Foto: Jean-Christian Tirat / Sipa Press / Profimedia
Termenul „naționalism" are parte atât de încercări variate de definire (uneori opuse valoric), cât și de înțelegere diferită. Un dicționar precum cel explicativ din anul 2009 ne oferă o definiție destul de neutră: „Ideologie și politică derivate din conceptul de națiune, care a contribuit în sec. XVIII-XX la cristalizarea conștiinței naționale și la formarea națiunilor și statelor naționale." Alte dicționare mai recente, însă, includ în explicație și termeni ca: exagerat, xenofobie, sentiment de superioritate față de alte naționalități. Cu alte cuvinte, conotația este mai curând negativă. De altfel, tot negativă este și într-un dicționar al anilor '50 (DLRLC '57), când ideologia de extremă stângă dorea ștergerea națiunilor și topirea lor într-un bloc numit internaționala socialistă: „Ideologie și politică reacționară care susține interesele burgheziei exploatatoare, prezentându-le ca interese ale întregii națiuni, cu scopul de a sparge unitatea de luptă a clasei muncitoare, instigând la ură națională, la asuprirea altor națiuni sau a minorităților naționale."
Observăm așadar că termenul poate fi definit și instrumentat după cum o cer interesele politice. Iar cum istoria are momentele ei de ciclicitate, ne regăsim într-o situație asemănătoare anilor '50, când națiunile erau parțial detestate și considerate simple construcții sociale învechite. „Omul nou" nu se putea împiedica de ele în drumul său spre progres. Ulterior, comuniștii au revenit asupra acestei perspective, iar deviza marxistă „proletari din toate țările, uniți-vă!" a cedat teren viziunii staliniste „comunismul este universal în fond, dar național în formă".
O rezoluție a Parlamentului european, de la începutul anului (17 ianuarie 2024), recomandă ca istoria națională să cedeze teren în favoarea unei istorii supranaționale, mondiale. Iată citatul exact, la punctul 12: subliniază rolul fundamental al educației și invită statele membre să-și actualizeze programele de învățământ și metodologiile de predare curente pentru a direcționa atenția de la istoria națională către cea europeană și mondială și pentru a pune un accent mai mare pe înțelegerea istoriei supranaționale, în special facilitând existența unor perspective multiple asupra aceleiași perioade istorice și ale aceluiași eveniment istoric și promovând stiluri de predare corespunzătoare, care să favorizeze reflecția și dezbaterile despre transferul de cunoștințe și care să fie ghidate de obiectivul general ca elevii să învețe „cum să gândească”, mai degrabă decât „ce să gândească”;
Invit cititorul să reflecteze nu la consecințele politice ale globalizării, ci la cele culturale, unde observăm o sărăcire și simplificare severe
Mai departe la punctul 14, putem citi: consideră că șovinismul, stereotipurile de gen, asimetriile de putere și inegalitățile structurale sunt adânc înrădăcinate în istoria europeană și regretă lipsa unei abordări suficient de multiculturale și care să ia în considerare dimensiunea de gen în predarea istoriei; consideră esențial să se abordeze marginalizarea femeilor și a altor grupuri sociale subreprezentate în istorie și invită statele membre să pună un accent mai puternic pe acest aspect în programele naționale de învățământ;
Pe scurt, din document reiese că istoriile naționale ale statelor din UE sunt pline de nedreptate, discriminare, xenofobie, conflict. Ca atare, istoria națională trebuie înlocuită cu altceva - o disciplină globală care abordează trecutul printr-o grilă actuală și care are o misiune reparatorie și culpabilizatoare. Europenii trebuie educați a se culpabiliza pentru păcatele strămoșilor, asta ajutându-i, să sperăm, să nu le mai repete.
Intenția este foarte frumoasă. Dacă am putea astfel reduce lăcomia, egoismul, ura și discriminarea, nu văd de ce ne-am opune. Însă apare o altă întrebare: dar dacă nu vom reuși, iar acest mod de a ne debarasa de trecut va spori, de fapt, egoismul și ignoranța?
Perspectiva politică și cea economică asupra unui eveniment, deși importante, mă interesează mai puțin decât cea culturală și de mentalitate. Așadar, invit cititorul să reflecteze nu la consecințele politice ale globalizării, ci la cele culturale, unde observăm o sărăcire și simplificare severe. Lumea care astăzi încă se vede în culori, tridimensional, se dorește a fi redusă la alb și negru, la un maniheism valoric (bine-rău). Patriarhatul este rău, feminismul este bun. Colonialismul este rău, anticolonialismul - bun. Xenofobia, rasismul, grasofobia - rele; toleranța - bună. De acord, dar ce ne facem dacă multe aspecte ale istoriei naționale nu pică pe subiect? Dacă ele nu oferă combustibil pentru a alimenta subiectele amintite de documentul de mai sus (ideologia de gen, democrația, echitatea etc)? Războaiele româno-turce, conflictele cu tătarii sau cu leșii, epoca fanariotă, tributul, haraciul, reforma agrară, înființarea universităților, răscoalele țărănești, tiparul etc etc. Toate acestea sunt greu de discutat într-o cheie tezistă, de corectitudine politică. Cât despre culpabilizare, este adevărat că avem a ne rușina de unele decizii și evenimente: pogromul de la Iași, deportarea evreilor în Transnistria, continuarea campaniei pe frontul de Est dincolo de Nistru etc. Dar istoria națională nu reprezintă doar secolul XX. Nu putem șterge cu buretele capitolele de istorie medievală, pline de sânge și sacrificii (ca și de unele cozi de topor), datorită cărora vorbim azi românește. Cele mai lungi domnii - cea a lui Ștefan cel Mare și cea de epocă modernă, a lui Carol I -, nici ele nu pot fi înghesuite în optica procustiană a corectitudinii politice. Pur și simplu, ca să înveți despre cele așa-numite 44 de bătălii ștefanine, despre ctitorirea mănăstirii Putna sau despre înfrângerea de la Războieni, pare azi lipsit de interes pentru Uniunea Europeană, deoarece nici nu îți oferă prilejul să îți torni cenușă în cap că ai discriminat pe cineva, nici nu poți vorbi de emanciparea femeilor sau a altor grupuri sociale subreprezentate. În schimb, putem risca să determinăm, în rândul elevilor, consolidarea conștiinței și a mândriei naționale. Or, ce pare mai periculos astăzi?
Într-adevăr, de ce perpetuarea unei conștiințe naționale este percepută de unii ca periculoasă, când de fapt ea merge în direcția firescului nostru și asigură bogăție culturală, diversitate, culoare? Să demonstrăm printr-o simplă analogie cu domeniul culinar. Cât de ternă ar fi lumea dacă, de la meridianul Greenwich până la cel de 180 de grade traversând Pacificul, toți am mânca numai hamburgeri și cartofi prăjiți? Oare când mergem în Italia, nu căutăm specificul local dat de paste și pizza? La fel, pe prietenii noștri străini care vizitează România, oare îi ospătăm cu mâncare de la fast-food și îi ducem să vadă mallul? Răspunsul este, desigur, nu. Străinii înșiși caută aici ceea ce face România diferită, nu asemănătoare cu alte țări europene. Vor cere să guste mămăligă și sarmale, vor vizita muzeul satului, mănăstiri, cetăți medievale, muzee de artă românească. (În paranteză fie spus, Muzeul Național de Artă nu poate fi înțeles cu adevărat în absența unor noțiuni de istorie națională, religie și folclor românesc.) Pentru a dezvolta turismul, un stat își dorește să conserve specificul național. Un brand de țară trebuie să sublinieze ceea ce o face diferită de alte țări și să marșeze pe aceste diferențe, uneori în șarjă, caricatural, ca sursă de amuzament, dar și de bogăție culturală. Numai că această bogăție culturală nu rezidă doar la suprafață, în zone foarte vizibile precum gastronomia, specificul de relief și arhitectură. O națiune nu se definește doar prin prin bucătăria ei, ci și printr-un cult al eroilor fondatori sau ai rezistenței de neam, printr-o literatură națională, prin tradiții, meșteșuguri, sărbători. Și, mai ales, prin dragostea pentru cei care au fost: părinți, bunici, străbunici. Dragostea asta o avem aprope cu toții în noi, iar glasul ei se aude pe tonalități diferite: mai apăsat sau în surdină. "Pe aripile vântului" se încheie cu vorbele lui Scarlet "este și mâine o zi" (tomorrow is another day) și cu hotărârea ei de a se întoarce la Tara, la moșia familiei sale. Tara era locul rădăcinilor, al trecutului, unde Scarlet simte că își poate vindeca rănile, pentru a găsi forța să privească în față prezentul și viitorul. Tara este simbolul familiei și al continuității pentru Scarlet.
