Out of the woods? Tendințe în economia globală la jumătatea anului. Unde ne aflăm, care pot fi evoluțiile viitoare și unde se găsește România

Foto Guliver/Getty Images

Suntem deja la jumătatea unui an care va rămâne în istorie, plin de evenimente remarcabile și care ne va mai rezerva multiple surprize. Constatarea evidentă pe care o putem face acum e că pandemia e un adversar pe care îl cunoaștem mult mai bine decât acum câteva luni și foarte multe țări au reușit să treacă peste vârful cazurilor, reușind să redeschidă economia, în proporții diferite, dar sustenabile. 

Situația din păcate nu este uniformă, pentru că centrul epidemiei s-a mutat în țările în curs din dezvoltare din America de Sud, iar în Asia există focare care reapar, inclusiv în China. În America de Nord numărul cazurilor crește cu o pondere mai mare în rândul persoanelor tinere, spre deosebire de acum câteva luni, când persoanele în vârstă erau cele mai expuse. În Europa situația pare sub control, deși cazurile încep să crească în partea de est a continentului, inclusiv în România. Incertitudini majore persistă încă asupra existenței unui al doilea val, asupra eficacității tratamentelor disponibile sau asupra efectelor bolii asupra sănătății persoanelor care teoretic s-au recuperat. 

Tendințele globale în economia mondială

Economia globală a reacționat oarecum previzibil la șocul cererii și ofertei indus de pandemie, cu o scădere brutală în lunile carantinei care a afectat mai ales țările dezvoltate (Europa de Vest și America), prinse în cleștele unor lanțuri de aprovizionare asiatice care s-au oprit și a unei lipse de elasticitate productivă a propriilor economii pentru a susține noul șoc pozitiv al cererii de asistență și echipamente medicale. De subliniat însă comparația tipică care a fost făcută între pandemia Covid și un război are mai mult un interes simbolic; în realitate, implicațiile sunt foarte diferite; în timp ce un război distruge baza productivă și capitalul fizic acumulat al unei economii, o pandemie are efecte diferite pentru că același capital fizic (clădiri, uzine, capacități de producție, echipamente, capital uman) este prezervat și doar pus sub conservare pentru o perioadă scurtă de timp; evident, există costuri de întreținere care apar, însă de îndată ce carantinarea se sfârșește, activitatea productivă poate reîncepe, ceea ce e diferit în cazul unui război, în care baza productivă trebuie mai întâi refăcută.

Există însă și asemănări între cele două tipuri de șocuri: privind în istorie, orice perioadă de război a coincis cu o creștere importantă a datoriei publice; același lucru se întâmplă și acum, când datoriile publice ale statelor sunt în creștere importantă, iar raportul datorii/PIB devine deteriorat de perspectiva unei recesiuni.

Mă voi opri acum asupra câtorva tendințe care mi se par importante în economia globală.

1. Creșterea datoriilor publice și private

Dacă evident ecuația contabilă mondială face ca totalul activelor și pasivelor să se compenseze la nivel mondial, repartiția pasivelor (datoriilor) cât și natura și mărimea relativă a acestora pot avea o influență economică covârșitoare. În urma acestei crize nivelul datoriilor este în creștere, atât datoriile private cât și cele publice. În condițiile în care activitatea economică a fost paralizată, statele au fost nevoite să intervină prin stimuli fiscali pentru populație și întreprinderi, realizând deficite uriașe care se vor adauga la datoria publică deja existentă. Pentru unele state acest lucru este complicat, pentru că plecau de la un nivel al datoriei ridicat, precum Grecia, Italia sau Spania. Pentru altele, spațiul fiscal este mult mai îngăduitor, fie că vorbim de Statele Unite, titulare ale privilegiului exorbitant al dolarului sau Europa de Nord în frunte cu Germania. 

2. Influența crescută a politicii monetare

În organizarea curentă a economiei mondiale, în care politica monetară și cea fiscală sunt apanajul unor instituții diferite și teoretic operează independent una de cealaltă, băncile centrale ale țărilor dezvoltate și-au mărit bilanțurile până la niveluri nemaiîntâlnite în istorie pentru a susține activitatea economică. Atât Rezerva Federală cât și Banca Centrală Europeană au pus în practică un evantai extins de instrumente pentru a putea permite funcționarea piețelor financiare, acționând ca un împrumutător de ultimă instanță. În practică asta s-a tradus prin intervenția sporită pe piețele secundare de obligațiuni de stat și corporative, prin refinanțarea titlurilor băncilor și punerea la dispoziție a rezervelor monetare necesare pentru a fi reinvestite în noi obligațiuni emise de state și corporații. Fără a fi teoretic o finanțare monetară directă a guvernelor (deși această linie de demarcație devine din ce în ce mai vagă), în practică acest quantitative easing extins permite guvernelor să se îndatoreze la costuri mici și corporațiilor să găsească lichiditatea necesară pe piața primară de instrumente de credit. Efectul pervers al acestor injecții de rezerve în piață este o creștere a zombificării economiei, prin menținerea în viață a unor firme care în mod firesc nu ar fi putut să supraviețuiască cu modelele de business aferente. Acest lucru duce la o realocare reală improductivă a capitalurilor. Efectul acestei susțineri a băncilor centrale s-a tradus și printr-o creștere a burselor în timp ce economia reală afișează un șomaj de două cifre. Nu este singura explicație pentru creștere acțiunilor, însă este una dintre cele care merită luată în seamă.

3. Tendința pe termen lung de reducere a ratei naturale a dobânzii

Intervențiile băncilor centrale au făcut că rata dobânzii pe termen scurt să fie scăzută spre zero sau chiar în teritoriu negativ. Efectul asupra curbei temporare a dobânzilor nu este foarte clar, însă pentru economiile dezvoltate, ratele pe termen lung au urmat scăderea celor pe termen scurt ca urmare a cererii imense de active cu risc scăzut, adică obligațiuni ale statelor considerate sigure; în același timp apare o deconecatre, un spread mare între obligațiunile statelor puternice și cele ale țărilor în dezvoltare și chiar ale țărilor deja foarte îndatorate din zona euro (deși intervenția BCE este de natură să forțeze convergența ratelor dobânzii în zona euro). Nu va fi o surpriză să vedem în lunile care vin o reconsiderare a rating-ului suveran al multor guverne de către agențiile de rating (care au scăzut deja rating-ul Canadei).

Această reducere a ratelor dobânzii face loc iluziei că statele se pot împrumuta mai mult fără consecințe economice din moment ce ratele sunt atât de jos încât serviciul datoriei este anecdotic și atâta timp cât rata dobânzii va fi inferioară ratei de creștere economică. Din păcate acest context se poate schimba rapid, pentru că vor urma la plată foarte multe scadențe ale guvernelor legate de prestațiile sociale și fondurile de pensii care dețin o bună parte din această datorie vor trebui să înceapă să plătească un mare val de pensii pentru populația îmbătrânită a statelor bogate, ceea ce va duce la o creștere a ratei dobânzii reale pe măsură ce obligațiunile vor fi vândute, cu efecte deloc pozitive asupra echilibrului bugetar al multor state, deja supraîndatorate, unde o criza fiscală va avea consecințe importante.

4. Dilema investițiilor pentru viitor

În timp ce economia și lumea financiară devin din ce în ce mai activiste prin urmărirea unor standarde sociale și de mediu, există o dilemă privind structura și realizarea investițiilor pe termen lung. Durata de viață a proiectelor mari de infrastructură din țările dezvoltate demarate după al doilea război mondial începe să se termine, iar noile preocupări ecologice ridică niște probleme colaterale foarte complexe. Ce tip de investiții în infrastructură sunt potrivite pentru deceniile viitoare? Autostrăzile așa cum le știm vor trebui refăcute sau adaptate noilor tehnologii ale mașinilor autonome? Vom continua să investim în transportul aerian sau transportul feroviar de mare viteză va trebui încurajat la scară largă? Industria automobilă, una dintre industriile de bază ale Europei, va continua să existe sau va trebui să se adapteze abrupt la nouă realitate a mașinilor electrice? Care este mixul energetic pe care îl vom finanța și ce loc vom găsi pentru energia nucleară? Această luptă pentru alocarea resurselor va continua la nivel politic, și probabil vom vedea o bătălie teribilă între susținătorii industriilor conservatoare și adepții noilor tehnologii și industrii ale viitorului. Activismul de mediu va continua să crească și marile companii vor continua să pună un accent din ce în ce mai mare pe componenta de mediu.

5. Dilema globalizării

Cel puțin declarativ liderii europeni mizează pe dezvoltarea națională și locală pentru a micșora dependența de lanțurile de aprovizionare distante. Acest lucru însă se va face cu costuri inițiale ridicate care se pot reflecta în prețurile de pe piață, ceea ce poate antrena o spirală inflaționistă; în conditiile în care efectul Fisher se va respecta, inflația va forța ratele dobânzii în sus, pentru că investitorii vor ieși din obligațiunile care nu oferă protecție contra inflației; aceasta va duce la crize fiscale importante în Europa. Așa că această retragere din globalizare trebuie făcută treptat și trebuie să ia în calcul competitivitatea internațională. Un alt efect al Covid-19 va fi creșterea tendințelor naționaliste în multe țări europene, pentru care suspiciunea față de străini se va traduce în alegeri politice. În același timp China va face presiuni pentru extinderea influenței internaționale, în condițiile în care economia sa este dependentă de comerțul internațional și nivelul datoriei publice este unul din cel mai mare din lume. Aceasta va intra în conflict economic cu SUA și calitatea dolarului ca rezervă internațională („privilegiul exorbitant”) va continua să fie atacată prin proiectul de yuan digital ceea ce va forța China și aliații săi să iasă din sfera dolarului. Vom vedea încercări de a ataca statutul dolarului ca etalon global, dar această ipoteză rămâne încă îndepărtată.

6. România, ca țară emergentă

România se regăsește într-o poziție economică fragilă, pentru că efectele crizei asupra industriei europene au dus la o măcinare directă a exporturilor, dependente de sănătatea sectorului auto german, iar piața internă oprită nu a mai fost în stare să absoarbă producția de servicii. În consecință există un pericol mare pentru țesutul de companii mici și mijlocii, cu un grad general de bancabilitate redus, și care se vor regăsi cu o situație a fluxului de trezorerie mult degradată; asta va duce la proceduri de insolvente în lanț, în condițiile în care instrumentele de intervenție ale guvernului și ale băncii centrale sunt limitate.

România poate transforma această degradare într-o distrugere creativă dacă va compensa cu facilitarea digitalizării și crearea de companii ale viitorului, fără birocrație și hârțogăraie. Acest nou sector poate absorbi o parte din forța de muncă disponibilizată. Pentru restul, ajutoarele din partea Uniunii Europene trebuie accesate, având însă în vedere că noi condiții severe pentru creditul internațional vor fi puse în practică, care vor blacklista regimurile populiste și corupte. De asemenea, devalorizarea monedei naționale care a intervenit în urma măsurilor populiste are un efect restrictiv economic, și nu de stimulare cum poate fi cazul într-o țară dezvoltată, pentru că va forța rate ale dobânzii mai mari sau nu va permite o relaxare a politicii monetare foarte pronunțată. 

Toate aceste efecte pot fi amplificate de o criză sanitară care ia o turnură nedorită, cu o recrudescență a cazurilor din ultima lună care va contribui la o reținere a relansării economice și la o degradare a principalilor indicatori ai statului, incapabil în aceste condiții să respecte promisiunile fanteziste de creștere a pensiilor, ceea ce poate crea o tensiune socială cu efecte posibil grave pentru revenirea economică.

Articol preluat de pe notamarginala.substack.com

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp