Foto: Inquam Photos/ Sabin Cirstoveanu
Eram mică și țin minte una dintre cele mai puternice interacțiuni cu tata, plecat prea devreme de lângă mine. Eram pe undeva unde era întuneric (nimic poetic, cel mai probabil eram în scara blocului în timpul unei întreruperi de curent obișnuite în perioada comunistă), eu l-am luat de mână și l-am întrebat: „să-mi fie frică?” Și el mi-a zis: „să nu-ți fie frică.” Și nu mi-a fost, pentru că tata mi-a spus asta. Vorba asta a lui mi-a sunat în cap în toată viața mea, de copil sau nu, când intram într-un loc întunecat. Și am avut spaime cu miile, dar de întuneric nu mi-a fost niciodată frică.
Cam așa m-am gândit zilele acestea când am văzut întreaga agitație în jurul subiectelor de Evaluare Națională de clasa a IV-a. Ba chiar, neavând mare încredere în instinctele proprii, am dat textul incriminat spre lectură copilului de clasa a II-a (e drept, la o școală germană), nespunându-i despre ce e vorba. Surprinzător, având exercițiul lecturii, l-a înțeles și a fost capabil să mi-l povestească și să-l interpreteze.
(Voi da un pic de context: suntem în plin proces de evaluare pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, evaluări care au rolul de a monitoriza progresul și achizițiile generale ale unor întregi generații de elevi și de a modela strategii de a recupera din timp eventualele decalaje. „Rama” pe care aceste evaluări o pun pe pe un tablou al unei generații, al unor clase întregi, școli întregi, deși rezultatele individuale ale copiilor compun aceste tablouri. Rostul acestor evaluări de progres e unul general, deși datele care compun acest tablou vin de la fiecare dintre elevi. Subiectele hiper-analizate la care fac referire sunt subiectele de Limbă Română pentru clasa a IV-a, despre care s-a discutat în toate felurile în spațiul public, de la inadecvarea lor, la lipsa calităților educative, la neapartenența la literatura mare, ba chiar la traume emoționale ireparabile produse copiilor. Neavând titluri și nici competențe în creare de subiecte de evaluare, voi spune doar că rostul acestor texte din testele create după modelul PISA nu este decât analiza capacității copilului de a interacționa cu orice tip de informație scrisă, fie ea text din revistă, afiș, contract, scrisoare etcetera, de a înțelege sensul și de a interacționa critic – nu în sensul criticii literare, ci în acela de a realiza inferențe pornind de la text – cu acesta.)
Ori de câte ori am avut, în viața cealaltă, cea de om lucrător într-o agenție de advertising, de operat cu vreun concept sau produs, mi-am chinuit colegii cu rugămintea: „explică-l unui copil de 5 ani”. Am constatat, încă dinainte să am propria odraslă de 5 ani (și, în mod evident, am reușit să experimentez cu el doar vreme de un an această frumoasă perioadă), că orice concept, absolut orice concept, poate fi explicat unui copil de 5 ani. Chiar și fisiunea nucleară (și probabil chiar mai mult, limitele erau doar la mine, nu la el). Sigur, copilul va avea un nivel limitat de înțelegere, dar îi poți explica, cu cuvintele potrivite, absolut orice. Faptul că noi ne complicăm, că încercăm, din răsputeri, să credem că ceea ce noi am învățat la 15, 20 sau abia la 40 nu poate înțelege un copil, e o limitare a noastră, nu a lor.
Voi reveni la textul de la Evaluarea Națională, fără să combat pe vreunul dintre cei ce l-au analizat, mult mai îndreptățiți în această situație. Cu cât vom spune unui copil mai des: „asta nu e de vârsta ta, ești prea mici pentru asta”, cu atât copilul va respinge informația. Pe care, repet, copilul e perfect capabil să o digere.
„E nevoie de un sat întreg să crești un copil”, se spune. Și e perfect adevărat. Copiii sunt suma libertăților și limitărilor pe care li le vor da mediul în care există și se dezvoltă, parte esențială din acest mediu fiind, evident, părinții și profesorii lor. NU mă pot învârti prea mult în jurul subiectului până să pot introduce aceste fraze: copiii se tem de cuvintele despre care noi, părinții și profesorii le spunem că nu sunt potrivite pentru ei, de testele despre care noi, părinții le vom spune că sunt esențiale sau „de speriat”, de problemele despre care noi le spunem că sunt prea grele. Până vor avea propria conștiință, noi, părinți și profesori le suntem conștiință. Un text este atât de greu și atât de neînțeles pe cât le spunem noi că este. Scopul nostru nu este să le spunem ce NU este pentru ei, ce NU pot face, ce NU e de vârsta lor, ci de a le deschide uși, cât mai multe uși. Cu cât le vom provoca mai multe curiozități și întrebări, cu atât vor ști că pot afla mai mult, cu atât vor trage de limita aceea pe care doar noi le-o fixăm.
Copiii sunt suma libertăților și limitărilor pe care mediul în care cresc și se dezvoltă le impun. Am vorbit cu copilul meu despre sex, iubiri între oameni de același sex, dar și despre iubiri în general, despre despărțiri, despre moarte și boală, despre rupturi care mai de care mai finale, despre atomi și infinit, despre spațiu și găuri negre, despre comete și navete, despre stele, despre forțe, în general despre orice am știut să vorbesc. Copilul meu știe că nu există lucruri despre care nu putem să vorbim, știe însă că, uneori, mama lui nu știe să răspundă unora dintre întrebărilor lui. Limita nu e la el, e la mine. O repar cât pot de repede și cât pot de bine.
Nimeni nu „frânge aripile” unui copil în clasa a IV-a cu un text sau un rezultat la un test, oricât de nepotrivit sau neadecvat ar fi acesta, dacă nu i s-a explicat în prealabil (și repetat) că răspunsurile lui și în general că prestația lui la acel examen sunt ceva final și extrem de greu de reparat. Dragi părinți, stimați profesori: niciun test nu e vreo sentință finală, cu atât mai puțin evaluările de progres, cele despre care e acum discuția publică atât de încrâncenată. Dacă noi nu vom vedea dincolo de aceste teste și rezultate intervenția, acțiunea remedială ulterioară asupra copilului, vom rămâne mereu în logica notei ca verdict final și implacabil. Și ele nu sunt așa, niciuna dintre notele luate la vreo evaluare, în orice moment al vieții noastre, nu e finală, ci doar un bun prilej de-a respira și de a croi un parcurs ulterior mai bun.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Daca nu le pretindem copiilor nimic, atunci sa nu ne mai oripilam ca rezultatele PISA sunt cum sunt.
Programa pana la clasa4 e lejera si perfect acceptabila. Am copil in clasa6, de-asta vorbesc.
Pana la clasa8 programa este ok, Zic eu, parerea mea.
Dupa clasa8 incep problemele. Eu cred ca trebuie insistat pe scolile de meserii / licee profesionale, ziceti-le cum vreti, dar sa fie serioase. Cand absolva copilul asta trebuie sa stie cel putin bazele meseriei ptr care se pregateste.
Iar liceul trebuie adaptat ptr cei care vor sa faca o facultate si au nevoie de bac.