Toate culturile subliniază această forță a rădăcinilor, ca și importanța respectării lor. Despre cultura iudaică ce să mai vorbim? Oare recenta materie școlară "Istoria evreilor. Holocaustul" nu ne arată cât este de importantă istoria națională pentru acest popor? Dacă ei, amenințați cu dispariția de mai multe ori, vitregiți de-a lungul secolelor, ne arată această determinare de a-și conserva identitatea națională, oare de ce Uniunea Europeană recomandă slăbirea altor identități din polifonia concertului european? Nu era, de altfel, sloganul ei "Unitate în diversitate"? Când s-a transformat, pas cu pas, în "Unitate prin uniformizare"? În definitiv, orice cultură este națională, numai aculturația și ignoranța sunt globalizatoare.
Un om fără memorie și fără rădăcini poate deveni robul perfect, poate fi purtat încolo-încoace fără rezistență, fără regrete, principii sau valori.
Pentru o vreme, am predat româna la școala "Titu Maiorescu" din București, unde mai mulți elevi (și câțiva profesori) proveneau din zona Pipera și din comunitatea aromână. Am descoperit atunci această splendidă cultură și îmi era drag să aud uneori elevii între ei vorbind în aromână, sau să mi se ofere ca scuză de învoire participarea la cursuri sau evenimente ale acestei comunități. M-a întristat mărturia unei mame, legate de pierderea acestei limbi la unii din membrii tinerei generații. Am făcut cunoștință cu cântecele lor (colega de arte ne-a pus în autocar câteva melodii tradiționale), am aflat că machidonii au un deosebit cult al familiei, că le place să locuiască împreună câte trei generații, că femeile țin doliu îndelungat, că au la nunți peste o sută de invitați (uneori și câte două-trei sute). Aromânii noștri celebri au adăugat enorm culturii și prestigiului țării noastre: Sextil Pușcariu, Gellu Naum, Toma Caragiu, Ion Caramitru, Gheorghe Hagi, Simona Halep, Elena Gheorghe etc. Mi se pare deci nu doar firesc, ci și de dorit ca oamenii să se străduiască a-și onora rădăcinile, cunoscându-și trecutul, vorbindu-și limba (fie și ocazional), cinstindu-și memoria. Un om fără memorie este un mancurt (obedientul rob, păstor de cămile), așa cum aflăm dintr-o altă mare carte a familiei și tradițiilor: "O zi mai lungă decât veacul", de Cinghiz Aitmatov. Un om fără memorie și fără rădăcini poate deveni robul perfect, poate fi purtat încolo-încoace fără rezistență, fără regrete, principii sau valori. Totul devine relativ, superficial, pragmatic și consumerist. Whatever works, cum ne spune Woody Allen. Și atunci vedem că, într-adevăr, riscul este ca tânăra generație educată astfel să devină mai ignorantă și mai egoistă. Cine nu își cunoaște cultura, istoria, tradițiile, poate crește într-un climat al autosuficienței și superiorității. Nu are respect pentru părinți, bunici, nu caută să le afle viața, zbaterile, visele și mentalitatea. Nu apreciază continuitatea, nu duce flori la cimitirul amintirilor de familie și consideră cu aroganță că lumea începe și se termină cu sine. Dimpotrivă, o persoană care își respectă și cunoaște trecutul va avea o perspectivă mai clară și mai bogată și se va simți legată cu fire nevăzute de dragoste și responsabilitate, de o comunitate căreia îi aparține.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
De unde ignoranța ține de globalizare? A răspunde/deriva corect pe plan local, trebuie să pleci de la global. A ignora ceva e similar cu a simplifica, a localiza, a particulariza, nicidecum a globaliza.
Dar ce să vezi, francezii REZISTĂ propagandei care vrea să-l facă "mai scurt" în timp ce românii fac coadă să "demonstreze" cât de "mic" era Nea Fane!
Efectul boizării post-89!
E vorba doar de o rezoluție care impiedică istoriile naționaliste (nu naționale) în care istoria universală este eliminată aproape complet, cum a fost pe timpul comuniștilor.
Orice istoric poate spune că o istorie națională devine de neînțeles în afara istoriei universale. Nu poți înțelege formarea poporului român dacă n-ai auzit de Imperiul Roman. Imperiu care aparține istorie universale. Cezar Augustus, Tiberiu, Nerva Traian sunt nume ale istoriei universale. Sunt părți ale istoriei care nu pot fi șterese.
Relativ la România, firește că noi românii am agreat mai multe evenimente ca europenii din simplu motiv că la nivel european mulțimea istoricilor e mai mare și deci consensul e mai greu.
Am apreciat articolul pentru că a identificat corect existența unor riscuri. Iar discuția corectă trebuie să fie despre riscuri, nu certitudini.
Riscurile închipuite nu merită vreo discuție. În realitate, lucrurile stau pe dos: recomandările PE vin tocmai să contracareze riscurile naționalismului, nu să le încurajeze. Ceea ce RECOMANDĂ Parlamentul European este o punere în context, lucru pe care istoricii îl fac deja. Deci despre riscuri vorbește și PE, și o face într-un timp în care naționalismul își arată colții în mod agresiv, atacând și distrugând metru cu metru o țară suverană.
De fapt, nici nu mai putem vorbi de riscuri, ci de un pericol direct și clar.
Dacă istoria este o știință, atunci nu are nevoie de recomandări, iar în Franța recomandările de acum 10-20 ani s-au finalizat recent în părinte 1 și părinte 2. Să sperăm că nu se vor extinde!
Riscurile sunt de ambele părți, a ignora orice risc, e fatal. De acord că UE are intenții politically correct și ar vrea să fie bine, dar nu e de ajuns. Sigur nu o să dispară naționalismul, tot așa cum nu ajută că avem un Eurovision cu câștigători rafinați.
În concluzie, totul este despre riscuri, ignorarea sau anularea lor ar trebui să ridice semne de întrebare, iar ignoranța și simplificarea condamnate.
Nu mai putem emite opinii certe, fără risc, pentru că cele certe sunt deja știute de AI sau IA, mult mai bine ca noi, oamenii raționali.
Între cele două tabere este o prăpastie și se pune doar problema "cine câștigă" chiar dacă de fapt pierdem toți.
Moda cu părinte 1 și părinte 2 este făcută tot de politicieni și e posibil să dispară, dacă nu cunva este pe cale de dispariție. Lucrurile sunt un pic mai complicate. Este clar că ne aflăm pe un turning point major, asemănător cu cel al apariției tiparului, și că cutremurele sociale sunt majore. Exagerări ca cele de tipul părinte 1 și părinte 2 sunt excesive, dar normale în situația dată.
Amintiți-vă că ideea de a tipări cărțile ca pe o ștampilă versus căldura și fineațea cărților scrise de mână a părut o monstruozitate și un sfârșit inevitabil al omenirii. Cărți multiplicate pe bandă rulantă și vândute la prețuri de nimic, versus o carte scrisă de mână în ani, și care avea prețul unei proprietăți imobiliare era o situație care anunța Apocalipsa.
Apariția electricității a generat profeții înfricoșătoare: pământul se va acoperi de cârtițe oarbe datorită becului electric.
1. rezoluția Parlamentului European este doar o RECOMANDARE. Țările membre ale Uniunii Europene pot proceda cum cred de cuviință.
2. rezoluția nu vorbeste de eliminarea unei instorii naționale și înlocuirea ei cu una mondială, ci recomandă o PUNERE ÎN CONTEXT, ceea ce istoricii, ca oameni de știință - vorbim de o știință și nu de cântat din drâmbă - o fac deja, pentru că nu poți înțelege particularul dacă nu înțelegi întregul.
3. omul redus, mărginit, este TOCMAI cel care respinge o istorie universală. Nume ca Alexandru cel Mare, Khefren, Hatșepsut, Timur Lenk, Confucius, Martin Luther, Marcus Ulpius Nerva Traianus sunt nume fără de care orice istorie locală devine de neînțeles. Nu putem înțelege istoria poporului nostru fără istoria Imperiului Roman, sau chiar fără cea a Imperiului Otoman cu care, de bine de rău, ne-am ciocnit. Parlamentul European nu impune și nici nu recomandă eliminarea istoriei locale. Ar fi aberant.
De o pierdere a identității națioale putem vorbi în situația - reală în numeroase țări - a bruiajului pe care media și comunicarea în masă îl aduc sistemului de educație. Muzeul Louvre este populat de capodopere ale artei universale, în timp ce vizitatorii stau cu nasul în ecranele telefoanelor. E o imagine halucinantă, dar ce putem face? Să interzicem telefonul mobil? Și nu se s-ar putea spune că sistemul francez de educație nu face o mulțime de lucruri pentru a trezi interesul tinerilor.
Din păcate niciun parlament nu poate opri avalanșa comunicării. E o realitate care se întâmplă sub ochii noștrii. Să ne recunoaștem învinși: internetul și televizunea au câștigat partida. Sistemul de educație - orice sistem de educație - nu mai poate face mare lucru.
4.
Istoria românilor a fost o invenție protocronistă. A mers atât de departe încât a fost demonizat Traian, în favoarea "viteazului" Decebal. O absurditate fără margini, având în vedere că formarea poporului român n-ar fi avut loc dacă Dacia n-ar fi fost cucerită.
Parlamentul European nu recomandă eliminarea unei istorii naționale, ci doar punerea ei în context. Deciziile aparțin exclusiv Ministerului Educației. Articolul nu vede lucrurile corect. Toți înțeleg că Uniunea Europenă vrea ștergerea unei istorii naționale. Cine să-și șteargă istoria națională? Francezii, care se mândresc cu Napoleon? Olandezii, care au și acum un cult pentru Wilhelm de Orania? Nu există așa ceva, și nici documentele în cauză nu impun așa ceva. E vorba doar de o recomandare de punere în context. Cum trebuie făcut așa ceva, e treaba ministerelor de resort. Articolul e... ciudat, iar cine nu-l citește cu atenție, îl înțelege greșit.
Omul fără memorie este cel care n-a auzit de Traian, de Tutankamon, de Alexandru cel Mare, de Shakespeare, de Leonardo da Vinci, de Mozart, de Einstein, de Grigorescu, de Eminescu, de Walt Whitman. Acela este omul fără memorie. Omul cu ochelari de cal, care nu vede decât într-o singură direcție.
UE nu era acum câteva decenii, poate (sper!) să nu mai existe în această formă în următoarele decenii, România TREBUIE să continue să existe!
O istorie a românilor nu poate fi înțeleasă fără contextul general. Sigur că trebuie să primeze interesele României, dar fără a cunoaște contextul general interesul României nu poate prima.
Ceea ce știți dvs. din școala generală a fost o invenție comunistă numită PROTOCRONISM. A fost o anomalie.
Românii vor continua să existe DOAR dacă știu să-și negocieze interesele ÎN FUNCȚIE DE CONTEXTUL GENERAL. Necunoașterea contextului general duce la prostie, și prostia se plătește. Cei care nu știu pe ce lume se află nu prea au șanse.
"Omul fără memorie este cel care n-a auzit de Traian, de Tutankamon, de Alexandru cel Mare, de Shakespeare, de Leonardo da Vinci, de Mozart, de Einstein, de Grigorescu, de Eminescu, de Walt Whitman. Acela este omul fără memorie. Omul cu ochelari de cal, care nu vede decât într-o singură direcție."
Tocmai asta e și ideea, ca trebuie sa conservăm toate aceste memorii și evenimente și personalități. Enumerația dvs. O istorie supranationala risca sa le șteargă (și pe cele enumerate de dv, nu doar cele strict românești) în favoarea a altceva, a unui fel de mitologii și istorii globaliste, care nu mai are enumerația dvs, ci eroii Marvel, cultura hollywoodiana, ca sărbători Halloween, ca modele cântăreți și actori etc, ca literatura Dahl, Funke și niște minori locali etc. Probabil nu sunteți prea mult înconjurat de generația foarte tânără (adolescenți) ca să vedeți ca lor nu le spune mai nimic nici enumerația dvs, nici vreo enumeratie din articol. Dar ei știu, din manuale, de Eu sunt Malala și de Yuval Harari.
Haideți să le luăm pe rând:
1. Recomandarea Parlamentului European are ca scop prevenirea naționalismelor de tot felul. În general naționalismul decupează felii și așează ochelari de cal, pentru că are interesul să o facă. Da, socialismul și comunismul au pornit ca mișcări care s-au chinuit programatic să șteargă orice diferență națională, dar au sfârșit prin a le idolatriza. Să nu uităm că termenul de nazism este prescurtarea național-socialismului, o doctrină SOCIALISTĂ cu accent naționalist, după cum și socialismul lui Ceaușescu (nu, noi nu eram o țară comunistă, ci socialistă) era de inspirație naționalistă.
Recomandarea Parlamentului European țintește spre aceste anomalii, spre naționalism și nu spre patriotism. Faptul că naționalismul este confundat cu patriotismul e un mare semn de alarmă. Această recomandare nu are legătură cu ștergerea vreunei istorii naționale, ci doar cu absolutizarea ei.
2. O istorie națională devine de neînțeles fără o istorie universală. Toate sistemele de educație care au eliminat un cadru universal au fost instrumente de propagandă. Desigur, ar fi interesant ca programa școlară să includă două materii: istorie universală și istorie națională. Din păcate, programele școlare sunt excesiv de încărcate și acest lucru nu este posibil.
3. Sunt înconjurat de tineri și cunosc foarte bine acest tip de foloclor. Faptul că tinerii nu mai au nicio legătură cu educația e un fenomen global. Vizitați muzeul Louvre și veți întâlni o proporție înspăimântătoare de tineri care se odihnesc pe băncuțe cu telefonul mobil sub nas. Nu, nu este o conspirație, este o realitate. Vorbim de cultura americană, de supereroi, de benzi desenate etc. E o problemă pe care toți cei implicați în educație o cunosc, dar nu au o rezolvare. Dacă vă imaginați că educația de oriunde în lume va repara acest lucru, atunci vă înșelați amarnic. Sau se poate, însă printr-o dictatură. Se poate doar prin moartea democrației. Altfel e imposibil.
Din fericire reacțiile adverse cresc inexorabil, lumea pur și simplu s-a săturat de bazaconiile unor birocrați idioți nealeși!
De ce ilustrați materialul cu opera lui Brâncuși?
A-i numi istoricu este doar o jignire la adresa ADEVĂRAȚILOR ISTORICI!
Practic, ceva "recomandat" de actualul PE este din start suspect și susceptibil să DĂUNEZE, nicidecum să fie în interesul Europei și europenilor!
Dacă se schimbă structura PE și cei care pun cu adevărat interesele cetățenilor europeni s-ar putea să mă intereseze ce au de spus.
Până atunci însă nu pot decât să disprețuiesc orice "recomandare" coruptă, ideologizată și antiromânească!
Nu există o recomandare coruptă pentru recomandarea de care vorbiți nu s-a întâmplat. Repet: citiți sursele, nu articolul!
PE în actuala formulă este ÎMPOTRIVA europenilor și ÎMPOTRIVA Europei!