Sari la continut

De patru ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește patru ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

OSCAR 2018. Sunetul Oscarurilor. Forța muzicii să fie cu noi toți!

Oscar 2018

(Foto: Guliver/Getty Images)

Nu mă pricep la cinematografie, dar cred că e important să vezi filme. Cred că cinematografia își are locul ei în viața noastră, acum în secolul 21, la fel cum cred că și filmele de artă își au rostul lor și nu trebuie neapărat să umple o sală și să facă rating ca o emisiune tabloid. Mai cred și că propaganda tezistă de orice fel, într-un film comercial sau nu, și mai ales pe marginea lui, e ceva dezgustător. Cred că succesul, chiar dacă e asumat efemer, îi face pe oameni să-și piardă mințile și bunul simț în majoritatea cazurilor. Nu am o părere prea bună despre întreceri și concursuri în artă – compozitorul Bela Bartok a spus-o cel mai bine ”competition are for horses, not artists”. Iar locul unui trofeu, indiferent că statueta e un urs, un cerb, un omuleț, ceva aurit sau abstract-aiurit, e pe un birou, sau în cel mai rău caz într-o vitrină. Iar datul cu părerea, sport național la noi de altfel, o să dispară treptat, concomitent cu civilizarea noastră ca popor și atunci când o să ne uităm mai puțin la televizor. 

Pentru că la noapte o să ne uităm din nou la Oscaruri, articolul de astăzi e despre ce aude un muzician la cinematograf; muzica e o parte esențială a unui film, pentru toți cei care îl văd. În cazul de față, după un scurt și nedureros intro, despre cum se aud cele cinci filme nominalizate la categoria muzică orginală a premiilor Oscar 2018: Original Score sau, mai popular, Best Original Soundtrack.    

(Foto: Guliver/Getty Images)

Sunetul Oscarurilor. Ediția 2018

Istoria muzicii de film se suprapune cu cinematografia, odată cu pianistul anonim care acompania live primul film al fraților Lumiere în 1895. Francezul Camille Saint-Saëns scrie în 1908 muzica pentru La mort de duc de Guise, filmul istoric al lui Charles le Bargy, stabilind un canon care a atras mulți compozitori, de la Erik Satie, Edvard Grieg, Werner Heimann și Max Steiner în anii începuturilor până la mai târziu Igor Stravinsky, Erich Wolfgang Korngold, Serghei Prokofiev, Leonard Bernstein și Aaron Copland, ca să-i numesc doar pe cei celebri care au scris special pentru cinematografie sau și-au împrumutat creațiile. Timpurile moderne aduc odată cu arta înregistrării și softurile sofisticate, despărțirea de muzica așa numită „clasică”, dar și o nouă meserie, cea de orchestrator – nu toți compozitorii care urcă pe scenă să-și ridice trofeele își orchestrează singuri creațiile. Se naște un nou gen, muzica de film, un nou tip de compozitor pentru această muzică și o nouă piață, cu publicul ei. Și deși a devenit cam regulă ca orice soundtrack să mai păstreze încă una sau mai multe celebre compoziții „clasice”, film music e astăzi o nouă pagină în istoria muzicii contemporane. De fapt e o industrie în sine, cu nomenclator de meserii și roluri foarte bine definite pentru fiecare individ din departamentele de sunet și creație, de la boom operator la orchestratori și de la supervising sound editor la compozitor, sau omul cu teme și imaginație. Și chiar dacă se mai întâmplă ca aceste teme să fie uneori „furate” or adaptate din marele rezervor al muzicii de dinaintea erei soundtrack-urilor, pentru mine muzica de film e muzică contemporană. Și mă amuză teribil atunci când un meloman declamă că el „nu ascultă muzică contemporană”. Ba da, involuntar: toate filmele văzute au muzică contemporană, una pe care nu o uiți ușor, mai ales într-un thriller ca Psycho lui Hitchcock sau o serie fantasy ca Urzeala Tronurilor, iar cei care le-au scris sunt compozitori și se numesc în cazul ăsta Bernard Herrman sau Ramin Djawadi.

(Eileen Farrell la CBS cu Charles Lichter dirijând Columbia Concert Orchestra New York//Foto Guliver/Getty Images)

Ascult în fiecare an între 10 și 30 de soundtrack-uri, le caut după ce văd filmele. Pe cele bune le păstrez, maníe de colecționar. În 2017, din pură întâmplare, am văzut chiar toate cele cinci producții nominalizate la Oscar. Și chiar dacă sunt conștient că Oscarurile muzicale, cele pentru coloană sonoră originală, sunt pentru marele public o categorie mai puțin interesantă și importantă în economia premiilor care recompensează industria filmului american, la fel ca așa numitele „tehnice” de la coada listei, ele își au partea lor de importanță în structura și calitatea filmului. Și deci, a percepției lui de către consumator. Să le luăm pe rând:

Dunkirk, Christopher Nolan. Muzică originală de Hanz Zimmer - cu multe „reinterpretări” din Edward Elgar.

Soundtrack-ul meu favorit all time e scris tot de Zimmer, la The Thin Red Line, filmul lui Terrence Mallick din 1998. Până la un punct, sunt destule similitudini: monologuri punctate emoțional de ilustrații orchestrale frame by frame, tema războiului și încărcătura psihologică a muzicii, de la intro-ul ”The Mole” dar și ușor patetica temă ”We Need Our Army Back” (cum altfel) . O găselniță care atârnă enorm în progresia sonoră e folosirea așa numitului Shepard tone, (mai multe aici) un zgomot constant produs electronic prin repetarea secvențială a unei intensități care creează senzația de crescendo în loop, și automat, o stare de tensiune care poate duce până la rău fizic. Personal, aș interzice chestia asta, cred că și Zimmer a realizat la ce poate duce atunci când a folosit în contrapondere de cinci ori temele serene ale muzicii lui Edward Elgar, în special din Variațiunile Enigma op.36, reinterpretată de orchestratorul Benjamin Walfisch. Mari șanse să câștige Oscarul, mai ales că Hans Zimmer are o singură statuetă, pentru Lion King în 1995 (!) deși are 10 nominalizări și a scris muzica la Interstellar, Inception, și mai ales The Thin Red Line.

Iată superba temă Nimrod din Variațiunile Enigma op.36, reorchestrată de duetul Walfisch/Zimmer:

Phantom Tread de Paul Thomas Anderson. Muzica originală de Johny Greenwod

O capodoperă memorabilă a multi-instrumentistului de la Radiohead, de o exacerbată finețe psihologică, care filtrează în detaliu transformările personajelor și stările acestora în atmosfera crispată din high-life-ul londonez din anii 50. Tema centrală, narată de un pian solo, se va transforma într-o aglomerare disonantă transpusă pentru orchestră de coarde, (una barocă) pe măsura evoluției scenariului. Johny Greenwod a spus într-un interviu că cea mai complicată parte a fost orchestrația – bravo lui că nu a apelat la un aranjor. Muzica e superbă, de tentă întunecat-romantică – pe mine mă trimite pe alocuri la câteva teme din Britten și Vaughan Williams - cu irizații exotic-vrăjitorești, dar care ciudat, sună totuși serafic, ca un coral de Bach. I-aș da din toată inima marele premiu pentru muzica scrisă aici, (nu nu sunt fan al trupei) e prima nominalizare la Oscar, cele 18 de la Grammy din care a câștigat 4 sunt și nu sunt ale lui, pentru că pe statuetă e scris Radiohead nu chitaristul Johny Greenwod. E destul de greu totuși ca un new-entry să umfle potul din prima. Coloana sonoră mai are muzici de Schubert și Debussy, alese însă de Paul Thomas Anderson. Vom vedea.

Iată tema principală, extraordinară:

The Shape of Water de Guillermo del Toro. Muzică originală de Alexandre Desplat

Despre soundtrack-ul lui Desplat m-am contrazis cu un prieten, tot muzician, care îl consideră o muzică proastă la un film prost. Eu cred că e o muzică bună care duce un film prost. Care în ciuda părerii mele și a prietenului meu are incredibil de multe nominalizări. Alexandre Desplat e un compozitor de renume și un foarte bun meseriaș; trei teme principale care tratează mediul acvatic și fantastic al scenariului, cu trimiteri la muzica franceză(?) . Cea mai bună e tema feminină, a Elizei – totodată și cel mai credibil personaj din film, în ciuda faptului că nu vorbește. De notat prezența celebrului "You'll Never Know" într-o interpretare memorabilă a sopranei Renée Fleming, acompaniată de London Symphony Orchestra și faptul că nu e chiar cea mai bună creație a lui Desplat, mie mi-a plăcut cel mai mult în muzica din ”The Grand Budapest Hotel” din 2014 atunci când a și luat Oscarul. S-ar putea să câștige din nou și anul acesta, doar dacă juriul se răzgândește și uită de 12 din cele 13 nominalizări. Eliza, o temă foarte reușită:

Star Wars: The Last Jedi, de Rian Johnson. Muzică originală de John Williams

Nu am prea multe de spus despre muzica la The Last Jedi, doar că am auzit din nou că „anul acesta e cea mai bună din toate timpurile”. Fără să vreau să-i supăr neapărat pe fanii înfocați, John Williams are aceeași fantezie și dinamică muzicală – muzica din Star Wars e epică și va rămâne pentru totdeauna așa, ca parte importantă a moștenirii sale, împreună cu structura sa leitmotivică inspirată de la Wagner, de la tema principală și până la muzica de generic final, nu degeaba păstrată ca bun al umanității în Librăria Congresului american. Cea mai interesantă mi s-a părut tema Kylo Ren, cu multe nuanțe și întrepătrunderi ale temelor și leitmotivelor, așa cum o cere personajul. Veteranul John Williams, cel mai nominalizat compozitor în Academy Awards și câștigător a patru stauete, a lucrat 14 săptămâni la această coloană sonoră. Cred că juriul i-ar mai putea acorda una, măcar pentru nominalizări și pentru carieră: are 86 de ani!

Three Billboards Outside Ebbing, Missouri, Martin McDonagh. Muzică originală de Carter Burwell

Muzica lui Carter Burwell m-a trimis instantaneu la atmosfera parodic-întunecată din filmele fraților Cohen, dar și la o altă capodoperă a lui McDonagh ”In Bruges”, din 2008. Tema principală ”Mildred goes to war” mixează nostalgia cu ironia sarcastică la patriotismul merican, după care, urmând scenariul bizar, plonjează în plin emoțional cu tema la ”The Deer”, flautul suav acompaniat de pian e pur și simplu incredibil. Pe toată durata filmului muzica e simplă, minimalistă și de efect – trimiteri la Nick Cave & Warren Ellis, destul de ”folk”, ca în duetul pian-chitară din ”Bilboards are back”. Superbă tema la ”My Dear Anne”, în mijlocul scenariului, într-o tehnică variațională ce utilizează instrumente de suflat de lemn, în special clarinetul, susținute de un acompaniament poantilist pian/chitară. Ar fi o minune să câștige, sunt doar aproximativ 20 de minute originale, completată de șlagăre a la americaine bine insertate ca cele două versiuni la ”Buckskin Stallion Blues” de Townes van Zandt , “Walk Away Renee” cu The Four Tops, și “The Night They Drove Old Dixie Down” cu Joan Baez. Am notat și un superb ”The Last Rose of Summer” cu din nou Renée Fleming și The English Chamber Orchestra.

Fie ca cel mai bun să câștige! Și forța muzicii să fie cu noi toți! 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Asemenea simbioza intre imagine si sunet nu se gaseste in niciun alt film inafara lui "Dunkirk". Un regizor mare. Un compozitor mare. Un film mare. Toti, demni de Oscar!
    • Like 1
    • @ Stefania Vasiliu
      imens! să vedem dacă va cîștiga!
      • Like 0
  • James check icon
    Chiar daca nu tine de actualitatea Oscarurilor si nici n-a ajuns vreodata celebra, va recomand sa ascultati si coloana sonora ale filmului "The Way Back" (2010) - Burkhard Dallvitz (o mica mostra https://www.youtube.com/watch?v=Ugi3Ke-IEhA) .
    • Like 1
    • @ James
      mulțumesc, nu o știam
      • Like 0
  • "cei celebri care au scris special pentru cinematografie sau și-au împrumutat creațiile" - nu știu(nu înțeleg) de ce, aici, l-ați omis tocmai pe Miles Davis, "creme de la creme" al jazz-ului și soundtrack-ului pt.numeroase filme! " Ascenseur pour l'echafod", "Siesta" (Marcus Miler), "A tribute to Jack Jonson", piese din " Kind of blue" " Filles of Kilimanjaro" , "Tutu",etc. sunt teme muzicale fascinante, de neuitat pt. spectatorul cinefil. (acestea mi-au venit acum, repede, în minte. Sunt multe alte exemple.) Și pentru cã eu nu mã pricep la cinematografie, nici la critica muzicalã, vã las pe dvs. sã dezvoltați subiectul. Sper cã va fi o provocare interesantã!
    • Like 0


Îți recomandăm

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult