(Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)
Referendumul asupra familiei a fost un fenomen politic extraordinar și paradoxal, din mai multe motive.
În primul rând, alte dezbateri politice angrenează în principal persoanele direct afectate: sindicatele dacă e vorba de Codul Muncii, locuitorii Bucureștiului dacă e vorba de metrou etc. În cazul referendumului situația stă exact invers. Dezbateri extrem de intense au angrenat, și de o parte, și de cealaltă, persoane heterosexuale care la prima vedere nu par afectate de subiect. De ce?
La prima vedere, mobilizarea taberei Da pare ușor de explicat prin religiozitate. Tabăra Nu, însă, e mai greu de analizat. Sunt multe categorii sociale dezavantajate în România, dar nici una nu a produs în restul societății o solidarizare de departe comparabilă cu solidarizarea generată de categoria homosexualilor.
Ce are special această categorie? Homosexualii fac parte din toate păturile sociale, deci au un venit mediu, un nivel de educație, acces la servicii medicale, acces la piața muncii, longevitate și mortalitate infantilă toate aproape de media națională. Țiganii/romii sunt sub media națională la toate aceste cifre, și totuși nu au beneficiat niciodată de un val de solidarizare comparabil.
Este evident că subiectul real este mult mai general, iar căsătoriile homosexuale sunt doar un caz particular. Pentru a identifica subiectul real, trebuie să observăm nu argumentele propriu-zise invocate de o parte și de cealaltă, ci premisele, axiomele pe care se întemeiază ele. În cazul de față aceste premise sunt fie legate de fericire, și dreptul de a fi fericit, pe de o parte, fie legate de viață, și datoria față de viață, pe de altă parte. Cu alte cuvinte, cred că adevărata întrebare din spatele referendumului a fost: „Este viața mai importantă decât fericirea?”
Cei din tabăra Nu sunt cei pentru care fericirea și confortul material și psihologic sunt lucruri reale și palpabile, în care pot crede. Pentru ei viața este ceva abstract și difuz, și deci cu potențial de exploatare a celor creduli de către șarlatani oportuniști. Cei din această tabără au luptat pentru Nu nu pentru că sunt pasionați de fericirea homosexualilor, ci pentru că vor să trăiască într-o societate generatoare de fericire, bunăstare și confort, în primul rând. De altfel nici nu își pot imagina cum altfel poate fi o societate sănătoasă. Singura alternativă, pentru ei, este o societate controlată de o cabală tiranică care exploatează populația ca pe o turmă de oi, în interes propriu. În ce privește copiii, cei din această tabără nu consideră că a avea o familie și a crește copii este o datorie, ci doar o preferință personală care are sens doar dacă te face fericit. Iar dacă au copii, principala lor preocupare este ca aceștia să fie fericiți. Pentru cei din această tabără viața este ceva primitiv, pentru că și animalele o au și își propagă specia. Ei, fiind oameni, însă, consideră că trebuie să se ridice deasupra nivelului animalic și să aspire la ceva mai înalt, și anume la fericire.
Cei din tabăra Nu îi consideră iraționali pe cei din tabăra Da, pentru că par să voteze împotriva propriului interes material, și singura explicație pentru asta este că sunt instrumentalizați și manipulați de mafia politică care îi exploatează în interes propriu.
Cei din tabăra Da sunt cei pentru care viața și perpetuarea ei îi face să dăinuie dincolo de suferință și moarte. Pentru ei fericirea și confortul material și psihologic sunt trecătoare și înșelătoare, și cu un potențial de exploatare a celor creduli de către vânzători de vise oportuniști. Cei din această tabără au luptat pentru Da nu pentru că sunt pasionați de a face rău homosexualilor, ci pentru că vor să trăiască într-o societate care va dăinui dincolo de propria lor suferință și moarte, chiar dacă asta necesită sacrificii. Sunt oameni care cred că o viață trăită corect e viața care lasă ceva durabil în urmă, indiferent dacă e trăită în confort. În ce privește copiii, cei din această tabără consideră că a avea o familie și a crește copii este o datorie față de darul minunat al vieții pe care l-au primit de la părinți, și care dăinuie prin acești copii. Principala lor preocupare este ca aceștia, la rândul lor, să aibă familii și să dăinuie prin ele. Pentru cei din această tabără fericirea personală este ceva primitiv pentru că se bazează pe aceleași instincte fizice primare care guvernează și animalele. Ei, fiind oameni, însă, consideră că trebuie să se ridice deasupra nivelului animalic și să aspire la ceva mai înalt, și anume la sacrificarea propriilor mofturi egoiste pentru familie și pentru a onora darul minunat al vieții.
Cei din tabăra Da îi consideră iraționali pe cei din tabăra Nu pentru că par să susțină o formă de sinucidere în grup, și singura explicație pentru asta este că sunt instrumentalizați și manipulați de mafia consumerismului occidental care îi exploatează în interes propriu.
–
Să facem un pas în spate pentru moment și să remarcăm că ne aflăm într-un moment cu totul extraordinar în istoria României și chiar a Europei. Întrebarea care a fost supusă dezbaterii publice nu este o întrebare oarecare, ci dilema fundamentală a existenței umane. Marii gânditori, toate filozofiile și religiile, doctrinele politice, marile creații și realizări ale omenirii, toate gravitează în jurul acestei probleme. Faptul în sine că poporul român, prin procesele sale politice (indiferent cât de meschine în detaliul lor) a ajuns să articuleze această întrebare sub forma unui referendum în acest moment al istoriei noastre este o adevărată mișcare tectonică.
Referendumul a fost invalidat din punct de vedere administrativ, dar istoria funcționează după reguli diferite. Profunzimea problematicii și ramificațiile rezultatului vor răsuna timp de secole.
–
Revenind în prezent, trebuie să recunoaștem că ambele perspective au o coerență internă. Întrebarea este: putem tranșa în vreun fel? Există o realitate obiectivă, sau fiecare poate crede ce dorește?
Ei bine, există un set de metode specializat pentru a studia lumea obiectiv, adică independent de opinii și interese: știința. Ce ne spune știința? Principiul fundamental al biologiei este că viața este mai importantă nu doar decât fericirea ci decât orice altceva. Viața nu are nevoie de justificare sau motivare externă. Sensul vieții este viața însăși. Acest principiu se ascunde în spatele mai multor denumiri, precum evoluție, selecție naturală sau darwinism. Toate se reduc însă la acest adevăr simplu: Viața este mai importantă.
Avem aici un alt paradox al referendumului: poziția celor religioși este în perfectă aliniere cu știința modernă. În schimb poziția raționaliștilor este superstiție. Să crezi că fericirea este mai importantă decât viața este împotriva datelor științifice, și împotriva întregii istorii umane.
Evident că asta nu înseamnă că suferința este bună sau de dorit. Înseamnă doar că fericirea e “nice to have” în timp ce viața este “must have”. Mai exact, și suferința și fericirea devin dăunătoare în măsura în care afectează viața. Acest adevăr profund îl cunoaște orice mamă care a născut pe cale naturală (când suferința dă viață), respectiv orice dependent de droguri (când fericirea ucide).
–
Să privim acum câte un argument reprezentativ de ambele părți, pentru a vedea cum reflectă această întrebare din spatele întrebării. De partea Da, avem rolul jucat de copii, și protecția acestora, iar de partea Nu avem rolul dreptului, și privarea unei categorii sociale de un drept, pentru campania Nu. Evident că ambele au fost tactici de comunicare, dar ambele au și semnificații importante.
Orice părinte știe că copilul său va face orice vrea, fără vreun îmbold exterior. Inițiativa năzbâtiilor e înnăscută. Ca un copil să facă ce trebuie însă, e o luptă continuă. “Vreau” reprezintă dominația libertății personale neîngrădite, și deci a fericirii. “Trebuie” reprezintă dominația eforturilor și sacrificiilor necesare pentru a susține viața ca prioritate. O societate care prioritizează fericirea va fi inevitabil axată pe “vreau”. Asta rezultă într-o mentalitate de “mi se cuvine” în care totul este un drept. Orice privațiune oricât de mică reprezintă sustragerea unui drept, deci a identifica ceva ca un drept este cea mai bună metodă de a mobiliza emoțional oamenii din tabăra Nu. Același lucru este valabil și de cealaltă parte. Incapacitatea de a face ce trebuie rezultă în generații fragile care nu rezistă în condiții dificile și sunt pe cale de dispariție. Astfel se explică de ce amenințarea la adresa copiilor este cea mai bună metodă de a mobiliza emoțional oamenii din tabăra Da.
Așadar este foarte interesant cum ambele tabere au identificat metodele directe de a atinge coarda emoțională la propriii adepți: privarea de un drept pentru tabăra Nu, și pericolul pentru copii în tabăra Da. Ambele sunt coerente intern, deși, după cum am spus, nu ambele sunt coerente și cu realitatea obiectivă.
–
Având în vedere universalitatea adevăratei întrebări a referendumului, ea are ramificații în aproape toate domeniile vieții private și publice. Nu este loc aici pentru a le explora pe toate dar aș menționa câteva puncte de plecare:
- la nivel juridic măsura propusă a fost una de dereglementare, de limitare a intervenției statului în viața privată. Însă nici cei mai înfocați conservatori nu au reușit să articuleze această poziție, ceea ce arată că zona de dreapta în politica românească este în cel mai bun caz într-o fază embrionară.
- semnificația absenței de la vot a multor oameni care nu au avut intenția propriu-zisă de a boicota. Eu aș asocia-o cu dorința naturală a omului de a evita această cruntă alegere între viață și fericire pe cât posibil. Vrem să credem că le putem avea întotdeauna pe ambele.
- necesitatea unor studii demografice și sociologice cel puțin pe parcursul acestui secol care să includă această variabilă: cum ați votat (sau cum au votat părinții sau bunicii dvs) la referendumul din 2018?
- inexistența unei elite economice reale în România, adică o elită cu resurse financiare proprii suficiente ca să îi permită să facă politică fără a sifona banul public. Fără o astfel de elită, partidele precum și Biserica vor rămâne dependente de bugetul de stat, făcând imposibilă orice doctrină alta decât cea socialistă în politica românească. Asta explică și de ce ideologia pare irelevantă în politica românească: problema nu este că ideologia nu există, ci că suntem cu toții imersați în una și aceeași, ca peștii în apă. Dacă pentru partide asta nu prezintă a priori o problemă, pentru Biserică este o disonanță cognitivă profundă, ceea ce explică și scăderea popularității și credibilității sale. Nu poți fi și conservator și socialist în același timp.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Fundamentul discursului este reformularea temei referendumului ca "Viață vs. fericire", reformulare bazată exclusiv pe propriile păreri, păreri pe care autorul nu le motivează. Fapt care nu mi se pare întâmplător, pentru că, după mine, sunt fundamental eronate.
În primul rând, dreptul la căsătorie pentru cuplurile gay nu corelează cu scăderea natalității - Canada fiind un exemplu bun de urmărit (https://www.quora.com/Do-gay-marriages-do-something-to-the-birth-rates).
În al doilea rând, există foarte multe cupluri fericite care nu sunt căsătorite, nu cred că imposibilitatea de a te căsători e un impas în fața fericirii. Așadar, dreptul la căsătorie mi se pare că se traduce mai bine cu dreptul de a lua un credit împreună, și alte lucruri din astea de natură financiară/administrativă/legală.
Ca să închei, mergând pe firul propus de articol, să zicem că o persoană gay alege viața, se căsătorește și face un copil cu o persoană heterosexuală, care nu știe de înclinațiile celuilalt - cum arată copilăria acelui copil într-o familie în care dragostea nu a existat și nu poate exista vreodată?
Pentru ca, nu e asa, copiii nostri sunt clonele noastre, pentru ca le spunem ca asa TREBUIE sa fie. Si, de la Adam si Eva incoace, nu s-a schimbat nimic, dar nimic-nimic. Sau poate totul s-a schimbat in rau?
Eu cred ca pentru o viata mai buna, si o societate perena, ar trebui sa ne intoarcem in comuna primitiva, fara a ne mira de ce oamenii din comuna primitiva n-au ramas acolo, cand le era asa bine...Sau in Evul Mediu... Nu?
Copiii nostri vor ajunge oricum sa faca exact ce vor; nu vor trai ca dumneavoastra; nu se vor casatori cu cine doriti dumneavoastra; nu isi vor creste proprii copii asa cum doriti dumneavoastra. Si cred ca in sufletul dumneavoastra, va bucurati un pic (numai un pic, nu mai mult decat este de cuviinta) ca locuiti intr-o casa, cu apa curenta si electricitate, si Internet, si ca scrieti analize sofiste pe forumuri, in loc sa va luptati cu tigrii si cu mamutii, inarmat cu un bat ascutit, pe vremea cand nici dreptul la viata nu era chiar asa de 'must have'. Era mai mult asa, la optiunea tigrului - Mi-e foarte foame azi, sau nu mi-e chiar atat de foame?
Nimeni nu are dreptul de a fi fericit, insa exista dreptul de a nu fi condamnat la nefericire, pentru ca TREBUIE.
Viata este un echilibru intre pulsiunile 'egoiste' si necesitate. Daca aparam viata, le aparam pe amandoua - ele nu pot fi separate, creati o falsa dihotomie. O societate in care toti facem numai ce este necesar si 'bun' pentru societate nu este o societate umana, este un musuroi de furnici.
Iar concluziile dumneavoastra sunt hilare. Da, nu putem avea _intotdeauna_ si viata si fericire in acelasi timp, dar cred ca majoritatea intelege ca le putem avea impreuna cateodata, si si-ar dori ca aceste intalniri cu fericirea sa fie mai dese. Si poate nu isi doresc sa elimine fericirea, atat de putina, din viata altora - dar acestia sunt rari. Poate ca pur si simplu nu ii intereseaza tema.
Și de ce mă rog frumos n-ar avea toată lumea acest drept?
Gasesc extrem de iritanta certitudinea din spatele afirmatiilor, niciun semn ca autorul sesizeaza ca tot ce spune e dintr-o perspectiva subiectiva asupra unui fenomen complex.