Oamenii care îți aduc natura în casă. „Minimizez într-un terariu mediul natural pe care îl găsesc într-o pădure și formez un micro-ecosistem”

Foto colaj: Green Mirrors/ Facebook

Bogdan Druță a făcut studii de design vestimentar, dar a înființat, în parteneriat, o afacere – un studio biofilic - după ce și-a descoperit și cultivat pasiunea pentru plantele de interior în timpul facultății și prin intermediul unor unor grupuri de pe Facebook formate în jurul aceleiași pasiuni. Cunoștințele despre plante le-a dobândit și aprofundat în perioada pandemiei, în special făcând voluntariat la Grădina Botanică.

•  Studioul biofilic Green Mirrors folosește, în proporție de 90%, plantele proprii, crescute pentru modele de interior și pentru terariile pe care le creează. Bogdan Druță spune că natura îi este o sursă de inspirație: „Modelul acesta maximalist natural pe care îl găsesc într-o pădure, îl minimizez într-un terariu și formez un micro-ecosistem.”

•  Chiar dacă terariile – de exemplu, din plante miniaturale, mușchi și microfaună, adică mici insecte care ajută ecosistemul să funcționeze ciclic - pot deveni auto-sustenabile, necesită și îngrijire, iar cei tentați de o astfel de achiziție trebuie să ia în considerare că este o responsabilitate.

- Ce te-a atras în mod special spre botanică? Ai avut această pasiune încă din copilărie sau ai descoperit-o mai târziu? 

Copilăria a fost perioada în care am învățat lucruri despre grădinărit. Bunica mea a lucrat, în comunism, la serele din orașul natal și avea foarte multe cunoștințe despre cultivare. Eu eram singurul care o ajuta în grădină, la plantat, fertilizat, tăiat, recoltat, săpat și așa mai departe. Alături de bunica mea am deprins abilitățile de a fi un bun cultivator.

Pasiunea pentru plante s-a dezvoltat însă mai mult în facultate. Trebuie să fac o paranteză: am urmat o facultate care nu are nicio relevanță pentru ceea ce fac acum - am terminat design vestimentar la Cluj. Însă atunci am început să aduc câte o plantă, două în apartamentul în care locuiam și am constatat că începea să-mi placă senzația pe care o aveam când vedeam cum cresc. Deși nu aveam cunoștințe profesionale - nici măcar nu știam numele tuturor plantelor - pasiunea mea a crescut. Odată cu mutarea la București, în urmă cu 5 ani, am început să descopăr comunitatea de colecționari de plante, astfel că a colecționa plante rare, plante tropicale și plante pe care nu le găsești în comerț a devenit între timp unul dintre hobby-urile mele - adevărat, mult mai costisitor decât altele.

După ce m-am mutat la București, am început să adun diverse plante prin intermediul grupurilor de pe Facebook ale colecționarilor de plantelor, unde unii membri mai și vindeau. Așa am început să învăț singur, am căutat informații online pentru a înțelege ce sunt aceste plante, de unde provin și cum pot replica mediul lor natural pentru a le menține sănătoase. Faptul că plantele nu erau dintre cele mai ieftine m-a determinat să le consider o investiție.

În paralel cu efortul autodidact, am făcut și fac încă voluntariat la Grădina Botanică, deja de aproape 4 ani, unde m-am dus și către zona științifică a cunoștințelor, întrucât muncesc alături de biologul serelor. Asta mi-a deschis orizontul și am început să lărgesc aria de căutare a informațiilor pe site-uri de specialitate pentru cercetări aprofundate, inclusiv în taxonomie, una dintre surse fiind și Grădina Botanică din UK, Kew Gardens.

Apoi, am întâlnit-o pe Diana, partenera mea din această activitate, devenită acum business. Ne-am cunoscut prin intermediul grupului de colecționari, schimbând semințe de Anthurium. A aflat că fac voluntariat la Grădina Botanică și, fiind în pandemie, a spus că vrea să vină și ea. Ne-am întâlnit la voluntariat și discuțiile despre plante ne-au dus ușor, ușor la ideea de a face ceva ce nu găsim în România: un studio de design biofilic, care este altceva, mult diferit de un magazin de plante. Pe lângă faptul că 90% din plantele pe care le avem în magazin sunt crescute și propagate de noi, oferim și servicii de design biofilic pentru interioare și terarii, inclusivpentru pereți verticali.

