Jean Claude Junker în Parlamentul României (Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)
În ultimul deceniu, piața muncii din Uniunea Europeană a fost o oglindire destul de exactă a realizărilor și a eșecurilor UE. În aceeași măsură în care am văzut o convergență economică de succes între Est și Vest și o divergență economică în vestul Europei, în pofida apartenenței la zona euro, unele piețe regionale ale muncii au fost beneficiare ale apartenenței la UE, în timp ce altele nu au beneficiat sau au fost chiar perdante.
O fragmentare destul de puternică ce nu ar fi trebuit să existe. Libertatea de mișcare a forței de muncă ar fi trebuit să ducă la o distribuție mai uniformă a cererii pentru muncă, nu-i așa? Care ar putea fi explicația coexistenței unui șomaj de două cifre în Spania cu un șomaj cvasi-inexistent în Germania? Aceasta nu poate sugera decât o limitare importantă a pieței muncii unice, la care care barierele de limbă și culturale au avut o contribuție importantă.
Pentru că, realist vorbind, UE rămâne un mare spațiu multicultural, în care diferențele culturale au fost conservate și în care lipsește o lingua franca. În opinia mea, un motiv foarte important, pentru care o integrare mai profundă a UE nu va fi deloc o sarcină ușoară. Să recunoaștem: de fapt, cetățeanul european nu există. În cele din urmă, europenii rămân germani, francezi, români, italieni etc. Și toți sunt convinși că modul lor de a trăi și de a munci ar trebui să fie un model pentru ceilalți. Cu excepția, poate, a românilor.
Așa că, din acest punct de vedere, sunt destul de sceptic că în viitor piața europeană a muncii va fi mai puțin fragmentată decât în trecut. Dar miza este mai mare decât atat… Pentru că întrebarea de 100 de puncte legată de viitor s-ar putea să nu fie „cum creăm mai multe locuri de muncă pentru nou veniți", ci „cum creăm mai multă prosperitate pentru angajații deja existenți". Pentru că nou veniții pe piața muncii vor fi din ce în ce mai puțini. Ceea ce mă duce la următoarea schimbare majoră de mentalitate care ar trebui să aibă loc. Cred că decidenții europeni trebuie să renunțe cât mai repede la obsesia lor pentru demografie. De mii de ani, indiferent de perioada istorică, indiferent de imperii sau civilizații, conducătorii și-au bazat dezvoltarea economică pe rate înalte de natalitate și pe imigranți. Cei din urmă fiind numiți sclavi, prizonieri de război sau pur și simplu imigranți, în funcție de perioada istorică.
Sunt uimit, ca să fiu sincer, că și astăzi, în secolul 21, continuăm să ne bazăm dezvoltarea pe același model folosit în ultimii 2000 de ani, în pofida imensului progres tehnologic. Am îndoieli mari că dezvoltarea economică în acest secol și în cele care vor urmă va mai depinde de demografie.
Revoluția tehnologică actuală ne duce într-o cu totul altă direcție, care ar trebui să aibă drept consecință schimbarea profundă a agendei elitelor politice europene. Cred că în anii care vor veni principala provocare nu va mai fi „de unde facem rost de mai mulți oameni", ci „ce vom face cu cei pe care îi avem deja". Ce vom face cu cei care nu vor mai fi necesari și nu se vor putea reinventa (pentru că nu sunt destul de educați, de motivați sau de capabili intelectual)?
Până la urmă, am convingerea că principalul motiv al creșterii euroscepticismului în Europa are un fundament economic. În ultimul deceniu, UE nu a mai fost capabilă să genereze în țările dezvoltate o creștere a prosperității, așa cum a făcut-o în deceniile postbelice. Companiile au sărit în vagonul globalizării, aducând prosperitate oamenilor de pe alte continente. Strigătul unui cetățean britanic în timpul unei dezbateri înainte de Brexit: „Este afurisitul vostru de PIB, nu al nostru!" spune totul, nu-i așa? Cum facem ca să nu auzim acest strigăt și în alte limbi europene? Aceasta este întrebarea.
Ce vor face țările est-europene cu forța de muncă slab calificată care se va întoarce, nemaifiind dorită în Vest? Ce va face Vestul cu emigranții de departe slab calificați, de care nu va mai fi nevoie în același Vest? Ce vor face țările europene cu mărirea decalajului dintre profesioniștii înalt calificați sau antreprenorii foarte bine remunerați și numărul în creștere al celor cu abilități profesionale de bază, dependenți de ajutoare sociale?
Deoarece companiile vor continua să ceară forță de muncă proaspătă și ieftină, adusă din locuri îndepărtate până la un punct. Și în timp ce ele își vor continua avansul în noua era tehnologică, guvernele vor rămâne în brațe cu problemele și, potențial, cu o și mai mare fracturare a pieței muncii decât cea indusă de diferențele culturale.
Ce vor face țările est-europene cu forța de muncă slab calificată care se va întoarce, nemaifiind dorită în Vest? Ce va face Vestul cu emigranții de departe slab calificați, de care nu va mai fi nevoie în același Vest? Ce vor face țările europene cu mărirea decalajului dintre profesioniștii înalt calificați sau antreprenorii foarte bine remunerați și numărul în creștere al celor cu abilități profesionale de bază, dependenți de ajutoare sociale?
Acestea sunt, de fapt, întrebările care ar trebui să le dea de gândit liderilor noștri europeni.
Articol publicat pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Autorul, ca de obicei, spune că UE a greșit. Se poate, nu ne spune ce ar fi trebuit să facă, clar și concret. Metoda uzuală de a bla-bla în public. Dacă autorul ar fi fost premierul României sau ar fi fost în locul lui Barroso ori al lui Junckers ce ar fi făcut? Nu ne spune. Evident, nu ne spune deoarece nu știe și nu știe deoarece nu are de unde. Cît despre faptul că UE nu mai are avîntul inițial, ha... păi e normal, nu? Avînt mare la dezvoltare îl pot avea doar țările (foarte) sărace, care au de unde să salte. Cît de rapid să mai salte Austria ori Olanda ori Germania? Nu au cum, au atins limita superioară a dezvoltării actuale. Rapid pot crește, dacă au politici coerente, România, Bulgaria ori Albania, adică cele aflate în dos.
Nu esti in tema.
In acest moment cererea este mai mare decat Oferta pe piata de specialisti.
Sunt 20 de joburi/zi pentru un specialist.
Intrebarea este: Cum mai produce Romania specialistii din perioada 89 cand cei care i-au format nu mai sunt, iar cei care vin sunt la ani lumina de ei ?
Analiza mi se pare corecta. Temerea mea este legata de cresterea tensiunilor, crestere ce poate atinge un punct critic (razboi mondial) - sper sa nu fie cazul insa avem niste conducatori de state puternice/inarmate nuclear instabili psihic. Un razboi mare ar putea da peste cap intreaga analiza.