siguranta ca pe vremea tratatului de la Varsovia, Merekel si Putin ( ofiter KGB in Germania de Est la acea vreme ) s-au cunoscut si au avut o relatie amicala; astfel ne explicam astazi relatiile economice privilegiate existente intre Germania si Rusia.
Franta, alt lider important al UE, are deasemeni relatii privilegiate cu Rusia, care se pot explica prin inclinatia istorica a francezilor pentru stanga si pentru Rusia. Sa nu uitam ca prin anii '70, comunistii francezi au fost la un pas de a castiga alegerile.
In anul de gratie 2017, constatam ca atat Germania cat si Franta, tari-fanion ale UE, au relatii privilegiate cu Rusia, peste capul UE.
Este demn de a fi mentionat faptul ca atat d-na Merkel, liderul Germaniei, cat si fostul sef al UE, dl. Barosso, au fost inainte de 1989 lor importanti activisti comunisti.
Eu sunt de parere ca, in ciuda faptului ca educatia pro-democratica a cetatenilor fostelor tari comuniste din estul Europei este inca precara, instinctele anti-dictatura ale acestor oameni sunt mult mai ascutite decat ale vest-europenilor, din simplul motiv ca est-europenii au simtit pe propria lor piele ororile comunismului.