Am încercat să aducem pe piața din România ceva mai mult decât ceea ce există, oferind diverse servicii și produse pentru cei care apreciază această zonă sau caută o anumită stare de bine prin intermediul altor tipuri de produse ce necesită mai puțină mentenanță, de exemplu terariile. Deci, pe lângă colecțiile de terarii pe care le avem, realizăm și terarii personalizate pe dimensiuni mai mari, paludarii și altele.

Aceasta este pe scurt povestea parcursului meu: trecerea de la industria designului vestimentar, cu o perioadă de tranziție într-o corporație, până la lansarea propriei afaceri. Este o plăcere enormă să fac ceea ce fac și să continuu să dezvolt acest business, care a ajuns acum la aproape doi ani de activitate. 

- Are o denumire foarte interesantă: studio de design biofilic. Ne poți explica la ce se referă mai exact?

Așa cum am menționat, nu este doar un comerț cu plante. Pe lângă consultanța pe care o oferim și serviciile de mentenanță care se apropie de conceptul de facility management pentru plante, avem un design complex în spate pentru aranjamentele de plante. Pereții verzi sunt gândiți ca un concept complet, integrat. Plantele sunt alese cu grijă și designul rezultat este un tablou imens. De exemplu, dacă ai 10 metri pătrați de perete verde, poți crea un desen din plante. Aceeași abordare se aplică și în cazul terariilor. Eu mă inspir, de exemplu, când merg într-un hike la munte și văd un copac cu rădăcini interesante, pietre și mușchi, îi fac o poză și folosesc acele elemente naturale ca sursă de inspirație. În acest fel, pornind de la nivelul acesta maximalist natural pe care îl găsesc într-o pădure, îl minimizez într-un terariu și formez un micro-ecosistem. Pe lângă plante și mușchi introduc și o microfaună, adică mici insecte care ajută ecosistemul să funcționeze ciclic. Materia vegetală moartă este devorată de aceste mici insecte, iar nutrienții sunt reintegrați în substrat, nutrienți pe care plantele îi consumă ulterior.

- Ciclul vieții, în propria sufragerie. Fascinant!

Aceasta a fost, de fapt, reala transformare: direcționarea preocupării artistice pe care am perfecționat-o în designul vestimentar către designul biofilic.

- Îmi povesteai mai devreme cum majoritatea mutațiilor sau a designurilor pe care le au plantele sunt extrem de elaborate. De asemenea, mi-ai spus că majoritatea, dacă nu cumva toate, sunt adaptări naturale. Poți să ne explici mai în detaliu cum funcționează aceste adaptări și cum influențează ele designul plantelor?

Vă voi da poate cel mai elocvent exemplu: Monstera deliciosa (nn – filodendronul), care este una dintre cele mai clasice și comune plante. Aproape toată lumea știe de Monstera, și bunicii noștri au avut astfel de plante. De exemplu, m-a impresionat foarte tare când am trecut pe lângă Școala Centrală, lângă Parcul Icoanei, unde, pe gard, sunt niște afișe foarte mari cu fotografii, de acum o sută și ceva de ani, din laboratoarele de biologie ale școlii. Una dintre imagini arată două Monstere imense, așezate în colțuri opuse ale încăperii. 

Astfel, se pare că Monstera nu a ajuns să fie în vogă doar în prezent, ci a fost o plantă apreciată încă din era victoriană, când a fost și nebunia cu orhideele. Monstera, având aceste fenestrații, aceste split-uri sau găuri în frunze, a dezvoltat aceste caracteristici pentru a combate intemperiile vremii. De exemplu, în condiții de vânt puternic, aceste găuri permit vântului să treacă mai ușor prin frunze, reducând riscul de rupere. Fiind epifite și crescând pe copaci la înălțimi mari, Monsterele sunt expuse la curenți de aer mai puternici. Perforațiile și fenestrațiile (sau structurile pinnatifide) din frunze funcționează similar cu afișele, banner-ele mari cu găuri, care îi permit vântului să treacă fără a deteriora frunza. 

De asemenea, având în vedere că trăiesc sub canopea densă a pădurilor tropicale, unde lumina este limitată, aceste găuri și fenestrații funcționează ca un filtru, lăsând razele de soare să ajungă la frunzele de mai jos. Sau, de exemplu, în America de Sud-Est există anumite tipuri de begonii și ferigi care cresc la baza copacilor și a râurilor, în pădurile tropicale dense. Acestea dezvoltă un fel de oglinzi în celule, fiind obișnuite cu lumina foarte scăzută. Ele reflectă lumina albastră, iar acest efect face ca frunza să pară albastră, nu din cauza unui pigment, ci dintr-un simplu joc de lumină. 

Astfel, noi vedem lumina albastră pe care planta respectivă o reflectă și nu o absoarbe. Când, de exemplu, o rază de soare ajunge printre frunze și lovește planta respectivă, oglinzile acelea din celule au un rol protector, prevenind arsurile cauzate de expunerea directă la soare. Aceste plante nu sunt obișnuite să aibă raze directe de soare. Vorbim despre mimetism. De asemenea, formele variate ale frunzelor sunt adaptări care le permit să reziste la viituri, ploi torențiale și așa mai departe.

- Cum ai descoperit pasiunea pentru crearea acestor micro-lumi și ce ți-a stârnit interesul în acest domeniu?

La fel cum, în perioada în care eram designer vestimentar, mă inspiram din designerii avangardiști japonezi, acum găsesc inspirație în arta japoneză, în special în bonsai și terarii. Au un mod unic de a lucra la nivel artistic, pe care nu l-am mai văzut nicăieri. De acolo mă inspir. Adică să reușesc să aleg plantele sau mușchiul, să-l tund constant și să le modific astfel încât să arate bătrân, într-un spațiu foarte mic. Cu cât terariul este mai mic, cu atât este mai greu să adaugi detalii. 

Nu poți să pui multe lucruri, dar cu cât îl tunzi mai mult și alegi plantele care se potrivesc formei sticlei și care au o creștere lentă sau ai grijă să nu alegi o plantă care, deși este mică acum pentru că este juvenilă, dar va crește atât de mult încât nu va mai avea loc în terariu. Asta ar însemna că, ulterior, ar trebui să refaci sau să scoți planta și să pui alta. Aceasta este ideea: să alegi plantele, rocile sau orice alte obiecte, cum ar fi statuete mici în funcție de designul pe care dorești să-l creezi, astfel încât să arate ca o dioramă.

- Sunt un mare fan al dioramelor și am un respect deosebit pentru cei care pot crea și planifica un astfel de proiect. În cazul tău, dacă ai un plan, cum începi? Care sunt pașii pentru asamblare? În mintea ta, vezi produsul final cu toate elementele incluse sau lucrezi pe parcurs, adăugând detalii pe măsură ce avansezi?

Pornesc de la o imagine schițată în capul meu. În fiecare zi îmi vine câte o idee pentru un terariu – ce aș putea modifica sau adăuga - dar procesul nu este deloc simplu. Prima dată, mă ghidez după plantele de care am nevoie pentru a realiza designul dorit. Îmi place foarte mult să lucrez cu mușchi; au un farmec aparte. Este ca un mic covoraș verde care schimbă totul. În plus, pot folosi plante miniaturale. De exemplu, poți să aclimatizezi plante de acvariu, unele dintre ele pot funcționa excelent și în terariu. Având în vedere că am o mulțime de plante mici pe care le-am folosit anterior sau altele noi, îmi selectez ce am deja și, eventual mai caut online, pentru a găsi plante care să se potrivească modelui din minte. 

Structura pe care cresc plantele este încă un aspect foarte important. În termenii noștri, hardscape. Nu poți să pui totul pe un blat și să plantezi direct acolo; ai nevoie de volumetrii, de adâncimi și înălțimi pentru a crea ceva interesant și pentru a evita un aspect prea simplu. De exemplu, dacă ai un volum mai mic, poți să alegi o plantă care să fie piesa centrală. În schimb, dacă ai un volum mai mare, poți să te joci cu foarte multe chestii, cum ar fi tipuri de rocă. Trebuie să alegi roca potrivită, care să nu fie prea grea pentru a nu îngreuna terariul. Plus materiile aferente, cum ar fi siliconul și poate niște spumă poliuretanică, pentru a adăuga volum fără a crește greutatea.

Un alt aspect foarte important este substratul. Nu orice substrat este potrivit pentru un terariu; nu poți folosi turba obișnuită pe care o folosești pentru plantele de ghiveci. Eu folosesc un anumit tip de substrat activ. Mă inspir din estetica japoneză, din acvaristică și aquascaping.

Mi se pare că nivelul de aquascaping și ce pot face oamenii cu acvaristica este extraordinar și superb. Într-adevăr, un acvariu este mult mai complex decât un terariu—mult, mult mai complex—deoarece ai elementul de apă. Apa stagnantă poate să distrugă, întrucât se adună mult nitrogen și cresc alge.

Acest substrat pe care îl folosesc are și microculturi de bacterii benefice, care ajută la ruperea moleculară a micro și macro nutrienților pentru a fi accesibili pentru plantele care cresc în interiorul terariului.

Pe lângă plante, hardscape (structura de bază) și substrat, un element extraordinar de important pentru buna dezvoltare și longevitate a terariului este microfauna, adică anumite insecte, care, în termeni populari, sunt cunoscute sub numele de springtails. Numele lor științific este Accacolembola: au un milimetru și sunt albicioase, semitransparente. De exemplu, dacă vrei să faci un terariu mai mare sau un paludarium, poți adăuga și izopozi, care sunt puțin mai mari și seamănă cu niște mici tancuri; eu le numesc adesea și „văcuțe.”

- Arată ca niște ursuleți, dar nu chiar.

Sunt mici și ovali, cu multe piciorușe și au culori variate, precum alb cu pete negre, portocalii sau galbene. Aceștia sunt foarte comuni; poate i-ați văzut fără să știți ce sunt. De exemplu, dacă mergi la bunici și găsești o bucată de lemn pe iarbă care stă de foarte mult timp, ridicând-o vei observa mulți izopozi, deoarece aceștia sunt sanitari care consumă materia vegetală moartă comparativ cu springtails, Accacolembola care se hrănesc cu bacterii și ciuperci. 

Este ceva ce se poate întâmpla într-un terariu: să fie acaparat de ciuperci. Când un terariu este acaparat de ele, mușchiul poate muri, deoarece acești fungi sunt adesea paraziți care elimină compuși chimici ce omoară materia din jurul lor pentru a se dezvolta. Dacă adaugi acești sanitari, poți salva terariul. La început, este normal să observi mucegai până când ecosistemul se stabilizează. Când nu mai vezi niciun pic de mucegai înseamnă că terariul este stabil. Când apare din nou hrană—de exemplu, dacă se usucă o frunză și cade—populația de Collembola va începe să crească din nou, deoarece au hrană disponibilă. Astfel, se formează un ciclu de viață și moarte în interiorul terariului.

- Devine auto-sustenabil. Sunt micro-lumi foarte integrate și interconectate. Vorbește-ne, te rog, despre întreținerea lor.

În ceea ce privește întreținerea este important să înțelegi că, deși terariile pot deveni auto-sustenabile, ele necesită totuși îngrijire. Eu îi recomand celui interesat să-și ia un terariu doar dacă este dispus să aibă grijă de el, pentru că este o responsabilitate. Nu este un obiect din plastic, metal, sticlă sau bibelou; are organisme vii înăuntru. Probabil este nevoie să intervii cu o foarfecă, să mai tunzi din plantele care au crescut prea mari sau pentru a îndepărta părțile uscate.

Un alt aspect important este udarea. Terariile au nevoie de apă, într-adevăr dacă este mai bătrân frecvența de udare este mai mică. De exemplu, am avut aici terarii de un an. Exact ca și vinul, cu cât e mai bătrân e mai stabil, mai bun. Le udam o dată sau de două ori pe lună cu câteva pulverizări cu apă distilată, care este pură în comparație cu apa de la robinet, care conține diferite impurități, inclusiv calcar. Calcarul se poate depune pe sticlă, formând pete greu de îndepărtat. 

Când calcarul se cristalizează poate bloca stomatele plantelor și poate acoperi mușchii, împiedicându-i să absoarbă apă corespunzător. De aceea, recomand întotdeauna utilizarea apei distilate pentru terarii cu plante. Dacă ai un ecosistem mare care include un paludariu, pești și insecte mai mari, poți adapta alte tipuri de apă, însă tot se recomandă apă distilată sau o apă obținută prin osmoză inversă, cu cât seamănă mai bine cu apa de ploaie cu atât este mai potrivită.

- Acesta este un sfat foarte bun. Chiar voiam să te întreb dacă ne poți oferi câteva sfaturi practice. În privința apei, este evident că plantele din acest stil necesită o calitate diferită a apei și probabil nutrienți. Acestea nu sunt ca cele foarte comune care rezistă pe stradă și pot primi orice tip de apă, nici ca plantele de consum care, într-un mod ciudat, beneficiază de apa de la robinet.

Ceea ce am spus anterior este valabil pentru întreținerea plantelor din terarii. Pe de altă parte, am și plante pe care le ud cu apa de la robinet, întrucât nu am un sistem de filtrare. Într-adevăr, există persoane care folosesc acasă sisteme de filtrare cu osmoză inversă și spun că plantele lor sunt mult mai frumoase, arată mai sănătoase și se dezvoltă mai bine, pentru că apa nu mai conține tot felul de compuși și metale care există pe țevi și în conductele de apă. 

Totuși, eu nu am observat o diferență semnificativă între plantele udate cu apă de la robinet și celelalte. Într-adevăr, clorul poate să afecteze plantele dacă sunt udate direct cu apa de la robinet, dar nu în toate cazurile. Un truc util, înainte de a uda plantele, ar fi colectarea apei de la robinet în bidoane, ca să fie lăsată o perioadă în care clorul se evaporă. Cine vrea poate adăuga fertilizant dacă dorește să îmbunătățească calitatea apei.

- Din experiența ta, ce greșeli ai văzut la alți oameni în îngrijirea plantelor și ai vrea ca oamenii să fie informați pentru a le evita?

Există două motive principale pentru care oamenii își omoară plantele: prea multă apă și prea puțină apă. Majoritatea crede că plantele mor cel mai des din cauza faptului că uităm să le udăm. Însă plantele sunt foarte rezistente, unele dintre ele, mai ales cele commune, sunt foarte rezistente la secetă. Asta face ca, în multe cazuri, oamenii să-și omoară plantele prin supra-udare. Pun un ghiveci într-o mască și uită să arunce apa în exces. 

Ei udă planta cu paharul, iar apa care este în exces se scurge în mască și rămâne acolo. Acest lucru nu este sănătos, deoarece apa stagnantă o să dezvolte bacterii, o să mențină prea mult timp substratul umed și o să putrezească rădăcinile. Le recomand iubitorilor de plante să își facă un program pentru udarea plantelor și să verifice starea plantei înainte de a o uda: adică să bage un deget în pământ pentru a verifica dacă se simte substrat umed sau nu. Dacă substratul este umed, nu uda planta. Dacă este uscat, atunci o poți uda. Cel mai important este să nu lași planta să stea în apă.

Încă un lucru, dăunătorii. Mulți oameni care au plante nu-și dau seama că trebuie să le analizeze regulat. Să se uite la frunze, să vadă dacă totul este în regulă, dacă s-a schimbat ceva. Dacă planta este decolorată sau are niște puncte pe frunze care n-ar trebui să fie acolo, ar putea fi semnul unui atac de dăunători, cum ar fi tripșii, păianjenii sau păduchii lânoși. Acesta este încă un motiv. Planta moare pentru că este sufocată de către paraziți. Acești paraziți sug seva și se multiplică la infinit, nu mai poți să scapi de ei și se răspândesc și la alte plante. Acolo trebuie să intervii cu insecticide sau poți folosi și metode bio. De exemplu, poți să-ți cumperi prădători naturali, mici insecte pe care le eliberezi pe plantă. Pentru afide, care sunt cele mai comune găsești și pe trandafiri sau pe soc în floarea de soc, poți folosi buburuze. Afidele sunt acele mici insecte verzui sau negre care se adună pe plante. Buburuza, clasica buburuză este cel mai bun pentru afide deoarece le mănâncă. Sau dacă nu îți place ideea de a avea și alte insecte în casă, poți să folosești chimicale și insecticide. Acestea au, într-adevăr, randament, dar nu ar trebui folosite foarte des și cea mai eficientă este alternarea substanțelor în așa fel dăunătorul să nu devină rezistent la una dintre ele. Aceasta ar mai fi încă o situație în care plantele mor.

O altă problemă ar fi legată de lumină. Plantele au nevoie de lumină; nu există plante care să nu aibă nevoie de lumină. „Îmi iau planta asta că e low light”, spun unii, dar eu le pot spune că nu există așa ceva. Plantele au nevoie de lumină ca să producă energie, pentru fotosinteză. Procesul de fotosinteză necesită lumină și, deși poate ni se pare că încăperea este suficient de luminoasă pentru noi, pentru plante poate să nu fie. Dacă planta nu primește suficientă lumină, se va chinui să crească, o să moară o frunză, o să iasă o frunză care e mult mai mică decât precedenta. În cele din urmă, acest deficit de lumină poate duce la moartea plantei, având în vedere că nu are cu ce să-și producă energia necesară pentru a crește.

- Observ că, în diverse locuri unde merg, oamenii au plante care nu sunt neapărat potrivite pentru tipurile de iluminat folosite, cum ar fi standurile cu LED-uri albastre. Care sunt plantele care rezistă bine la această lumină și care plante au nevoie de lumină caldă?

Plantele, în general, au nevoie de un spectru complet de lumină albă, care variază între 4500 și 6000 Kelvin pentru intensitate. De exemplu, aroidelui, o plantă foarte populară pentru interior, îi este bine într-un interval de iluminare de 600 până la 1400-1500 lux. Ca referință, dacă folosești un luxmetru și măsori lumina soarelui în exterior vei obține valori între 10.000 și 15.000 lux. Dacă ești în interior, poți folosi acest aparat. Eu am unul și îl folosesc pentru a verifica iluminarea, îl pun așa pe frunză și îmi arată exact intensitatea luminii care ajunge la nivelul frunzei. 

Lumina roz sau albastră, care este adesea folosită în lămpile de creștere, are lungimi de undă specifice. Lumina mov este ideală pentru germinarea semințelor, iar lumina roșiatică este mai potrivită pentru stimularea fructificării. Dar, pentru plantele de casă care au doar frunze, recomand utilizarea luminii albe complete, adică spectrul complet. Nu pe cea caldă, care este și inestetică într-un fel sau altul. Chiar dacă pentru noi este mai confortabilă, o lumină caldă poate face verdele plantelor să pară șters comparativ cu lumina albă care oferă frunzelor un aspect clar și bine definit. Dacă nu ai suficientă lumină naturală, poți suplimenta cu lămpi LED. Acum există o gamă variată de LED-uri disponibile, care pot adăuga lumină suplimentară timp de 3-4 ore pe zi. Acest lucru va ajuta plantele să primească energia necesară. 

- Care plantă îți place foarte mult și crezi că este subestimată? Ce plantă ar trebui să fie mai apreciată?

Îmi plac plantele care sunt un pic mai complicate în ceea ce privește îngrijirea. Este foarte greu să aleg o plantă care să îmi placă mult și să fie ușor de întreținut. Îmi plac foarte multe plante, dar, voi alege întotdeauna Anthurium. Aceasta poate fi ușor de întreținut, mai ales hibrizii. Hibrizii sunt de obicei mai rezistenți decât plantele lor parentale, deoarece beneficiază de cele mai bune caracteristici ale ambelor specii. Un alt gen de plantă de care mă simt foarte atras sunt begoniile. 

Gama acestora este foarte variată; sunt begonii pe care noi putem să le creștem afară, dar și begonii care necesită condiții speciale, precum un dom de sticlă cu umiditate de 90%; unele begonii fac flori colorate, iar altele pot fi hibridizate;există begonii care sunt rizomatice, există begonii care cresc pe verticală. Pe lângă faptul că au o creștere extraordinar de complex în ceea ce privește cromatica, textura și dimensiunea frunzelor, există begonii cu frunze foarte subțiri, asemănătoare hârtiei, dar și begonii cu frunze suculente, cu tulpini foarte groase. Unele begonii au frunze care seamănă cu cele ale palmierilor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp